Omraam Mikhael Aivanhov tagged posts

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Rugăciunea

Conferinţa din 22.07.1983

Cea mai bună rugăciune nu este o cerere, ci o concentrare asupra luminii ce rezumă totul şi care condensează toate calităţile şi toate virtuţile.

Lectura meditaţiei zilei

Chiar de când începeţi să vă rugaţi, toate entităţile rele, care vor să vă dăuneze, încep să se neliniştească. Ele spun: “Această fiinţă foloseşte cea mai puternică armă pe care o cunoaştem”, şi ele tremură, îşi pierd capul şi încearcă să fugă. Când un om se roagă, imediat se apropie o armată invizibilă şi se aude freamătul aripilor Îngerilor iar entităţile tenebroase se grăbesc să dispară, căci ştiu că vor fi chinuite, arse, trăsnite. Lor nu le este frică decât de un singur lucru: de lumină. Iată pentru ce, la fiecare oră dificilă, periculoasă, primul gest de făcut este acela de a se uni cu Creatorul şi de a mări, în sine, lumina. În acel moment, toate fiinţele inferioare, care ne ameninţă, sunt neutralizate, paralizate sau vânate.

Pentru ce Iniţiaţii, Sfinţii, Profeţii, cei mai mari Înţelepţi, din timpuri imemorabile, au recomandat rugăciunea şi au dat-o oamenilor? Şi pentru ce n-au dat altceva, când există atâtea lucruri pe Pământ ca plante, pietre preţioase, metale, talismane, desene, semne kabalistice? Bineînţeles, le-au dat şi pe acestea, ele există, este o bogăţie, dar erau numai pentru cei care erau capabili, inteligenţi pentru a înţelege şi a practica. Dar pentru majoritatea, care era naivă, incapabilă, nu aşa inteligentă, ei bine, trebuia oferit ceva eficace, ceva care era puternic – şi pentru alţii la fel – dar rugăciunea rămâne mereu mai presus de toate. Pentru că oricine se poate ruga, chiar şi cel mai abrutizat, cel mai necinstit, care n-a terminat nici o universitate, chiar şi el se poate ruga. De aceea, Iniţiaţii au insistat asupra rugăciunii.
Pe când meditaţia, contemplaţia, identificarea, cărora le-am explicat sensul şi puterile şi diferenţa, acestea nu sunt pentru toată lumea. Nu toată lumea poate medita, pentru că meditaţia necesită un intelect mai dezvoltat, puterea de concentrare asupra unui punct, a unui subiect, pe o problemă, pe când rugăciunea este altceva. Ea este mereu consecinţa a ceva ce se speră, ce se doreşte, ce se suferă, ce este nefericită, ce este bolnavă, se cere, se pretinde. Atunci, eh, fiind împinşi spre rugăciune, asta devine ceva uşor pentru că eşti chinuit, nefericit, strivit, ai nevoie de ceva. Ah, rugăciunea este altceva decât meditaţia. Meditaţia… Nu suferiţi, nu sunteţi nefericit, bolnav, sunteţi în plină forţă, sunteţi foarte bine, sunteţi în pace, atunci doriţi să cunoaşteţi, vreţi să ştiţi, vreţi să vă etalaţi, şi atunci meditaţi. Nu este nimic care să vă chinuie. Pe când rugăciunea, oh, lá, lá, este un strigăt din inimă. Vă rugaţi pentru că aveţi nevoie de ceva.
