statornicia tagged posts

Statornicia – ultima etapă a Inițierii

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 3 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Statornicia este o virtute pe care trebuie să ne bazăm viața interioară. Cum să o definim? Este statornic cel care a hotărât să meargă pe calea luminii și să își mențină, indiferent ce se întâmplă, orientarea sa divină. De îndată ce el a înțeles un adevăr și l-a acceptat în inima lui, în sufletul său, nu numai că nu îl lasă să se șteargă în el, ci îl transformă într-o regulă de viață, într-un program. Statornicia este o calitate foarte rară. Pentru cei care au îmbrățișat viața spirituală, cel mai dificil lucru nu este cel de a atinge un nivel de conștiință mai înalt, ci de a-l menține. Într-o zi ei obțin o victorie, dar a doua zi condițiile exterioare sau interioare schimbându-se, ei sunt mai neglijenți, ei au tendința de a lua o altă direcție și se rătăcesc.

În realitate, este aproape imposibil să ne menținem definitiv și fără să ezităm pe înălțimi. De aceea stabilitatea este scopul ultim al Inițierii, acel moment în care discipolul poate spune, în sfârșit, ca hierofantul din vechiul Egipt: „Eu sunt statornic, fiu al statorniciei, conceput și născut pe tărâmul statorniciei.””

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 18 februarie

Recomandam urmatoarele articole:

Inițierea – o fuziune cu Eul nostru Divin
Omraam Mikhael Aivanhov – Initierea este victoria fiintei umane asupra propriilor slabiciuni
Poarta cea strâmtă – poarta Inițierii
Piatra filosofală, elixirul vieții imortale, panaceul universal, oglinda și bagheta magică – simboluri ale lucrării spirituale
Calea Inițierii – să căutăm lumina mentalului superior

Read More

Statornicia – baza angajamentului spiritual

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 6 noiembrie

“Din ziua în care v-ați decis să pășiți pe calea luminii, să nu părăsiți niciodată această orientare. Tot restul îl puteți schimba, dar să nu vă părăsiți niciodată orientarea divină. Și mai ales, să înțelegeți bine că statornicia nu înseamnă imobilitate.

A fi statornic înseamnă a fi credincios promisiunilor făcute, înseamnă a urma, orice s-ar întâmpla, calea spre înalt, ceea ce este mai greu decât să fii drăguț, amabil, serviabil, generos, curajos. Când sunteți bine dispuși, vă promiteți că veți merge mereu în aceeași direcție, și vă vedeți depășind toate obstacolele. După câteva zile însă, ca urmare a unui eșec, a unei decepții, vă găsiți într-o altă stare de spirit, și nici nu vă mai amintiți că ați luat o asemenea decizie. Unde vă închipuiți că vă veți putea astfel îndrepta? Dimpotrivă, mai mult ca niciodată, este momentul să nu vă poticniți.

De aceea, înainte de a se realiza în planul fizic, întâlnirea, uniunea dintre un bărbat și o femeie trebuie să se înfăptuiască în înalt, în lumea divină. Această uniune din înalt este condiția de îndeplinit pentru ca uniunea lor din lumea de jos să devină solidă, durabilă, și să dea naștere unor creații de cea mai mare frumusețe. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Despre Dragoste
Binah, Hohmah, Kether – regiuni pe care șarpele nu le poate atinge
Omraam Mickhael Aivanhov – Cum acţionează Sefiroţii şi planetele
Eul Superior – ne apropiem de el formând zilnic o imagine luminoasă despre noi înșine
DESPRE ZBOR

Read More