Monthly Archives May 2014

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conferinţa din 28 Iulie 1968
A primi şi a dărui – partea a doua
Lectura meditaţiei zilei.

Să ne amintim de sfatul dat de Iisus:” Chiar dacă cineva îţi ia asta sau cealaltă, dă-i haina ta şi vino “. Ah, şi de ce? Pentru a semăna soarelui, pur şi simplu! Nu s-a spus chiar aşa: să-i semănăm soarelui, dar să putem deveni atât de puternici, deasupr a fricii şi temerii, încât nu vom mai muri de foame niciodată. Această frică, temere, trebuie învinsă. De ce? Pentru că personalitatea este aceea care se teme, nu individualitatea. De ce se teme personalitatea? Fiindcă se simte izolată, sărmană, mică, nefericită, încearcă să se asigure, să înveţe…, numai frica o împinge, temerea. Iar când există frică, nu poate exista iubire. Iubirea nu călătoreşte cu frica, acolo unde frica apare, iubirea dispare, iar unde este iubire nu există frică. Iată întreg mecanismul, performanţele personalităţii. Iată cum procedează ea, de ce îi este frică, cum acţionează, rezultatele, consecinţele, greutatea, opacitatea, tenebrele, într-un cuvânt răul. În timp ce, cu cealaltă lege, a soarelui, oh, la la la, ce bogăţie, ce bogăţie! Iată, omul înţelege, se află la mijloc şi ce ar trebui să facă acum? Trebuie să se îndepărteze din ce în ce mai mult de această personalitate, de care s-a apropiat într atâta, care i-a aruncat plase să-l prindă, fiindcă astfel omul va lucra pentru ea, pentru a o mulţumi. Ea are mereu nevoie de hrană, de băutură, de femei şi omul se supune. Atunci, ea se teme şi îl ţine. Şi cum a proiectat plase, tentacule, l-a acaparat şi el nu mai vede adevărul, ca şi caracatiţele urmărite care aruncă în urma lor cerneală pentru a se salva. Astfel acţionează personalitatea asupra omului. Omul nu vede … politica şi scopurile ei. Ea are un scop determinat, dar nu- l vede, este orb, aleargă s-o mulţumească Şi care este mijlocul pentru…? Trebuie să ne îndepărtăm, foarte simplu, pentru că nu o putem ucide, nu o putem opri să mănânce ceva, să se îmbrace…
Dar, îndepărtându-ne, efectul ei se va reduce, va fi mai rezonabilă, mai economică şi omul va supravieţui. Îndepărtându-ne, el se va apropia din ce în ce mai mult de cealaltă natură, individualitatea, adică soarele. Va începe să simtă căldura, lumina, viaţa, bunătatea, frumuseţea, dilataţia… Şi ca şi soarele, lumina se va transforma în aur, va fi mult aur înăuntru, înţelegeţi, şi în acest fel omul se poate salva de personalitate, numai prin îndepărtare de ea şi prin apropiere de individualitate.
Şi ce este individualitatea? Un mod de a judeca lucrurile diferit, o filozofie diferită, un spirit diferit, este ideea, inteligenţa, înţelepciunea, adică apropierea către tot ce este rezonabil, inteligent, simţit, frumos. Şi cum individualitatea este nemuritoare, este foarte puternică, îi comunică toate calităţile omului şi el se simte nemuritor, foarte puternic, calm şi sigur.
Iată avantajele unui Iniţiat, unui adevărat Iniţiat care se depărtează din ce în ce mai mult de personalitate, pentru a se apropia din ce în ce mai mult către spirit, către inteligenţă, către această individualitate, cum o numim noi. Atunci el începe să nu mai simtă atacurile, răutăţile, şmecheriile, toate lucrurile diabolice, se simte la adăpost fiindcă cealaltă, individualitatea, îi furnizează, îi comunică calităţile sale. Şi cum calităţile sunt formidabile, lui nu îi mai este frică, are o siguranţă, o convingere absolută, o certitudine, o claritate, nu îi este frică, nu mai doreşte lucruri pe care personalitatea le doreşte, el se eliberează. Aceasta este eliberarea! Nu ne putem elibera acum de toate forţele cosmosului, totuşi. Ne aflăm în acest cosmos, trăim, dar a ne elibera de ghearele personalităţii, de tine însuţi, de toate atracţiile, dereglările, calculele, de a le scoate din cap, din inimă, iată ce înseamnă adevărata eliberare. Vă este clar acum?

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

Legile BELAGINE

Cele mai elementare cunoştinţe ce trebuia să le posede orice traco-dac erau Legile frumoase sau Belaginele.Erau un cod care cuprindea norme de comportare a cetăţenilor regatului dac şi ele fuseseră alcătuite iniţial de zeiţa Hestia (Vesta).

Legenda

Pentru că Zamolxe, ca mare preot, observa că dacii uitaseră sfaturile ce le dăduse Hesta-Vesta, s-a hotarât să urce la tronul zeiţei. Şi a întâlnit-o în cereasca strălucire şi neîntrecută frumuseţe, aşa cum era de mii de ani. Şi Zamolxe a cuvântat : „Zeiţă a cerului, Slujitoare a Soarelui material şi Soarelui ce ţine în mână Cosmosul, legile date de tine au fost uitate. Eu le mai ştiu, dar aş vrea să le scriu chiar aşa cum ni le vei porunci tu!”, …„Scrie!”
Marele preot Zamolxe scrie aceste legi, legi după care s-a condus Statul dac, şi ele s-au răspândit în lumea întreagă. Reţinem faptul că legile dacilor au fost scrise de Zamolxe, nu au fost predate numai oral, însă încă nu s-au descoperit. Mare va fi ziua când vor afla lumina.