Pe când în contemplaţie, ah, este altceva, în acest caz, acolo, pentru că sunteţi aşa de fericit, aşa de mulţumit, aşa de deschis, aşa de fermecaţi că v-aţi oprit asupra unei imagini, asupra ceva, o stare de conştiinţă, şi voi… asta este contemplaţia, sunteţi în extaz…
Pe când identificarea, ah, asta era munca voinţei, inteligenţei, pentru un motiv, pentru o raţiune, pentru ceva, vreţi să vă identificaţi cu Dumnezeu şi insistaţi, prin imaginaţia voastră, prin gândirea voastră, prin voinţa voastră, pe când acolo, asta este o creaţie, un lucru magic. Deci, vedeţi, există detalii, nu-i acelaşi lucru. Să spui, oh, meditaţie, contemplaţie… este acelaşi lucru, sau rugăciunea, nu. Ca cititul; este diferit cititul. Scrisul; este diferit scrisul.
Deci, rugăciunea este pentru toată lumea. Chiar cei mai inferiori oameni, chiar cei mai slabi, chiar cei mai nefericiţi, cei mai abrutizaţi, se pot ruga. S-a văzut asta, copiii. Copiii revendică, cer: “Mamă, dă-mi!”…, asta este o rugăciune. Ei încep printr-o rugăciune. Şi cum se face că mama le îndeplineşte dorinţa? Da. Oh! Ei bine, asta este, rugăciunea este îndeplinită, când…, ca şi copiii care sunt inocenţi, care sunt candizi, care sunt micuţi, ei cer cu puritatea lor… Şi atunci, părinţii care sunt acolo sus, este acelaşi lucru. Discipolul, dacă cere, dacă revendică, ca şi copiii, ei bine, i se va da îndată. Dar dacă există interese ascunse, dacă este vorba de alte lucruri. Ca atâţia care se roagă, ah, ei se roagă, oh, şi cum, pentru ce? Ei bine sunt atâţia care se roagă: “Oh, Sfântă Fecioară fă să-mi moară soţul pentru că am un amant pe care-l iubesc, mor după el”. Ei, da, există rugăciuni ca acestea. Şi Sfânta Fecioară se scarpină atunci după cap. Şi credeţi că rugăciunea va fi îndeplinită?
Atunci, dragii mei fraţi şi surori… cum să ne rugăm? …Asta este acum! Se ştie că rugăciunea, rugăciunea…, fără a merge acum prea departe din punct de vedere istoric, în care epocă şi în care ţară, rugăciunea era cea mai dezvoltată, şi de ce acum sunt ţări care nu se roagă deloc, au suprimat partea… partea mistică, partea religioasă, nu e nevoie de Dumnezeu!? Şi atunci n-au văzut… nici chiar psihologii, n-au înţeles ce se petrece când nu sunt nevoi spirituale pentru a fi în contact cu entităţile cereşti, cu Dumnezeu, cu Îngerii, cu ceva superior, n-au nevoie.
Ei bine, acum veţi fi miraţi când vă voi spune cum se poartă oamenii când au suprimat spiritualitatea. Ei nu se mai preocupă, deloc, să mediteze, să se roage, să contemple. Ei şi? Cum nu au altceva de făcut, iată, se plictisesc şi pentru a-şi umple vidul joacă cărţi, merg la fotbal, dansuri etc… şi alte feluri de lucruri, pentru că se plictisesc trebuie să facă ceva. Iată cum se abrutizează jucând cărţi toată ziua. Pentru ce? Pentru că nu se face altceva, şi trebuie făcut ceva. Şi iată pentru ce se face tot ce este mai prost, mai stupid, mai inferior, mai grosier, pentru că nu există obişnuinţa să se consacre timpul pentru altceva. Şi ştiţi că n-am dansat niciodată, nu ştiu să dansez, nu ştiu să joc cărţi, nu sunt nici măcar fotbalist. Dar atunci să privim oamenii… Sau la vânătoare, să ucizi animalele pentru că nu mai ştie ce să se facă, atunci trebuie… cheltuite energiile. Priviţi bestia umană! Sau, încă, altele, lucruri abstracte. Şi iată cum se transformă într-un animal! A juca cărţi! Când îi văd pe oamenii care… oh, lá, lá, spun… Îi compătimesc, n-aveţi idee. Şi toată lumea îi admiră pentru că au căştigat. Şi ce au câştigat?: prostia, sălbăticia, lenea, trândăvia… Au câştigat!
