Opusele și lucrurile complementare ne definesc viața, pe fiecare plan al ei (fizic, mental, relațional, profesional sau antreprenorial). Prin ele clădim și percepem lumea în care trăim. Dimensiunea părții întunecate a propriului suflet (exprimat în mod inconștient, prin gânduri, cuvinte și faptele ce ne definesc stările de nemulțumire), este dată de măsura percepției și a judecății, oglindite în defectele și nemulțumirile resimțite din comportamentele și acțiunile celorlalți…
Măsura consecințelor noastre, devine în oglindă, complementar cu nivelul binelui și măsura propriei iubiri, pe care o reflectăm sau nu, asupra celorlalți, prin convingeri, alegeri și efectul acțiunilor noastre.
Precum întunericul este definit prin lipsa luminii, în aceeași măsură, și întunericul din sufletul nostru (definit prin temeri, insuficiente, nemulțumiri, egoism, învinuiri, critici, judecăți sau ură), este definit prin lipsa Luminii (ce ar trebui să fie reliefată în viața noastră ca efect al abundenței spirituale, dată de modul în care ne manifestăm în mod conștient credința, iubirea, iertarea, înțelegerea, acceptarea, toleranța… în acțiuni pline de empatie, altruism și dăruire, pentru binele și sufletul celorlalți).
În această logică, dacă mintea noastră rămâne preocupată cu criticarea răului celorlalți și cu demolatul a tot ceea ce percepem ca “rău”… nu vom fi capabili să ne focusăm energia emoțiilor, a entuziasmului și a pasiunii noastre vocaționale și de caracter, pe construirea binelui, ca alternativă la “construcțiile”, ce nu ne plac. Astfel prin ură și intoleranță la schimbare, vom exprima doar, incapacitatea noastră de a manifesta binele prin schimbare de atitudine și percepție.
Înlocuind cu iubire (prin forța binelui și a impunerii solidare a respectării legii)… temerile, insuficiența, lăcomiile, nemulțumirile și ură pe care le manifestăm în suflet, în gândurile, în alegeri și în fapte…, și alegând o atitudine pro activă și deschisă spre schimbare pozitivă, vom fi capabili să generăm în mod etic, prin propriul bine și simț civic, schimbarea pe care o dorim în viața noastră, pentru ca apoi prin răspândirea puterii exemplului personal, binele nostru, să se reflectate în mod firesc și constant, înspre și dinspre mediul și societatea pe care o compunem și în care trăim.
Autor: Sandor Kasza
Read More