Puteti asculta sau descarca doar varianta audio: Partea 1 si Partea 2

Legile:

1. Dincolo de curgerea timpului şi de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu şi Veşnic, din care vin toate şi prin care fiinţează toate cele ce sunt. Totul şi nimicul sunt suflarea Sa, golul şi plinul sunt mâinile Sale, mişcarea şi nemişcarea sunt picioarele Sale, nicăieri şi peste tot este mijlocul Său, iar chipul Său este lumina. Nimic nu este făptuit fără de lumină şi tot ce vine din lumină prinde viaţă şi ia făptură.

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conferinţa din 28 Iulie 1968
A primi şi a dărui – partea întâi
Lectura meditaţiei zilei.

Pentru a se elibera, fiinţa umană trebuie să permită individualităţii sale (natura sa superioară) să se manifeste, degajându-se de influenţa personalităţii sale (natura sa inferioară).
Pentru a avea o idee clară despre personalitate şi individualitate, trebuie să vă dau câteva imagini, iar una dintre cele mai bune vine, de altfel, de la cuvântul “persona” – ea este o mască, un om care- şi pune diferite măşti pe chipul său, îşi schimbă personalitatea, dar rămâne mereu acelaşi. Iată că teatrul ne va da o idee exactă, un actor, un artist care este obligat să joace mai multe roluri, şi în fiecare piesă este îmbrăcat altfel, joacă în alt mod, se manifestă diferit. Iată ceea ce reprezintă personalitatea: rolul pe care îl joacă, pentru puţin timp, pe care-l schimbă apoi, dar omul însuşi rămâne neschimbat, rezistă timpului. Această comparaţie este foarte potrivită pentru personalitate. Aşadar fiinţa umană, care trebuie să trăiască o încarnare, o existenţă, se îmbracă, îşi pune o mască, ceea ce înseamnă că îşi ia o personalitate şi se manifestă într-un fel sau altul, este femeie sau bărbat, şi iată că într-o altă reîncarnare revine un altul, cu o altă personalitate, dar de fapt, el este mereu el însuşi. Atunci, acest “el însuşi” care rămâne este etern, nemuritor, iar “persona”, ea este trecătoare. Iată, ceea ce este
personalitatea. Ca în teatru.
Şi tot ceea ce rămâne, care se înscrie ca o moştenire, ca o bogăţie, din toate achiziţiile, din toate uceniciile prin care a trecut în timpul vieţii, tot ce rămâne înscris şi care trebuie transmis de la o reîncarnare la alta, este deci, ceea ce se păstrează în individualitate. Iar personalitatea se duce, dispare, nu mai rămâne nici o urmă de ea. Dar, toate achiziţiile, toate bogăţiile, toată înţelepciune a, acumul ate, rămân moştenire, ca o bogăţie inseparabilă de individualitate.
Atunci, individualitatea poate fi comparată cu soarele, şi personalitatea cu luna. Şi, ca şi luna, ea este schimbătoare, tot timpul se modifică, fără o lumină proprie, şi fără un centru ca soarele; personalitatea este şi ea schimbătoare, instabilă şi fără centru, pe când individualitatea este ca soarele, mereu strălucitoare, luminoasă, puternică.
Şi acum, când vă întrebam ieri pentru cine lucraţi?… Dacă lucraţi numai pentru personalitate, adică pentru ceea ce se schimbă, se transformă, şi care în final nu vă va lăsa nici o urmă, atunci toată munca, toate bogăţiile, toate achiziţiile sunt pierdute, risipite, aţi lucrat în zadar. Iar acum, pentru a ne face o idee mai clară despre când şi unde lucrăm pentru personalitate şi unde lucrăm pentru individualitate, trebuie să analizăm câteva exemple din viaţă.
Care este cea mai puternică, cea mai remarcabilă calitate a personalităţii? Ei bine, ea vrea întotdeauna să ia, să posede, să se cramponeze, să reţină, să păstreze, să amplifice. Atunci, în acel moment, ea lucrează, dar în domeniul intelectului, al inimii şi al voinţei, pentru că personalitatea este o trinitate, şi ea – ceea ce nu v-am spus – personalitatea este o trinitate răsturnată.
Individualitatea este o altă trinitate, dar redresată, aşezată. Asta înseamnă că personalitatea gândeşte, simte şi acţionează, dar într-un scop cât se poate de egoist, egocentric, de acaparare, de îmbogăţire, şi în acel moment, dacă nu există alte persoane sau alte forţe care să- i împiedice această tendinţă, care este cu adevărat o tendinţă posesivă, egoistă, ea se irită, devine răutăcioasă, crudă, vindicativă, răuvoitoare, nocivă, ea se înarmează, şi iată toate manifestările personalităţii, care vrea să păstreze ce- a câştigat, ceea ce vrea ea. Aşadar, toate gândurile sunt îndreptate mereu către ea, adică către a lua. Inima, adică sentimentele, sunt permanent orientate către ea, către bucuriile vieţii, iar voinţa sa este tot timpul axată pe ideea de a acţiona în folosul său. Iată ce este personalitatea.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conferinţa din 26 iulie 1968
Cele două naturi ale fiinţei umane
Proprietăţile şi manifestările celor două naturi ale fiinţei umane – natura inferioară sau personalitatea, natura superioară sau individualitatea.
Lectura meditaţiei zilei

