Monthly Archives May 2014

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Pacea şi puritatea
Conferinţa din 29.08.1966 (Bonfin)
Conferinţă improvizată

Dragii mei, în ultima vreme am aruncat o privire asupra purităţii. Dar, eu cred că astăzi, câteva cuvinte vă vor fi folositoare din nou pentru a avea o idee mult mai clară asupra acestui subiect. Aţi văzut că, fără puritate, este imposibil să fii sănătos şi fericit, dar deopotrivă este imposibil să cunoşti pacea. Dacă Iniţiaţii dau o aşa mare importanţă purităţii din corpul lor fizic, din sentimentele şi gândurile lor, duce deja la pierderea păcii.
Pacea este rezultatul unei armonii între toate elementele care constituie omul: spiritul, sufletul, intelectul, inima, voinţa, şi chiar corpul fizic. Iar dacă ea este atât de greu de obţinut, este pentru că tocmai aceste elemente se află rar în armonie. Atunci când omul are gânduri inteligente, iată că inima sa, în care s-a strecurat un sentiment inferior, îl împinge să facă nebunii. Sau atunci când este animat de cele mai bune dorinţe, voinţa sa este paralizată. Cum vreţi să se simtă el în pace în această harababură ? Pacea este ultimul lucru pe care omul îl poate obţine. Dar atunci când, după tergiversări şi lupte, după căderi şi victorii, în sfârşit natura sa divină învinge toate revoltele şi hărmălaia naturii sale inferioare, numai atunci el poate găsi pacea (a se citi de asemenea conferinţa: “Pacea” – vol. V). Înainte ajungea poate să trăiască clipe minunate, dar acestea nu erau de durată. Şi astfel auzim mulţi oameni spunând: “Mi-am pierdut pacea”.
Pacea, adevărata pace, este imposibil de pierdut. Se pot produce din când în când câteva agitaţii, dar acestea nu sunt decât nişte mişcări superficiale; pacea se află în interior, în profunzime. Ca în cazul oceanului: suprafaţa este mereu agitată de valuri, dar în profunzime se găseşte pacea. Atunci când omul ajunge să introducă în el adevărata pace, agitaţiile care se pot produce la suprafaţă, în lumea fizică, nu ajung niciodată să tulbure această stare durabilă pe care a reuşit să o obţină. El se simte protejat ca într-o fortăreaţă. În Psalmul 90 se spune: “Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui”. Acest înalt loc retras este Eul Superior. Atunci când omul ajunge să atingă punctul cel mai înalt al fiinţei sale şi să nu îl mai părăsească, el începe să cunoască pacea. Această pace este o senzaţie divină, inexprimabilă.
Dar câte victorii trebuie să obţină asupra dorinţelor sale, asupra gândurilor sale, asupra faptelor sale, până să ajungă aici! Eu ştiu că vă gâdiţi: “Ce ne tot povestiţi?… Aţi spus la început că ne veţi mai vorbi despre puritate!”. Dar eu vă vorbesc despre puritate. Fiindcă pacea provine dintr-o armonie, dintr-un acord perfect între toţi factorii şi elementele care constituie fiinţa umană, această armonie neputând exista decât atunci când toate aceste elemente sunt purificate. Dacă nu sunt în acord, înseamnă că anumite impurităţi s-au introdus în ele. Atunci când un om a mâncat un aliment care nu i-a plăcut, el nu se simte bine, devine nervos. Dar dacă ia un purgativ, se va simţi mai bine. Impurităţile distrug pacea. Pentru a obţine pacea, primul lucru este deci să lucrezi ca să te purifici, să elimini toate materialele ce pot bloca buna funcţionare a intelectului, a inimii şi a voinţei. Un adevărat Iniţiat a înţeles numai un singur lucru: că esenţialul este să devii pur, pur ca lacul din munte, pur ca albastrul cerului, pur precum cristalul, pur ca lumina soarelui… Fiindcă cu această puritate el va obţine tot restul. Evident, puritatea nu se poate realiza aşa uşor. Dar cel puţin trebuie să o înţelegi, apoi să o iubeşti, să o doreşti prin toate fibrele corpului tău, şi în sfârşit să o realizezi în planul fizic.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

“Când iubeşti cu adevărat, Dumnezeu se exprimă prin tine! Nu tu iubeşti, ci Dumnezeu iubeşte prin tine!”

