Ghinionul adus de vineri 13

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

vineri 13

Desi ne aflam in plina epoca informationala, cind suntem bombardati in fiecare secunda cu o multime de date noi despre cuceririle facute de stiinta si tehnica, in multe zone de pe glob, oamenii obisnuiti cu superstitiile din trecut, de care se debaraseaza greu, isi mai fac probleme ca le va merge prost in ziua in care cineva le-a iesit cu galeata goala in cale, cand intilnesc un popa sau cind le taie drumul o pisica neagra. Dar ziua cea mai ghinionista din toata saptamana se pare ca este, dupa unii superstitiosi, vinerea, si in special, cand aceasta este si a 13-a din luna. De cand si de ce aceasta teama de vineri 13?

Vineri 13 in perioada biblica

Pentru a raspunde la aceasta intrebare, trebuie facuta o lunga incursiune in istorie, incepand din perioada biblica, vreme in care numarul 12 era considerat norocos, iar tot ce urma dupa acesta erau considerate numere malefice. Ziua de vineri este considerata nefasta tot din acest timp indepartat, pentru ca se spune ca Eva l-a “ispitit” pe Adam sa guste din marul oprit intr-o zi de vineri, tot in aceasta zi fiind declansat Potopul, iar limbile celor din Turnul Babel s-ar fi incurcat tot intr-o zi de vineri. Tot din Biblie aflam ca la Cina cea de taina, desfasurata intr-o zi de vineri, au participat 13 persoane si s-a terminat in mod dramatic pentru Isus Christos, care a fost rastignit pe cruce in Vinerea Mare. Templul lui Solomon a fost distrus intr-o vineri si, tot in aceasta zi, Abel a fost ucis de Cain, toate aceste intimplari facind sa se traga concluzia ca ziua de vineri este una de pedeapsa pentru crestini.
Paraskavedekatriafobia

Teama de ziua de vineri 13 poarta numele in lucrarile de specialitate de paraskavedekatriafobia sau paraskevidekatriafobia si este cunoscuta ca una dintre fobiile importante de care sufera o buna parte din lume, pe cind simpla teama de cifra 13 poarta numele de triskaladekafobie, sau, mai simplu, tridecafobie. Intr-o legenda a stramosilor vikingi se spune ca 12 zei luau cina in Valhalla, tinutul lor. Neastimparatul Loki a dat buzna la petrecere neinvitat, devenind al 13 mesean. El a reusit sa-l convinga pe Hoder (Hod), zeul orb al intunericului, sa traga cu arcul in Baldur cel Frumos, zeul bucuriei si fericirii. Sageata de visc, otravita, l-a ucis pe Baldur, tot pamintul s-a cufundat in bezna si deznadejdie. Mai tirziu, zeita dragostei, Freya, a fost identificata cu ziua de vineri. Dupa crestinarea triburilor germanice si nordice, Freya a fost alungata in munti, fiind considerata vrajitoare. in acest fel ziua de vineri a devenit “Sarbatoarea vrajitoarelor”, pentru ca se considera ca in fiecare saptamina, vinerea, 12 vrajitoare se intilneau cu Diavolul, iar aceasta adunare se desfasura in prezenta a 13 spirite rele, si de aici si credinta ca numarul 13 si ziua de vineri sint aducatoare de nenorociri. Aceeasi credinta o intilnim si in Roma antica, unde se afirma ca vrajitoarele formau numai grupuri de 12 persoane, cea de-a 13-a fiind considerata intruchiparea Diavolului.

In engleza, vinerea inseamna “friday”, denumire care aminteste de numele zeitei casatoriilor Frigg, confundata mai tirziu cu zeita iubirii Freya. Cind triburile germanice s-au crestinat, zeii si simbolurile pagine au fost abandonate sau marginalizate. Astfel, despre zeita Freya se spune ca a fost exilata in munti deoarece era o vrajitoare, iar ziua de vineri (friday) a fost considerata o zi malefica, aducatoare de ghinion.

