Omraam Mikhael Aivanhov – 1970.07.20 – Personalitatea si individualitatea

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: 

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Personalité et bonheur
Personalitatea şi individualitatea
Conferinţa din data de 20.07.1970

…despre personalitate şi despre individualitate. Despre diferenţa dintre ele, unde se dezvoltă, care le este natura, cum se manifestă în natura umană şi cum omul nu ştie să discearnă, cum ascultă personalitatea, în loc să asculte individualitatea. Ce bogăţie extraordinară conţin aceste două cuvinte: personalitatea şi individualitatea, care este sinonim cu natura divină, cu ceea ce nu este pieritor, cu ce este etern, cu ce e divin. Aşadar, personalităţii îi este frică de tăcere/linişte. De ce? Pentru că îi place zgomotul, dizarmonia, vacarmul, războaiele, revoltele, haosul. În aceste condiţii ea se dezvoltă, înfloreşte. E curios. Ea crede că e mulţumită, fericită, plină de forţe, respiră, dar tăcerea o ucide, adică o limitează, o înlănţuie, o adoarme, o cloroformează. Atunci, biata de ea, nu ştie să se mai manifeste, înţelegeţi, cu tertipurile ei, cu aroganţa ei, cu nemulţumirile ei, cu senzualitatea ei. Nu poate. E paralizată. Priviţi, de exemplu, de ce tineretului, tinerilor, copiilor le place zgomotul? Pentru că personalitatea este cea care se manifestă deseori prin ei. Şi cum ei nu au discernământ, pentru a merge în (alte) regiuni, le place ceea ce este zgomotos, agreabil, plăcut, le plac atracţiile, simpatiile, afinităţile. Şi felul acesta, bieţii de ei, fac multe prostii. În timp ce, cu cât te maturizezi, cu cât devii mai inteligent, cu cât eşti mai în vârstă, cu atât îţi dai seama că toate aceste lucruri, aceste mentalităţi, aceste dorinţe, aceste plăceri nu au adus ceea ce căuta fiinţa; şi atunci ei încep să se cufunde puţin în tăcere, le place pacea, tihna, să mediteze, să reflecteze, să-şi amintească, să tragă concluzii, să-i înveţe pe alţii. Priviţi cât este de evident. Chiar copiii, cărora nu le place liniştea, noaptea strigă, cântă, pentru a distruge această tăcere… Când este zgomot se simt în siguranţă, sunt mulţumiţi, sunt liniştiţi. Se simt apăraţi. De ce oamenilor cu o personalitate puternică le plac orchestrele, fanfarele, jazzul, care fac un zgomot asurzitor? Ei da, ei sunt mulţumiţi, în acel zgomot. Am auzit în Japonia o orchestră – era o noutate. (Pentru că oamenii de azi şi muzicienii şi pictorii şi sculptorii nu ştiu ce să mai creeze, au epuizat tot; ei nu merg sus, în înalt, pentru a contempla, pentru a căuta, ca cei din timpurile vechi, pentru a găsi splendori, ei se plictisesc, coboară prea jos şi din ce în ce lucrurile s-au epuizat. Nu mai ştiu ce să facă. Iar acum au descoperit că dizarmonia abracadabrantă e ceva nou. Pentru că în trecut era armonia, acum trebuie să mai schimbăm puţin!… Era ceva acolo!… Am vrut să ies din sală, dar uşile erau închise! Ce-am învăţat, ce-am simţit! Era demolarea totală a fiinţei omeneşti. Cântau toţi de-ţi venea să înnebuneşti, te îmbolnăveai, te zdruncinai psihic. Iată cum se exersează oamenii pentru a ţicni toată omenirea. Şi mulţi nu ştiu de ce sunt atâţia oameni în spitale, în clinici: din cauza multor altor lucruri, desigur, dar şi din cauza muzicii. Ce «muzică»! Nu aducea nimic, sfâşia sistemul nervos, disloca, dezagrega, pulveriza tot ce e minunat. Cum pot oamenii să accepte o astfel de muzică? A, era o noutate! Cum ei nu mai ştiu să urce, să aibă inspiraţii, stări de încântare, pentru a capta, a sesiza lucruri care vin din Cer, care sunt atât de armonioase, de benefice, cum drumul (către înalt) e din ce în ce mai blocat, mai înfundat, ei iau drumul care coboară, compun chiar prin cabaret, în discoteci, în bistrouri – nu mai există alte locuri, nu-i aşa? Ei nu meditează; compun, acolo, muzica lor, care va reînoi lumea, care va regenera întreaga omenire! Ei da, şi uneori mă întreb dacă nu sunt ei nebunii. Ei vor să înnebunească omenirea; omenirea au înnebunit-o deja alţii puţin. Dar muzicienii vor isprăvi treaba. Este îngrozitor, dragi fraţi şi surori! Da, ei nu au studiat psihologia, pentru a şti că sunetele, cuvintele, toate vibraţiile acţionează asupra fiinţei omeneşti. Chiar şi fizica o dovedeşte. V-am ţinut conferinţe (în care v-am vorbit) despre figurile lui Hladni. Hladni este un om de ştiinţă care a făcut experienţe cu nisip şi cu o pudră, pe care le aşternea pe nişte plăci metalice de o tijă. Cu ajutorul unui arcuş încerca să obţină sunete. El schimba grosimea (stratului), forma, mărimea (plăcilor). El punea nisip sau pudră şi privea: când aceste plăci începeau să vibreze într-un anume fel, se formau figuri geometrice absolut extraordinare, de tot felul, de o frumuseţe!… Pentru că pe plăci existau puncte vii şi puncte moarte şi atunci punctele moarte, care rămâneau nemişcate, adunau praful, iar celelalte, care vibrau, îl respingeau. Iar particulele de praf erau distribuite în aşa fel, unele lângă celelalte, încât formau figuri geometrice.[…]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>