Astăzi v-am vorbit despre anumite lucruri legate de Doctor Jeckill şi Mister Hyde, dar nu am atins probleme mult mai profunde. Ceea ce este sigur este că există două naturi, nu se poate nega, două naturi aproape opuse, una care trage plapuma spre sine şi cealaltă care este mai largă, mai generoasă mai imparţială, mai dreaptă. Dacă o studiem pe prima, pe care o numim personalitate, dacă studiem bine această natură, ea are calităţi, are lucruri bune, dar dacă mergem după această natură, rezultatele vor fi catastrofice din toate punctele de vedere.
Iar detaliile, v-am arătat în conferinţele detaliate, aspectele, manifestările diferite. Ceea ce este bun la personalitate, este că ea trage plapuma, ea se protejează, ea se descurcă, ea are totuşi un centru, ea trage totul spre ea, dar se ceartă cu toată lumea ! Iată, este prea personală, prea egocentrică în sfaturile sale, în judecăţile sale, ea este prea dură, ea este fără iubire, fără înţelepciune, fără inteligenţă chiar. Ea reclamă, ea vrea, ea cere, ea absoarbe tot, ea vrea să domine tot, este prea nervoasă, este prea vulnerabilă, este prea ofensată, este prea… oh, la, la, toate părţile negative ea le posedă.
Doar că, iată, este o foarte bogată mătuşică, foarte bogată, iată, ea posedă tot şi atunci pentru a-i face plăcere, pentru a o mulţumi, acceptăm, facem concesii, consimţim, în fine, ea reuşeşte întotdeauna să aibă primul cuvânt. Iar omul este mai degrabă un servitor pentru a-i mulţumi toate capriciile sale, toate dorinţele sale, toate elucubraţiile sale, în loc să meargă să mulţumească, să înţeleagă cealaltă natură, care este în interior, iată ce natură ! Dar este lăsată deoparte, ne batem joc de ea deseori, o diminuăm, o blamăm, o ridiculizăm şi din ce omul se detaşează de această natură care este într-adevăr divină, într-adevăr splendită, nemuritoare, glorioasă, extraordinară. Noi avem toţi în noi această natură. Dar cum a fost mereu camuflată, mereu ne-am debarasat de ea, am călcat-o în picioare, atunci din ce în ce ea este mai ascunsă, ea este camuflată, este băgată undeva şi din timp în timp doar, săraca, ea ridică vocea, ea dă sfaturi cu amabilitate, fără zgomot, fără violenţă, fără discuţii. Dar cum omul iubeşte mult, mult, tot ceea ce este zgomotos, tot ce este ţipător, tot ce este aiurea, el, iată, ascultă de personalitate, el o mulţumeşte întotdeauna, iar toate sfaturile pe care ea le dă sunt întotdeauna dăunătoare, pentru că sunt în detrimentul vecinului, în detrimentul semenului.
Iată, noi avem aceste două naturi şi noi suntem între cele două, iar deseori suntem mai influenţaţi de natura inferioară, în loc să fim influenţaţi, să ascultăm, să mergem după cealaltă natură; şi iată acum putem clasa lumea întreagă în două categorii. Veţi spune: “De ce în două categorii, toată lumea inventează categorii, 7, 12, 36, 144 de categorii”. Voi puteţi inventa alte categorii, dar cele două categorii sunt cele mai accesibile pentru lumea întreagă, foarte clare, de înţeles.
Două categorii. O categorie care este complet personală, egoistă, care nu se gândeşte decât la a lua, a fura, a-i înşela pe alţii, a trişa, a se bate cu toate mijloacele, iar cealaltă care este într-adevăr generoasă, într-adevăr largă, întradevăr impersonală, într-adevăr divină, iar omul este între cele două. Două categorii.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Surya Yoga
Conferinţa din 30.07.1967
B

Renunţaţi la asta şi veţi vedea apoi care va fi evoluţia ! Eu cunosc lucrurile acestea, ştiu ce vă împiedică să vă legaţi (de Cer). Şi am să vă spun toate aceste lucruri, am să vi le spun în detaliu, iar după aceea voi le veţi verifica; peste 10 ani, 20 de ani, 30 de ani, le veţi verifica. Iată. Luaţi lucrul acesta astăzi ca pe ceva foarte profund, notaţi-l, meditaţi supra lui şi nu-l uitaţi niciodată! Pentru că în felul acesta veţi progresa în această nouă yoga necunoscută oamenilor, desconsiderată, dispreţuită şi care e cea mai eficientă. Ea vă va da posibilitatea să înţelegeţi tot, să faceţi lumină în tot şi apoi să realizaţi tot. Începeţi aşadar prin a înţelege că Soarele este centrul sistemului solar şi că privindu-l, restabiliţi în voi înşivă acelaşi lucru: un sistem solar cu un soare în centru – spiritul vostru, care se întoarce, se instalează, guvernează, comandă, în timp ce înainte era harababură; era harababură, haos, nu exista un centru, nu exista un soare. Toţi mâncau, beau, strigau, distrugeau, totul era vraişte înăuntru. Cum vreţi ca în această dezordine, în această anarhie să rezolvaţi ceva, întelegeţi ceva?
Niciodată, nu e cu putinţă ! Deci mai întâi trebuie să fii ca sistemul solar, cu un soare în interior, pentru ca toţi să se învârtească în jurul unui centru. Acum nu există centru şi înăuntru toate umblă care-încotro: gândurile, sentimentele, celulele, dorinţele, toate. Nu există un guvern, nu există o căpetenie, nu există o divinitate în exterior, adică soarele. Mulţi oameni sunt în prezent în această stare. Cum n-au observat, n-au văzut că soluţia e aici: venim să luăm un model, modelul Soarelui. Soarele care este în centru şi toate planetele se învârt în jurul său, chiar şi Pământul, fără să observăm ne învârtim în jurul lui. De ce să nu facem lucrul acesta conştient ? Şi să spunem: «Şi eu vreau să fiu aşa: un sistem solar cu un centru înăuntru, dar un centru care să fie luminos! Un centru care nu este idiot, prost, ci luminos, viu, cald! Eu nu mai accept un centru stupid, tern, idiot, slab, murdar, dezgustător!». Gata! Purificare, curăţenie! Toţi cei care sunt acolo, în centru, pe care i-aţi luat drept divinităţi, drept şefi, drept ghizi, drept una, drept alta, drept (gogomani) sau savanţi sau personalităţi istorice, gata, îi veţi verifica. Veţi spune: «Tu eşti ca Soarel ?». «Nu tocmai!». «Hai afară! Pleacă!». «Dar tu, eşti cald ca Soarele? Nu? Hai, du-te!». Măturat, curăţenie! Şi instauraţi Soarele. Soarele înseamnă mult! Şi când se va prezenta înăuntru, când va intra înăuntru, în sfârşit, prezent, real, viu, veţi vedea de ce e în stare. Pur şi simplu va intra şi toţi locuitorii care sunt înăuntru îşi vor simţi şeful, stăpânul, domnul. Cum se joacă copiii… – mereu v-am dat acest exemplu – în şcoli, copiii se ceartă, se ciondănesc în recreaţie. Dar când apare învăţătorul – un omuleţ, acolo, cu o carte, un catalog sub braţ sau chiar un beţişor, totuşi, uneori – toţi se întorc la locurile lor, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat; sunt nevinovaţi, ascultă în linişte, este extraordinar! Pentru că învăţătorul este în clasă. Şi în alte cazuri, pe care vi le-am prezentat; vreţi să vi le repet? De pildă este o serbare, undeva. Sunt nişte dansatori care trebuie să prezinte ceva, un program; toţi sunt împrăştiaţi, stau de vorbă, beau ceva. Dar vine căpetenia! Toţi se aranjează, doi câte doi, patru câte patru; ce frumos, ce minunat, ce ordine, ce simetrie! Începe lucrul, încep exerciţiile. Fără căpetenie totul era dezordonat. Trebuie adusă căpetenia, introduceţi-o şi veţi vedea cum ceilalţi îşi vor găsi locul! Pentru că pe moment, simbolic vorbind, inima este în stomac, iar stomacul a urcat în cap, iar creierul e la pământ. Simbolic vorbind…