Vineri, ziua ghinionista pentru marinari

Vinerea este considerata una neagra si pentru marinari, care, veacuri de-a rindul, au refuzat sa ridice ancora si sa porneasca in larg in acest moment al saptaminii, din aceasta cauza in aceasta zi se calatorea cel mai putin. Pe la 1800, s-a incercat sa se dovedeasca faptul ca teama fata de ziua de vineri nu-i decit o superstitie si ca marinarii nu au de ce sa se teama. Pentru a dovedi acest lucru, o nava englezeasca, numita “HMS Vineri”, cu un echipaj selectat intr-o zi de vineri, si cu un capitan pe care il chema James Friday (Vineri), a plecat intr-o croaziera intr-o zi de vineri, dar, ghinion, a disparut in mod misterios, nemaistiindu-se nimic despre ea.

13 la vechii evrei

Unii cercetatori sint de parere ca teama de 13 este mult mai veche decit crestinismul. Astfel, ei sustin ca inainte cu mult de era crestina, deci inaintea aparitiei notiunilor de rai si iad, vechii evrei notau cifrele cu litere, practica utilizata si de alte popoare, de pilda romanii. Urmasii lui Moise notau numarul 13 cu litera “M”, aceasta fiind, intimplator, initiala cuvintului “Mem”, care insemna… moarte. De aici si pina la frica de 13 nu a mai fost decit un pas, iar cind a aparut religia crestina, cu raiul si cu iadul, a aparut si Michiduta cu “M” de la 13-le vechilor evrei. Se spune ca temeri fata de vineri erau si in Roma antica, aceasta fiind ziua in care aici se faceau executiile persoanelor condamnate la moarte, aceasta zi fiind folosita in acest scop si in Evul Mediu, in Marea Britanie.

Regele Frantei si vineri 13

In Franta, sustin unii, teama fata de vineri 13 a pornit de la conflictul dintre rege si biserica. Filip al IV-lea (1285-1314) era cunoscut ca un individ extrem de chipes, fapt pentru care i s-a spus si Filip cel Frumos, epitet pe care istoricii sustin ca i-a fost dat mai mult in batjocura, pentru ca era de o cruzime nemaiintilnita; ei bine, acest monarh, nemaiavind bani, a cautat noi surse de venituri pentru vistieria tarii si, dupa ce a epuizat toate modalitatile de a scoate bani de la populatie, s-a gindit sa puna taxa si pe biserica. Papa Bonifaciu al VIII-lea a dat un edict prin care se interzicea taxarea clericilor. Regele a ripostat imediat, a inchis granitele Frantei si l-a arestat pe episcopul de Pamires, acuzindu-l de blasfemie, vrajitorie si pacat trupesc. Papa a emis un act prin care condamna masura intreprinsa de rege, dar Filip al IV-lea a ars in public acest document. Pontiful, printr-o predica, l-a acuzat pe rege si a sustinut ca biserica este “o creatura cu un cap, nu un monstru cu doua”, iar la urmatoarele acuze ale regelui, Papa i-a comparat pe francezi cu niste caini fara suflet, iar pe monarh l-a facut vrajitor, sodomist si blasfemiator, iar in final, l-a excomunicat. Regele a trimis armata la Anagni, unde se afla resedinta papei, pe care il aresteaza, dar localnicii au reusit sa-l salveze, eliberandu-l, insa dupa o luna pontiful a murit. Dupa ce a fost ales un alt papa, regele a abandonat lupta cu biserica si s-a preocupat de problemele tarii. In 1305 sotia regelui moare, iar monarhul se jura sa nu se mai casatoreasca si intra in ordinul Cavalerilor Templieri, dar cavalerii au considerat prezenta sa ca neavenita si l-au exclus prin vot.

