Omraam Mikhael Aivanhov – Astrologia Initiatică – Planetele si zodiacul

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: 

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Astrologia Iniţiatică – Planetele şi zodiacul

Conferinţa din 24.09.1984

Lectura meditaţiei zilei

Ştiinţa Iniţiatică ne învaţă că trăim într-un ocean fluidic, denumit lumina astrală. Acest fluid este atât de sensibil, încât orice lucru se imprimă în el. Fapta cea mai lipsită de importanţă din activităţile noastre zilnice, cea mai uşoară emoţie sufletească, cel mai trecător gând de-al nostru se imprimă în acest fluid, până la limitele zodiacului. Căci semnele şi poziţionarea zodiacului sunt limitele pe care Dumnezeu le-a creat pentru lumea manifestării. De aceea, zodiacul a fost asimilat şi cu un şarpe care se încolăceşte peste întreaga lume, în cercul propriului său corp. Dacă karma este implacabilă, aceasta se datorează faptului că tot ceea ce am simţit, am gândit şi am împlinit, s-a înscris în acest ocean fluidic de care nu mai putem scăpa. Atât binele cât şi răul se înscriu şi revin într-o bună zi către noi.

Citind rândurile de mai sus, vedem că am tot vorbit despre acest subiect. Vorbim mereu despre aceste subiecte, dar în aspecte diferite, cu puncte de vedere diferite şi noutatea constă tocmai în acest lucru. Acelaşi lucru îl vom face şi astăzi, pentru karmă şi zodiac. Oamenii confundă ştiinţa ocultă cu Ştiinţa Iniţiatică. După părerea mea, prima nu se identifică automat cu cea de-a doua. În ştiinţa ocultă se studiază mereu magia neagră cu toate manifestările ei, cu tot ce se înregistrează, cu toate lucrurile care sunt aproape de oameni în planul astral. În vreme ce, Ştiinţa Iniţiatică merge mult mai departe… Nici măcar ocultiştii nu au o idee foarte clară despre Ştiinţa Iniţiatică, căci ea este extrem de vastă, practic infinită, încât nu o vom putea cunoaşte niciodată în întregime, fiindcă atunci trebuie să fuzionăm cu Inteligenţa Cosmică: numai în acest moment o vom cunoaşte cu adevărat, căci ea îmbrăţişează tot ceea ce este mai subtil, mai necunoscut şi extraordinar, care scapă puterii noastre de înţelegere, chiar şi chakrele noastre. Da, chakrele sunt limitate.

Să încercăm să desluşim înţelesul cuvântului lumina astrală. După ocultişti, lumina astrală este un fluid pe care oamenii îl emană, asemenea stelelor şi tuturor creaturilor – chiar şi plantele şi cristalele o emană – şi ea are culori proprii. Originea cuvântului astral este “aceea sau acela care vine din aştri”. Dar, în realitate, nu se cunoaşte faptul că există mai multe variante sau feluri de lumină astrală. Hermes Trismegistul nu a denumit-o lumină astrală, ci Telesma, adică o lumină ce venea de la soare. În scrierea sa, Tabla de Smarald, lăsată undeva într-un mormânt, era scris că Soarele îi era tată, Luna îi era mamă, vântul a plimbat-o în pântece sale iar Pământul i-a fost doică. Deci, această lumină astrală vine de la soare. Dacă o confundaţi cu prana, aşa cum hinduşii ne spun că universul este format din mici particule ce vin din soare, ce ne dau vitalitatea şi forţă, ea poartă această denumire – prana – iar yoghinii indieni practică pranayama, adică procedeul prin care această prana poate fi captată în organism. Dar mai există şi alte denumiri. Hinduşii, care erau cei mai avansaţi, cei mai mari maeştri, au descoperit mai multe feluri de lumină ce pluteau în atmosferă.
