Frumusețea – legăturile ei cu bunătatea

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Uneori, la munte, zărim la marginea unei prăpăstii un copac ce are trunchiul și ramurile îndoite în mod curios. Acest copac a trebuit să înfrunte vântul, furtunille, uneori chiar și fulgerul, dar el a rezistat, iar această luptă se reflectă pe trunchiul și ramurile sale. În același fel, întâlnim în viață ființe al căror chip este chinuit, asimetric, dar ce înzestrări, cât talent au acestea!… Aceasta dovedește că și ele au fost expuse intemperiilor existenței. Pentru a le face față, ele au dezvoltat adesea intelectul și voința în detrimentul calităților inimii, iar aceste strădanii, acestă încleștare se citesc pe trăsăturile chipului lor.

Frumusețea unor ființe ne spune mai mult despre calitățile inimii decât despre capacitățile intelectuale sau voința lor. Frumusețea, adevărata frumusețe are mult mai multe afinități cu bunătatea decât cu inteligența. De aceea, oamenii foarte frumoși sunt deseori predestinați să devină niște victime. Este foarte important ca ei să fie înconjurați de niște persoane care să îi ajute să se apere împotriva dorințelor arzătoare stimulate de această frumusețe.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 12 decembrie

Recomandam urmatoarele articole:

FRUMUSEȚE
FRUMUSEȚEA VIEȚII
FRUMUSEȚE SUFLETEASCĂ
FRUMUSEȚEA DIN INIMI
FRUMUSEȚEA INIMII

One comment to Frumusețea – legăturile ei cu bunătatea

  • […] cer – Defectele – ne eliberăm de ele reținându-le energiile ce le-am transmis – Frumusețea – legăturile ei cu bunătatea – Orgoliul și umilința – unul sărăcește, cealaltă […]

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>