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Surya Yoga
Conferinţa din 30.07.1967
A

Când apare soarele, toată lumea este atentă, chiar şi pământul, copacii; toţi vor să primească ceva de la soare. Se face linişte în natură. Totul se linişteşte, ca şi cum… animalele, păsările, copacii, toată lumea tace câteva minute, se opreşte; e o pace, o linişte extraordinară. Înainte nu era aşa şi după un timp nu mai este aşa. Păsările, de exemplu, se trezesc înainte de răsărit, sunt bucuroase, zboară, cântă… Când apare soarele, se opresc. Numai oamenii fac zgomot. Doar ei n-au înţeles nimic. Toată natura tace, iar oamenii continuă să lovească, să rostogolească, să strige, să vorbească, ca şi cum acest lucru, acest fenomen, acest eveniment care se produce în natură, în univers, n-are nici o importanţă. Asta ne arată cât de lipsiţi de respect şi de proşti sunt oamenii! Şi de aceea nu folosesc, nu profită, nu câştigă prea mult.
Voi veniţi în fiecare zi la răsăritul soarelui pe Rocher. Dar de ce veniţi? Nu este chiar atât de limpede. Unii vin pentru că vin ceilalţi; alţii vin pentru că vor o schimbare. Dar ca să facă o muncă, să se expună razelor soarelui, să înţeleagă ce e soarele, sunt foarte puţini.
Şi acum să aruncăm o privire asupra semnificaţiei, asupra importanţei, bogăţiilor, posibilităţilor pe care ni le dă soarele. Ca să fie limpede în mintea voastră. Iar după aceea, puteţi într-adevăr să faceţi multe lucruri. Se vorbeşte despre yoga, yoga, yoga… Şi eu v-am vorbit, expunându-vă, prezentându-vă diferitele tipuri de yoga care există în lume şi care au venit mai ales din India. Dar nu numai din India, ci şi din Egipt, din Tibet, în  special, din China, din Japonia, din pământul sfânt (?)… Toţi, toţi lucrau. Creştinii, musulmanii au cu toţii yoga lor. De pildă creştinii au adoraţia şi rugăciunea, contemplaţia, devoţiunea, iubirea faţă de Creator. S-au cantonat în asta, au ales asta, acesta este aspectul predominant al spiritului creştin. Ei bine, în India aceasta se numeşte Bahti Yoga. Devoţiunea, adoraţia, iubirea sunt minunate. Dar această (yoga) se potriveşte anumitor caractere, anumitor temperamente, nu este pentru toată lumea. Sunt alţii care au alte calităţi, alte haruri, uşurinţa în a face alte lucruri. Lor trebuie să li se dea altceva. Iată deci că există multe alte drumuri care duc la Creator. Şi dacă creştinii sunt foarte, foarte săraci, ei au ales doar acest aspect – care este de altfel cel mai minunat, nu trebuie să-l criticăm! – şi nu prea cunosc multe alte lucruri. Hinduşii sunt însă mult mai bogaţi, au mai multă varietate şi au dat multe alte mijloace. Astfel, cei care au un intelect apt pentru studiu, pentru a învăţa, pentru a aprofunda lucrurile, cu ajutorul gândului, al logicii, al inteligenţei, ei au creat Jnani Yoga, Yoga  Cunoaşterii. Şi aceasta duce la Dumnezeu. Sunt anumite temperamente cărora acest lucru li se potriveşte, le place, le e mai uşor, de ce să nu-i laşi să meargă pe acest drum? Să le dai cunoştinţe, cunoştinţe, cunoştinţe, iar ei vor ajunge la Creator pe această cale, a intelectului. Şi sunt alţii care au o voinţă, o voinţă !!! Au energii, au forţe de consumat; de ce să le umpli mereu creierul cu inima, când n-au nici un chef nici să se aşeze în genunchi, nici să contemple, nici să stea în adoraţie. Ei vor să facă ceva, să lucreze ! Şi atunci li se dă Karma Yoga. Karma Yoga înseamnă lucrări, realizări, îndatoriri, sarcini, lucruri de făcut, de făcut, pentru a-şi cheltui energiile, dar să nu aştepte nimic, nici o recompensă. Dacă e vorba să fii plătit, atunci nu mai e Karma Yoga ! Trebuie să fie gratuit, trebuie să fie dezinteresat.
Deci aceasta este Karma Yoga. Sunt unii care nu au această înclinaţie către ştiinţă, către filozofie, dar sunt devotaţi, vor să-i slujească pe ceilalţi; sunt ca Sfântul Christophorus. Nu prea-i interesează să aprofundeze ştiinţa. Trebuie să le se dea şi lor ceva de făcut. Iată voluntarii ! Şi mai sunt alţii care prin meditaţie, prin concentrare, reuşesc să se domine, să fie stăpâni pe ei înşişi, să fie deasupra a tot ce se petrece în interiorul lor. Iată Raja Yoga! Raja Yoga: prin stăpânire, prin dominare, prin concentrare ei reuşesc să se contopească cu Cel Etern. Ei devin regi. Asta înseamnă Raja, rege. Apoi mai sunt alte feluri de yoga. Kria Yoga, este prin lumină. Este foarte bine să lucrezi cu lumina, să poţi introduce lumina pretutindeni, să o proiectezi, să o înţelegi, să o cunoşti e foarte frumos, e minunat… Este yoga lui Babadji. El este cel care a propagat această yoga. Apoi este Hata Yoga, pentru cei cărora le plac mult exerciţiile fizice, să ia tot felul de poziţii, de posturi, mudra, cum se numesc: să se aplece, să se răsucească, să se facă cerc, să se facă ghem, să se întindă, să stea pe burtă, şi apoi să se ridice, să ridice picioarele, oh, là, là ! Cei cărora le place mult asta… – mie nu prea-mi place să fac asta, nu! Asta se numeşte Hata Yoga. Ea se bazează bineînţeles pe o cunoaştere a faptului că făcând o anumită mişcare, luând o anumită postură, declanşezi anumite celule, anumiţi centri şi în felul acesta… Ei bine, (pentru aceasta) trebuie să ai o voinţă tenace şi trebuie să fii dotat pentru asta. Sunt unii care nu pot şi renunţă. Sunt mulţi care renunţă. Yoga cea mai răspândită în Occident este Hata Yoga.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Ciclul Reîncarnarea
Dovezi ale reîncarnării în Evanghelii
Conferinţa din 11 Decembrie 1966
B
Lectura meditaţiei zilei