Iubirea este o tornadă care mătură totul în cale. De aceea, este mai inteligent nu să te opui, ci să cooperezi cu ea, atunci când apare în viaţa ta. Nu mă refer la iubirea siropoasă, ameţită sau bleagă, ci la iubirea adevărată, sălbatică, crudă, primejdioasă, riscantă, spontană, curgătoare, vie. Această iubire este dincolo de lege, de reguli, de norme, de convenţii sociale rezonabile sau absurde. Este dincolo de aşteptări raţionale şi modele prescrise de comportament, dincolo de normalitatea îndrăgită de statisticieni, doctori şi psihologi. Iubirea este libertate. La această iubire mă voi referi în continuare. Fiind singura energie care există cu adevărat, iubirea este foarte dorită. Arată-mi o singură persoană care nu doreşte să fie iubită! Nu există aşa ceva!! Toţi oamenii aspiră, visează, tânjesc după iubire şi când, în sfârşit, par a o avea, depun eforturi ca să o controleze.

Doar că aici este o mică problemă. Următoarea: iubirea nu suportă să fie controlată; începe să se retragă, se teleportează, se evaporă, dispare, pleacă. Şi chiar dacă încerci să o controlezi nu vei reuşi. E ca şi cum ai încerca să controlezi o tornadă de gradul IV. Înţeleg prin control manipulările conştiente şi inconştiente la care oamenii recurg pentru a se asigura că primesc sau vor continua sa primeascǎ iubirea de care au nevoie. Totul începe, evident, în copilărie, când iubirea parentalǎ nu existǎ din abundenţă. Copilul dezvoltă spontan strategii de marketing şi PR pentru a se asigura cǎ primeşte bunul cel mai de preţ. Unul dintre aspectele cele mai interesante ale iubirii este acesta: nu este inclusǎ în dovezile, gesturile sau acţiunile materiale. Le poate însoţi, e devărat, însă nu e întotdeauna acolo. Un copil poate primi jucăriile cele mai scumpe şi niciun fel de iubire Cheltuind sume exorbitante pe jucarii, părinţii nu fac decât să-şi reducă propria culpabilitate. Un alt copil se poate simţi, extrem de iubit, deși primește jucǎrii modeste. Ceva mai târziu o femeie primește bijuterii, vacanțe, maşini, rochii costisitoare. Cu toate acestea nu se simte iubită. Ea suferă în tăcere, dincolo de privirile presei (deci este o vedetă sau partenera unei figuri publice). Cea mai bună prietenǎ, uneori un terapeut îi cunoaște drama.

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Puritatea în cele 3 lumi
Conferinţa din 28.08.1966 (Bonfin)
Conferinţă improvizată