Mai există o forţă numită Akasha, o forţă fluidică, acoperită de materie. Şi mai există şi o altă forţă, mult mai subtilă şi mai puternică, pe care puţini o puteau capta: această forţă se numea Fohat, care reprezenta o electricitate cosmică. Deci, vedeţi că dacă am spune numai lumină astrală, lucrurile nu ar fi foarte limpezi…
Am văzut mai sus că această Akasha, sau lumina astrală, era atât de sensibilă, încât avea proprietatea de a înregistra tot ceea ce se întâmplă în univers, în lumea noastră: toate gândurile, sentimentele noastre, tot ceea ce facem, cele mai mici lucruri. Dacă savanţii ar fi cunoscut toate aceste lucruri, şi-ar fi schimbat punctul lor de vedere. Deci, există un domeniu mult mai subtil decât materia vizibilă iar ştiinţa trebuie să ajungă să-l descopere şi să-l cerceteze. De altfel, mulţi savanţi au început să creadă în aceste lucruri, să caute, să cerceteze, dar ştiinţa este încă departe…
Să analizăm acum fraza de la început, în care se spune că zodiacul este o frontieră şi că tot ceea ce noi trimitem în lume, se poate întoarce către noi. Iată un lucru care, din punct de vedere astrologic, vă va uimi. Veţi vedea imediat ce se ascunde în spatele acestor cuvinte, destul de neînţeles pentru voi…
Toţi astrologii vorbesc despre zodiac, despre zodii cu formulele şi influenţele lor, despre planetele aflate în diferite semne zodiacale, despre aspecte, case şi altele… Aici este o întreagă ştiinţă pe care foarte mulţi o studiază. Dar de unde ne vine această ştiinţă, cine sunt fiinţele care au descoperit-o, de unde apare o anumită influenţă a unei planete? Caldeenii, şi chiar înainte de ei au existat alţii, au fost pionierii acestui domeniu: ei aveau Mari Iniţiaţi care se dedublau, care făceau cercetări în univers, în profunzimea oceanelor sau pe alte planete, simţind influenţele tuturor stelelor. Ei au descoperit lucruri pe care ştiinţa astrologică nu le menţionează nicăieri: că zodiacul era considerat ca o frontieră pentru toate planetele şi stelele ce existau. După zodiac, existau alte şi alte constelaţii, până la infinit…
Astronomii contemporani ştiu că există miliarde şi miliarde de constelaţii, că lumina se propagă cu viteza de 300.000 de km/sec., că lumina soarelui ajunge în cca. un minut şi câteva secunde pe pământ; într-un an, lumina parcurge 10 miliarde de miliarde de kilometri… Poate că mai există şi 50 de metri în plus la aceste calcule!… Da, savanţii încearcă mereu să aproximeze…
Există frontiere, stabilite de Ştiinţa Iniţiatică, care coboară din Inteligenţa Cosmică, căci Marii Iniţiaţi au descoperit existenţa celor două principii, spiritul şi materia, masculinul şi femininul, iar materia furniza spiritului toate elementele necesare, pentru ca acesta să poată lucra. Da, brutarul reprezintă spiritul, iar aluatul este materia care poate fi modelată. Peste tot există două forme: spiritul şi materia. Iar faptul că zodiacul nu se schimbă, adică constelaţiile se găsesc mereu în acelaşi loc pe cer, înseamnă că acestea reprezintă materia, doar spiritul se află într-o continuă mişcare şi schimbare. Iată cum şi în acest exemplu găsim cele două principii… Zodiacul urcă, iar planetele coboară, deci există o mişcare contrară: acest lucru nu a fost explicat de astrologi. Deci, peste tot putem descifra misterele cu ajutorul celor două principii, masculin şi feminin.
Sunteţi la munte, şi dintr-o vale rostiţi tare anumite cuvinte: muntele vi le întoarce, ca o reflectare, căci acestea sunt legi fizice, reflectări ale unor mari legi spirituale. Dar fizicienii nu au înţeles acest lucru, căci nu pot explica profunzi-mea unor asemenea fenomene. Deci, când aveţi în faţă un ecran, un perete, şi pronunţaţi cuvintele: “Te iubesc, te iubesc, te iubesc…” ecoul revine şi vă spune şi el că vă iubeşte; gândiţi-vă şi meditaţi bine asupra acestei legi. La fel se întâmplă când pronunţaţi cuvintele: “Vă dispreţuiesc, vă urăsc…”, căci totul se întoarce din nou asupra voastră… Proiecţiile vibraţiile, emanaţiile noastre, cad pe un perete şi se reflectă apoi asupra noastră şi suntem loviţi, uneori şocaţi de amplitudinea răspunsului primit. Aşa se întâmplă şi cu aceia care practică magia neagră şi care îşi primesc mai târziu plata… Dar dacă lucrăm pentru bine, vom primi lucruri minunate!… De aceea, discipolii Fraternităţii Albe Universale ştiu cum să trimită lumina şi iubirea, bunătatea şi curăţenia sufletească, peste tot în univers, iar acest lucru revine asupra lor, făcându-i mereu fericiţi şi plini de energie! Există legi, conform cărora suntem răsplătiţi sau pedepsiţi, după gândurile şi faptele noastre… Deci, Bunul Dumnezeu este foarte ocupat!… El zămisleşte acum un nou Cer şi un nou Pământ! Cum aşa?… Da, acest lucru este scris în cărţile sfinte dar creştinii tot repetă la nesfârşit acest lucru, neînţelegând nimic. Dar, după mine, Bunul Dumnezeu nu este omniscient: cum pregăteşte El toate aceste lucruri cu materiale ce se pot deteriora repede, putrede sau oxidate? Ce vor face sărmanii oameni, căci pentru a zămisli un nou Cer, trebuie să treacă ceva timp, unde vor sta ei, în ploaie?… Ceva nu prea merge în toată această afacere!
