“În general, bătrânețea este considerată ca o încercare, și este adevărat, pentru cei mai mulți oameni ea constituie o încercare, fiindcă ei nu au trăit în armonie cu legile divine. Dar, în realitate, bătrânețea poate fi cea mai bună periaodă a vieții. Pentru cei care în tinerețe și la vârsta maturității au hrănit un înalt ideal, multe lucruri se ameliorează în timpul bătrâneții: înțelegerea, luciditatea…Cum se explică aceasta? Oare creierul nostru nu urmează aceeași evoluție ca și corpul fizic? Picioarele, ochii, urechile încep să vă trădeze, dar viața sufletului și a spiritului devine din ce în ce mai bogată și plină. Ca și cum ați gusta, în sfârșit, din roadele strădaniilor voastre.
Așadar, pregătiți-vă, gândiți-vă să trăiți corect cât sunteți tineri, pentru a putea gusta mai târziu din acest belșug de roade.”
“Când invitați niște prieteni la voi, vă aranjați casa, faceți curat, puneți ordine, așezați niște vaze cu flori. Iar când prietenii sosesc, le oferiți ce aveți mai bun, pentru ca ei să se simtă fericiți, dilatați. Așa cum procedați cu prietenii voștri, trebuie să faceți și în planul spiritual cu toate persoanele pe care le întâlniți, pregătindu-le o primire în inima și în sufletul vostru, prin cele mai bune gânduri și sentimente.
Când ființele umane vor reuși să se manifeste astfel ca să trezească la alții numai latura bună, va fi începutul Epocii de Aur pe pământ. De ce să nu începeți încă de astăzi să dăruiți altora ce aveți mai prețios? ”
“Ne plângem deseori că Dumnezeu este crud, că El nu are nici iubire, nici dreptate, dar noi nu suntem cei corecți în gândurile noastre. Credem că merităm toate bucuriile și toate succesele, iar dacă avem câteva necazuri, ne gândim că ne-au fost trimise de Cer fără nici un motiv. Noi uităm că, zilnic, Dumnezeu ne dă posibilitatea de a auzi, a asculta, a respira, a merge, a simți, a gândi…Câtă nerecunoștință! În loc să Îl deranjăm pe Domnul cu tot felul de cereri și plângeri fără sfârșit, trebuie să ne gândim zilnic la datoria colosală ce o avem față de El…Altminteri, vom pierde totul. Dacă nu apreciem sănătatea, ne vom îmbolnăvi.
Dacă nu suntem recunoscători că avem un creier, niște ochi, niște urechi, vom deveni proști, orbi, surzi…Iar când vom pierde una dintre aceste bogății, vom începe să înțelegem ce ea reprezenta. ”
Strădaniile – bazați-vă îndeosebi pe cele ale spiritului
“Bazați-vă existența pe propriile strădanii, nu vă bazați pe altceva. Acceptați și folosiți tot ce lumea exterioară vă oferă bun, dar nu vă bazați pe el. Fiindcă adevăratul vostru viitor este să străbateți toate regiunile spațiului, până la stele și sori, și nu puteți lua în această călătorie decât bogățiile ce le-ați îndesat în voi înșivă.Trebuie să învățați asupra ce să lucrați și pe ce să contați.Atât timp cât vă bazați pe niște condiții sau obiecte materiale, la un moment sau altul veți avea niște decepții. Vă puteți baza cu adevărat numai pe spirit, care este activitate pură, un efort constant. Cât despre rest, folosiți-l dacă îl aveți, și mulțumiți Cerului că vi l-a dăruit, dar nu vă bazați pe el.”
“Pentru a gusta adevărata iubire trebuie să începeți prin a restabili legătura cu lumea divină, fiindcă această legătură dă adevăratul gust lucrurilor, și chiar iubirii.
Când ați reînnodat această legătură, simțiți cum un fascicul de energii superioare vă inundă. Numai prezența acestor energii divine poate da un gust deosebit iubirii voastre, ca și cum ați comunica cu întreaga natură, cu întreg universul. ”
Seria cuprinde 4 părți: Mașini de fericire (partea I), Fabricarea consimțământului (partea a ÎI-a), Un gardian există în mințile noastre: acesta trebuie distrus (partea a III-a), Opt persoane savurând vin în Kettering (partea a IV-a).
