Putera prezentului tagged posts

Astăzi vă oferim cel de-al treilea capitol din Puterea prezentului [click pentru PDF] de Eckhart Tolle, audiobook în limba română. Haideţi să tragem puţin cu ochiul la ce vom asculta imediat…

“A existat vreodată un moment când aţi trăit, făcut, gândit sau simţit vreun lucru în afara Clipei de acum? Credeţi că se va întâmpla vreodată? Este posibil ca un lucru să se întâmple sau să existe în afara Clipei de Acum? Raspunsul este evident, nu-i aşa?
Nimic nu s-a întâmplat vreodată în trecut; toate se întâmplă în Clipa de Acum.
Nimic nu se va întâmpla vreodata în viitor; totul se întâmplă în Clipa de Acum.
Ceea ce consideraţi trecut este, de fapt, o amprentă de memorie, înmagazinată în minte, a unei Clipe de Acum mai vechi. Când vă amintiţi trecutul, reactivaţi această amprentă — tot în prezent. Viitorul este o Clipă de Acum imaginată, o proiecţie a minţii. Când apare, apare sub forma Clipei de Acum. Când vă gândiţi la viitor, faceţi aceasta tot în Clipa de Acum.

Continuam astazi sa va prezentam Puterea prezentului [click pentru PDF], de Eckhart Tolle.

Capitolul 2 din aceasta carte minunata este la un click distanta. Introducerea si capitolul 1 le puteti asculta <AICI>.

Audiţie plăcută!

INTRODUCERE

Cum a aparut aceasta carte

Trecutul nu-mi foloseşte prea mult şi rareori mă gândesc la el; cu toate acestea, aş vrea să vă spun pe scurt cum am ajuns să fiu învăţător spiritual.
Până la vărsta de 13 ani, am trăit într-o stare aproape continuă de anxietate, întreruptă de perioade de depresie suicidală. Acum am sentimentul că vorbesc despre o viaţă anterioară sau despre viaţa altei persoane.
Într-o noapte, la puţin timp după ce împlinisem 29 de ani, m-am trezit spre dimineaţa cuprins de un sentiment de panică totală. Mă mai trezisem de nenumărate ori înainte cu acest sentiment, dar de data asta era mai intens ca niciodată. Liniştea nopţii, contururile vagi ale mobilei în camera întunecată, zgomotul îndepărtat al trenului care trecea pe lăngă casa mea – totul părea atât de străin, de ostil şi de lipsit de orice sens, încât mi-a produs o aversiune profundă faţă de lume. Cel mai odios lucru era, totuşi, propria mea existenţă. Ce rost avea să continui această luptă permanentă?
Simţeam cum o profundă dorinţă de autodistrugere, de nonexistenţă devine mult mai puternică decât dorinţa, instinctivă, de a continua să trăiesc. „Eu nu mă mai pot suporta pe mine însumi”. Acesta era gândul care contiunua să se deruleze în mintea mea. Apoi, dintr-o dată, am sesizat ciudăţenia lui. „Sunt eu o Fiinţă sau două? Dacă eu nu mă mai pot suporta pe mine însumi, atunci trebuie să existe două fiinţe în mine: «eu» şi «mine însumi», cu care «eu» nu mai pot trăi”. „Poate că”, m-am gândit eu, „numai una dintre ele este reală”. Am fost atât de uimit de această stranie descoperire, încât mintea mea s-a oprit în loc.