Sandor Kasza tagged posts

ABUNDENȚĂ

Category: Dezvoltare spirituala Comments: 4 comments

abundenta

Abundența este măsura valorii de caracter, a celor curajoși și înzestrați prin conștiință și spirit, cu lumina credinței și cu harul divin al iubirii, neîntinate de nevoi, interese, așteptări sau atașamente emoționale, de natură personală.
Cei ce-și pot prețui și valoriza în mod eficient: timpul, energia, resursele, abilitățile și viața – fără a le risipi prin frici, necredințe, neîncredere, lăcomii, invidii, negativitate, judecăți sau nemulțumiri – vor dobândi abundența sufletească și bucuria mulțumirii, în fiecare plan al vieții lor.

Prin împlinirea la nivel de cumpătare și suficiență, a propriilor nevoi, intenții și năzuințe, ca efect al prețuirii și al valorizării eficiente a darurilor noastre – vom dobândi abundența și chemarea de a ne dărui prin energia abundenței din sufletele noastre – să ne sădim valorile, și în viața, inima și sufletul celorlalți , fără însă, a le îngrădi libertatea de a alege calea pe care vor să-și trăiască și să-și experimenteze lecțiile și viața.

Ca să cunoaștem abundența în raport cu nevoilor noastre – trebuie să înțelegem prin atitudine suficienței și cumpătării, limitele inferioare ale mulțumirii noastre în raport cu privilegiile pe care le dorim, cu bunurile materiale după care tânjim și cu nevoia noastră de recunoaștere și auto-stimă.

Pentru asta, este nevoie să învățăm să ne prioritizăm nevoile și acțiunile (conștientizând efectul alegerilor pe care le facem), și să renunțăm la acele nevoi și acțiuni, care nu ne susțin binele, iubirea, devenirea, mulțumirea, pasiunea, năzuințele, vocația, excelența, pacea inimii și echilibrul sufletesc.

Prin a nu ne cunoaște limitele suficienței, și a nu ne înțelege resursele, valorile, abilitățile și darul, nu vom face altceva decât să gonim orbește pe un drum, a cărei direcție și destinație nu îl cunoaștem.

Ca să trăim abundența inimii și a sufletului nostru și să o manifestăm în planurile vieții, este esențial: – să ne cunoaștem valorile și vocația, și – să nu ne risipim prin ne-iubire, necredință, neimplicare, ne-iertare, ne-prețuire și ne-asumare, energia și timpul, sau prin alegerea de a ne ocupa timpul cu acumulări materiale, acțiuni și activități ce trec dincolo de limita cumpătării, mulțumirii, siguranței, decenței, moralității, a necesităților și a nevoilor noastre esențiale.

Pentru a dobândi abundența, este esențial să învățăm să ne cunoaștem limitele, competențele și carențele și excelența, alegând să ne desăvârșim prin iubire și prețuire: darul, harul, talentul și valorile, pentru ca apoi, prin ele – să ne semănăm abundența – dăruindu-ne excelența, prin valorile, vocația, experiențele, înțelegerea și abilitățile pe care le avem, slujirii binelui semenilor noștri (ne condiționându-ne alegerile și acțiunile, de interese, nevoi și așteptări personale sau pecuniare).

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
ABUNDENȚA IUBIRII
ABUNDENȚĂ SUFLETEASCĂ
ABUNDENTA
ABUNDENȚA IUBIRII
ABUNDENȚA INIMII

Read More

SĂRĂCIE

Category: Dezvoltare spirituala Comments: One comment

saracie

Acuzele, judecățile sau jignire pe care le rostim – exprimă doar sărăcie sufletească și stări lăuntrice negative, ce din lipsă de iubire, nasc suferințe și conflicte emoționale.