Dragii mei, am început zilele acestea să vă spun câteva cuvinte despre puritate: puritatea în planul fizic, în planul astral şi în planul mental. Desigur, eu nu v-am spus totul, mai există încă multe de spus.
În limba franceză atunci când se vorbeşte despre puritate în planul fizic, adică despre corp, despre haine, despre obiecte, se spune: curat, curăţenie. În cazul planului fizic nu se vorbeşte despre puritate. Puritatea corespunde unui domeniu superior, cel al inimii, al sentimentelor, al emoţiilor. Puritatea şi curăţenia sunt două lucruri complet diferite: putem fi curaţi fără să fim puri, şi putem fi puri fără să fim curaţi. De exemplu, înţelepţii şi yoghinii din India sunt de o mare puritate în gândurile şi sentimentele lor, dar în exterior, oh Doamne, nu se poate spune că sunt mereu curaţi. În vreme ce, dimpotrivă, mulţi europeni se spală în fiecare zi şi chiar de mai multe ori pe zi, dar în interior nu sunt puri. Priviţi o pisică: nu veţi întâlni un animal mai curat ca pisica, dar ea nu este pură. Nu este fiindcă se gândeşte numai la şoareci pe care îi înghite cu pielea şi cu intestinele. De altfel, mulţi oameni se aseamănă cu pisicile!… Dar voi ştiţi deja toate aceste lucruri. Dacă dorim acum să mergem puţin mai sus pentru a exprima puritatea în planul mental, în planul gândurilor, vom întâlni cuvintele: sfânt, sfinţenie.
Serafimii pe care Ioan i-a contemplat lângă tronul Domnului nu cântau: “Domnul este curat, Domnul este curat!”; sau: “El este pur, este pur…”. Nu, ei repetau: “Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu Atotţiitorul”. Gândul este domeniul intenţiilor, al cauzelor, al scopurilor; deci, atunci când o fiinţă a ajuns la o mare inteligenţă, la o mare lumină, când scopul ei este să împlinească proiectele Domnului, voinţa Domnului, în acel moment ea se sfinţeşte. Întâlnim desigur şi în limba ebraică termeni ce exprimă puritatea în aceste trei planuri: fizic, astral şi mental. Corpul fizic este denumit “guf” şi pentru el există adjectivul “ţah”, adică curat. Pentru inimă, latura astrală numită “nefeş”, se spune “tam”: curat. În sfârşit, pentru “ruh”: spiritul (sau şi mai sus “neşama”: suflet divin) se spune “kadoş”: sfânt. Iar sfinţii sunt numiţi “kedoşimi”. Observaţi deci: “ţah”, “tam” şi “kadoş”. Există chiar pentru “nefeş” un adjectiv mai potrivit decât “tam”, acesta fiind “tahor”. Se spune în Psalmi: Lev tahor bara li Elohim… (Doamne, pune în mine o inimă pură…). Ve ruah kadeşa al tiqar mi meni (şi nu-mi lua spiritul tău sfânt).
Aceleaşi corespondenţe se regăsesc cu siguranţă şi în alte limbi. Până acum, atunci când auzeaţi vorbindu-se despre puritate, o înţelegeaţi într-o manieră generală, dar astăzi, atunci când mă opresc asupra cuvintelor: curăţenie, puritate, sfinţenie, acestea vă devin mai clare, nu-i aşa? În rugăciunea de duminică se spune. “Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău…”. Deci sfinţit şi purificat… sau spălat… sau curăţat. Sfinţenia este o formă de purificare, dar nu reprezintă puritatea planului astral. Sfinţenia este legată de lumea gândului; numele Domnului trebuie să fie sfinţit în cea mai măreaţă lumină a gândului nostru.
Ideea de lumină se găseşte în sfinţenie. Aşa cum v-am mai spus, noi avem în limba bulgară termeni ce indică exact această corespondenţă. Sfântul este numit “svetia”, iar sfinţenia “svetost”. Lumina se numeşte “svetlina”, eu strălucesc: “az svetlina”, iar lumea: “svet”. Deci, sfântul nu este altceva decât o fiinţă care face să strălucească lumina ce o posedă, lumina care creează lumi. Lumina este cea care îi aduce sfinţenia. În limba franceză, cuvintele: sfânt, lumină, a străluci, lume, au rădăcini foarte diferite, în timp ce în limba bulgară, după cum aţi observat: svetia, svetost, svetlina, az svetia, svet… au aceeaşi rădăcină. Este extraordinar. În general, atunci când se vorbeşte despre un sfânt, se face referire numai la una dintre calităţile sale: puritatea sa; nu se vorbeşte despre lumina sa, ca şi cum el nu ar poseda lumină, în timp ce sfinţenia este în realitate o calitate a luminii, a luminii pure ce străluceşte în planul mental, acolo unde se află inteligenţa, înţelegerea.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

O poveste despre dragoste, moarte, suflet şi fragilitatea existenţei umane. Odiseea unui bărbat care se lupta din răsputeri pentru a o salva pe femeia pe care o iubeşte. În Spania secolului al XVI-lea, conchistadorul Tomas (interpretat de Hugh Jackman) porneşte în căutarea Fântânii Tinereţii, căreia legenda îi atribuie puterea de a-i face pe oameni nemuritori. În zilele noastre, omul de ştiinţă Tommy Creo cauta cu disperare o cură pentru cancerul care o macina pe iubita sa soţie, Isabel (interpretată de Rachel Weisz). Călătorind prin spaţiul interstelar, în secolul al XXVI-lea, astronautul Tom încearcă să înţeleagă misterele care îl măcinaseră vreme de un mileniu. Cele trei istorii converg spre un adevăr unic, pe măsură ce eroii – în fond, una şi aceeaşi persoană – îşi regăsesc pacea sufletească în faţa vieţii, a morţii, a iubirii şi a renaşterii. Coloana sonoră este compusă de Clint Mansell. în rolurile principale sunt: Hugh Jackman, Rachel Weisz şi Ellen Burstyn.

[cvg-video videoId=’22’ width=’640′ height=’480′ /]

Învățăturile Venerabilului Ajahn Sumedho despre meditație

Investigație – Ce este meditația?