Da, Iisus nu a minţit: Ilie şi-a primit pedeapsa greşelii sale când a revenit pe pământ în persoana lui Ioan Botezatorul. De aceea, deşi a spus despre el cuvinte minunate: “Dintre aceia care s-au născut din femeie, nimeni nu a fost mai mare ca Ioan Botezătorul”, Iisus nu a făcut nimic ca să-l salveze, căci dreptatea trebuia să se împlinească. Iisus putea să-l salveze…, căci spunea: “Toate puterile mi-au fost date, în Cer şi pe pământ”. Unde sunt aceste puteri când nu poţi salva pe cineva apropiat ţie ?… Acum, putem înţelege de ce a plecat Iisus când a aflat de întemniţarea lui Ioan Botezatorul: el nu trebuia să-l salveze pe Ioan. Legea este lege.
Să mergem mai departe: vă voi arăta, acum, că fără reîncarnare, nimic nu are sens în religie şi nici chiar în existenţă. Vă apropiaţi de un preot şi îl întrebaţi: “Părinte, de ce acest om este bogat, frumos, inteligent, puternic, reuşeşte în toate, iar celălalt este bolnav, urât, sărac, mizerabil şi prost ?”. Ei vă vor răspunde că aceasta a fost voinţa Domnului. Uneori, vă vor vorbi despre predestinare şi iertare, dar nici acestea nu vă vor explica mai mult. În orice caz, aceasta este voinţa Domnului. Să analizăm acest răspuns. Deoarece Domnul ne-a dat puţin creier, e bine să nu-l lăsăm să ruginească !… Astfel, Domnul are capricii; El face tot ceea ce I se cântă. El oferă unora tot şi altora nimic. Bine, înţeleg, El este Dumnezeu, aceasta este voinţa Sa, minunat şi eu mă înclin în faţa ei. Dar, găsesc de neînţeles faptul că apoi, El devine furios, nemulţumit, jignit, când aceia cărora El nu le-a dat nimic fac greşeli, sunt răi, necredincioşi, criminali.
Din moment ce Dumnezeu le-a dat oamenilor această mentalitate, această lipsă de inteligenţă sau de inimă, de ce să-i pedepsească? El, care are toate puterile, nu ar fi putut să-i facă buni, cinstiţi, inteligenţi, înţelepţi, pioşi,
minunaţi ? Nu, greşeala este numai a Lui când oamenii comit crime, dar şi mai mult, El îi şi pedepseşte din cauza acestor crime ! Aici este ceva ce nu merge deloc. El are puterile, face ce vrea, nu I se poate reproşa nimic, dar de ce nu este El mai consecvent, mai logic, mai just? Cel puţin, trebuia să-i lase pe oameni liniştiţi. Ah, nu, El îi aruncă în Infern pe vecie! Deci iaraşi eu sunt uimit: “Cât timp au păcătuit oamenii? Treizeci, patruzeci de ani?… Bine, să rămână în infern patruzeci de ani, nu mai mult. Dar să rămână o veşnicie!…” Nu, aici nu mai sunt de acord. Să judecăm puţin. Dar oamenii nu judecă, atât sunt de obsedaţi de tot ceea ce au primit drept învăţătură. Se pare că este criminal să judeci, dar la ce ne mai serveşte atunci inteligenţa? Dacă Dumnezeu ne-a dat-o, ce ar trebui să facem cu ea? În timp ce, dacă acceptăm reîncarnarea, dacă o studiem şi o înţelegem, atunci totul se va schimba. Dumnezeu este cu adevărat Stăpânul universului, cel mai mare, cel mai nobil, cel mai drept, plin de iubire şi noi înţelegem că, dacă suntem săraci, proşti, nefericiţi, greşeala ne aparţine fiindcă nu am ştiut să folosim tot ceea ce El ne-a dat la origini, căci am dorit să facem experienţe costisitoare; dar El, Domnul, cum este generos şi tolerant, ne-a lăsat să facem ce vrem, spunând: “Ei bine, vor suferi, îşi vor sparge capul, dar nu-i nimic, căci le voi da din nou din bogăţiile şi iubirea mea… au multe reîncarnări în faţa lor…” Deci El, ne-a lăsat să facem ce vrem, dar tot ceea ce ni se întâmplă rău, este numai din vina noastră! De ce Biserica dă vina numai pe Dumnezeu? veţi spune: “Nu, ea nu a făcut aceasta, ea a suprimat credinţa în reîncarnare”. În realitate, dacă judecăm cum trebuie, vedem că este cam acelaşi lucru.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Ciclul Reîncarnarea
Dovezi ale reîncarnării în Evanghelii
Conferinţa din 11 Decembrie 1966
A
Lectura meditaţiei zilei