Pentru a nu ne sărăci sufletul de iubire, prin nemulțumiri, orgolii și neîmpăcări, va trebui să învățăm să ne iubim: – iertându-ne de nevoia de a suferi și – renunțând la învinuiri, supărări, acuze, atașamente emoționale și așteptări.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
SĂRĂCIE SUFLETEASCĂ
SARACIE
Viața universală – în acest sens trebuie să lucrăm
RĂTĂCIȚI ÎN DRAGOSTE
CLARVEDERE

Read More

MIRACOLUL LUMINII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

miracolul luminii

Inimile sălășluite de bucurie și de magia iubirii – sunt ferite de fricile, neliniștile, durerile și neîmpăcările minții, căci sufletele pure și împăcate ce le locuiesc – sunt îmbrățișate de Miracolul Divin și de grația vibrației energiei Luminii.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
LUMINĂ
PURTATORUL DE LUMINA
Lumina – să facem zilnic din ea hrana noastră
Calea Inițierii – să căutăm lumina mentalului superior
O CALATORIE CATRE LUMINA

Read More

A VEDEA LAMPA SAU AMBALAJUL

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

a vedea lampa sau ambalajul

Bună dimineața
și o săptămână luminoasă trăită din perspectiva iubirii și a valorilor sufletești sădite în viața ta și oglindite în viața celor din jur!

Atunci când iubești nu ai nevoie să fii iubit și nici să-ți limitezi iubirea la darurile pe care le primești ca dovezi aparente sau iluzorii ale iubirii celorlalți.

Când iubești în mod autentic și valoarea darurilor tale nu e știrbită de așteptări și nevoie ascunse în spatele lor – abundența energiei iubirii din inima și sufletul tău ajunge și pentru a mulțumii nevoile vanitoase ale ego-ului minți tale, dar și pentru a-ți îmbrățișa aproapele, și semenii pe care alegi să-i cuprinzi cu căldura lumina inimi tale.

Când decizi să trăiești în iubire sau să dăruiești – preocuparea ta nu trebuie să fie aceea de a-i privi pe ceilalți prin prisma modului în care sunt sau nu capabili să-ți vadă și să-ți prețuiască în mod autentic valoarea, iubirea, frumusețea, sclipirea, stângăcia și caracterul.

Când ceilalți te judecă prin prisma valorii darurilor pe care le oferi, a ambalajului prin care oferi sau a experiențelor și trăirilor tale de viață, nevoia ta de a reacționa la nemulțumirile, judecățile sau ostilitatea lor, nu trebuie să devină obiect al preocupărilor tale și nici motiv al nemulțumirilor sau suferințelor pe care ți le induci.

De vei simții nevoia să judeci și în baza judecății tale îți vei induce nemulțumirile, decepțiile, dezamăgirile sau frustrările, înseamnă că ai avut așteptări și că cel ce ți-a primit darul nu a știut să și le satisfacă, neînțelegând natura nevoii tale din spatele lui.

Dacă darul tău nu poate fi încă prețuit la justa sa valoare de către cel care-l le primește, înseamnă că nu cunoști sau nu ești încă suficient de capabil să înțelegi măsura nevoilor sale.

Pentru a nu suferi dezamăgiri, va trebui să înveți să dăruiești doar din abundența ta, căci atunci nu vei mai avea așteptări. Chiar și atunci, va fi necesar trebui să înveți să-ți calibrezi lumina energiei ambalate în darurile tale pe nevoile celorlalți pentru a nu-i copleși, agresa sau a le da lucruri și emoții pe care încă nu le pot înțelege și nici prețuii, și ca atare, le vor risipi.

Atunci când darurile tale sunt risipite sau neprețuite, va trebui să încetezi să le mai oferi, căci ceea ce dai va deveni risipa ta, iar Universul îți va lua ceea ce risipești prin propria ta ne-prețuire a darurilor pe care la rându-l tău prin munca și harul tău, le-ai primit.

Iartă-i pe cei ce nu pot încă recunoaște iubirea ta, și lasă-i să-și continue călătoria pe drumul pe care-l aleg, iar tu mergi mai departe fără frustrări, dezamăgiri sau resentimente.

Pentru a evita experiența nefericirii și a dezamăgirii – reorientându-ți energia de fiecare dată când treci prin experiența neîmplinirii, dar nu către a-ți hrăni nemulțumirile, negativitatea, orgoliile sau frustrările, ci către lucrurile, oamenii și preocupările pe care le poți iubii și îmbrățișa cu entuziasmul frumuseții, bunătății și pasiunilor tale.

