Eckhart Tolle – Sfaturi #07

• În fiecare dimineaţa ne trezim din somn, şi din visele noastre şi intrăm în starea căreia noi îi zicem trezire. Un şuvoi continuu de gânduri, majoritatea din ele repetitive, caracterizează starea obişnuită de veghe. Atunci ce se întâmplă când ne trezim spiritual? NE TREZIM DIN IDENTIFICAREA CU GÂNDURILE NOASTRE! Toţi cei care nu sunt treziţi spiritual se identifica total cu gândurile minţii şi se mişca datorită lor. Este vorba de vocea neîncetată din capul lor. Dar gândirea este compulsiva! Nu te poţi opri, sau aşa se pare, că nu poţi. Este şi o patimă pentru că ea creează dependentă. Tu nu mai vrei deloc să te opreşti, nici atunci când suferinţa generată de zgomotul neîncetat al minţii devine de nesuportat.

• În starea obişnuită de veghe, voi nu folosiţi gândurile ci ELE VĂ FOLOSESC PE VOI. S-ar putea spune că voi SUNTEŢI POSEDAŢI DE GÂNDURI. Ele sunt de fapt o condiţionare a minţii colective care există de mii de ani. Voi nu vedeţi niciodată lucrurile aşa cum sunt ele cu adevărat, ci distorsionate şi reduse la etichete mentale, concepte, judecăţi, opinii şi tipare reactive. Identitatea de sine este redusă la o poveste pe care ŢINEŢI MEREU SĂ O SPUNEŢI ÎN MINTE. ,,Eu şi povestea mea” – în starea de netrezire, ea este tot ce viaţă reprezintă pentru voi, totul este redus la acest lucru –atunci nu mai puteţi fi fericiţi mult timp, pentru că nu mai sunteţi voi înşivă. Asta înseamnă oare, că nu mai gândeşti atunci când eşti trezit spiritual? Nu, bineînţeles că nu.

• De fapt, vei putea să foloseşti gândurile mult mai eficient decât înainte, dar vei realiza că este ceva adânc în fiinţa ta, o linişte vibrantă, vie, care este mai vastă decât gândirea. Este conştiinţa însăşi, faţă de care mintea gânditoare este doar un aspect. Pentru mulţi oameni prima indicaţie a unei treziri spirituale este aceea că deodată devin conştienţi de gândurile lor. Şi ajung să fie MARTORI la ele şi la spusele lor. Nu se mai identifica deloc complet cu mintea şi astfel încep să simtă că este o profunzime în ei, de care nu ştiau înainte.

• Pentru majoritatea oamenilor, trezirea spirituală este un proces gradual. Rareori se întâmplă deodată. Dar adeseori se petrece datorită unei suferinţe intense. Asta a fost şi în cazul meu. Mulţi ani, viaţa mea a alternat între depresie şi o anxietate acută. Într-o seară m-am trezit într-o stare de intensă şi groaznică frică, mult mai intensă decât am trăit până atunci. Viaţa îmi părea fără sens, aridă şi ostilă. A devenit aşa de insuportabilă, că deodată mi-a venit un gând în minte: ,,nu mai pot trăi cu mine însumi, deloc”. Gândul s-a repetat de mai multe ori. Deodată, m-am retras din gând şi am privit la el, aşa cum era. Astfel am devenit conştient de ciudăţenia acestui gând: ,,dacă nu mai pot trăi cu mine însumi, trebuie să fie doi de mine – Eu şi mine cu care nu mai pot trăi? Nu a mai fost nici-un răspuns la această întrebare, şi toată gândirea s-a oprit. Pentru un moment în interiorul meu s-a lăsat o linişte completă. Deodată m-am simţit absorbit într-un vârtej de energie. M-a apucat o frică intensă, iar corpul meu a început să tremure. Am auzit cuvintele ,,nu rezistă”, că venind din pieptul meu. M-am simţit absorbit într-un gol. Şi deodată, toată frică a dispărut, şi M-AM LĂSAT SĂ CAD ÎN NEANT. După asta nu mi-am mai amintit nimic din ce s-a întâmplat.

• Dimineaţa următoare m-am sculat ca şi când tocmai atunci m-am născut pentru prima dată în această lume. Totul părea proaspăt, dar din totdeauna la fel – şi aveam un sentiment intens de viu. O linişte vibrantă mi-a umplut toată fiinţa. Plimbându-mă prin oraş în aceea zi, lumea îmi părea ca şi când, chiar atunci ar fi venit în existenţa, complet lipsită de trecut. Eram într-o stare de uimire,… de pacea pe care o simţeam în interior şi de frumuseţea pe care nu o mai văzusem până atunci, chiar şi în mijlocul traficului.

