AMBELE FETE ALE MONEDEI

Category: Dezvoltare spirituala Comments: One comment

ambele fete ale monedei

Bună dimineața
și o zi plină de bucurii, împăcare, prețuire și împliniri!
Vă doresc să aveți parte de experiențe pline de bucurii, și puterea de a vă dobândi pace sufletească și respectului de sine, prin tot ceea ce exprimați, faceți și dăruiți.

Atunci când vă manifestați iubirea, credința, prețuirea și abundența valorilor voastre prin tot ceea ce sunteți, credeți, gândiți, simțiți, trăiți și experimentați, vă manifestați stima de sine, respectul și recunoștința față de timpul, energia, resursele, experiențele, consecințele, rezultatele și viața pe care o trăiți și a-ți primito în dar.

Cât timp ne vom respecta prin ceea ce facem, exprimăm, experimentăm, dăruim și gândim, și cei din jur ne vor respecta și prețui în aceeași măsură în care respectul de sine se va oglindi prin respectarea din partea noastră, a valorilor, experiențelor, alegerilor și a demnității lor.

Când însă ne vom exprima nemulțumirile față de ei, sau ne-prețuirea și lipsa de respect (manifestate pri judecățile de valoare critici, învinuiri sau bârfe – le vom lua puterea și vom induce în sufletul lor și în câmpul lor energetic, situații conflictuale și suferințe, prin dezechilibrul energetic și emoțional indus.

Efectul oricăror forme de agresiune: fizică, verbală, emoțională, psihică, energetică sau materială (financiară), produsă la adresa unei persoane sau a unui grup de indivizi – ca urmare a acțiunilor întreprinse pentru împlinirea nevoilor, așteptărilor și intereselor noastre, sau ca reacție la neîmplinirea așteptărilor noastre din partea lor – manifestate prin suferințele induse în sufletul, viața și karma lor (voit sau inconștient) – va genera în oglindă, ca efect, situații, conjuncturi și consecințe conflictuale, menite să ne avertizeze cu privire la erorile atitudinii noastre față de semeni, sau să ne silească prin suferințe, la plăți karmice, atunci când ignorăm să ne învățăm lecția și să încetăm agresiunea.

Orice agresiune, constrângere, impunere sau atac energetic produs la adresa celorlalți (prin gând, cuvinte sau fapte), – orice manipulare emoțională, menită să inducă nevoi, atașamente, vicii, frici, vinovății, nesiguranța (fizică, mentală, emoțională, relațională, profesională, sau materială), sau – orice mascare a unor nevoi, interese sau așteptări personale (menite să creeze dezavantaje financiare sau să inducă nesiguranță de orice natură, în detrimentul celorlalți) , ascunse în spatele unor intenții sau fapte aparent pozitive (ambalate ca ajutor sau facere de bine) – are și un ”REVERS al medaliei”.

Reversul ”binelui”, este suferința. Astfel: – niciun ”bine” personal, dobândit prin falsitate sau prin suferința indusă celorlalți, – nici un ”ajutor” (sau ”facere de bine”) ce maschează interese și nevoi personale, și nici-o imixtiune în viața celorlalți fără acordul acceptul sau invitația expresă a celuilalt de a-l susține – nu rămâne ”nepedepsit”.

Pedeapsa este mereu una karmică, menită să ne învețe și să ne arate eroarea alegerilor și atitudinilor noastre prin consecințe ce ne sunt potrivnice – pentru a le îndrepta și a nu mai repeta greșeli, menite să genereze și mai multă suferință celorlalți, și mai multe lăcomii, și în consecință, și multe suferințe și neîmpliniri personale, potrivnice vieții și ”binelui” nostru.

Astfel ”răul” nostru se va răsfrânge și la adresa celor dragi, a familiilor noastre și asupra celor din jur, contaminându-i cu suferința – ce se multiplică prin atitudinile, lăcomiile, insuficiențele, nemulțumirile, poverile și necugetările noastre, idin aproape în aproape, în lumea în care trăim.

Fără să înțelegem propria responsabilitate pentru ”răul” și nesiguranța pe care ”lumea” ne-o oglindește – vom continua să ne plângem și să rătăcim, în somnul rațiunii și adormirea conștiințe iubirii noastre.