Aceste lucruri trebuie interpretate şi nimeni nu o face aşa cum trebuie. În Vechiul Testament, Dumnezeu pedepsea toate păcatele oamenilor, era mereu furios pe ei pedepsind până şi copii aflaţi în pântecele mamei lor! Oh, ce iubire o mai fi fost şi aceasta!… Nu, acest lucru nu are nimic de a face cu iubirea divină! Un nou Cer şi un nou Pământ sunt pe cale de construcţie, dar nu cum ne imaginăm noi… Cerul înseamnă o nouă mentalitate, o nouă filozofie, o nouă inteligenţă iar Pământul înseamnă un nou comportament, un alt mod de viaţă. Toată lumea va începe să înţeleagă, de acum înainte, că va exista o nouă viziune asupra lumii, o nouă filozofie şi mentalitate, o nouă lumină. Unii dintre voi nici măcar nu pot înţelege profunzimea acestor lucruri, privindu-mă cu mirare şi neîncredere.
Să mergem mai departe. Ceea ce este mereu schimbător, este spiritul, iar zodiacul rămâne stabil, dar el urcă mereu din cauza pământului, a mişcării sale. Dar, de fapt zodiacul nu se mişcă, noi suntem aceia care îl vedem aşa din cauza mişcării pământului; desigur, există mişcări ale stelelor, care însă nu pot fi detectate, căci totul se mişcă şi se învârte în univers. După mişcarea pământului, zodiacul ar urca şi ar coborî, iar planetele ar efectua mişcarea contrarie. De ce? Pentru a demonstra că materia este un lucru, iar spiritul reprezintă cu totul altceva. Planeta, care reprezintă de fapt spiritul, o forţă, acţionează asupra materiei unei anumite constelaţii, semn zodiacal, fiindcă există o diferenţă între ceea ce numim semn zodiacal şi constelaţie. Dar acest lucru ne va duce prea departe, şi nu îl consider necesar de explicat tocmai acum… Uneori confundăm aceste noţiuni foarte repede. Planeta, care se află într-un anume semn zodiacal, trezeşte lucruri determinante într-un anumit grad zodiacal. Dacă există un alt grad o altă calitate, o altă virtute, o altă forţa. Tocmai acest lucru s-a pierdut în astrologia contemporană: ce poate provoca o planetă într-un anumit grad zodiacal? Fiindcă planeta este aceea care provoacă un lucru, nu semnul zodiacal! Toţi astrologii se înşeală aici! Dacă semnele zodiacale ar fi acţionat asupra noastră aşa cum de fapt ne imaginăm, cele mai mari virtuţi şi calităţi, chiar şi cele 12 pietre preţioase ale Noului Ierusalim, ar fi fost simbolizate de aceste 12 semne ale zodiacului!… Atunci, întrega lume ar fi formată din divinităţi!… Fiindcă ele acţionează asupra întregii lumi, în acelaşi mod. Ah nu, iată că planetele sunt acelea care provoacă anumite lucruri, iar cei 24 de Bătrâni, care cunosc vieţile precedente ale anumitor persoane, au şi ei calculatoarele lor personale, mult mai perfecţionate decât cele omeneşti! Şi instantaneu, vi se calculează locul şi data naşterii, ţara şi condiţiile de existenţă, părinţii!… După felul vieţii pe care aţi dus-o în trecut, trebuie să existe o corespondenţă, o dreptate, o karmă!… Karma înseamnă ceea ce aveţi de plătit, iar dharma este ceva divin, recompensatoriu, moral, cu ceea ce trebuie să fiţi răsplătiţi! Sunt două lucruri complet diferite: tot ceea ce este negativ, rău, tot ceea ce trebuie să plătim reprezintă karma noastră, iar dharma este ceva divin, moral, este o recompensă. Cât de departe sunt astrologii contemporani de toate acestea, şi cât de plin este pământul cu tot felul de astrologi!