Atunci vine clipa, acum, de a începe aceste prostii, aceste activităţi. Da, dar spuneţi, da, dar când nu există nici un chef de… Ei bine, trebuie să te străduieşti, da, da. Ca această femeie care răspundea cuiva, era unui cerşetor, care spunea: “Doamne, ştiţi, de trei zile n-am avut o bucată de pâine”. “Dar străduieşte-te, bătrâne, străduieşte-te, prietene”, i-a spus ea. Ea a plecat. Trebuie să te străduieşti! Cum? Cum sfătuia Ignatio de Loyola, creatorul ordinului iezuiţilor, fondatorul Ignatio de Loyola. Şi ce sfătuia el? Spunea: “Rugaţi-vă”. “Dar n-am nici un chef să…”. “N-are a face, fără să ţii seama că n-ai chef, iată, îngenunchează, ridică…”. “Da, dar eu n-am…”. Continuă aşa…”. Şi când a fost ascultat, pentru a-i face pe plac, a venit un moment, oh, lá, lá, când s-a plâns, s-a prins gustul de rugăciune. Da. Trebuie străduinţă. Nu există chef. Dar, când se ştie dinainte, ceea ce faceţi este magnific, este minunat, este util, ei bine, trebuie străduinţă, nu se poate continua… pentru că asta nu vă place, pentru că n-aveţi nici un chef şi toată lumea munceşte aşa. Mereu urmează gândurile, plăcerile, dorinţele, simpatiile şi se abrutizează. Trebuie urmată inteligenţa, înţelepciunea, acum, chiar dacă asta vă displace, trebuie să se ajungă ca asta să vă placă. Şi iată soluţia. Cum a aflat asta Ignatio de Loyola? Acest Sfânt… El n-a fost atât de extraordinar, era un soldat, era… Şi priviţi ce ordin au intemeiat, iezuiţii, iezuiţii sunt o putere.
Atunci, vedeţi dragii mei fraţi şi surori, cum ajung oamenii să trăiască, să rezolve problemele, pentru că n-au un ideal înalt; n-au fost bine sfătuiţi. Şi de altfel, chiar se află doi sau trei care să-i sfătuiască, dat fiind că majoritatea proceda invers, ce-aţi fi dorit să urmeze? Se urma majoritatea, pentru că erau cei mai numeroşi. Cei care joacă cărţi, cei care merg la vânătoare, ei bine, da, sunt mai numeroşi.
Există exerciţii care sunt magnifice, înotul de exemplu, călătoria de asemenea, există şi altele la fel. Să nu credeţi că sunt aşa de fanatic, aşa de îngust, aşa de bigot. Există numeroase ocupaţii magnifice, minunate, necesare. Dar să mergi acum să schiezi, ei bine, găsesc că-i un pic riscant, un pic stupid, căci se pot rupe…, sunt mulţi oameni, o ştiţi… Pentru ce? Pentru că se coboară, mereu să coboare şi este un semn rău. Eu n-am schiat niciodată, nu ştiu ce înseamnă să fii schior.
Ah, dacă mă ascultaţi acum… va trebui să vă străduiţi, în ciuda faptului că asta nu vă place. Şi este adevărat. Priviţi la teatru, sau la mamă. În ciuda a ceea ce v-am explicat, vreau să repet, pentru că, mereu, la fel, fratele cel mic n-a înţeles aşa. Dar de ce repet mereu că fratele cel mic n-a înţeles aşa? Trebuie să repet. Era un tată care cobora scările şi s-a rostogolit, a făcut un pas greşit, hop, şi gata, zace fără suflare la pământ. Şi micuţul, copilul care era la balcon, privind spune: “Oh, tată, te rog, repetă, pentru că fratele cel mic n-a văzut asta”. El avea un alt frate mic. “Repetă, tată”. De aceea spun: micul frate n-a înţeles asta, n-a văzut asta, trebuie să repeţi. Atunci aţi înţeles pentru ce atunci repet? Ei, micul frate n-a văzut asta, n-a înţeles asta. Şi cum există o mulţime de micuţi fraţi nou născuţi, nu, nou veniţi, nou veniţi.