Meditația este un cuvânt des folosit în zilele noastre și care acoperă o plajă întinsă de practici. În buddhism, acest cuvânt desemnează două practici meditative – una numită „samatha” și cealaltă „vipassanā”.
Meditația “samatha” este o practică de concentrare a minții asupra unui obiect în loc de a o lăsa să rătăcească la întâmplare. Alegi un obiect precum senzația produsă de respirație și îți concentrezi întreaga atenție asupra senzațiilor produse de inspirație și expirație. În cele din urmă, prin această practică mintea ajunge la o stare de calm și te liniștești, ca și consecință a faptul că ai întrerupt toate celelalte influențe care vin prin simțuri.
Obiectele folosite pentru a liniști mintea sunt liniștitoare (bineînțeles). Dacă vrei să ai o minte excitată, du-te și fă ceva excitant. Nu te du la o mănăstire buddhistă, du-te la o discotecă. Este ușor să te concentrezi asupra lucrurilor excitante, nu-i așa? Acestea emit o vibrație care te absoarbe imediat. Dacă mergi la cinematograf și rulează un film captivant ești fermecat imediat. Nu trebuie să depui niciun efort pentru a urmări ceva excitant, romantic sau aventuros. Dar dacă nu ești obișnuit, să urmărești ceva liniștitor poate fi extrem de plictisitor. Ce poate fi mai plictisitor decât să îți urmărești respirația, atunci când ești obișnuit să faci lucruri mai excitante? Așa că pentru a dezvolta o astfel de abilitate trebuie să depui un efort mental, pentru că respirația nu e nici interesantă, nici romantică, nici aventuroasă sau sclipitoare, este așa cum este. În consecință, trebuie să depui efort pentru că nu primești nicio stimulare din exterior. În acest tip de meditație nu încerci să creezi o imagine, ci doar să te concentrezi asupra unor senzații obișnuite produse de corpul tău, așa cum este el, acum: să îți susții atenția asupra respirației. Când reușești să faci asta, respirația ta devine din ce în ce mai rafinată și prin urmare te liniștești. Cunosc oameni care recomandă meditația samatha pentru hipertensiune arterială, întrucât calmează inima. Deci, aceasta este practica de calmare. Puteți alege diverse obiecte asupra cărora să vă concentrați și să vă antrenați pentru a vă susține atenția până când absorbiți sau deveniți una cu obiectul de meditație. Chiar veți simți un sentiment de unitate cu obiectul asupra căruia v-ați concentrat și asta numim noi absorbție.
Cealaltă practică este „vipassanā” sau „meditația intuitivă”. Cu meditația intuitivă îți deschizi mintea către toate fenomenele. Nu alegi un anumit obiect asupra căruia să te concentrezi sau în care să te absorbi, ci privești pentru a înțelege cum sunt lucrurile în realitate. Ceea ce putem observa în această privință este că toată experiența noastră senzorială este impermanentă. Tot ce vedem, auzim, mirosim, atingem sau gustăm, toate condițiile mentale – sentimentele, amintirile și gândurile – sunt schimbătoare, ele apar și dispar. În vipassanā, luăm această caracteristică a impermanenței ca pe un mod de a vedea întreaga noastră experiență senzorială pe care o trăim în meditație.
Aceasta nu este doar o atitudine filozofică sau o credință într-o anumită teorie buddhistă. Impermanența trebuie să fie cunoscută direct, intuitiv, deschizându-ți mintea și privind, fiind conștient de felul în care sunt lucrurile în realitate. Nu înseamnă să analizezi lucrurile pornind de la presupunerea că ele ar trebui să fie într-un anumit fel când nu sunt așa, iar apoi să încerci să înțelegi de ce nu sunt așa cum credem noi că ar trebui să fie. Prin practica meditației intuitive nu încercăm să ne analizăm pe noi înșine ori chiar să schimbăm lucrurile pentru a se potrivi cu dorințele noastre. Prin această practică observăm cu răbdare că orice lucru care apare este sortit dispariției, fie el de natură fizică sau mentală. Aceasta include și organele de simț, obiectul simțurilor și conștiința ce apare odată cu contactul dintre acestea. Mai sunt de asemenea condițiile mentale plăcute și neplăcute, ceea ce vedem, auzim, mirosim, gustăm sau atingem, numele pe care le dăm lucrurilor, ideile, cuvintele și conceptele pe care le creăm în jurul experienței noastre senzoriale. Mare parte din viața noastră este bazată pe presupuneri greșite, făcute neînțelegând și neinvestigând adevărata natură a lucrurilor. Astfel că viața unuia ce nu este trezit și conștient tinde să fie deprimantă sau năucitoare, în special atunci când sunt dezamăgiți sau se întâmplă vreo tragedie. Atunci, acela devine copleșit, tocmai pentru că nu a observat adevărata natură a lucrurilor.