• ÎMI PIERDUSEM OBIŞNUINŢA DE A ETICHETA ŞI INTERPRETA PERCEPŢIILE MELE – ŞI NU MAI AVEAM DELOC NICI-UN COMENTARIU MENTAL! În aceea zi, am perceput şi am interacţionat cu lumea în modul acesta: PRIN LINIŞTE, nu prin zgomotul minţii. Pacea pe care am simţit-o în aceea zi, cu mai mult de 20 de ani în urmă, nu m-a mai părăsit, cu toate că variază în diferite grade de intensitate. De atunci nu mai am nici-un preconcept care să mă ajute să înţeleg ce mi s-a întâmplat. După aceea, am realizat că suferinţa acută care m-a cuprins în atunci, trebuie să fi forţat conştiinţa mea să se retragă din identificarea cu şinele nefericit, suferinţa ,,micului eu” care în fond nu este decât O FICŢIUNE A MINŢII.

• ACEASTA RETRAGERE TREBUIE SĂ FI FOST ATÂT DE COMPLETĂ ASTFEL ÎNCÂT SUFERINŢĂ ÎN SINE S-A SFÂRŞIT ca şi când ai scoate dopul de la o jucărie umflată cu aer. Ceea ce a rămas a fost natura mea adevărată – acel întotdeauna prezent ,,eu sunt”,… conştiinţa fără limite în prima stare a ei de identificare cu formă. Îi poţi spune şi pură trezire sau prezenţa.

• În povestea vieţii personale se pare că a fost o conexiune între suferinţa intensă şi creşterea experienţei spirituale. Este, la toată lumea, o legătură între suferinţa trăită şi intensitatea cu care apare nevoia unei creşteri spirituale? – Da, acest lucru se pare că se întâmplă în majoritatea cazurilor. Când eşti prins şi captiv într-un coşmar, motivaţia ta de a te elibera va fi mult mai mare, decât cel prins într-un vis relativ plăcut. Dar la toate nivelele, evoluţia apare ca un răspuns la o situaţie critică, nu rareori o viaţă ameninţată, când structurile vechi, din interior sau din exterior, sunt dărâmate sau nu mai lucrează deloc.

• La nivel personal, aceasta înseamnă adeseori experienta pierderii a ceva anume: moartea cuiva drag, sfârşitul unei relaţii, pierderea unei posesiuni, casa voastră, statutul social, sau căderea structurilor externe din viaţa voastră care vă furnizau un sentiment de securitate. Pentru mulţi oameni,… bolile, pierderea sănătăţii – reprezintă o situaţie critică ce împinge spre trezire. Cu boală gravă, vine şi trezirea la ADEVĂRATA MOARTE, MAREA PIERDERE A TOT CE AVEŢI!

• Pentru mulţi oameni, PIERDEREA este percepută că o pierdere a sensului vieţii. Cu alte cuvinte, viaţa pare să fie atunci fără nici-un sens. Pierderea sensului vieţii este adeseori parte din suferinţă care vine odată cu pierderea psihică, dar acest lucru se poate întâmpla şi acelora care au câştigat tot ce lumea aceasta a putut oferi, şi care au reuşit în ochii lumii – şi deodată ei realizează că succesul lor,… sau posesiunile sunt goale şi nu îi pot împlini. Ceea ce lumea şi cultura le spune este important pentru ei, pentru că sunt îndemnaţi să încerce să posede cât mai mult, ceea ce până la urmă le dă un fel de apăsare dureroasă în suflet, adesori însoţită de o mare confuzie mentală.

• Acum întrebarea care apare este: care este adevărata conexiune între suferinţa şi trezirea spirituală? Cum poate una să ducă la cealalalta? Când te uiţi cu atenţie la natura suferinţei umane vei afla un ingredient esenţial în mai toate felurile de suferinţă şi acesta este – DIMINUAREA CONŞTIINŢEI DE SINE! Să luăm spre exemplu, boala. Ea te face să te simţi mai mic, fără nici-un control, fără ajutor. Se pare că pierdeţi autonomia, şi se poate să deveniţi dependenţi de alţii. Ajungeţi mai mic, vorbind la figurat. Orice PIERDERE majoră are un efect similar: unele din formele care au reprezentat o parte importantă din ceea ce aţi fost voi – o persoană, o posesiune, un rol social,…va lăsa, o pierdeţi şi voi suferiţi pentru că v-aţi identificat cu acele lucruri, persoane, şi astfel vi se pare că pierdeţi ceva din voi – o parte din voi. În realitate, desigur, ceea ce simţiţi că o diminuare sau o pierdere a sentimentului de sine, este de fapt PIERDEREA UNEI IMAGINI despre ceea ce credeţi că sunteţi, o imagine care este agăţată în minte. PIERDEREA DIZOLVĂ IDENTIFICAREA CU FORMELE GÂNDURI care ţi-au dat ţie sentimentul de sine. Dar acest sentiment de sine este de fapt fals – este o ficţiune mentală. Este mintea egotica sau cum I s-a spus – micul eu.