Atunci, ce se întâmplă acum cu mama? Şi eu care mă interesez…, care cunosc un pic, mă interesez de toate aceste legi, grimase, mimici, gesturi – există chiar conferinţe asupra gesturilor, gesturi pe care le facem, gesturi constructive, gesturi distructive, gesturi armonioase şi nearmonioase. Şi atunci am arătat, când mama vrea să stârnească frica sau liniştea, să cuminţească copilul, că ia o figură – nu-i aşa? -, ea este furioasă, nemulţumită, nu-i aşa, pentru… ea îşi ceartă copilul, îl ameninţă pentru…, se preface. Ei da, dar dacă ea continuă, la fel, câteva minute în plus, ea ajunge să fie cu adevărat furioasă, începe să-l bată şi apoi este stupefiată, mirată şi spune: “Până unde am mers şi de ce?”. Pentru că ea nu cunoaşte latura psihologică, latura anatomică, latura fiziologică. Iar eu am studiat chiar aceste lucruri, aceste relaţii, aceste legături. Fireşte. Şi contrariul s-a dovedit a fi adevărat.
La fel spuneam despre treatru, adesea se joacă o tragedie şi se prefac că plâng, dar se intră atât de bine în rol încât se plânge în hohote, în realitate aproape că se moare. Şi artiştii, ei mi-au spus asta, mi-au revelat-o, dar ei, artiştii, nu ştiu de ce. Iar eu le-am explicat. Am spus: “Pentru că atunci când o atitudine, o grimasă, o mimică, dat fiind că această atitudine, această mimică este legată deja de anumite gânduri, de anumite emoţii – de-a lungul anilor există, deja, o legătură, o corelaţie absolută – şi această atitudine, această mimică, această grimasă provoacă, trezeşte alt gând, alt sentiment care este de cealaltă parte, care îi corespunde. Şi la capătul a câtorva momente sau furia care vine, sau admiraţia care vine, vine, asta depinde de atitudine. Şi iată de ce, luând poziţia în genunchi, ei bine asta declanşează ceva înăuntru, pentru că atitudinea asta legată de un conţinut lăuntric şi, în realitate, începeţi să vă rugaţi, să plângeţi, să strigaţi, să cereţi, este formidabil! Şi atunci, cum au existat situaţii, trebuie să depăşim teatrul şi să facem în realitate şi atunci totul devine o tragedie pentru că s-a intrat cu adevărat în… nu se mai ţine cont că este teatru, că se joacă un rol, în realitate (teatrul) a fost depăşit. Este rar, bineînţeles, dar se întâmplă…
Iată de ce eu spun acelaşi lucru. Voi nu simţiţi nevoia să fiţi binevoitori faţă de cineva. Ei bine, faceţi asta şi câteva minute mai târziu va veni şi sentimentul, da, voi provocaţi cealaltă parte care este bună, magnifică, minunată. Deci, vedeţi, este adevărat, vice-versa este adevărat. Şi atunci, de ce nu se practică astfel de lucruri? Pentru că nu se cunosc. Şi acum eu vi le arăt… Şi daţi-vă silinţa să evitaţi, chiar să intraţi, chiar şi tangenţial, în situaţii negative, pentru că, numai câteva minute mai târziu, partea negativă soseşte, pentru că aţi chemat-o, aţi provocat-o, aţi suscitat-o, aţi declanşat-o. Şi acum, pentru a putea contrariul, pentru a putea utiliza această revelaţie pentru lucrurile divine, ei bine, trebuie luate atitudini, poziţii, situaţii… ei, iată, pentru a provoca, a atrage, pentru a face să vină anumite forţe benefice.