(citeşte restul cărţii cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Puritatea şi viaţa spirituală
Conferinţa din 26.08.1966 (Bonfin)
Conferinţă improvizată

Dragii mei fraţi şi surori aţi putut vedea ce reprezintă puritatea în această dimineaţă pe Stâncă. Câtă splendoare ! Totul era pur… aerul şi culorile cerului erau de o limpezime perfectă; întreg orizontul vibra… În asemenea dimineţi, aceia care ştiu cum să privească culorile, cum să comunice cu zorile, cu soarele, cu cerul, se pot cu adevărat purifica.
Dacă trebuie să va explic cuvântul “puritate”, vă va fi poate greu să mă înţelegeţi. Să întelegeţi intelectual este un lucru, dar să întelegeţi intuitiv cu întreaga fiinţă este altceva. Dacă încercăm să explicăm numai intelectual ce este puritatea, vor fi multe neînţelegeri fiindcă oamenii se pronunţă diferit despre aceleaşi lucruri. Acest lucru vine din nevoile, din gusturile lor: din moment ce le place ceva anume, înseamnă că este pur. Unii îndrăgostiţi iubesc ceea ce este senzual şi depravat şi se cred îndreptăţiţi să facă lucruri de necrezut pentru că îşi exprimă iubirea. După ei, iubirea purifică totul… Oare sunt ei tineri? Oh! Cu siguranţă. Atunci, cum să distingem ceea ce este pur de ceea ce nu este?
Doi hoţi au intrat într-o biserică pentru a fura câte ceva. S-au urcat pe un scaun pentru a desprinde o lustră, dar cum scaunul nu era suficient de înalt s-au dus să caute o masă, şi iată că nici masa nu a fost de ajuns. Atunci unul dintre ei s-a dus să caute o enormă Biblie pentru a o pune pe masă şi s-a urcat pe ea. Prietenul lui indignat îi spune: “Nefericitule! Să nici nu te gândeşti, aceasta este Biblia. – Ah! spuse celălalt, când ai inima pură ce importanţă mai are acest lucru?”. Iată, inima lui era pură, era tot ceea ce conta! El putea desprinde o lustră, putea să se suie pe Biblie, dar inima îi era pură. Şi mulţi, pentru a se justifica, spun ca acest hoţ: “Când ai inima pură…”.
Atunci când în Fraternitate vin persoane noi, mă interesează întotdeuna să văd ce tendinţă este mai dezvoltată la ele. Unele fiinţe nu au decât o viaţă vegetativă: mănâncă, beau, trăiesc bineînţeles, dar în maniera plantelor. Le vedem cum merg la lucru, se agită puţin, dar nu au nici o bogăţie interioară. Singura preocupare a vieţii lor este aceea de a mânca, de a bea, de a dormi şi de a lucra puţin. Da, o viaţă vegetativă. La unii predomină latura animalică, instinctivă.Totul este animat, chiar zgomotos: impulsuri, instincte, pasiuni…
Deasupra se află creaturi care au o viaţă afectivă mai dezvoltată: mai multă emotivitate, mai multă imaginaţie, ceva poetic, muzical, dar nu un sistem filozofic, nici un ideal divin. Apoi urmează o categorie de fiinţe la care intelectul este foarte dezvoltat: ele studiază, citesc, scriu… Sunt scriitorii, gânditorii care doresc să cunoască totul numai prin intermediul intelectului. Dar iată că intelectul este limitat ! Bineînţeles, este mai puţin decât latura vegetativă, instinctivă şi afectivă, dar este departe de a avea toate posibilităţile, iar intelectualii nu posedă adevărata lumină.
Activitatea spiritului se află deasupra activităţii intelectuale. Ea îi conferă omului elementul esenţial pe care toate celelalte activităţi nu i le pot da. Viaţa spirituală aduce o împlinire pe care contemporanii noştri nu o pot cunoaşte fiind prea acaparaţi de lucrările limitate ale intelectului. În trecut, oamenii nu căutau într-o asemenea măsură instruirea, în timp ce acum aproape toţi doresc să devină cetăţeni ai acestei împărăţii a intelectului. Nu îşi imaginează alte posibilităţi, nu au văzut că Inteligenţa Cosmică a prevăzut alte dezvoltări, că ea îi împinge să exploreze regiuni mai bogate decât cele ale intelectului. Ei nu le văd, şi sunt foarte mândri că s-au oprit aici. Ei se gândesc că acesta este ultimul cuvânt al creaţiei. Dacă ar şti cât se înşeală!
Când îi privesc pe aceia care vin aici pentru prima oară şi văd printre ei pe unii care nu au dezvoltat decât tendinţele inferioare ale fiinţei lor, latura instinctivă sau vegetativă, sau numai latura intelectuală, sunt trist şi nefericit pentru că ştiu că îşi vor trăi aproape inutil existenţa. Ei se vor hrăni, vor bea, vor aduce pe lume copii, dar elementele spiritualităţii nu îi vor incita şi nu vor simţi nimic din frumuseţea, din bogăţia şi din splendoarea universului. De ce să ne limităm într-atât rămânând la suprafaţa lucrurilor, în contact cu tot ceea ce este vizibil şi tangibil? Trebuie să acceptăm acum ceva nou, să primim ceva nou, să credem în ceva nou.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Selecţia
Conferinţa din 25.08.1966 (Bonfin)
Conferinţă improvizată