Sigmund Freud credea că indivizii nu sunt conduși de gânduri raționale, ci de dorințe și impulsuri primitive și inconștiente. Pornind de aici, nepotul lui Freud, Edward Bernays, a tras concluzia că este prea periculos că maselor să li se permită să își guverneze singure viețile. Consumismul (consumerismul) a fost soluția prin care li s-a dat oamenilor iluzia că dețîn controlul, permițând în același timp unei elite să controleze societatea.
Bernays a inventat profesia de “public relations” în anii ’20 și a fost unul dintre principalii arhitecți ai tehnicilor moderne de publicitate, descriind fiecare truc – de la “cascadorii” de PR, la alăturarea simbolurilor sexuale în reclamele la automobile – în cartea să Propagandă.
“Manipularea conștientă și inteligență a opiniilor și obiceiurilor organizate ale maselor reprezintă un element important într-o societate democratică. Cei care manipulează acest mecanism nevăzut al societății formează un guvern invizibil care constituie adevărată putere conducătoare a țării noastre” (Edward Bernays, Propagandă 1928)
Serie documentară despre cum au fost folosite teoriile lui Freud pentru a dezvoltă tehnici de control al maselor.
Edward Bernays (apare el însuși în documentar, la o vârstă foarte înaintată): nepotul lui Freud, fondator al PR-ului (Public Relations, propagandă): primul care a folosit teoriile psihanalizei pentru acest scop. A extins principiile publicității la politică, intuind că dacă sunt satisfăcute (sau se da iluzia satisfacerii) dorințele egoiste ale oamenilor, aceștia ar deveni mai docili. Bernays are un rol important în promovarea președintelui american Wodrow Wilson că un luptător pentru libertate și democrație. Observând succesul propagandei din timpul primului război mondial, a căutat să obțînă același efect de persuasiune a maselor și pe timp de pace.
Intrând în contact cu teoriile psihanalitice ale unchiului sau, Bernays s-a întrebat dacă nu ar putea face bani din manipularea subconștientului. Și-a dat seama că decizia oamenilor și, mai mult, decizia grupurilor, nu este legată doar de informație (nu este strict calcul rațional) ci are o puternică dimensiune emoțională (irațională).
Primul experiment al lui Bernays a fost campania de convingere a femeilor să fumeze în public, într-un timp în care gestul nu era tolerat de societate. A regizat un “eveniment”, în cadrul unei parade expusă mediatic, în care activiste feministe au aprins în mod ostentativ țigările; mesajul mediatic a fost – “torțele libertății“, asociind țigările și fumatul în public de către femei cu lupta feministelor pentru emancipare, cu libertatea și puterea. Cu acest eveniment mediatic a reușit să facă din fumatul public al femeilor un act social acceptat. Experimentul a arătat că elemente total irelevante (țigările, în acest caz) pot fi transformate în simboluri puternice ale modului în care vrei să fii perceput de ceilalți. Publicitatea, așadar, nu mai era legată de informația legată de obiect, ci de percepția sinelui, de dorințe și proiecții inconștiente. Nu pentru că există o NEVOIE de un obiect, ci pentru senzația că te vei simți bine (confortabil psihologic) cumpărând acel obiect.
Modelul comportamental al americanilor dinainte de Marea Criză era unul axat pe achiziția de bunuri în funcție de NEVOI. Corporațiile au vrut să schimbe acest comportament, deoarece punea limita producției. Un magnat al Wall-Street-ului (Mazer) a scris explicit că “trebuie să schimbăm America de la nevoi la o cultură a dorințelor. Oamenii trebuie învățați/deprinși să dorească noi obiecte, chiar dacă cele deja deținute încă mai erau bune sau neconsumate. Dorințele omului trebuie să umbrească nevoile sale.”
Corporațiile încep în deceniul 3 interbelic să deschidă SUPERMARKETURILE. Treaba lui Bernays a fost acela de a crea consumatorul pentru acestea. A folosit reviste pentru femei, filmele și chiar studii psihologice “independente” pentru a face reclamă clienților săi; mesajul fiind acela că actul de a cumpără nu este doar pentru acoperirea nevoilor, ci pentru a îți exprimă eu-ul în față celorlalți (express yourself).
În 1927 un jurnalist american a observat că pentru american principala calitate nu mai era aceea de cetățean, ci de CONSUMATOR.