A ține cont de ”reversul medaliei” și de consecințele convingerilor, prejudecăților, gândurilor, sentimentelor, alegerilor, atitudinilor și, faptelor noastre – înseamnă a fi responsabili față de propriile experiențe, resurse, valori, haruri, daruri, timpul, energia, resursele și viața pe care o trăim, pentru a ne exprima recunoștința noastră pentru ele, și a nu le mai risipi pe cei ce nu le pot încă prețui sau iubi.

Doar dacă vom evita ca binele nostru să nu însemne răul celorlalți, sau să nu creăm atașamentul celorlalți, de a cere, a primi sau a impune ca o nevoie sau o povară a lor să fie susținută sau preluată de noi (când ne asumăm iresponsabil să ne băgăm în karma lor, alegând să facem, sau să gândim în locul lor) – vom înțelege că – împiedicându-i inconștient pe ceilalți (prin ”ajutorul” nostru ”gratuit”, și prin dependența de a fi ajutați, pe care le-o creăm) – le vom lua abilitățile de a învăța să fie, să facă și să semene, pentru a dobândi și a culege propriile roade.

Luând asupra noastră povara și responsabilitatea karmei, a poverilor și a plății lor pentru alegerile eronate și consecințele lor – vom ajunge la un moment dat (prin plățile karmice la care ne înhămăm inconștienți și încălcând legile divine) să ne condamnăm și să ne auto-silim la suferință prin experiențe, și situațiile de viață pe care le atragem în propriul destin – să nu mai facem față provocărilor și poverilor dublate ale vieții, și să nu fim capabili să ducem și să ne vindecăm sufletul și viața, prin iertare, învățare, înțelegere și eliberare de propriile necugetări, neajunsuri, inconștiențe, i-rațiuni și poveri.

Când vom înțelege că reversul oricărui ”rău” pricinuit voit, inconștient, din lăcomie, din milă, din nevoi și atitudini necugetate, sau prin atitudine nepotrivită în fața unei situații date – se va reflecta în viața noastră, în mod inevitabil ca plăți karmice menite să ne învețe prețuirea timpului, a energiei, a resurselor, valorilor și a vieții noastre – vom fi pregătiți să devenim responsabili în fața consecințelor și a experiențelor noastre.

Pentru a învăța din greșeli, a renunța la negativitate, învinuiri, judecăți și nemulțumiri și a nu ne mai eschiva de asumarea propriilor consecințe, emoții, trăiri, responsabilități și vieți – va trebui să învățăm să respectăm sau să acceptăm experiențele și alegerile celor din jur. Astfel vom învăța să nu ne mai chinuim sufletele cu nemulțumiri și să iubim, privind și cântărind totul, din perspectiva frumuseții noastre sufletești.

Când vom învăța să nu ne mai risipim timpul, banii, energia, resursele, valorile și viața, prin nemulțumiri, necugetări, negativitate, ostilitate, supărări, și neîmpăcări – vom fi pregătiți să alegem să ne oglindim binele, frumusețea, abundența, abilitățile, vocația, experiența și valorile noastre sufletești, în mod conștient și voluntar, prin puterea exemplului personal, manifestat ca efect, al conduitei morale, a atitudinii și a acțiunilor dominate de pasiune și entuziasm.

Când tot ceea ce simțim, gândim și alegem să exprimăm, să experimentăm și să facem, va fi dublat de emoții pozitive și de energia benefică a credinței, a toleranței, a iertării, a acceptării, a asumării, a empatiei, a dăruirii și a iubirii – mai devreme sau mai târziu, atitudinea noastră se va reflecta și propaga în mod benefic, atât în propria viață, cât și în cea a celor din jur, oglindindu-se și în frumusețea lumii pe care o percepem, prin modul în care învățăm să o prețuim, prin felul în care înțelegem să ne trăim viața, și prin iubirea, bucuria și recunoștință manifestată pentru ea.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Datoriile noastre către natură – cum să ne achităm de ele
DESCHIZANDU-VA UNUL CATRE CELALALT
A ASCUNDE ADEVARUL DE TINE INSUTI
Sacrificiul – imprimă în noi pecetea soarelui
Bhagwan Sri Rajneesh (OSHO) – Bucuria de a iubi

One comment to AMBELE FETE ALE MONEDEI

  • ERORI SUFLETEȘTI  says:

    […] Recomandam urmatoarele articole: – DANSUL FIINȚEI – NEVOIA DE A AVEA DREPTATE – CUMPĂTARE – A VEDEA LAMPA SAU AMBALAJUL – AMBELE FETE ALE MONEDEI […]

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>