De ce există zodiacul şi de ce există planetele cu aspectele lor, adică ce comportament poate exista în faţa unei anumite planete? De exemplu, ce este un trigon? Dar un sextil? Da, sunt feluri de comportament a planetelor, unele faţă de celelalte, în funcţie de semnul zodiacal şi iată cum apare destinul! Dacă ar fi fost numai zodiacul care ar fi acţionat asupra noastră, am fi fost nişte divinităţi! Nu văd nimic rău în acest semn al zodiacului, am explicat de altfel, într-o altă conferinţă cele 12 munci ale lui Hercule şi legătura lor cu semnele zodiacale; când a venit în Egipt, Orfeu a condensat toate aceste lucruri într-o adevărată ştiinţă…
Deci planetele reprezintă spiritul, partea dinamică, vie, activă, iar zodiacul reprezintă materia, asupra căreia spiritul acţionează. De ce există o limită, o frontieră? Deoarece Inteligenţa Cosmică a aranjat lucrurile ca să existe un centru şi o periferie, limite şi frontiere, iar peste acestea există multe alte lucruri ce scapă puterii noastre de înţelegere… Luaţi orice lucru, de exemplu o celulă, şi veţi vedea că este alcătuită dintr-un nucleu şi o peliculă limită. Peste tot există un centru, adică viaţă, şi o frontieră, adică o limită… De ce? Ca să poată exista legea ecoului… Există bariere, ca să poată reflecta vocea, comportamentul vostru… Acest lucru se poate întâmpla şi peste mulţi ani, atunci când vocea voastră va întâlni o anumită barieră şi se va reflecta… Totul depinde aici de distanţă. Nu trebuie cumva să ne închipuim că nu vom avea vreun ecou la vorbele şi faptele noastre în timp!…
Deci zodiacul este o barieră, un munte, unde tot ceea ce facem pe pământ se reflectă şi revine spre noi; tocmai aici este destinul, horoscopul. Fără existenţa acestei frontiere, nu ar mai fi nici repercusiuni, nici ecouri. Acest mod de a interpreta lucrurile nu a fost explicat în astrologia contemporană. Şi sistemul solar este format în acelaşi mod: punct şi cerc … Iată de ce spaţiul este un simbol al materiei. Dacă nu ar exista spaţiu, nu ar mai fi nici materie, căci materia are nevoie de spaţiu pentru a se exprima, în vreme ce spiritul nu are nevoie de spaţiu pentru manifestare. Tot ceea ce facem şi gândim se reflectă prin materie, asupra noastră înşine, mai devreme sau mai târziu, căci materia este ca un reflector şi nu spiritul care acţionează încontinuu. Care este rolul materiei? Să se opună, să împiedice, să facă faţă acţiunii spiritului, să-i ţină piept, să-l închidă pe acesta!… Deci spiritul este forţa primordială iar materia vrea să-l împiedice, să-l limiteze, oricand are posibilitatea să o facă.
Deci nu spiritul are nevoie de întărire, noi nu facem aici acest lucru pentru că nu este cazul, deşi toată lumea ţipă în gura mare acest lucru. Nu, spiritul nu are nevoie de ajutor, noi trebuie să lucrăm asupra materiei, iată noua filozofie care o practicăm aici! Noi trebuie să lucrăm asupra materiei, ca să-i dăm supleţe, uşurând-o, făcând-o mai fină, purificand-o, căci numai atunci spiritul se va simţi mai liber, mai puternic… Fiindcă el este puternic, omniscient, dar nu totdeauna poate să se exprime deoarece materia nu îi permite acest lucru. De aceea, se spune că zodiacul este o limită a lumii create aici, în interiorul său, iar zodiacul este asemenea unui şarpe care strânge spiritul, simbolic vorbind.
Ieri, v-am vorbit despre praful de puşcă, pe care l-am asemuit cu spiritul. Dacă îl aprindeţi, el va arde, dar dacă îl veţi comprima în tot felul de incinte sau maşinării, el va exploda cu o forţă extraordinară! Materia îl comprimă, iar el începe să se elibereze de acest jug, şi începe lucrul de eliberare!… Deci planetele acţionează după karma noastră, după destinul şi reîncarnările noastre trecute, iar zodiacul este foarte departe de aceste lucruri! El este mare, imens, plin de virtuţi nemaipomenite! Planetele trezesc anumite lucruri ce coboară asupra noastră, recompense sau plăţi ce le avem de făcut, iată ce este destinul: un lucru bazat pe spirit şi materie!