Cum teoriile lui Freud despre instinctele agresive ale oamenilor, amplificate de fenomenul psihologic al mulțimilor, au devenit cunoscute în SUA, o serie de ganditori au afirmat că este nevoie de o nouă interpretare a democrației, conform căreia masele – turme dezorientate – trebuie controlate prin tehnici psihologice. Au devenit interesați de mecanismele psihologiei colective, psihologiei maselor, pentru a putea elabora strategii de control social. Astfel a apărut o nouă teorie despre cum poate funcționa democrația maselor: având în centrul ei consumatorul, creat prin stimularea dorințelor sale, care, satisfacandu-le prin consum, devine DOCIL. Democrația nu mai este, în această interpretare, o schimbare a mecanismelor de putere; prin noile tehnici psihologice, Bernays asigura perpetuarea mecanismelor de putere nedemocratice prin manipularea psihologiei mulțimilor.
Interesant este că Freud, înr-una din ultimele sale scrieri, ajunge la aceleași concluzii pe care naziștii le vor pune în aplicare: libertatea individuală, democrația, trebuie eliminate, iar omul supus controlului. Naziștii nu au eliminat democrația pentru a reveni la o societate autocratică, ci au construit o alternativă: în centrul noilor mecanisme de putere rămân sentimentele și dorințele maselor, canalizate însă într-un mod diferit. Exponentul acestui nou aranjament a fost J. Goebbels, ministrul Propagandei în regimul nazist. Una din sursele de inspirație ale lui Goebbels a fost E. Bernays.
Freud credea că forțele iraționale, forțele libidoului, “dragostea” (idolatria, în acest caz) ale mulțimilor sunt transferate asupra conducătorului, pe când forțele și instinctele agresive, respectiv ura, sunt dezlănțuite asupra celor din afară grupului. Naziștii au căutat în mod deliberat eliberarea acestor forțe inconștiente, crezând că le pot controla în favoarea lor.
Goebbels a fost atras și de inițiativa New Deal a președintelui Roosevelet, afirmând că acesta a “ales calea cea dreapta”. Folosind o organizare colectivă a societății, Roosevelt s-a folosit însă de asistență unui anume G. Gallup, care a impus folosirea sistematică a sondarii opiniei publice. Gallup, spre deosebire de Bernays, credea că oamenii sunt raționali și că opinia lor este una rațională. Cum New Deal presupunea și o restrangere a puterii corporațiilor, acestea au pornit o ofensivă ideologică, prin intermediul lui Bernays, legând democrația de capitalism. Bernays consideră că într-o democrație consumeristă corporațiile sunt cele care vor satisface dorințele oamenilor fără că aceștia să joace vreun rol activ (imaginea unei astfel de societăți a fost surprinsă cel mai bine în scrierea distopica a lui Al. Huxley Brave New World).
Secolul Sinelui – Egocentrismului – Masini de Fericire – partea I – limba romana:
Secolul Sinelui – Egocentrismului – Fabricarea consimtamantului – partea a II-a – romana
Secolul Sinelui – Egocentrismului – Ai un gardian – partea a III-a – romana
Secolul Sinelui – Egocentrismului – Opt persoane savurand vin in Kettering – partea a IV a – romana
“Pentru a gusta adevărata iubire trebuie să începeți prin a restabili legătura cu lumea divină, fiindcă această legătură dă adevăratul gust lucrurilor, și chiar iubirii.
Când ați reînnodat această legătură, simțiți cum un fascicul de energii superioare vă inundă. Numai prezența acestor energii divine poate da un gust deosebit iubirii voastre, ca și cum ați comunica cu întreaga natură, cu întreg universul. ”
“Atunci când omul părăsește pământul, nu numai că el trebuie să-și lase toate posesiile materiale, dar și tot ce i-a fost dat în alte domenii, fie de oameni, fie din cărți, se șterge deopotrivă, exceptând faptul când el l-a verificat, l-a experimentat, l-a trăit în profunzime. Iar când el revine în încarnarea următoare, el trebuie să învețe din nou totul cu destule dificultăți. Chiar dacă el poate vorbi sau scrie despre diferite subiecte, nu înseamnă că le cunoaște cu adevărat și va trebui să o ia de la început.
Priviți: oamenii se căsătoresc, ei au copii, și mulți se simt deopotrivă neputincioși și pierduți în fața acestor împrejurări, ca și cum le-ar fi abordat pentru întâia oară. Și totuși, de câte ori pe parcursul reîncarnărilor lor s-au confruntat cu aceste situații! Dar cum ei nu au încercat niciodată să-și aprofundeze rolurile și responsabilitățile de soți, de soții sau părinți, este ca și cum le-ar descoperi pentru întâia oară; și ei fac niște prostii, ei suferă…”