10 scurtături pentru o viaţă mai bună

Category: Dezvoltare spirituala Comments: 2 comments

viata mai buna

Ai simţit vreodată că îţi pierzi energia? Ai simţit vreodată că problemele te copleşesc şi că nu mai aiputerea să mergi mai departe cu viaţa? Ai vrut vreodată să renunţi la un proiect din cauză că nu iti mai aduce satisfacţie deşi proiectul respectiv este unul din visele tale? Ai fost vreodată în criză de timp şi nu ştiai cu ce să începi? Ai auzit vreodată cum oamenii te vorbeau de rău şi nu ştiai cum sa reactionezi? Ai amânat lucrurile deşi ştiai că poţi să începi să le faci chiar acum?

Dacă ai răspuns cu ”Da” la oricare din aceste întrebări vreau să-ţi spun că nu eşti singur. Sunt o multime de oameni care sunt în fiecare zi copleşiţi de probleme, care au termene limita, care se cearta cu şeful sau oameni care sunt daţi afară de la locul de muncă. Sunt la fel de mulţi oameni care află că sunt bolnavi sau care află că au pierdut pe cineva drag. Şi totuşi viaţa continuă! Nu vreau sa fiu dramatic dar vreau să-ţi ofer în acest articol zece sfaturi care te vor ajuta să fii mai eficient şi mai bun.

Zece sfaturi care te vor ajuta să ai mai multă energie şi să mergi mai departe.

Iată cele zece scurtaturi:

1. Trezeşte-te de dimineaţă

Sunt sigur că ai auzit de proverbul” Cine se trezeşte de dimineaţă departe ajunge!” E un proverb clasic dar e foarte adevărat. Prin faptul că îţi începi ziua devreme vei avea suficient timp să-tit ermini toate sarcinile şi de asemenea vei avea mai mult timp pentru tine. Ţi-ai rezolvat problemele pe care le-ai avut în prima parte a zile şi în acest fel restul zilei este pentru tine. Foarte mulţi oameni sunt nefericiţi şi simt că nu fac nimic pentru propria lor persoană tocmai din acest motiv. Se trezesc tarziu, merg la muncă după care se întorc să doarmă din nou. Nu e plăcut un astfel de stil de viaţă. Te seacă de energie!

2. Organizează-te după o agendă

Un alt lucru care ar putea să te facă să te simţi copleşit este lipsa organizării. Nu ştii exact ce trebuie sa faci în ziua următoare şi din acest motiv munceşti haotic şi ineficient. Lucrul ăsta poate genera foarte multe probleme din cauză că s-ar putea să uiţi lucruri, s-ar putea să nu le termini la timp sau pur şi simplu s-ar putea să le amâni. Aşa că scoate o foaie de hârtie, scrie ce trebuie să faci a doua zi, liniuţa cu liniuţa şi pune-te pe treabă până când termini. După aceea poţi să te bucuri liniştit de restul zilei.

3. Dormi noaptea

Somnul de noapte este foarte important din cauză că îţi regenerează energia şi a doua zi vei fi mult mai productiv, eficient şi vei avea mai multă pofta de viaţă. Nu te mai uita atât de mult la televizor si lasa Internetul mai moale. Stabileşte-ţi foarte clar orele la care te uiţi la televizor şi orele în care stai pe Internet. Stabileşte-ţi de asemenea ora de culcare şi respect-o.

4. Fă sport

Sportul este de asemenea un element esenţial pentru o viaţă mai bună. Este după cum spune şi titlul o scurtătură. Prin sport te relaxezi, îţi întăreşti sănătatea, te eliberezi de emoţiile negative şi in acelasi timp te şi distrezi. Poate îţi spui că nu ai timp să faci sport dar după părerea mea asta e doaro scuză. Oricine, oricât de ocupat ar fi, are două sau trei ore pe săptămână în care să meargă la alergare sau la un fotbal cu prietenii. Sportul te va umple de energie şi vei fi mult mai performant si mai eficient în tot ce faci.

5. Munceşte concentrat

Un alt lucru care îi ţine pe oameni să nu aibă o viaţă frumoasă este felul în care muncesc. Foarte multi oameni muncesc întrerupt şi din acest motiv sunt foarte ineficienţi lucru care duce la rezultate slabe. Ce e de făcut? Păi în primul rând ar trebui să conştientizezi ce te întrerupe sa muncesti eficient. Internetul, mailul, telefonul sunt doar valuri de întreruperi. Ai grijă la ele şi nu mai permite să fii întrerupt. Când munceşti munceşti, când faci sport faci sport şi când te distrezi, te distrezi. Dacă le faci pe toate în acelaşi timp ajungi să faci o mie de lucruri şi nimic cum trebuie.