Şi acum, bineînţeles, bineînţeles, dacă doresc să merg mai departe, dacă doresc acum să aprofundez, să explic toate astea, pot să vă revelez câte ceva, chiar lucruri extraordinare ce nu sunt dezvăluite nicăieri, da. Voi spuneţi: “Spuneţi-le, spuneţi-le”. Să presupunem acum poziţiile în dragoste, poziţiile care există, se spune că sunt treizeci şi şase de poziţii. Şi atunci, care sunt aceste poziţii şi ce consecinţe au ele, ce trezeşte în interior, ce provoacă, care sunt rezultatele benefice sau malefice, toate astea… Ignoranţa umană… Ei bine, ei nu cunosc. Şi eu nu vă pot dezvălui aceste lucruri, da, este foarte, foarte delicat, da.
Acum, să ne întoarcem la rugăciune. Cum ne rugăm acum? Oh, lá, lá, sunt atâtea modalităţi. Până la a ameninţa Cerul, spunându-i… Dar când puteţi să ameninţaţi? A, când sunteţi perfect. Da, dar voi spuneţi: “Un om perfect nu ameninţă”. Da, da, de ce nu. Spunându-le: “Dacă nu-mi daţi asta…, pentru că eu cer Împăraţia lui Dumnezeu şi dreptatea Sa şi Epoca de Aur nu pentru mine, nu e egoism,…, sunteţi obligaţi să-mi daţi asta, da, altfel dacă vă părăsesc pierdeţi un bun muncitor”. Atunci, acolo ei îşi clatină capul şi spun: “Trebuie să-i îndeplinim dorinţa”. Doar în acest caz puteţi ameninţa. Altfel, dacă aveţi încă slăbiciuni, încă… nu puteţi ameninţa.
Şi acum sunt atât de multe lucruri de spus despre rugăciune… pentru că… ei, este vastă. Să luăm, de exemplu, cine se roagă? Nişte Sfinţi, sunt rugaţi nişte Sfinţi, rugăciunea către un asemenea Sfânt, Sfântul Anton, pentru că s-a pierdut ceva. V-am ţinut, odată, o conferinţă, cum Sfinţii au… se ocupă de asta… se ocupă de durerea de burtă, cu durerea de dinţi. Atunci, vedeţi, asupra rugăciunii sunt multe de spus. Mulţi se roagă Sfinţilor. Ei bine, e bine, e bine, dar, uneori Sfinţii sunt aşa de ocupaţi, sunt absenţi, puteţi striga, puteţi vorbi… şi Sfinţii n-au chiar toate puterile. Câteodată cereţi Mari Maeştri. Da, Maeştrii sunt ceva mai puternici. Pentru că oamenii nu ştiu că există o gradaţie, o ierarhie. Ca, de exemplu, oamenii cei mai abrutizaţi, cei mai criminali, cei mai… şi apoi, ei bine, oamenii comuni. Şi apoi există omul de talent, există talent! Şi apoi, geniul, geniul este mai mult decât cel care are talent. Apoi vine Sfântul, ei, care e mult mai mult decât un geniu. Şi apoi urmează Înţeleptul. Şi apoi există Maestrul, oh, Maestrul care este… el are tot restul, are sfinţenia, cunoaşterea, voinţa. Deci, există o gradaţie şi oamenii nu cunosc asta. Ei? Şi ei găsesc un om de talent, un geniu. Ei, nu, nu.