Vă spuneam ieri că, pentru a înţelege puritatea, este suficient să o studiaţi în organism luând ca punct de plecare nutriţia. Vom vedea astăzi ce concluzii mai putem desprinde din acest exemplu.
Dacă studiem cum se hrăneau oamenii în trecut, constatăm că ei nu aveau nici un fel de cunoştinţe despre legile igienei. Ei mâncau carnea, legumele şi fructele fără să le spele sau să le cureţe de coajă, beau apa poluată etc… În acea epocă, nu era cunoscută existenţa microbilor (aceste gângănii au fost descoperite mult mai târziu…) şi oamenii se hrăneau ca animalele. Priviţi animalele: răpitoarele, fiarele sălbatice… ele nu fac nici o selecţie, mănâncă orice. Şi chiar pisica atât de grijulie cu igiena ei, înghite şoarecii cu pilea şi cu intestinele. În prezent, în domeniul igienei alimentare, oamenii au făcut multe progrese. Din copilărie ei ştiu că mâncând fructe, peşte, scoici, melci, trebuie să le înlăture pielea, sâmburii, seminţele, oasele, cochiliile. Deci, oamenii ştiu în aparenţă cum să se hrănească. Atunci când mănâncă brânză, îi înlătură în mod automat coaja şi astfel sunt consideraţi oameni foarte civilizaţi!
Evident, există încă multe ţări în Africa, în Asia, unde igiena nu este foarte răspândită. De exemplu, atunci când mă aflam în India, am văzut spectacole nu prea plăcute: şobolani enormi care se plimbau în bucătăriile hotelurilor… Şi când m-am dus pe insula Elefanta, în apropiere de Bombay, am văzut hinduşi bând apă stătută, chiar mlăştinoasă! S-ar părea că acelea erau locuri sacre; eu cred acest lucru, dar apa nu era deloc sacră, căci microbii nu au nici un respect pentru locurile sacre. Dar să nu ne oprim asupra acestor cazuri particulare. În ansamblu, putem spune că oamenii au făcut mari progrese în modul lor de a se hrăni. Ei consideră că este folositor să rafineze, să sterilizeze, să pasteurizeze, şi toată lumea este de acord că este util ca hrana să fie triată pentru a elimina elementele indigeste sau nocive.
Înlăturând, separând, respingând mereu o parte din hrană, omul a făcut deci un pas enorm pentru a nu semăna cu animalele. Numai că el nu a înţeles că există şi alte domenii în care trebuie să facă curăţenie, să spele, să elimine, să trieze, să separe ce este folositor de ceea ce nu este, purul de impur. În domeniul gândurilor şi al sentimentelor există deopotrivă o hrană pe care o consumăm şi pe care o digerăm, dar aici oamenii sunt asemenea pisicilor: ei înghit pielea şi intestinele, adică tot ce este murdar şi nociv. Ei trebuie deci să facă progrese şi să înveţe să selecteze hrana psihică aşa cum o fac cu hrana fizică. Stă scris în tabla de Smarald: “Vei separa subtilul de dens”, adică purul de impur. Evident spunând aceste lucruri Hermes Trismegistus mergea mult mai departe, deoarece se referea la piatra filosofală. Dar este exact acelaşi principiu.
Purul este separat de impur aşa cum aurul sau pietrele preţioase se extrag din minereul lor. De altfel, întreaga viaţă se bazează pe acest principiu al separării, al triajului, el există în toate industriile, în toate meseriile. Peste tot se fac triaje: în magazine, în băcănii, printre diamante, printre pietrele preţioase… Concursurile, examenele sunt tot selecţii, şi când se pune problema alegerii unui general, sau alegerea unei “Miss Monde”, se impune întotdeauna un triaj. Dar în viaţa interioară, nu ştim niciodată că trebuie de asemenea să separăm, să eliminăm, să triem. Întrebaţi-i chiar şi pe cei mai instruiţi oameni care sunt gândurile şi sentimentele nocive ce pot introduce în om boala şi descompunerea, ei nu vor şti să vă răspundă. Pentru ei, toate gândurile şi sentimentele sunt aproape asemănătoare.
Ei nu se îndoiesc că şi aici există o distincţie de făcut ca în cazul carburanţilor sau al alimentelor sortate după calitatea lor: prima calitate, a doua calitate… În trecut se foloseau, pentru producerea căldurii şi a luminii, materiale de o calitate atât de proastă încât acestea afumau, produceau usturime la ochi, miroseau urât… erai aproape asfixiat ! În timp ce acum se foloseşte de exemplu electricitatea care nu lasă deşeuri şi nu produce nici fum. Chiar şi pentru cărbune, ştim că există mai multe calităţi: de la acela care dă multă căldură şi puţină cenuşă, până la cel care dă puţină căldură şi multă cenuşă. Orice material combustibil: cărbune, lemn, petrol, benzină, paie, conţine (în proporţii diferite şi acest lucru este important) câteva elemente necomestibile. Fiecare materie este deci de o anume calitate, mai bună sau mai proastă, de aceea trebuie întotdeauna să alegem. La fel se întâmplă şi în cazul sentimentelor.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Nutriţia, punct de plecare pentru un studiu al purităţii
24.08.1966 (Bonfin)
Conferinţă improvizată