Împacă-te cu gândul că nu toți pot iubi la nivelul tău, și că cei care aleg să-și hrănească suferința, e pentru că nu și-au asumat lecțiile de viață ale erorilor, fricilor și nefericirii lor și, de aceea se pot iubi suficient de mult pentru a se detașa de întunericul experienței durerii, și a se întoarce cu fața spre Lumină. Înțelege că poverile semenilor le aparțin căci sunt consecințele alegerilor lor.

Pentru a trăi în împăcare, frumusețe și liniște sufletească TU trebuie să ai grijă de sufletul, iubirea și fericirea ta, conservându-ți energia.

Pentru a nu-ți risipi energia și a nu-ți contamina sufletul și viața, cu suferință – evită să-ți împovărezi sufletul celor din jur, prin nefericire, negativitate, judecăți, ostilitate, învinuiri, nemulțumiri, supărări sau suferințele tale.

Pentru a nu proiecta asupra celorlalți durerea ta și a nu răspândi în lume, intoleranța, ne iertările, supările și suferințele tale, evită orice gând negativ legat de ele.

Alege în orice ipostază să hrănești gândurile și stările tale sufletești pozitive, pentru a-ți conserva energia și a avea suficientă putere în a genera soluții și vindecare, acolo unde te rănești sau te-ai lăsat în trecut, rănit.

Cât timp vei avea înțelepciunea să rămâi în lumina credinței, a iubirii și a adevărului din inima ta, pentru a nu reacționezi instinctual la agresivitatea celor din jur și pentru a nu fii cel care agresezi – te vei putea debarasa treptat și de întunericul poverilor tale karmice și vei ști să-ți ferești sufletul de contaminarea cu poverile karmice și suferințele celor care ți se plâng sau încearcă să te agreseze pe fondul, fricilor, suferințelor sau a ne iubirii lor.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
AMBALAJUL POTRIVIT?
A ALEGE SAU A NU ALEGE
A-TI AUZI PROPRIUL ADEVAR
SCANTEIA
FAPTELE SUNT MAI GRAITOARE DECAT CUVINTELE

Read More

LINIȘTEA INIMII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: 3 comments

linistea inimii

De ești trist, deznădăjduit și nefericiți prin conștiință, sau de simțim că viața îți e potrivnică și sufletul îți e golit de conținut – înțeleg, că, lupta, suferința, încrâncenarea, vinovățiile, judecata și așteptarea fericirii din afară – au doar menirea, de a te îndepărta de liniștea inimi și pacea sufletească.

Pentru a te împlini și ați regăsi cadența fericirii, reînvăță să ierți, ieșind din mintea ta: – pentru a-ți învinge fricile și suferința și a te întoarce în lumina purității și a iubirii prin acceptare și asumare, și – pentru a-ți trăi viața în armonie cu sufletul tău, lăsându-ți Spiritul să te călăuzească prin labirintul minții, ascultându-ți inima, pentru a-i desluși Adevărul.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Neliniștea – o senzație împotriva căreia trebuie să reacționăm imediat
LINIȘTEA INIMII
[audiobook RO] Eckhart Tolle – Linistea vorbeste
Liniștea – oferă niște condiții favorabile pentru lucrarea gândului
Armonia – cel mai bun remediu pentru agitație și neliniște

Read More

DRUMUL VIEȚII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

drumul vietii

Nu este atât de importantă calea pe care alegi să mergi, pe cât este direcția, spre care decizi în mod conștient să te îndrepți.

Atunci când mergem în direcție potrivită și decidem să ne debarasăm de povara nemulțumirilor și a suferinței pentru a ne bucura de drum, ne dobândim pacea lăuntrică, împăcarea și împlinirea.