Şi sunt alţii care pretind, acum, această ierarhie angelică. Iată. Cum se spune în Cabală: Hayot-a-Kadosh, Ophanim, Aralim, Ashmalim, Seraphim, Malahim, Elohim, Bnei-Elohim, Kerubim şi Ishim. Şi alţii se adresează direct lui Dumnezeu, da, ca protestanţii, de exemplu. Protestanţii, oh, nu recunosc că există o ierarhie, că există o gradaţie, că rugăciunea lor trebuie să treacă prin câteva instanţe, chiar centre, câteva… pentru că asta nu poate merge direct. Ei bine, protestanţii nu ştiu asta, că există o ierarhie. Ei, direct: “Ce faci, Doamne?”. Îi strâng mâna. Ei bine, este extraordinar, nu există o Ştiinţă la protestanţi, o Ştiinţă Iniţiatică. Ah, este bine să te adresezi…, dar să ştii că asta trece prin… Ca, de exemplu, aici, vreţi să-l vedeţi pe preşedintele republicii… ei bine, trebuie să treceţi de alte persoane şi apoi, ei, apoi… ei bine, este ca aici. Sau, iată, trimiteţi o scrisoare la cineva, ea nu merge direct, trebuie să treacă pe la poştă, pe la cineva care… oh, lá, lá, este o întreagă ierarhie şi abia apoi primiţi scrisoarea. Ei bine, totul este ca aici. Chiar şi gândul pe care-l trimiteţi cuiva trece prin câteva regiuni şi este la fel, da, există o ierarhie şi oamenii nu cunosc ierarhia. Atunci se adresează direct lui Dumnezeu, gândind că asta va trece prin…
Toate rugăciunile sunt bune, toate rugăciunile, din moment ce sunt sincere. Ei, când speraţi, când vă rugaţi, când cereţi, nu este în întregime pentru voi, pentru că atunci când se cer lucruri pentru sine, ei bine, rugăciunea nu este aşa de puternică, aşa de luminoasă, aşa de strălucitoare, frumoasă şi de fericită. Dar când cereţi salvarea cuiva, pentru vindecarea cuiva… Ea, de exemplu, rugăciunea mamei pentru copilul ei, aceasta este o putere, emoţionează toate regiunile acolo, sus.
Şi acum, iată, când vin dimineaţa la Rocher, nu cunoaşteţi cuvintele pe care le spun înainte de a ajunge la Rocher, nu le ştiţi. Şi ceea ce spun de când… părăsind mica mea cabană până la Rocher. Şi apoi, bineînţeles, nemaivorbind cu Soarele. Dar ce pronunţ, ce formule, ce cuvinte, ce anume, ce gândesc? N-am vorbit niciodată, niciodată n-am revelat nimic, este foarte intim, este foarte secret, este foarte personal. Într-o zi, poate, vă voi spune, da. Dar, pentru moment, este foarte sacru şi o păstrez pentru mine, scuzaţi-mă. Şi, vedeţi, există câteva lucruri, acolo, câteva lucruri de bun simţ, de adâncime, important, esenţial, da. Şi pentru a le găsi, pentru a găsi asta trebuie de trecut multe probe, multe suferinţe, multe lucruri injuste, multe, multe, multe… da, decepţii, pentru a găsi acele lucruri acolo. Pentru că ele nefiind în cărţi, ele nu sunt în cărţi, căci dacă ar fi în cărţi toată lumea le-ar găsi. Dar ele nu sunt în cărţi. Şi pentru a le găsi de unul singur, eh, intelectul, inima, gândul, ele le pot descoperi dacă nu se trece prin câteva încercări. De aceea, v-am spus-o, vă sfătuiesc, chiar şi atunci când aveţi dovezi, în loc de a izbucni în strigăte, de a vă lamenta, de a vă plânge, de a striga, de a sparge totul, de a fi indignat, de a mulţumi Cerului, să se spună: “Oh, se pregătesc lucruri bune pemtru mine, dacă mă port bine, bine, bine, bine, voi primi ceva extraordinar! Şi este adevărat. Asta se spune în Iniţieri, asta nu-i nou, dar totul… ei nu comunică totul. Noi înşine suntem cei care trebuie să descoperim toate astea, pentru că dacă totul ar fi fost revelat în cărţi, ei bine, n-ar fi fost mare lucru şi n-am fi avut nici un merit.