Există multe lucruri, mult mai abstracte, dar mă opresc aici, fiindcă risc să nu mai fiu înţeles; v-am arătat numai diferenţa dintre planete şi zodiac. Toate aceste lucruri au fost cunoscute de mari clarvăzători în trecut, dar multe alte lucruri au fost pierdute, iar astrologii nu se mai opresc acum asupra laturii iniţiatice, ezoterice, ei vă spun numai cum acţionează o planetă într-un anume semn şi atâta tot!… Oamenii primesc lucruri determinate, clare şi simple, ca să cunoască inteligenţa, ca să se elibereze de ură, apoi să-şi exercite voinţa, ca să devină puternici… Pentru aceste trei motivaţii, există horoscoapele…
Poate că ne-am întreba de unde ştiu cei 24 de Bătrăni tot ceea ce am făcut noi în vieţile trecute? Deoarece totul este înscris în Cronica Akasha, ei primesc totul instantaneu cu “maşinile lor de calcul speciale” şi pot chiar amâna anumite încercări pe care trebuie să le parcurgem, pentru alte reîncarnări. Există multe lucruri ciudate în viaţa fiecăruia dintre noi, nu-i aşa? Viaţa fiecăruia dintre noi este clasificată după anumite perioade. Într-o perioadă am trăit o anumită încercare, în anumite condiţii, diferite şi variabile, dar oamenii nu ştiu că aceste lucruri sunt aranjate de cei 24 de Bătrâni, tocmai ca să putem plăti nişte datorii, ca să ne eliberăm, iar restul le vom plăti în alte reîncarnări…
Astrologii nu au explicat aceste lucruri, şi anume că pot exista schimbări după gradul de evoluţie a fiecăruia. Nici măcar nu îşi pot da seama dacă este vorba despre un bărbat sau o femeie, dacă voi nu vă daţi numele! Există multe alte lucruri de determinat, dar să ne oprim aici… Reţineţi esenţialul: noi înşine provocăm universul să acţioneze asupra noastră într-un anume fel sau în altul. Ceea ce gândim, ceea ce simţim, facem sau spunem, zboară în univers, iar dacă există ecrane sau pereţi – şi există – atunci primim răspunsul cuvenit: soţul, soţia, un prieten sau chiar un Maestru pot fi ecrane, căci toate creaturile pot fi ecrane, şi atunci putem primi câte ceva… Totul depinde de noi, de felul cum ne construim viitorul! Nimeni nu ni-l poate fabrica, ci numai noi înşine! Căci trecutul, ne este trecut, de neschimbat! Iar prezentul, nici pe el nu îl putem schimba, căci urmează linia trecutului aşa cum a fost prezis, cu excepţia, poate, dacă suntem foarte avansaţi: putem schimba câte ceva, dar nu foarte multe lucruri. Dar, în schimb ne putem zămisli viitorul, devenind liberi. Iată de ce Învăţământul Marii Fraternităţi Albe Universale aduce mari posibilităţi pentru acela care a înţeles bine sensul lucrurilor spuse mai sus. El are imense posibilităţi de a-şi clădi un viitor luminos în reîncarnările viitoare. Viitorul poate fi schimbat, poate fi ameliorat prin propria noastră lucrare pe pământ. Dar oamenii sunt neştiutori, distrugându-şi cu bună ştiinţă viitorul, ducând o viaţă plină de mizerie şi răutate; revenind pe pământ, ei se vor naşte în familii nenorocite, vor avea numai necazuri şi boli, vor suferi…
V-aş mai spune un lucru pe care nu ştiu dacă îl veţi aprecia: privilegiul de a veni într-o şcoală ca a noastră, unde puteţi lucra asupra voastră înşivă, încercând să vă construiţi ca pe o divinitate… De unde ştiu eu toate acestea? Le-am verificat de multe ori… Dacă nu mă credeţi, este treaba voastră, voi veţi fi aceia care veţi pierde, nu eu!… Dar dacă mă veţi crede, veţi fi ajutaţi, veţi merge pe un drum luminos… Un minut de meditaţie.
Rugăciune: “Doamne, dă-mi tăria să Te iubesc pe Tine şi întreaga Ta operă, Amin. (de 3 ori)

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>