Când iubirea devine parte intrinsecă a inimii, minții și a valorilor noastre sufletești și, când acceptăm ceea ce este și asumăm tot ceea ce suntem și trăim, ca efect al iertării noastre de nevoia de a suferi sau de nevoia de a genera în jur suferință – inima ne intră în armonie cu sinele divin și ființa ni se trezește la conștiință.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
SPLENDOAREA INIMII
ARMONIA INIMII
CULOARE
RAMAI IN VIATA TA
CAUTAREA DE RASPUNSURI

Read More

SPLENDOARE

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

splendoare

Splendoarea este esența a tot ceea ce există și ne înconjoară sau se naște din corola de minuni a iubirii, metamorfozate din natura divină a firii umane.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
SPLENDOAREA INIMII
ARMONIA INIMII
CULOARE
RAMAI IN VIATA TA
CAUTAREA DE RASPUNSURI

Read More

DRAGOSTE

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

dragoste

Dragostea este sentimentul care exprimă tânjetul după iubire și starea sufletească pe care o resimțim în lipsa sau prezența abundenței frumuseții, energiei și splendorii sale. Suferința din dragoste este consecința golurilor sufletești, generate de lipsa iubirii și a puterii dobândite prin sădirea și dăruirea ei.

Iubirea, este esența vie a naturii divine a ființei umane, manifestată prin metamorfoza firi și a conștiinței sale, când devine capabilă să înțeleagă că – iubirea, este despre abundență și despre bucuria de a fi și a dărui, în timp ce – dragostea, este despre nevoi, despre așteptări și despre lacrimile ce curg în lipsa ei.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
RĂTĂCIȚI ÎN DRAGOSTE
DRAGOSTE ȘI DESTIN
ÎNTRE DRAGOSTE ȘI IUBIRE
DRAGOSTE FĂRĂ MĂSURĂ
Despre Dragoste

Read More

GHIZI SI GURU ADEVARATI

Category: Dezvoltare spirituala Comments: 3 comments

ghizi si guru adevarati

Bună dimineața
și o zi binecuvântată, abundentă în bucurii și gânduri trăite în lumina clarității, a adevărului și a grației iubirii din inimile voastre!

Vă doresc să aveți pare de claritate, intuiție și clarviziunii, pentru a dobândi curajul de a iubi și de a discerne prin iertare, asumare, toleranță, recunoștință, prețuire și acceptare – energia vie ce sălășluiește în Adevărul și abundența inimii – de energia ce moare susținând nevoile, nemulțumirile, orgoliile, negativitatea, supărările și ”dreptatea” minții.

Când inima începe să pulseze în lumina Adevărului, mintea încetează să mai abuzeze de ea hrănind-o vanități, orgolii, frustrări, nemulțumiri, negativitate, ostilitate, neîmpliniri, neîmpăcări și frici. Ego-ul se liniștește și intră în armonie cu ea, renunțând să mai aștepte împlinirea nevoilor sale, căutând soluții, confirmări sau abundența în afară.

Când ego-ul e liniștit, spiritul preia coordonarea minții, și ființa înțelege prin ea, că, rămânând în lumina adevărului și a clarității, fricile sale subconștiente se dizolvă pierzându-și au efect negativ și dominația asupra conștiinței sale, precum și asupra gândurilor, emoțiilor, atitudinii, alegerilor, acțiunilor și rezultatelor sale.

Când energia introdusă în ecuația vieții devine prin emoții pozitive favorabilă stării de bine, atunci gândurile vor converge către acțiuni și rezultate favorabile vieții.

La fel cum sunt trăirile noastre mentale și emoționale, la fel devin și trăirile noastre în plan fizic. Convingerile care le formăm și care ne induc trăirile mentale și prin ele: gândurile, sentimentele, alegerile și acțiunile – sunt cele care ne induc rezultatele în planul material al vieții – prin atitudinea energetică și emoțională, față de consecințele pe care le atragem, față semeni, față de lume, față de habitatul în care trăim și față de evenimentele cu care ne confruntăm în experiența învățării.

Când atitudinea noastră este una negativă și ostilă, tot ceea ce vine spre noi ca lecții, informații, mesaje, trăiri și experiențe de viață – este compromis, contaminat cu vibrație energetică de polaritate negativă de joasă frecvență și vlăguit de energie vitală, valoare și conținut.

