Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.09.26 – Adevarata viata spirituala

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

[portalspiritual.com] - Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Adevărata viaţă spirituală
Conferinţa din 26 August 1966
Izvorul purităţii se află în cea mai înaltă spiritualitate

Dimineaţa, dragii mei, pe stâncă, aţi avut noroc cei care aţi fost acolo să observaţi ce este puritatea. A fost o dimineaţă cu adevărat pură, totul era pur, se simţea atmosfera, revărsatul zorilor şi soarele, tot cerul era de o puritate remarcabilă, şi nu întotdeauna se întâmplă la fel.
Dacă am explica cuvântul puritate ar fi dificil de înţeles, iar dacă nu l-am explica vom înţelege mult mai bine acest cuvânt. A înţelege intelectual este ceva, iar a înţelege intuitiv, interior, lucrurile este altceva… Există lucruri care sunt greu de explicat. Puritatea, dacă ar trebui să vorbesc despre ea, vor exista multe controverse, neînţelegeri, dacă va fi explicată numai la nivel intelectual.
Mulţi oameni se vor pronunţa diferit asupra aceloraşi lucruri. Ei vor spune: “Pentru mine, asta şi asta sunt pure”. De ce? Fiindcă au nevoie, iubesc acel lucru, au gusturi asemănătoare, deci tot ce le place este pur. Şi chiar veţi găsi îndrăgostiţi, cărora le plac mult lucrurile senzuale, chiar murdare, impure, spunând: “Iubesc aceasta, cu puritate”. Fac lucruri de necrezut, şi totul este pur! De ce era pur? Fiindcă era iubire. Se spune că iubirea purifică, cel puţin conştiinţa. Erau ei, oare, sinceri ? Desigur. Iar alţii, care sunt obişnuiţi să prezinte lucrurile cele mai impure sub forma purităţii pentru a fi acceptaţi ca să-şi atingă scopul…, dar există şi alţii, care cred, cu adevărat, că ceea ce au făcut, au comis, gesturile cele mai reprobabile, erau pure pentru ei, deoarece în sufletul, în spiritul lor, în inima lor, exista această iubire, sau cel puţin aşa o credeau ei.
Dar, cum să înţelegem, după ceea ce este pur, ce este impur? Ca şi beţivul care bea un vin acru ca oţetul şi spune: “Ce pur este vinul ăsta…”. Astăzi, acei care nu au putut înţelege ce este puritatea au fost, într-adevăr foarte adormiţi. Astăzi a fost bătător la ochi. Înainte de răsăritul soarelui existau la orizont culori, de o puritate, tot vibra…, şi soarele la fel. Cei care ştiu cum să privească, cum să mediteze, să se lege de răsăritul soarelui, de culori, cu soarele, cu cerul, se pot purifica. Iată un lucru care nu prea este clar.
Altminteri, v-am vorbit despre puritate, mai întâi în hrană, în băuturi, numai pentru a vă conduce mai departe. Am început cu hrana, care trebuie să fie curată, să nu fie amestecată cu murdării, elemente, materiale nocive, inutile şi de nedorit pentru organism. Pentru ca oamenii să înţeleagă, că natura s-a ocupat de această problemă, să se compare numai cu animalele, ei aflându-se la un nivel superior lor. Deoarece animalele, vedeţi, nu ştiu să sorteze, ele mănâncă tot, chiar şi carne, murdării pline de praf sau pământ neştiind să le spele; găinile ciugulesc excremente iar pisicile, curate în exterior, înghit şoarecii întregi, cu piele şi intestine, cu tot. În timp ce omul, chiar needucat, neevoluat, a învăţat, de mic, să cureţe, să extragă anumite lucruri şi să mănânce restul. La fructe, scoici, peşti sau orice altceva el scoate sâmburii, pieliţa, coaja şi mănâncă restul, iar animalele mănâncă tot…
Numai oamenii n-au înţeles! Mănâncă aşa, toţi oamenii mănâncă aşa, automat, daţi-le brânză, ei aruncă coaja şi mănâncă ce e bun, trecând drept oameni aducaţi. Dar când e vorba de a face triere, de a scoate ceva din gânduri şi sentimente, atunci sunt ca pisicile, înghit tot, nu ştiu să elimine ce este murdar, nociv, inestetic, de ceea ce este hrănitor, util şi necesar. Aşa l-am învăţat pe copil să înţeleagă cum să se hrănească, să-şi spele mai întâi fructele sau legumele, să înlăture praful şi pământul, restul de murdării lăsate de insecte, muşte… Dar, sunt mulţi oameni care nu ştiu nici măcar să spele lucrurile. Le daţi fructe, nu le spală, le mănâncă cum sunt. Deşi oamenii au învăţat de mici să trieze lucrurile, să separe lucrul pur de cel impur, utilul de inutil, trebuie să-i învăţăm, mai departe, cum să facem trierea în hrana lor spirituală, adică în sentimentele şi gândurile lor. Aici, ei nu cunosc nimic. Toate sentimentele care ne traversează aduc ceva impur, trebuie şi ele spălate sau separate, separate lucrul pur de cel impur.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>