ADEVARUL ESTE USA DESCHISA

Bună să vă fie ziua!
Vă doresc o zi cu soare și lumină, în care să vă bucurați pe deplin de frumusețile vieții, continuând să hrăniți iubirea copilului din voi. Fiți cei ce aduc frumusețea în sufletele și viața voastră și apoi în viața celor care au uitat să aprindă lumina iubirii – în odaia minții, a sufletului și a vieții lor.

Când în lumina iubirii inimii sufletul ni se va liniști, redobândindu-ne luciditatea minții – ni se va trezi pe deplin conștiința. Atunci, vom deveni capabili să renunțăm la fricile, judecățile și agresiunile minții – pentru a ieși la lumină din coșmarul ce-l sădim în propriul suflet și al celor din jur, prin somnului rațiunii conștiinței, și prin inimilor noastre înghețate lipsite de iubire.

Când vom schimba perspectiva dată: – de percepțiile, nevoile, interesele, atașamentele și orgoliile ego-ului și, – de cea dată de negativitatea indusă de rănilor noastre sufletești și de fricile minții, – cu perspectiva dată înțelegerea și claritatea izvorâtă din adevărul ce ne sălășluiește în inimii – vom înțelege că ceea ce vedem este realitatea întunecată sau luminoasă, a lumii noastre sufletești.

Claritatea dobândită prin sinele nostru spiritual prin iertare, acceptare , asumare și trezirea conștiinței ne va susține în a înțelege că – ceea ce vedem, atunci când furiile, neîmpăcările și gândurile temătoare ne domină mintea, este o iluzie a minții, ce nu are nici-o legătură cu valorile noastre sufletești sau cu abundența energiei luminii ce ne sălășluiește în inimi.

Treptat, ne vor reaminti cu toții, că adevărul și iubirea divină este sădită în inimi și depinde doar de noi să-i auzim și să-i ascultăm glasul.

Pentru a ne păzi sufletul de suferințe și a nu ne trăda dreptul la fericire – e nevoie să învățăm să ne prețuim valorile sufletești, nelăsându-le întinate de ipocrizia ego-ului sau de lăcomiile și frustrărilor minții, preocupată cu nevoia de a-și hrăni lăcomiile sau cu a controla, domina, poseda, constrânge și impune reguli ce nu țin cont de suflet și de nevoia sa de iubire.

Pentru a nu ne întina frumusețile și valorile sufletești este nevoie să ne desprindem de ”dreptatea” minții, pentru a înțelege adevărul din inimi. Doar astfel vom putea învăța să prețuim ceea ce suntem, avem și facem – pregătindu-ne să întâmpinăm cu bucurie experiențele vieți, trăindu-le prin atitudinea și energia, entuziasmului, pasiunii, credinței și iubirii.

Demult, înainte ca ego-ul nostru să încerce să preia controlul asupra călătoriei vieții – Sinele nostru Spiritual nu era separată de ființa noastră trupească. Atunci încă, Spiritul erau căpitanul răbdător al propriei noastre ”nave”, care se îndrepta în mod firesc către o destinație intuită de noi, dar necunoscută încă de minte.

La fel se întâmplă și acum, chiar dacă avem convingerea că trebuie să ne zbatem pentru a prelua de la minte, comanda destinului nostru implacabil. Credința însă ne arată că de fiecare dată, energia divină iubirii își urmează cursul în armonie cu legile naturii, și ne învață alternativa căii firii, neconstrânsă de legile umane.

E firesc ca adesea necunoscutul să ne sperie și grijile să ne copleșească – atunci când în procesul de învățare, ne confruntăm cu consecințe potrivnice așteptărilor pe care le avem. Totul însă, ne învață. Chiar și o alegere ce pare aparent greșită după judecata minții, pentru spirit este doar o cale ce ne aduce lecții ce ne slujesc trezirii, vindecării și devenirii.

Renunțarea la negativitatea ego-ului și agresivitatea minții, ne va susține prin iubire – la a nu mai permite ego-ului să se opună adevărului din inimi și dreptului nostru la fericire. Cu cât vom constata mai rapid, prin conștiinței iubirii, faptul că – frica ne este programată prin educație și convingerile ce le formează – cu atât ne vom susține mai mult spiritul să preia controlul minții.

La fel cum și teama de pedeapsa ne îndeamnă la eschivă, așa și, curajul asumării consecinței sau a realității…devine doar o vremelnică mască ce ne îmbată cu iluzii. În fața refuzului minții de a asuma și consecințe dureroase sau a convingerii că greșala este rușinoasă sau de condamnat – curajul dobândit prin credință, ne va susține de fiecare dată pe cale asumării fericirii, prin atitudinii iubirii.

Am fost educați să ne temem de pedeapsă, însă a greși este ceva firesc și inerent în procesul de învățare, chiar și atunci când ceea ce asumăm devine pentru cei din jur, motiv de învinuire și judecată.

Cât timp vom căuta să fim perfecți pentru a nu-i dezamăgi pe cei din jur, le vom ceda propria putere și propriul drept e a alege viața și a o trăii liber prin propriile experiențe. De vom permite fricii să ne împiedice asumarea ei – vom continua doar să dăm prilej minții să se eschiveze de responsabilitate, căutând doar scuze care să ne disculpe.