• A te identifica cu o imagine mentală care spune cine eşti tu, înseamnă să fii inconştient şi netrezit spiritual. Această STARE DE NETREZIRE CREEAZĂ SUFERINŢĂ, dar şi suferinţa creează posibilitatea trezirii. Când nu mai rezistaţi la diminuarea eului ce vine odată cu suferinţa – când toate rolurile pe care le-aţi jucat şi care reprezintă de fapt starea de netrezire – SE TERMINĂ,…atunci deveniţi umil, simplu şi real. Şi paradoxal în clipa CÂND SPUI ,,DA” ACELEI MORŢI PENTRU CĂ ,,ESTE CEEA CE ESTE”, atunci realizaţi că sentimentul de sine mental, acoperă adevărul a ceea ce sunteţi voi cu adevărat,… acel sine,.. nu definit de trecutul vostru, ci acel sine care este LIPSA TIMPULUI! Şi când ceea ce credeţi că sunteţi se dizolvă dintr-o dată, ATUNCI VĂ CONECTAŢI LA VASTĂ PUTERE care este esenţa fiinţei voastre nemărginite. Iisus i-a spus: ,,viaţa eternă”. În budism, uneori i se spune ,,realitatea veşnică”. Acum, oare,… aceasta înseamnă că dacă nu ai experimentat suferinţa intensă în viaţa ta,… nu mai este nici-o posibilitate de trezire? Mai întâi, motivul pentru care căutaţi o învăţătură spirituală, sau un învăţător este acela că, împărtăşiţi deja suferinţa, şi de aceea procesul de trezire a început.

• Un învăţător sau o învăţătură nu sunt esenţiale pentru trezirea spirituală, ci doar se economiseşte timp. Apoi, umanitatea ca întreg, a trecut deja printr-o suferinţă inimaginabilă, mai mult auto-inventata; secolul XX atingând culmea cu ale lui orori inimaginabile. Suferinţa colectivă a fost adusă în fiinţele umane până când, această prea multă suferinţă a chemat nevoia de eliberare care este trezirea spirituală. Nu mai este necesară mai multă suferinţă. Acum, pentru mulţi oameni, asta înseamnă că au seferit destul. Nu mai vor să sufere. SFÂRŞITUL SUFERINŢEI este deasemenea şi scopul fiecărei învăţături spirituale adevărate. Fii recunoscător că suferinţa te-a adus la această înţelegere:,, NU MAI AM NEVOIE SĂ MAI SUFĂR DELOC!”

• Să ne angajăm complet în momentul present? – identificarea cu gândurile şi emoţiile care vin, creează un fals sentiment de sine mental, condiţionat de trecut: micul eu şi istoria lui. Acest sine fals nu este niciodată fericit şi nu se simte împlinit pentru mult timp. Aceasta este starea obişnuită a oamenilor – de nelinişte, frică şi insuficientă, de neîmplinire. Acest eu fals, spune că el căuta fericirea şi totuşi, tot el creează un continuu conflict şi nefericire. Priviţi la luptă din jurul vostru, între naţiuni, religii, triburi. Ei au nevoie de duşmani, pentru că numai aceştia le furnizează sentimentul de separare de care identitatea lor colectivă depinde. Falsul sine trăieşte în principal prin memorie şi anticipare. TRECUTUL ŞI VIITORUL SUNT PRINCIPALA LUI PREOCUPARE.

• Momentul present, în cel mai bun caz este ceva… ce se sfârşeşte repede, sau un pas spre viitor, şi toate astea, pentru că viitorul promite împlinire, şi salvare, într-o formă sau alta. Problema este că viitorul nu vine niciodată. Iar viaţa este întotdeauna, acum! Orice s-ar întâmpla, orice experimentaţi, sunteţi, gândiţi sau faceţi – totul se întâmplă numai acum! PREZENTUL ESTE TOT CEEA CE ESTE! Şi dacă voi pierdeţi continuu, momentul acesta de acum, şi îi rezistaţi sau nu vă place de el, atunci încercaţi mereu să fugiţi de clipa aceasta, sau o reduceţi la ceva ce trece repede,… atunci voi pierdeţi esenţa vieţii voastre, şi deveniţi CAPTIVI ÎN VISUL LUMII IMAGINILOR, CONCEPTELOR, ETICHETELOR, INTERPRETĂRILOR SAU JUDECAŢILOR! – ce sunt toate conţinutul condiţionat al minţii pe care l-aţi luat ca fiind voi înşivă. Şi astfel vă rupeţi, şi cadeţi, tocmai de starea de împlinire a vieţii ce este numai acum – CEEA CE ESTE, AŞA CUM ESTE, NUMAI ÎN ACEST MOMENT!

• CÂND SUNTEŢI NEALINIAŢI CU CEEA CE ESTE ACUM, VOI SUNTEŢI NEALINIAŢI LA VIAŢA ÎNSĂŞI!