Cum sunt numeroşi fraţi şi surori care vor ca Maestrul să le rezolve toate problemele şi care să le dea toate mijloacele pentru… ei bine, ei, ei bine, nimica toată, ei deschid gura pentru a înghiţi câte ceva. Ei nu, nu, chiar dacă Maestrul este capabil să ne dea multe lucruri, de a ne rezolva problemele, el nu o va face. Pentru ce? Pentru că el este acela care se va întări şi voi veţi rămâne slabi, meritul va fi al lui şi voi nu veţi merita nimic. De aceea trebuie ca noi, noi, noi să devenim mai puternici, mai tenaci, mai fideli, mai adevăraţi, mai puri, mai inteligenţi, mai luminoşi. Altfel, ca întreaga lume, pentru moment, …este tristă. Aşa s-a dezvoltat dorinţa de a fi ajutat, de a fi susţinut, protejat, de a primi, pentru că noi oferim tot, tot, tot, tot. Ei bine, ştiinţa asta este, ştiinţa munceşte pentru leneşi, pentru trândavi, pentru nefericiţi, pe nimica toată pentru a le da tot, tot, tot, tot ce e fizic, asta-i gentil, magnific, minunat, dar umanitatea nu devine cu nimic mai puternică, nu devine mai bună, cu o sănătate mai bună, pentru că uşurinţa, ei bine, i-a abrutizat, i-a slăbit. De aceea ştiinţa…, bunăvoinţa ştiinţei, este divină, este formidabilă, este magnifică. Mulţi savanţi, care muncesc zi şi noapte, îşi consacră tot timpul, toate forţele, pentru a-i ajuta pe oameni, este magnific, este minunat. Atâta doar că nu sunt Iniţiaţi! Trebuie să munceşti, dar, în acelaşi timp, ei bine, iată, să schimbi puţin câte ceva. Marii Maeştri au multă putere, multă cunoaştere, dar dacă ei fac tot, tot, tot, nelăsând discipolilor să facă nimic, îi hrănesc, îi protejează, îi îmbracă, le dau tot… şi atunci? Ei bine, discipolii nu se întrec, nu se dezvoltă. De aceea, din timp în timp îi sfătuiesc, dar îi lasă pe ei înşişi să-şi rezolve problemele, da, pentru a se întări. Abia apoi discipolul devine, cu adevărat, folositor, eficace, puternic şi Maestrul se poate încrede în el pentru a răspândi Învăţătura, are multă încredere în el pentru că discipolul a urcat, a urcat, ei, este activ, energic, nu se bazează numai pe Maestru. Maestrul e acolo, bineînţeles, este mereu acolo pentru a ajuta, dar trebuie de ştiut cum ne ajută. Acesta este aspectul care nu-i prea clar în capul fraţilor şi surorilor, ei aşteaptă ce vine din exterior.
Şi acum, despre rugăciune. Să revenim, din nou, la rugăciune. Acum, când vine dimineaţa la Rocher, nu v-am spus ce pronunţ pentru a vă aduce ceva. Trecând, privesc la stânga, la dreapta şi văd mulţi fraţi şi surori concentrându-se, meditând, rugându-se ori contemplând cu ochii închişi, concentraţi, ah, este magnific. Sau vezi câţiva care trag la aghiose. Ei bine, nu-i rău că se destind, că se relaxează – este un cuvânt ştiinţific, relaxarea, există chiar şi magazine unde puteţi învăţa cum se poate relaxa. Şi atunci, iată, sunt aşa de uimit să văd că, ei, această trecere, această adâncime, apoi îmi ocupă locul.