Deci, dragii mei fraţi şi surori, mai avem câteva minute în această seară…
Dacă cineva doreşte să îmi pună vreo întrebare despre un subiect care îl preocupă, voi încerca să îi răspund.
Întrebare: Maestre, ne puteţi spune cum trebuie să înţelegem puritatea?
Puritatea?… Putem considera acest subiect în tot felul de moduri, dar de fapt puritatea se defineşte mereu prin simplitate; da, ceea ce este pur, este ceea ce este simplu, adică neamestecat, lipsit de orice element străin sau contrar bunei funcţionări şi armoniei ansamblului. Să luăm ca exemplu organismul… De ce organismul? Fiindcă, pentru a înţelege puritatea, nu este necesar să începem prin a studia domeniul eticii, al moralei. Puritatea aparţine tuturor domeniilor şi va fi mult mai clar dacă începem prin a o studia în planul fizic, în organism, începând cu nutriţia.
Când mâncăm, toate elementele pe care le absorbim şi care nu contribuie la bunăstarea şi la sănătatea organismului, sunt considerate nocive, impure. Evident, aceste elemente nu au întotdeauna aparenţa impurităţii: o otravă poate fi transparentă, dar dacă o înghiţiţi, muriţi. Iar atunci când tăiaţi fructe, de exemplu portocale sau mandarine, sunteţi uimiţi de limpezimea materiei lor, dar în realitate, ele nu sunt în totalitate pure, nici un aliment nu este perfect pur.
Atunci, ce face organismul? Ei bine, se întâmplă în organism acelaşi lucru ca la frontiere, unde vameşii vă inspectează maşina şi valizele pentru a verifica dacă faceţi trafic ilegal, vă impiedică să treceţi cu o marfă interzisă. La fel, în fiinţa umană se află vameşi care examinează hrana şi care resping tot ceea ce nu poate intra în constituţia organismului.
Din păcate, omul se găseşte deseori într-o asemenea stare încât impiedică inconştient lucrarea acestor vameşi. De exemplu, atunci când are griji sau este obosit, deprimat, tulburat, el perturbă funcţionarea tuturor acelor entităţi care sunt însărcinate să facă o selecţie, şi astfel ele lasă să treacă elementele dăunătoare ce încep să se acumuleze undeva în el. Deci, prin modul lui de a acţiona, de a înţelege şi de a simţi lucrurile, omul acţionează asupra creaturilor care se află înăuntrul lui, asupra celulelor sale, şi dacă nu este cumpătat ajunge să se atenueze sau să le pervertească gustul, introducând astfel lăcomia, dezordinea şi lipsa de discernământ la funcţionarii care încep să nu mai vadă foarte clar, lăsând să treacă elementele dăunătoare.
V-am spus deja câţi oameni se înşeală gândind că este de ajuns să arate în faţa celorlalţi o aparenţă de curaj, de moralitate, de stăpânire de sine, iar atunci când sunt singuri să poată face orice. Ei nu ştiu că trebuie să-şi dea mai întâi lor înşişi un exemplu (A se vedea vol. ХIХ: “Cea mai bună metodă pedagogică: exemplul”), în faţa propriilor celule, fiindcă celulele lor sunt în primul rând copiii lor, şi trebuie să le educe. În faţa celorlalţi, majoritatea sunt impecabili, dar când sunt singuri în faţa lor înşile, ei îşi permit tot ceea ce le face plăcere şi care deseori nu este prea “ortodox”, iar celulele lor care observă, primesc un exemplu prost. Fiindcă totul se înregistrează înăuntrul lor şi celulele spun: “Ei bine, şi noi vom face ceea ce ne place”, şi este imposibil apoi să le faci să asculte. Dar astăzi nu voi mai reveni asupra acestui subiect. Aş dori să vă spun pur şi simplu că dacă omul nu se supraveghează, el tulbură lucrarea entităţilor însărcinate să îi protejeze organismul, şi într-o bună zi apar tumorile, febra, tot felul de boli…

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Fluviul vieţii
Conferinţa din 25.08.1966 (Bonfin)
Conferinţă improvizată