Energia grea (moartă) care se depune la nivelul corpului nostru energetic (spiritual) și a celui material (fizic) – blochează la nivel organic și de chakră, fluxul energiei vitale ce vine spre noi.

Când la nivel mental (cerebral) și emoțional se împiedică prin stări emoționale negative, circulația energetică și implicit regenerarea corpului nostru energetic, efectul produs la nivelul corpului nostru fizic se cuantifică prin deficiențe la nivel chimic, organic, hormonal, molecular, energetic, vibrațional și micro-biologic. Consecința se manifestă la nivel emoțional, ca nemulțumiri, frici, stres, nevoi și stări de negativitate, ostilitate și anxietate.

Pentru a ne debloca energetic, este nevoie să ne schimbăm vibrația la nivele energetic, pentru a ne reechilibra. Pentru asta, deficitul energetic [-] de care suferim: – atât la nivelul corpului spiritual (ca suferințe emoționale și traume sufletești), – cât și în corpul nostru fizic (ca dureri) – trebuie compensat cu aport de energie vitală de polaritate pozitivă [+].

Singura cale este iertarea și detașarea de negativitate, nemulțumiri, ostilitate, frustrări și frici – prin reînvățarea și manifestarea atitudinii iubirii și a manifestării exclusivă a emoțiilor pozitive, indiferent de conjuncturile vieții, de situațiile și consecințele pe care le atragem, de evenimentele cu care ne confruntăm sau de vibrația oamenilor cu care ne intersectăm sau interacționăm.

Va trebui vrând nevrând, să învățăm să dăm conotație pozitivă fiecărei situații cu care ne confruntăm, și acolo unde nu putem, va trebui să ne detașăm emoțional, mental sau chiar fizic.

Pentru a învăța detașarea și abilitatea atitudinii pozitive, va trebui să învățăm să ne observăm gândurile, alegerile și emoțiile pe care le exprimăm, pentru a înțelege cauzele negativități noastre și a consecințelor potrivnice vieții sau împlinirii nevoilor și așteptărilor pe care le exprimăm.

Înțelegându-ne impulsurile instinctuale și modul în care reacționăm la evenimente și informațiile cu care intrăm în contact, sau la provocări exterioare – vom putea discerne între valorile și non valorile pe care prin convingeri, credințe sau prejudecăți, le acumulăm.

Când vom înțelege natura reperelor noastre mentale și a convingerilor care ne ghidează gândurile, alegerile su acțiunile, și din punct de vedere emoțional și energetic vom înțelege care sunt seturile noastre de valori și carențele care ne împiedică să le manifestăm.

Prin înțelegerea naturii resurselor, reperelor și a abilităților noastre, vom desluși acele programe mentale și convingerile negative care ne induc fricile, nemulțumirile, frustrările și ostilitatea și ele, ne împiedică să fim autentici pentru a dobândi curajul de a prețui, a face și a ne împlini.

Pentru a ieși din zona întunecată a nevoilor, nemulțumirilor și neîmpăcărilor minții, care ne divide și ne risipește lumina inimii și valorile sufletești – e nevoie adesea să urmăm: – fie calea suferinței până devenim capabili să ne trezim singuri la conștiința iubirii, – fie calea auto-formării și a auto-educației, – fie să urmăm un ghid spiritual sau o ”călăuză”, care a parcurs drumul desăvârșirii spirituale a ființei, pe care pe care noi abia pășim.

Calea suferinței, este calea firii umane. Pentru a păși pe ea, este suficient să continuăm să manifestăm pe mai departe ignoranța și comportamentul instinctual, ca sursă a nemulțumirilor, a insuficiențelor, a negativității, a suferinței, a judecăților, a învinuirii și al victimizării, sperând în mod eronat că, fără a alege calea credinței și atitudinea iubirii și fără a ne ierta de nevoie de a suferi și agresa, ne vom putea trezi din experiența durerii.

Când vom înțelege că toate fricile, suferințele, neîmpăcările și neîmplinirile noastre sunt auto induse pe fondul imaturității emoționale și a ”mahmurelii” nostre spirituale, vom înțelege că trezirea din coșmarul durerilor noastre, se poate realiza doar prin conștientizarea carențelor care duc la materializarea lor din gânduri și emoții ostile sau negative.

