Gândul zilei de 18 august
“Spuneți că ați dori să vă purtați cu toți oamenii ca și cum ar fi frații voștri, dar este atât de greu! Desigur, este greu, este chiar cel mai greu lucru din lume. Dar este deopotrivă și cel mai necesar. Progresele științei și tehnicii au oferit tuturor locuitorilor planetei mijloace din ce în ce mai eficace pentru a se manifesta, a intra în legătură; iar cum numărul lor este în continuă creștere, dacă ei nu se străduiesc să-și stăpânească tendințele egoiste, agresive, cât și nevoia de a domina, existența va deveni imposibilă.
Pentru moment, cei care au înțeles această situație sunt foarte puțini. Cei mai mulți, încântați de mijloacele ce le stau la dispoziție, încearcă să profite de ele, fără să se întrebe dacă ceea ce ei cred că le este util și benefic este la fel și pentru ceilalți: ei le folosesc și abuzează de ele, contează mereu cine va fi primul, cel mai bogat, cel mai puternic aici sau în altă parte, și ei devin agresivi, cruzi. Aceasta nu poate dura însă mult timp: chiar condițiile create de ei înșiși îi vor obliga pe oameni să dezvolte niște sentimente mai generoase, mai fraterne, unii pentru alții.”
Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov
Recomandam urmatoarele articole:
– Colectivitatea – noi evoluăm pe măsură ce conștientizăm că facem parte din ea
– Împărăția lui Dumnezeu – obstacolele realizării ei
– [AudioBook] Curs de Miracole – Capitolul 5 – Vindecare si intregime
– [AudioBook] Curs de Miracole – Capitolul 4 – Iluziile eului
– Omraam Mikhael Aivanhov – conferinta din 1938.02.05 – Cereti si vi se va da – cautati si veti afla – bateti si vi se va deschide