Category: 
Comments: 
Una dintre ideile cheie generate pe planeta voastră cu foarte mult timp în urmă, este ideea de vinovăţie. Nu e că alte civilizaţii nu trăiesc experienta vinovăţiei, însă voi v-aţi afundat atât de profund şi cu atâta tărie în ea încât civilizaţia voastră, printre multele civilizaţii pe care le-am întâlnit, a căpătat o experienţă în vinovăţie ce nu e egalată de nicio alta. Nu că asta v-ar deprecia în vreun fel. De fapt, ideea acceptului vostru de a trăi această experienţă a limitării în multe feluri, în realitate vă face puternici şi este prin ea însăşi o indicaţie pentru faptul că ştiţi cât de puternici sunteţi – să fiţi capabili să vă supuneţi singuri la asemenea grade de limitări. Aceasta vă îngăduie să creaţi multe ocazii nemaipomenite de auto-incriminare, auto-invalidare, auto-limitare, segregare şi separare în vieţile voastre. Şi de multe ori, vinovăţia e ingredientul principal, simbolul principal, care vă permite să vă împiedicaţi singuri să creaţi în viaţa voastră ceea ce preferaţi, ceea ce doriţi şi ceea ce ştiţi adânc în interiorul vostru că e ceea ce meritaţi să experimentaţi în viaţa voastră.
Vinovăţia e ceea ce va perpetua întotdeauna limitarea, va perpetua întotdeauna separarea; va împiedica să vă conştientizaţi propria putere şi propria conexiune cu Creaţia Infinită. Deoarece, realizaţi că, fundamental vorbind, în timp ce mulţi dintre voi aţi presupus de atât de multă vreme că “ura” este opusul “iubirii”, în realitate “vinovăţia” este adevăratul opus al “iubirii”. “Ura” poate fi expresia polarităţii dinamice, diametrice a “iubirii”, dar “vinovăţia” e adevăratul opus mecanic. Deoarece iubirea este simţul auto-prețuirii total şi complet, pe când vinovăţia este credinţa în lipsa meritului, valorii proprii; înăbuşă creativitatea. Ura implică conceptul faptului că meriţi ceva, pe când vinovăţia este complet lipsită de simţul meritului. În realitate, vinovăţia e chiar negarea propriei tale existențe!
Prin urmare, credinţa în lipsa propriului merit îţi îngăduie să creezi un scenariu în care de fapt ţii la distanţă toate lucrurile din viaţă ce îţi aparţin prin naştere – precum fericirea, extazul şi creativitatea. Vinovăţia e pastilă amară ce a fost injectată în societatea voastră – de către societatea voastră – ca să vă menţină în status quo-ul lipsei de putere. Deoarece când crezi cu-adevărat că nu eşti conectat cu Tot Ceea Ce Este sau Dumnezeu sau Creaţia Infinită; când crezi cu-adevărat că trebuie să controlezi cu forţa pentru a obţine orice mic lucru în viaţă, atunci duci şi mai departe continuarea limitării, duci şi mai departe continuarea vinovăţiei. Acest scenariu a devenit chiar etica societăţii voastre. Când nu crezi că eşti conectat, nu crezi că poţi crea lucrurile pe care ţi le doreşti în viaţă cu mare uşurinţă şi lipsă de efort, iar lucrurile devin lipsite de valoare dacă nu creezi şi suferinţă pentru a le obţine. “Fără efort nu câştigi”, cum spuneţi. Când vi se povesteşte ceva în lumea voastră, iar acea relatare conţine suferinţă, conflict, luptă şi efort, spuneţi: “Oh, Doamne! O povestire foarte realistă!” Când vi se relatează o povestire ce afirmă: “Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”, concluzionaţi cu: “Ei, hai! Poveste de adormit copiii! Asta nu-i viaţă reală.”
Nu există absolut nimic în creaţia Universului care să susţină că povestirea ce conţine conflictul este mai reală decât cea care nu-l conţine. E alegerea ta, ce porneşte din obiceiurile tale, să crezi că durerea este mai reală decât bucuria. Deci, aşa cum am spus, asta a devenit etică întregii voastre civilizaţii – că nu puteţi avea nimic în viaţa voastră care să aibă valoare dacă nu aţi suferit pentru acel lucru, dacă nu l-aţi câştigat şi meritat, după cum spuneţi. Dar conştientizaţi că nu trebuie să-l câştigaţi; vă aparţine deja![…]
Vizionare plăcută!