Nu vom înțelege nefericirea noastră: – mișcându-ne în van, și alegând încrâncenați după ”succes”, – agresându-i pe cei din jur când nu ne susțin interesele sau – opunându-ne dreptului la fericire a celor care aleg o altă experiență sau cale decât ceea de a continua să ne hrănească așteptările, nevoile și atașamentele cu prețul sacrificării propriului lor drept de a fi fericiți.

Preocupându-ne mintea cu a judeca, critica sau a încerca să schimbăm, să corectăm sau să modelăm experiența celorlalți – vom rata esența vieții și nu vom înțelege că – rolul nostru este acela de a acorda atenție propriilor experiențe, consecințe și lecții de viață și binelui propriului suflet… și nu urii, agresivității, victimizării și împiedicării celorlalți, de a fi fericiți.

Acceptându-ne unicitatea și dreptul la fericire, înseamnă a-i elibera pe cei pe care-i iubim și propria inimă, de constrângerile și opoziția minții la bucuria de a fi și a prețui ceea ce este și se întâmplă în viața noastră și a celorlalți cu un scop bine definit.

Acceptând că deja suntem maximul potențialului nostru prin ceea c am experimentat și trăim și, asumând ceea ce trăim, simțim, avem și facem, ca efect firesc al alegerilor și atitudinilor noastre anterioare față de noi, față de semeni și față de viață – vom înțelege că prin alegerile noastre, experimentăm propriile consecințe și ceea ce ne-a fost sortit.

A ne confrunta cu ceea ce suntem, a nega perfecțiunea experiențelor noastre sau dreptul celorlalți la experiențele lor – nu vom face altceva decât să ne opunem vieții și dreptului nostru și a celorlalți de a fi fericiți.

Acceptând calea și experiențele noastre, reînvățând lecția iertării, a prețuirii, a recunoștinței, a credinței, a acceptării, a asumării, a toleranței și a iubirii – vom înțelege că, nu vom mai avea nici-un motiv să fim nefericiți.

De credem însă altceva, nu avem cum înțelege, că, fără a prețui ceea ce deja suntem, facem și avem și fără a accepta și respecta alegerile și experiențele celor din jur – nu vom face altceva decât să-i agresăm și să ne condamnăm karmic la a retrăi suferințele pe care celorlalți le-o provocăm.

Prin orice atitudine ostilă față de noi și față de cei din jur – astfel de atitudine nu vom recunoaște, nu vom prețui și nu vom înțelege nici îndestularea, nici iubirea și nici dreptul nostru la fericire și nici dreptul celor din jur, de a-și alege calea și a fi fericiți , prin lucrurile după care tânjim.

De prea mulți ani ne mișcăm foarte rapid și lipsiți de cârmă, fără să înțelegem că ne zbatem să înotăm ”contra râului”, și istoviți îi pierdem energia. Așa că, nu e de mirare că lipsiți de cârmă, având întrerupte circuitele tabloului de bord, și programele computerului virusate – atunci când ne trezim sporadic și privim pe geamurile încețoșate ale minții și nu ne place ceea ce vedem – simțim că Universul nu ne sprijină sau că Dumnezeu ne-a abandonat.

În realitate însă, Sinele nostru este încă înfricat și insuficient de treaz pentru a înțelege comenzile propriei nave, și a-i redresa direcția, pentru a reintra în armonie cu fluxul și cursul energiei vitale, lăsându-ne călăuziți de energia luminii sale. Atunci când vom renunța să ne mai hrănim fricile și să ne împotrivim cursului firesc al vieții – îngăduindu-ne să inspirăm și să expirăm energia iubirii – râul vieții ne va găsi și ne va adopta.

Atunci vom deveni atât ”purtătorul de cuvânt”, al vieții cât și confidentul ei. Vom fi și cei care o ascultăm și cei care îi rostim adevărul. Vom fi cei care îi facem servicii fără să fim tentați să păstrăm ceva pentru noi, și cei care o iubim fără a-i cere recompense sau ceva la schimb.

Când ne vom trezi la conștiință, vom înțelege întru totul că – destinul nostru este acela, de a fi deodată atât creatorul vieții cât și cel creat de viață. A fi masculin în feminin și a fi feminin în masculin, a fi activ și receptiv, și a merge dincolo de dualitate, pe aripile incertitudinii și paradoxului, asumându-ne viața.

Dincolo însă de ceea ce credem sau ne lasă cunoașterea minții să înțelegem și să acceptăm în baza dovezilor sale limitate și subiective – timpul ne va învăța și ne va face pe toți să înțelegem că – noi suntem atât mântuitorul, cât și cei care învățăm să respirăm, pentru a ne ridica din întunericul conștiinței și din durerea conflictelor auto-create.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
– A ASCUNDE ADEVARUL DE TINE INSUTI
– TIPARUL ADEVARULUI
– ADEVARATA INTELEPCIUNE
– Fericirea – cea adevărată nu are cauză
– 10 adevaruri care-ti vor schimba viata