stanca tagged posts

A-ți construi casa pe stâncă – semnificația acestei parabole evanghelice

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“„Oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le îndeplinește, asemăna-se-va bărbatului înțelept care a clădit casa lui pe stâncă” spune Iisus. „Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele și nu le îndeplinește, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care și-a clădit casa pe nisip…” Care este această casă? În realitate, este o imagine a omului însuși: dacă el își zidește existența pe nisip, adică pe un teren instabil, zdruncinat ușor de sentimentele și gândurile sale haotice, omul va șovăi mereu și va ceda într-un final.

Pentru a rămâne drepți, noi trebuie să ne clădim existența pe acea stâncă care este mentalul nostru superior, planul cauzal. Așa cum indică și numele – cauzal – de la el pleacă curenții ce influențează planurile mental, astral și fizic. Aceasta înseamnă că strădaniile ce le depunem pentru a atinge o culme din noi au niște repercursiuni asupra gândurilor, a sentimentelor noastre, asupra comportamentului nostru zilnic, și chiar asupra sănătății noastre. Este ca și cum s-ar fi dat niște ordine din înalt pentru a se stabili ordinea și armonia în întreaga noastră ființă.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 20 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:

O stâncă – este o ființă vie
Dificultățile – să nu le dramatizăm dinainte
A acționa – a declanșa niște forțe
Ființa umană – la granița dintre lumea superioară și lumea inferioară
A STABILI LIMITE CLARE

Read More

O stâncă – este o ființă vie

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 16 iulie

“La Bonfin, pentru a asista la răsăritul soarelui, noi urcăm în fiecare dimineață pe o stâncă mare. Oare v-ați gândit să vă dăruiți iubirea și gândurile bune acestei stânci? O puteți chiar atinge, mângâia: vibrațiile ei se vor schimba atunci în ceea ce vă privește și veți simți o mare bucurie. Da, mângâiați-o, din când în când, așa cum ați mângâia mâna unei ființe iubite. Desigur, ea este aspră ca pielea unui elefant, dar nu-i nimic, ea este, ca și elefantul, plină de bunătate. Să nuvă lăsați înșelați de aparențe. Vă închipuiți că o stâncă este inertă, lipsită de suflet… Ah, nu, o stâncă este vie, o poveste extraordinară se desfășoară în jurul ei de milioane de ani, și ea este în stare să v-o povestească.

Atunci când veți reuși să simțiți că întreaga natură este vie, veți ști cum să comunicați cu ea, veți vorbi pietrelor, florilor, animalelor, apei, aerului, luminii, soarelui și stelelor, iar ele vă vor vorbi și instrui deopotrivă. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Cum să ne comportăm cu Maestrul nostru spiritual
Meditaţia pentru începători
Legea înregistrării
Respiraţia, cheie a ritmurilor din Univers
FUNCTIILE CHAKRELOR

Read More