In anul 1306, cind marele maestru al Cavalerilor Templieri, Jacques de Molay, a venit din Italia, incarcat cu aur si bijuterii, regele trecea printr-o acuta criza financiara si, pentru a redresa bugetul, a scumpit toate produsele, masura care a dus la izbucnirea unei puternice revolte populare. Pentru a se salva de furia multimii, regele s-a refugiat in Templul din Paris, cerand protectie Cavalerilor Templieri, din care cauza ziua de vineri 13 a devenit pentru francezi una blestemata, in care, din cauza Diavolului, se petrec lucruri abominabile.

Teama de 13 in lume

Teama de numarul 13 o intalnim si in cultura germana, unde doua superstitii sunt legate intr-un concept sinistru. Astfel, se spune cadaca13 persoane se adunaintr-o camera cu oglinda, persoana care sta in partea opusa oglinzii va muri in scurt timp. Si cartile de Tarot sint legate de numarul 13, intretinind fobia, pentru ca, in acest joc, cartea a 13-a este cea a Mortii. Fobia pentru ziua de vineri 13 este o boala in adevaratul sens al cuvintului si trebuie tratata ca atare. Cea mai veche atestare documentara despre aceasta superstitie o gasim intr-o poveste apartinand marelui poet englez Geoffrey Chaucer (1340-1400). De-a-lungul secolelor, aceasta superstitie a facut multi prozeliti, astazi zeci de milioane de oameni de pe glob suferind de fobia zilei de vineri 13. Potrivit unui studiu de specialitate, circa 20 milioane de americani sufera de aceasta fobie. Din aceasta cauza in SUA, dar si in alte tari, cladirile nu sint numerotate cu aceasta cifra, fiind evitate si etajele blocurilor, unde nivelul 13 devine 12 bis. Numarul 13 nu-l gasim nici la marcarea apartamentelor, pe aeroporturi nu exista poarta 13, iar pilotii evita intotdeauna pista 13. In Florenta, casele situate intre numerele 12 si 14 primesc corespondenta la numarul 12 si jumatate, iar in Franta si Italia loteriile de stat nu vand bilete cu numarul 13. Legat de aceasta superstitie, in ultimul timp s-au facut si se mai fac multe speculatii, cu multe coincidente bizare, despre tragedia navetei spatiale Apollo 13, lansata spre Luna la 11 aprilie 1970, care, in urma unei explozii la unul dintre tancurile cu oxigen, a fost serios avariata si echipajul fortat sa se intoarca pe Pamant cind se afla chiar pe orbita Lunii.

Donald Dossey, reprezentantul Institutului pentru studiul fobiilor si managementului stresului din Carolina de Nord, spune ca in ziua de vineri 13 “firmele din SUA pierd 800-900 milioane de dolari deoarece oamenii nu vor sa plece in delegatii sau sa incheie afacerile pe care le-ar face in mod normal”. Dossey este de parere ca tratamentul fobiei de numarul 13 este simplu, si anume ca oamenii sa gindeasca pozitiv. “Cei care au ginduri negative despre ziua de vineri 13 trebuie sa se concentreze asupra gindurilor pozitive, ce le vor alunga, cu siguranta, temerile”, pentru ca, subliniaza el, “oamenii si-au format o imagine sumbra a acestei zile”. Specialistii sustin ca atunci cand mai multi oameni cred ca un eveniment este negativ, declansator de rele, acest lucru poate duce la dereglari in armonia tiparelor si la ajutarea producerii evenimentului neplacut, adica individul va trai pe propria piele chiar lucrurile de care se teme. Pisica neagra, zilele de marti si vineri sau numarul 13 sint cele mai frecvente dintre temerile colective, simboluri adinc inscrise in subconstientul de grup, care influenteaza indivizii din diferite categorii profesionale, culturi sau clase sociale.

Personalitatile si frica lor de vineri 13

Multe personalitati aveau frica de vineri 13. Spre exemplu, omul politic englez Sir Winston Churchill (1874-1965) nu calatorea intr-o asemenea zi decit daca era absolut necesar. La fel procedau si Napoleon Bonaparte, scriitorul american Mark Twain sau omul politic american Franklin Delano Roosevelt. In ceea ce priveste soarta personalitatilor care s-au nascut intr-o zi de vineri 13, este greu de spus daca a avut asupra lor o influenta nefasta. in aceasta categorie plasindu-se, printre altii, premierul britanic Margaret Thatcher si liderul cubanez, Fidel Castro.