6. Nu bârfi

Calitatea vieţii noastre depinde în mare măsură de calitatea relaţiilor pe care le avem cu cei din jur. Foarte multe relaţii de calitate se contruiesc pe baza empatiei, a înţelegerii şi a comunicării pozitive. Dacă tu îi vorbeşti de rău pe colegii tăi sau pe apropiaţii tăi atunci la un anumit moment aceste vorbe vor ajunge la urechile lor şi îţi garantez că relaţia va fi afectată. Dacă nu poţi spune o vorba buna despre cineva pe care nu îl cunoşti atunci mai bine nu spune nimic. Vorbeşte-i de bine pe oameni chiar şi când nu sunt de faţă şi fă-o din inimă şi vei avea mai mulţi prieteni şi mai multa intelegere şi automat o viaţă mai bună.

7. Ai grijă de sănătatea ta

Sănătatea este esenţială pentru a te putea bucura de viaţă pe care o ai. Aşa că ai grijă de tine. Nu abuza de substanţe nocive că băuturile alcoolice sau ţigările. Încearcă să le limitezi sau chiar sa renunti la ele. De asemenea fă-ţi câte un control medical periodic. În felul ăsta vei putea să tratezi problemele care apar din timp şi vei putea preveni lucruri care ar putea fi mult mai neplăcute.

8. Găseşte-ţi scopul în viaţa

Dacă nu ştii unde mergi sau ce vrei să faci atunci e destul de greu să ai o viaţă împlinită. Tot ce faci este să aştepţi să treacă timpul. Am avut şi eu o perioadă de genul. Se numeşte liceu spre facultate. Când eşti tânăr încă nu ştii exact ce vrei aşa că mergi unde merge toată turma. Eu mi-am ales o facultate pentru care nu am vocaţie şi care nu mi-a adus nicio satisfacţie doar din cauză că am ales sa merg împreună cu turma. Aşa că dacă vrei să fii cât de cât împlinit gândeşte-te cam ce ai vrea sa faci în viaţa asta dacă nu ai făcut-o până acum. Gândeşte-te şi apoi pune-te pe treabă. Nu aştepta sa treca un an până te hotărăşti că vrei să începi să munceşti la visul tău sau la obiectivele tale.

9. Educă-te tot timpul

Impresia cu care rămâi în momentul în care termini facultatea sau liceul este că ai terminat cu invatatul.
Adevărul aproape şocant este că de abia atunci începe cu adevărat educaţia. Şcoala e buna dar te pregăteşte doar la nivel teoretic şi de bază. Dacă vrei cu adevărat să fii un om excepţional in adevaratul sens al cuvântului atunci citeşte cărţi despre relaţii, bani, afaceri, dezvoltare personală, istorie. Citeşte cărţi despre eroi, aventura şi război. Citeşte cărţi din domeniul tău de activitate. Vei invata mult mai mult prin citit în mod interesat ceea ce te pasionează decât ceea ce ai învăţat in mod obligatoriu la şcoală. Şi nu în ultimul rând aplica lucrurile pe care le-ai citit în viaţa ta.

10. Fii harnic şi perseverent

Hărnicia şi perseverenţa sunt două lucruri de care ai neapărat nevoie pentru a avea succes. Viaţa e plina de eşecuri şi lucrurile nu ies niciodată aşa cum le-am plănuit. Din acest motiv perseverenta e elementul cheie pentru a nu renunţa la primul eşec, la prima dezamăgire sau la primul obstacol. Hărnicia? Nici nu ştiu cum să o definesc. Aş spune că e viteza cu care mergi între două obstacole sau obiective. Hărnicia înseamnă să munceşti. Înseamnă să nu amâni lucrurile şi să le faci atunci cand trebuie chiar dacă nu simţi asta.

Aceste scurtături poţi începe să le pui în practică începând chiar din acest moment şi în felul astavei vedea schimbări semnificative în stilul tău de viaţă.

Recomandam urmatoarele articole:
Discipolul trebuie să-şi consacre energiile sale realizării celui mai înalt Ideal
SCHIMBAREA ÎN VIAŢĂ – POVARĂ SAU PROVOCARE?
Un principiu care iti va schimba viata!
Iubire, înţelepciune şi adevăr (Gura, urechile şi ochii)
Omraam Mikhael Aivanhov – Legea înregistrării

2 comments to 10 scurtături pentru o viaţă mai bună

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>