Există oameni care au încercat să trimită anumite persoane în trecutul lor. Ei le hipnotizau şi prin sugestie le trimit în timp, zece ani, cincisprezece ani, până în copilărie; acestea îşi pot aminti momente din viaţa lor de la vârsta de un an chiar… Şi tot aşa, mai departe şi mai departe, înainte de naştere. Există asemenea cazuri, ce e drept mai rare, căci numai oameni foarte dezvoltaţi o pot face şi au făcut-o deja…
Deci, cineva poate fi “transportat” înainte de naşterea sa, dovedindu-se în acest fel existenţa unei reîncarnări. Şi chiar se poate afla de ce o anumită persoană este acum paralizată, oarbă, cocoşată, de ce a intervenit un accident, de ce a apărut o anumită situaţie, de ce s-a încălcat legea karmică, legea dreptăţii aşa cum este cunoscută în Orient… Da, căci poţi fi obligat să suferi ca să repari ceea ce ai făcut. Astfel se pot verifica reîncarnările. De aceea aş dori astăzi să vă vorbesc despre reîncarnare, căci de mai multă vreme am văzut printre voi unii care sunt preocupaţi şi îngrijoraţi de această problemă. Ei au fost învătaţi mereu că omul nu trăieşte decât o singură dată şi acum, auzind vorbindu-se despre reîncarnare, se tulbură şi îşi pierd repede capul. Cum aceasta atinge şi problema subconştientului, le-aş putea spune câteva cuvinte, nu vechilor mei prieteni, căci ei au auzit destule despre acest subiect, m-au auzit descifrând chiar Evanghelii pe această temă; dar, deşi acest lucru este clar, este scris, creştinii nu vor să o vadă… Vreţi să repet, din nou, pentru noii veniţi, aceste lucruri, ceilalţi nu se vor simţi jigniţi? Poate ei vor spune că ascultă mereu aceleaşi lucruri, dar această problemă este extrem de tulburătoare şi îi împiedică pe mulţi oameni să avanseze, să se elibereze şi să înţeleagă. Nimic nu este clar în mintea lor. Ei sunt uimiţi că noi credem în aşa ceva. Şi eu sunt uimit, da, am acest drept… Numai că, uimirea mea este de un alt fel… Sunt uimit de naivitatea lor, de a crede intr-un Dumnezeu lipsit de bunătate şi de dreptate, capricios şi monstruos, crud. Da, eu sunt uimit cum aceşti oameni mai cred încă… Cum tot ceea ce vă spun este argumentat, sunt obligat să vă explic şi veţi vedea apoi că nu veţi găsi un altul care să vă respecte mai mult, să respecte mai mult pe Domnul. Veţi vedea unde îl pun eu pe Dumnezeu, căci voi adesea, îl consideraţi ca pe un prieten, primiţi mesaje şi sfaturi de la El, dar eu nu cred în toate acestea, nici chiar în cazul meu… Eu îl pun atât de sus încât nu mi-am imaginat niciodată că pot conversa cu El, că m-am plimbat cu El, că m-a sfătuit într-o anume problemă… Pe deoparte, voi vă gândiţi că eu vă trădez şi astfel riscaţi să-L depreciaţi, să-L profanaţi. Nu, nu acesta este bunul Dumnezeu!… Da, dacă insistaţi atât, vă voi spune câteva cuvinte, şi chiar dacă nu insistaţi, tot vă voi spune!… Poate vreţi şi o pauză pentru ţigară!!!… Nu, aici nu vom fuma niciodată! Da, şi eu am
explicaţii pentru faptul reîntoarcerii oamenilor pe pământ: ei vroiau să fumeze acolo sus, da, informaţi-vă direct de la sursă dacă nu mă credeţi!…
Ne-am putea întinde mult cu această problemă, expunând de pildă, ce gândeau tibetanii, hinduşii, egiptenii, ce munci şi ce verificări au făcut ei în această direcţie. Iisus însuşi cunoştea aceasta, dovadă fiind întrebările ce le punea sau i se puneau… Veţi spune că aţi citit toate Evangheliile şi n-aţi găsit nicăieri scris cuvântul “reîncarnare”. Vă voi răspunde că nu este nimic uimitor aici, căci reîncarnarea nu a fost explicit menţionată într-o vreme când toţi credeau în ea. Cum să vorbească special despre ea, prevăzând o vreme ce va veni, când oamenii vor deveni atât de neştiutori şi de limitaţi? Ei au adus puţine dovezi în scrierile lor, căci nu vroiau să dezvolte o tradiţie în care toată lumea credea în acea vreme. Ah, nu sunt convingaător?… Bine, bine, vă voi convinge imediat…