Explicatii pentru teama de numarul 13

Thomas Fernsler, matematician la Univesitatea din Delaware (Newark, SUA), este de parere ca numarul 13 este de temut pentru ca il urmeaza pe 12, care este un numar complet: anul are 12 luni, semnele zodiacale sint in numar de 12, in Olimp existau 12 zei, Hercule a indeplinit 12 munci, Isus a avut 12 apostoli… Richard Wiseman, psiholog la Universitatea din Hertordshire din Hatfield (Marea Britanie) este de parere ca oamenii care se considera atinsi de fobia zilei de vineri 13 trebuie sa-si dea seama ca norocul sau ghinionul si-l pot influenta daca sint optimisti si-si amintesc din viata doar clipele placute, iar din intimplarile neplacute aleg doar partile bune.
Statistici care arata ca teama de vineri 13 e justificata!
Dupa cum reiese dintr-o analiza facuta de o mare companie de asigurari, Norwich Union, din Marea Britanie, rezulta ca in ultimele sase zile de vineri 13 numarul accidentelor auto au fost cu… 13% mai mare decit media. “Este greu de spus de ce se intimpla asa, poate pentru ca oamenii isi schimba stilul de sofat tocmai gindindu-se ca e o zi cu ghinion”, a declarat Nigel Bartram, reprezentantul firmei Norwich Union. Si serviciul de salvare din Suedia confirma faptul ca in zilele de vineri 13 numarul accidentelor este cu mult mai mare decit in celelalte zile.

Vindecarea de vineri 13

Psihoterapeutii sustin ca fobiile se trateaza prin infruntare, pacientul nu trebuie sa se lase intimidat de teama, ci trebuie sa mearga inainte incercind sa se autosugestioneze ca nu se intimpla nimic deosebit. Desi exista o medicatie specifica, aceasta constind in psihoterapii si terapii cognitiv-comportamentale, sint medici care cred ca in momentul in care individul reuseste sa pronunte corect denumirea stiintifica a fobiei se poate considera deja vindecat.
Folclorul ofera insa remedii. Ca sa scapi de ghinion, trebuie sa urci in virful unui munte si sa-ti arzi toate sosetele gaurite sau sa stai in cap si sa maninci o bucata de zgirci. Pentru a scapa de ghinion in ziua de vineri 13 unii spun ca trebuie sa dai roata casei de 13 ori, cu gura plina de apa, fara sa inghiti vreo picatura sau sa-ti atarni de fereastra toate perechile de pantofi. Scapi de ghinion si daca dormi cu o oglinda sub perna in primele trei zile de vineri dinaintea celei cu data de 13. Aceste terapii vor fi capabile sa ne fereasca de asteroidul Apophis, care ar putea lovi planeta noastra in ziua de vineri 13 aprilie 2029, si a carui forta de impact este considerata a fi echivalenta cu cea a 65.000 de bombe atomice? Psihologii sint de parere ca ziua de vineri 13 este una ca oricare alta, dar ca, din cauza superstitiilor, omul se teme de aceasta zi, se umple cu energie negativa si se autogestioneaza, vazind in orice activitate negativa influenta zilei de 13. Daca omul ignora aceasta zi si nu se teme ca i se poate intimpla ceva neplacut, ziua se poate desfasura in mod normal.

sursa: http://www.almeea.ro/

Recomandam urmatoarele articole:
Gândul zilei de vineri 19 septembrie 2014
Orgoliul fin si foarte fin
Postul, o cale de evolutie spirituala
Vidul – nu există în viața spirituală
Piatra – starea spre care regresează cel care nu se lasă pătruns de forțele spiritului

Tags:  ,

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>