Înainte ca obiceiurile noastre nesănătoase: – să devină convingeri ale neputinței noastre, – atașamente față de nevoia de a suferi, indusă prin scuze, justificări și obiecții ale minții (menite să susțină rezistența minții la schimbare) și – înainte ca poverile pe care le purtăm sau atașamentele noastre mentale să devină cronice și să se transforme în depresii, anxietate, furii sau stări de panică – va trebui să ne regăsim credința și cadența inimii. Prin elr vom reînvăța lecția iertării, a toleranței, a prețuirii, a asumării și a iubirii.

Calea auto dezvoltării este: – cea a asumării, acceptării, mulțumirii, cumpătării și împăcării sufletești în planurile materiale ale vieții, – a dobândit maturitatea emoțională și capacitatea controlului mental al gândurilor și emoțiilor proprii – a liniștirii ego-ului și a gândurilor dominate de nevoi și nemulțumiri ale minții, prin transformarea lor în intenții pozitive și abundență în planul creației mentale.

Prin a ne descoperi și cultiva vocația și a abilităților pe care le-am dobândim prin har divin la naștere sau prin experimentare și învățarea lecțiilor vieții și, prin a ne descătușa valorile sufletești asumându-ne autenticitatea – ne vom putea desăvârși ființa și în plan spiritul. Prin reînvățarea atitudinii iubirii și a dăruirii, ne vom putea sădi valorilor pe care le avem, susținându-ne binele comun, alături de semenii noștri.

Calea ghidului spiritual, este cea a solicitării și acceptării, îndrumării, susținerii și încurajării căii auto-formării și a auto-dezvoltării noastre spirituale, alese în mod conștient, responsabil, dedicat și asumat total: prin detașare de zona emoțiilor negative, asumare, ascultare, putere de concentrare, răbdare, deschidere spre învățare, practică, iubire, credință, pasiune și încredere de sine.

Ghidul spiritual cunoaște deja cheia curățirii energetice și frecvența Luminii pe care se propagă energia iubirii. El înțelege și natura vibrațiilor de joasă frecvență, care devin prin negativitatea pe care ne-o imprimă, balast karmic și energetic.

Cunoscând atât sursa luminii noastre lăuntrice cât și natura întunericului și a golurilor noastre sufletești, din propria experiență a trezirii, un ghid spiritual autentic, ne poate călăuzi și susține căutările pe calea descoperirii adevărului și a înțelegerii cauzelor care ne obturează claritatea.

Cel ce caută să dobândească împăcarea sufletească și iluminarea – va trebui să dobândească prin trezirea conștiinței sale, înțelegerea clarității date de Lumină.

Când prin iertare, iubire, acceptare, prețuire și asumare, va accepta total și în mod responsabil această cale, va atinge prin evoluție spirituală, și înțelegerea ”secretului cheii” ce deschide poarta sufletească a inimii sale, spre propria mântuire sufletească și desăvârșire, prin spirit și conștiință trează.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Fiu al Domnului – Iisus nu a fost și nu va fi singurul
Ghizi şi Guru adevăraţi
Singurătatea – îl amenință pe cel care nu știe să vadă Principiul divin la alții
Materia – noi avem de luptat zilnic împotriva poverilor ei
Defectele – ca și calitățile trebuie puse în slujba unui ideal

Read More

JOCUL VIEȚII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

jocul vietii

Până ce nu vei dobândi prin conștiință trează și spirit viu, curajul asumării propriilor alegeri și mutări pe tabla de șah a vieții – deciziile subconștiente ale minții tale și conjuncturile sorții, influențate sau impuse de cei ce fac jocurile, vor substitui deciziile tale.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Depășirea de sine – să ne exersăm zilnic
DESCHIZANDU-VA UNUL CATRE CELALALT
IN SLUJBA IUBIRII
A ASTEPTA O MINGE SERVITA PERFECT
EGO-UL IN CONFLICT

Read More