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Adevărata viaţă spirituală
Conferinţa din 26 August 1966
Izvorul purităţii se află în cea mai înaltă spiritualitate

Dimineaţa, dragii mei, pe stâncă, aţi avut noroc cei care aţi fost acolo să observaţi ce este puritatea. A fost o dimineaţă cu adevărat pură, totul era pur, se simţea atmosfera, revărsatul zorilor şi soarele, tot cerul era de o puritate remarcabilă, şi nu întotdeauna se întâmplă la fel.
Dacă am explica cuvântul puritate ar fi dificil de înţeles, iar dacă nu l-am explica vom înţelege mult mai bine acest cuvânt. A înţelege intelectual este ceva, iar a înţelege intuitiv, interior, lucrurile este altceva… Există lucruri care sunt greu de explicat. Puritatea, dacă ar trebui să vorbesc despre ea, vor exista multe controverse, neînţelegeri, dacă va fi explicată numai la nivel intelectual.
Mulţi oameni se vor pronunţa diferit asupra aceloraşi lucruri. Ei vor spune: “Pentru mine, asta şi asta sunt pure”. De ce? Fiindcă au nevoie, iubesc acel lucru, au gusturi asemănătoare, deci tot ce le place este pur. Şi chiar veţi găsi îndrăgostiţi, cărora le plac mult lucrurile senzuale, chiar murdare, impure, spunând: “Iubesc aceasta, cu puritate”. Fac lucruri de necrezut, şi totul este pur! De ce era pur? Fiindcă era iubire. Se spune că iubirea purifică, cel puţin conştiinţa. Erau ei, oare, sinceri ? Desigur. Iar alţii, care sunt obişnuiţi să prezinte lucrurile cele mai impure sub forma purităţii pentru a fi acceptaţi ca să-şi atingă scopul…, dar există şi alţii, care cred, cu adevărat, că ceea ce au făcut, au comis, gesturile cele mai reprobabile, erau pure pentru ei, deoarece în sufletul, în spiritul lor, în inima lor, exista această iubire, sau cel puţin aşa o credeau ei.
Dar, cum să înţelegem, după ceea ce este pur, ce este impur? Ca şi beţivul care bea un vin acru ca oţetul şi spune: “Ce pur este vinul ăsta…”. Astăzi, acei care nu au putut înţelege ce este puritatea au fost, într-adevăr foarte adormiţi. Astăzi a fost bătător la ochi. Înainte de răsăritul soarelui existau la orizont culori, de o puritate, tot vibra…, şi soarele la fel. Cei care ştiu cum să privească, cum să mediteze, să se lege de răsăritul soarelui, de culori, cu soarele, cu cerul, se pot purifica. Iată un lucru care nu prea este clar.
Altminteri, v-am vorbit despre puritate, mai întâi în hrană, în băuturi, numai pentru a vă conduce mai departe. Am început cu hrana, care trebuie să fie curată, să nu fie amestecată cu murdării, elemente, materiale nocive, inutile şi de nedorit pentru organism. Pentru ca oamenii să înţeleagă, că natura s-a ocupat de această problemă, să se compare numai cu animalele, ei aflându-se la un nivel superior lor. Deoarece animalele, vedeţi, nu ştiu să sorteze, ele mănâncă tot, chiar şi carne, murdării pline de praf sau pământ neştiind să le spele; găinile ciugulesc excremente iar pisicile, curate în exterior, înghit şoarecii întregi, cu piele şi intestine, cu tot. În timp ce omul, chiar needucat, neevoluat, a învăţat, de mic, să cureţe, să extragă anumite lucruri şi să mănânce restul. La fructe, scoici, peşti sau orice altceva el scoate sâmburii, pieliţa, coaja şi mănâncă restul, iar animalele mănâncă tot…
Numai oamenii n-au înţeles! Mănâncă aşa, toţi oamenii mănâncă aşa, automat, daţi-le brânză, ei aruncă coaja şi mănâncă ce e bun, trecând drept oameni aducaţi. Dar când e vorba de a face triere, de a scoate ceva din gânduri şi sentimente, atunci sunt ca pisicile, înghit tot, nu ştiu să elimine ce este murdar, nociv, inestetic, de ceea ce este hrănitor, util şi necesar. Aşa l-am învăţat pe copil să înţeleagă cum să se hrănească, să-şi spele mai întâi fructele sau legumele, să înlăture praful şi pământul, restul de murdării lăsate de insecte, muşte… Dar, sunt mulţi oameni care nu ştiu nici măcar să spele lucrurile. Le daţi fructe, nu le spală, le mănâncă cum sunt. Deşi oamenii au învăţat de mici să trieze lucrurile, să separe lucrul pur de cel impur, utilul de inutil, trebuie să-i învăţăm, mai departe, cum să facem trierea în hrana lor spirituală, adică în sentimentele şi gândurile lor. Aici, ei nu cunosc nimic. Toate sentimentele care ne traversează aduc ceva impur, trebuie şi ele spălate sau separate, separate lucrul pur de cel impur.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Puritatea in cuvant.
Conferinţa din 01.09.1966 (Bonfin)
Conferinţă improvizată

