CONTROLUL ASUPRA CELORLALTI

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

controlul asupra celorlalti

Bună dimineața
și o zi plină de iubire și bucurii, în care să aveți curajul de a vă transformați fricile și negura din suflet în lumină, și defectele în calități!
Vă doresc ca inspirația divină a iubirii, să vă binecuvânteze sufletul și să vă călăuzească gândurile, alegerile, faptele și pașii, prin tot ceea ce întreprindeți și vă propuneți să dobândiți, către a regăsi adevărul și cadența inimii și cu bucuria de a fi.

Când sufletul ne e plin de iubire și încrederea de sine, până și cele mai crunte dușmănii sau cele mai mari provocări ale sorții, vor păli în fața entuziasmului și a pasiunii din inimi, pentru a putea fi depășite sau alinate.

Păstrându-ne credința și încrederea în binele nostru comun, inimile și sufletele noastre vor fi ferite de frici, neîmpliniri, neîncredere, neajunsuri, nemulțumiri, neînțelegeri, supărări, poveri sau grijii.

Atunci când rămânem puri și evităm să ne întinăm sufletul cu ură, negativitate, ne-iertări și frici, Dumnezeul din noi, ne va arăta de fiecare dată calea spre spre Lumină, prin claritatea înțelegerii și inspirației conștiinței ce o dobândim, atunci când ne încredem în puterea iubirii Lui și a noastră, și îi cerem să ne călăuzească gândurile, sentimentele, deciziile, atitudinea și faptele.

Când vom admite că, sursa nemulțumirilor, a nevoilor, a neîmplinirilor, insuficiențelor a neîncrederii de sine, a negativității, a ostilității, a îndoielilor, a neacceptării, neasumării și a neimplicărilor noastre – suntem chiar noi, vom înțelege că fricile, supărările și orgoliile noastre, sunt iluzii ale minții prin care ne controlează și ne supune.
Toate stările noastre emoționale negative pe care le amplificăm și le hrănim, ca efect al lipsei noastre de iubire și credință autentică – izvorăsc din frici.
Când vom înțelege că fricile noastre sunt iluzii și că ele provoacă în mod artificial, întunericul din noi – vom înțelege că, judecățile, vinovățiile, criticile, etichetările și ostilitățile cărora le dăm curs prin manifestările noastre instinctuale și reactive – sunt doar manifestări ale temerilor pe care le inventăm, prin neputința de a ne schimba atitudinea și convingerile din care izvorăsc.

Când prin conștiința trează și prin alegerile noastre conștiente, vom decide să ne îmbrățișăm fricile, poverile, neîmpăcările și semenii: cu iubire, încredere, iertare, acceptare, asumare și toleranță – toate experiențele, consecințele, evenimentele, trăirile, persoanele,etc, considerate de noi ca ostile sau potrivnice – își vor pierde puterea și influența negativă asupra gândurilor, emoțiilor, atitudinii, acțiunilor și rezultatelor vieții noastre, sau vor ieși din viața noastră.

Când vom adopta atitudinea curajului, a iubirii, a credinței și a încrederii de sine – gândurile, acțiunile, sentimentele și atitudinea noastră v-or fi caracterizate de: optimism, entuziasm, mulțumire, încredere, caracter, moralitate, frumusețe, pasiune, valoare și bucurie pentru semeni și viață.

Atunci când vom deveni capabili prin conștiința trează, prin credința în calea binelui și a atitudinii iubirii, să renunțăm la vibrația fricii, a negativității, a nemulțumirilor, a supărării și la orgoliul de a ne impune dreptatea, chiar și când ea înseamnă perpetuarea suferințelor și contaminarea cu durere a celor ce ne iubesc sau pe care-i iubim – vom putea evita să atragem în viața noastră situații și consecințe ce ne distrug sufletul și viața și ne rănesc.

Când vom înceta să mai privim viața prin prisma prejudecăților, a negativității noastre emoționale, a fricilor, a traumelor, a furiilor sau ne iertărilor pe care le purtăm în suflet – NU vom mai atragem în viața, anturajul și trăirile noastre, situații, conjuncturi sau persoane lipsite de valoare și caracter, care nu ne susțin trezirea și evoluția spirituală și care doar ne amăgesc sădindu-ne în sufle false bucurii sau trăiri frivole.

Suferințele prin care trecem cât timp păstrăm în anturajul nostru, persoane care doar profită de bunătatea și deschiderea noastră, ori ne agresează fizic, psihic și emoțional, pentru a ne goli de energia, valorile și frumusețea noastră – au menirea de a ne învăța să nu ne risipim sufletul și energia, încercând să dăruim valoare, celor ce încă nu o recunosc și nu o prețuiesc.
Vând vom pune preț pe valorile noastre și vom ști să-i iertăm pe cei ce ne agresează inconștient sau cu voia lor – vom înțelege să ne detașăm de ele și să părăsim mediile ce ne sun ostile, pentru a nu fi complici la agresiunea lor și a nu-i transforma tacit, în agresori, și nici pe noi în victimele lor.

Atunci când prin prețuire, recunoștință și credință, vom ști în mod eficient, să ne canalizăm gândurile, atenția, energia, resursele și valorile: – către cei ce le pot valoriza și prețui, transformându-le în valori și abilități personale, și – către acele acțiuni și deprinderi prin care ne simțim utili și împliniți – ne vom manifesta în mod eficient valorile, harul, abilitățile și iubirea.
Prețuindu-ne pentru ceea ce suntem, facem și trăi, înseamnă a ne manifesta deja valorile și harul, și a ne simți în mode real fericiți, împliniți și iubiți. O astfel de stare ne va ajuta mereu să trecem pe cărările vieții și să răspundem provocărilor ei și ale celor încă neîmpăcați și nefericiți, plini de entuziasm, pasiune și iubire.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
CONTROL MENTAL
10 LUCRURI ÎN VIAŢĂ PE CARE LE POŢI CONTROLA
Ființa umană – la granița dintre lumea superioară și lumea inferioară
FALSELE INVATATURI ALE FRICII SI VINOVATIEI
FALSI INVATATORI

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>