Abandonul de sine

Bună dimineața
și un sfârșit de săptămână în care să va găsiți pacea sufletului și armonia inimii. Să aveți o zi a încrederii de sine, în care să dobândiți puterea de a vă descoperiți lumina interioară – pentru a vă vedea și prețui Sinele divin și frumusețea sufletească, dobândind curajul de a iubi și a vă asuma iubirea.

Când vom înțelege că suntem și devenim exact ceea ce credem că merităm sau nu să fim, și că ne modelăm după imaginile și, convingerile pe care le hrănim mental – vom putea abandona toate acele frici, iluzii și proiecții ale minții, care ne știrbesc stima de sine și ne instigă la ne-iubire.

A dezvolta atașamente față de convingeri ce ne sunt potrivnice, înseamnă a ne risipi și a ne abandona energia și puterea, minții ego, în detrimentul Spiritului nostru, a credinței și a iubirii. Dacă alegem să păstrăm o imagine puternic pozitivă despre noi, vom fi o persoană mai fericită, și mai ”predispusă” pentru împlinire, mulțumire, acceptare și împăcare..

Cea mai mare nevoie a noastră, este nevoia de iubire. Ea izvorăște însă, doar din încrederea în dreptul la fericire și credința în noi și în ceea ce alegem să experimentăm și facem în destinul nostru, pentru a ne simți mulțumiți, împăcați, împliniți și fericiți.

A condiționa pacea sufletească sau fericirea, de scopuri și împliniri materiale, permite minții să ne ispitească către lăcomii, sau să ne inducă metal, teamă, insuficiențe, nemulțumiri, neliniștii ce duc la ostilitate împotriva propriului bine și chiar mânii, menite ne abate de la esența vieții ce stă în iubire și armonia cu adevărul inimii.

Nemulțumirile izvorâte din neîmpliniri, știrbesc doar încrederea de sine. Nu există împlinire materială desăvârșită și durabilă în timp, fără o împlinire sufletească anterioară, așa cum nu ar exista nici Oceanul, dacă anterior n-ar fi existat picăturile de apă care-l formează.

Atunci când înțelegem că pe noi nu trebuie să ne intereseze desăvârșirea Oceanului, ci doar a propriei picături, atunci și oceanul omenirii se va desăvârși. Rămânând preocupați cu nevoia de perfecțiune a Oceanul, ne vom risipi doar energia, pierzând din vedere, nevoile picăturii.

De vom înțelege că picătura este o creație la fel de importantă a lui Dumnezeu, precum este și Oceanul, atunci ne vom da răgazul să punem preț și pe noi, de vom crede cu adevărat că suntem creația lui Dumnezeu. Atunci ne vom abandona Lui, înțelegând că atâta timp cât rămânem în iubirea sa, și păstrăm armonia cu picăturile Oceanului său – totul devine posibil, de la minus infinit la plus infinit.

A fi siguri că suntem în Adevăr inimii și a iubirii Lui Dumnezeu, prin viața pe care o trăim și tot ceea ce există și este deja creat, și că ceea ce facem e just și nu lezează interesele nimănui – înseamnă a fi în armonie cu propriul sine și cu Întregul de care aparținem și pe care cu toții, în mod individual, îl formăm, ca ”Picături divine ale sufletului”, ce formează ”Oceanului infinit”.

Prețuirea sinelui nostru divin, înseamnă a nu mai risipi energia divină din inima și sufletul nostru, pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu prin iubirea sa necondiționată, pentru a o prețui și înmulții – și a nu ne mai da puterea nimănui și niciunui gând răzleț dominat de frică, negativitate, îndoială sau neîncredere.

Fricile și nevoia de a suferi – sunt iluzii ale minții, menite să ne abată de pe calea credinței, distorsionându-ne percepțiile și luciditatea minții, pentru a ne ne nega iubirea, încrederea de sine și curajul de a fi fericiți.

A nega din cauza fricii sau din nevoia de a suferi, dreptul nostru la fericire, a ne întoarce împotriva inimii și a respinge în mod agresiv iubirea – înseamnă a nega actul creații și Dumnezeul din noi – condamnându-ne la suferință, nefericire, singurătate, abandon și rătăcire spirituală.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
– Orice creație – presupune o depășire de sine
– VINDECAREA SINELUI DIVINIZAT
– Pedepsele – nu ne vin de la Domnul, ci de la noi înșine
– Eul Superior – ne apropiem de el formând zilnic o imagine luminoasă despre noi înșine
– Iubirea de sine – conștiința propriei demnități de fiu al Domnului