Se povesteşte că un om a venit la Mahomed şi i-a spus: “Sunt foarte nefericit fiindcă m-am purtat urât cu un prieten. L-am acuzat pe nedrept, l-am calomniat, şi acum nu ştiu cum să-mi îndrept greşeala. Ce mă sfătuieşti să fac?”. Mahomed îl ascultă cu atenţie şi îi spuse: “Iată ceea ce trebuie să faci: pune o pană de pasăre în faţa fiecărei case din oraş şi vino să mă vezi mâine”. Omul a plecat şi a făcut ceea ce i-a spus Mahomed; el a pus o pană de pasăre în faţa fiecărei case din oraş şi a doua zi a venit să îl întâlnească. “Este bine, a spus Mahomed, du-te acum şi caută toată penele şi adu-le aici”. După câteva ore bărbatul reveni: “Profetule, nu mai există nici o pană, nu am mai găsit nici o pană !”. Atunci Mahomed i-a spus: “La fel se întâmplă şi în cazul cuvintelor: de îndată ce au fost pronunţate, nu le mai poţi prinde, ele şi-au luat zborul”. Omul plecă foarte nefericit.
Aş dori acum să continui această conversaţie. Să presupunem că cineva vine să mă vadă ca să-mi ceară cum să-şi îndrepte acuzaţiile, bârfele sau insultele. Eu îi voi povesti aceeaşi istorioară, dar voi adăuga ceva foarte important. Îi voi spune: “Trebuie să vorbeşti din nou despre acea persoană, spunând însă contrariul; adică vei vorbi despre calităţile, despre virtuţile, despre bunele ei intenţii. Cum există mereu ceva bun în fiecare creatură, vei căuta şi vei găsi. – Şi astfel îmi voi îndrepta greşeala? – Nu, nu este posibil, cuvintele pronunţate au produs deja daune în regiunile invizibile şi chiar vizibile, dar vei crea astfel ceva diferit ce va scuza puţin cuvintele ce le-ai rostit. Iar atunci când va veni clipa în care karma te va obliga să plăteşti, după scurt timp vor aparea deopotrivă şi consecinţele frumoase pe care le-ai pronunţat, şi vei primi încurajări”. Ce este un cuvânt? Este o rachetă care parcurge spaţiul şi declanşează forţe, incită entităţi şi provoacă efecte ireparabile. Da, în realitate, efectele sunt ireparabile. Evident, dacă le-am putea remedia imediat, nu ar mai exista daune, dar cu cât timpul trece, cu atât mai mult acele cuvinte provoacă pagube. “Da, dar le-am reparat pentru că am spus contrariul – Pentru cuvintele frumoase vei fi recompensat, dar pentru cuvintele rele trebuie să plăteşti, adică vei fi pedepsit”.
Iată ceea ce nu ştiţi. Credeţi că puteţi repara totul ? Nu, dragii mei fraţi şi surori, nu, căci binele şi răul pe care îl facem merg spre două regiuni diferite, în două straturi diferite. Straturile se suprapun şi nu putem lua înapoi cuvintele pe care le-am pronunţat, pentru că ele se găsesc deja îngropate sub alte straturi terestre sau supraterestre. Timpul reprezintă deci un factor important.
Să presupunem că aţi dat ordin să i se taie capul cuiva iar aceia care trebuie să vă execute ordinele au plecat deja… Ce mai puteţi face pentru a repara, de îndată ce capul a căzut? Oare îl puteţi lipi la loc? Când un ordin a fost dat, ce putem face? Să dăm un contraordin, deci să trimitem alţi mesageri, alţi servitori pentru a interzice execuţia. Dar dacă s-a scurs mai mult timp, nu mai puteţi face nimic. De aceea Iisus a spus: “Înainte de apusul soarelui te vei împăca cu fratele tău”. Acest lucru înseamnă că nu trebuie să întârziem pentru a repara răul făcut altora. Dar soarele care apune simbolizează deopotrivă şi sfârşitul vieţii, moartea. Deci, nu trebuie să aşteptaţi să vă aflaţi în lumea de dincolo pentru a vă gândi să vă reparaţi crimele sau legile pe care le-aţi încălcat, căci justiţia, adică karma, intră în acţiune şi trebuie să plătiţi până la ultimul ban. Majoritatea oamenilor nu ştiu cum acţionează legile karmice: ei îşi amestecă propriile sentimente, povestesc orice le trece prin minte: dar într-o bună zi, karma le sună la uşă şi le spune: “Haideţi, acum trebuie să plătiţi!”. Trebuie deci să reparaţi imediat cuvintele negative, fără să aşteptaţi ziua de mâine, pentru că vorbele zboară instantaneu: ele sunt o forţă, o putere care parcurge spaţiul şi care acţionează.
Dar voi trebuie să ştiţi, cel puţin, că există o putere care acţionează mai mult decât cuvântul, este gândul; şi dacă vă puneţi imediat la lucru prin intermediul gândului, veţi putea prinde din urmă câteva cuvinte nefericite. Este greu, bineînţeles, pentru că gândul şi cuvântul ţin de două regiuni diferite. Cuvântul aparţine planului fizic, este o vibraţie, un curent de aer; în timp ce gândul aparţine deja domeniului eteric. Dar dacă doriţi să reparaţi consecinţe rele ale cuvintelor voastre, vă puteţi concentra şi puteţi cere slujbaşilor lumii invizibile să împiedice răul să se producă. În acel moment voi nu reparaţi complet, dar reparaţi ceea ce este mai rău. Va trebui să fiţi foarte rapizi şi gândul vostru va trebui să fie foarte intens, altfel ordinul execuţiei va fi dat, victima va fi decapitată (simbolic vorbind), şi veţi fi responsabili de toate pagubele pe care le-aţi cauzat.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)