În alte conferinţe, v-am vorbit deja mult despre cei zece sefiroţi: Kether, Hohmah, Binah, Hased, Gheburah, Tiferet, Neţah, Hod, Iesod şi Malkut. V-am mai spus de asemenea că cel de-al nouălea sefirot, Iesod, al cărui nume înseamnă fundament, bază, supraveghează puritatea. Vom vedea imediat de ce o face tocmai acest sefirot care reprezintă baza. În sefirotul Iesod domneşte Domnul Şadai El Hai, al cărui nume înseamnă: Atotputernicul Dumnezeu Viu. Şadai El Hai este distribuitorul vieţii. În acest sefirot se găseşte ordinul îngeresc al Heruvimilor (Îngerii din religia creştină) care îl au în frunte pe Arhanghelul Gabriel. Arhanghelul Gabriel supraveghează naşterea copiilor, şi deci nu întâmplător în Scripturi se menţionează că acest Arhanghel a apărut Mariei pentru a-i anunţa naşterea lui Iisus, şi lui Zaharia, soţul Elisabetei, pentru a-i anunţa naştrea lui Ioan Botezătorul. Luna constituie latura materială a sefirotului Iesod, în ebraică Levana. Luna este simbolul femeii, al imaginaţiei, adică al materiei căreia i se poate da o infinitate de forme, dar ea este deopotrivă şi simbolul purităţii. Atunci când fiinţa umană vine să se încarneze pe pământ, sufletul ei trece prin regiunea lunii, şi atunci când părăseşte pământul trece din nou pe acolo înainte de a se îndrepta spre alte regiuni. Luna prezidează deci naşterea dar şi moartea. Vedeţi deci că Luna este legată de probleme esenţiale.
În general se fac tot felul de glume legate de lună. Se spune despre un om distrat că este “plecat pe lună”, şi se spune în anumite cazuri că am văzut cele doua feţe ale lunii! Cât despre nebuni, se spune că sunt lunatici ! Şi se pare că “insolaţiile” provocate de lună sunt mai puternice decât cele ale soarelui ! Vedeţi deci că luna îi influenţează pe nebuni, pe aiuriţi, dar acesta este doar aspectul ei inferior. În realitate, luna are mai multe aspecte, dar pentru a simplifica lucrurile, vom menţiona numai două: o regiune crepusculară unde se află iluziile, minciunile, nebuniile, aberaţiile şi o altă regiune care este puritatea absolută, viziunea clară a lucrurilor. Mulţi poeţi se complac în regiunile crepusculare ale lunii: ei sunt mândri să aducă prin poezia lor un element ireal: fantezia, imaginaţia, fantasticul, dar acest univers vag şi imprecis în care ei se refugiază este foarte periculos şi mulţi dintre ei au înnebunit.
Fiecare sefirot reprezintă o lume ierarhizată. În regiunile inferioare ale lui Iesod găsim praf, nori, adică iluziile, rătăcirile. Da, pentru că Iesod este începutul vieţii psihice iar viaţa psihică este constituită la început din regiuni ceţoase, din forme vagi, nedefinite. De aceea cei care nu au mers mai departe pentru a se dezvolta prin studiu şi meditaţie sunt victime ale unor forme iluzorii.
Evident, Iesod este o regiune mult mai subtilă decât Malkut, dar partea cea mai apropiată de Malkut nu poate prezenta o mare claritate, ea este încă prea umedă, prea prăfuită. Trebuie deci să parcurgem această zonă pentru a merge dincolo de ea… până la descoperirea lumii celei mai mari lumini, Tiferet, regiunea soarelui. Să vedem acum de ce Iesod reprezintă sefirotul purităţii. V-am spus deja că Şadai El Hai este distribuitorul vieţii şi Heruvimii, Îngerii, primesc această viaţă şi o transmit oamenilor. Or, aşa cum am văzut în conferinţa precedentă, viaţa este un curent, un fluviu care vine de foarte sus, de la Izvor… Acest fluviu de viaţă este Hristos însuşi. De aceea Iisus spunea: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Citind aceste cuvinte, un Iniţiat vede imediat imaginea râului care coboară din munte şi se aruncă în mare. Calea, Adevărul, Viaţa… Ce reprezintă aceste trei cuvinte! Calea este albia râului; Viaţa este apa care curge în albia acestui râu; şi Adevărul este izvorul de unde curge viaţa, de unde ţâşnesc toate creaţiile. Dar putem da o altă interpretare. Albia râului cu meandrele sale este calea înţelepciunii ce urcă până la izvor, la adevăr. Cât despre apă, ea este iubirea, viaţa, căci viaţa nu este altceva decât iubire, fiindcă viaţa se naşte din iubire.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)