Ei, da, dar cum ne rugăm? Asta nu-i, încă, prea clar. Cum să te rogi. Atunci, v-am spus foarte puţin, dar… pentru că sunt, încă, multe lucruri şi timpul trece. Înainte de toate, calmaţi-vă, înainte de toate, liniştiţi-vă, păstraţi tăcerea în voi, abandonaţi tot ce a fost trăit şi alaltăieri, uitaţi, degajaţi-vă şi atunci, în linişte căutaţi: ce v-aţi dorit azi mai mult decât ieri, alaltăieri, azi de ce aveţi nevoie? Exact ca înainte de a vă pregăti mâncarea, exact în acelaşi fel se pune întrebarea: “Astăzi ce trebuie să pregătesc?”. Pentru că dacă pregătiţi în fiecare acelaşi fel, ei bine, stomacul nu va digera, pentru că iubeşte schimbările. Mereu la fel, aceeaşi miere sau peşte, sau aceeaşi carne sau mereu ouă, sau de fiecare dată brânză, trebuie schimbare. Ei, dacă ştiţi, în acel moment, să vă întrebaţi stomacul: “Ce ai vrea bătrâne (se cheamă precum un prieten, bătrâne) astăzi?”. Şi atunci, dat fiind că nu ştie să vorbească precum noi, el – stomacul – îşi are limbajul lui special, pe care nu ştim cum să-l descifrăm, atunci vă imaginaţi, prin imaginaţie, vă imaginaţi o hrană… “Nu spune el, nu”. Un alt “nu”… Enumeraţi totul. Şi apoi vă imaginaţi nişte castraveciori muraţi. “A, iată!”, spune el, castraveciorii muraţi!”. Ei bine, el poate pretinde azi castraveciori muraţi. De ce? Pentru că stomacul are nevoie de anumite lucruri ce pot declanşa altceva…, în castraveciori muraţi. De ce numesc mereu “specie de castraveciori muraţi”? Pentru că sunt foarte importanţi. Sau atunci lămâia, merele, sau atunci peştele, brânza sau untul, of, sau fasole albă, oh, lá, lá, fasole albă. Şi cum înţelegeţi limbajul stomacului? Mergeţi să vedeţi cum, deja, gura se umple de salivă, da, asta dovedeşte că stomacul spune: “Vreau asta”. Vedeţi, acesta este limbajul stomacului. În acest moment este limbajul stomacului. Când treceţi printr-un anumit loc, pe jos, pe stradă, şi acolo, în subteran, sunt mici… şi cineva găteşte şi emană mirosuri, hm…, şi voi acolo, în stradă… urmează limbajul. Este ceva nou pentru voi? Şi asta se schimbă în fiecare zi.
La fel şi pentru rugăciune. De ce? Pentru că rugăciunea este o hrană, o odihnă, luaţi o pauză pentru sufletul vostru, e acelaşi lucru. Ieri eraţi pentru înţelepciune, oh, lá, lá, era formidabil, înţelepciunea. Ei bine, înţelepciunea este astăzi blocată, nu o vreţi, sunteţi satisfăcuţi. Vă întrebaţi: “Frumuseţea? Nu. Inteligenţa? Nu. Voinţa? Nu. Dragostea? Da, dragostea”. Ei bine, imediat totul începe să funcţioneze. Atunci meditaţi asupra dragostei, vă rugaţi ca dragostea divină să vă fie dată. Şi aşa, în fiecare zi, schimbaţi şi, în acest fel, ajungeţi la rugăciune, dar atunci completă. În fiecare zi o hrană specială. Şi vă hrăniţi astfel şi vă fortificaţi. Şi apoi, ei bine, puteţi ajunge foarte departe după aceea. Când reveniţi, atunci nu mai întrebaţi deloc nici de una, nici de alta, cereţi un lucru care rezumă totul, care condensează totul. Şi ce este acest lucru?: Lumina. Vă concentraţi numai asupra luminii. Şi cum lumina condensează toate calităţile şi virtuţile, şi dragostea, şi înţelepciunea, şi frumuseţea, şi inteligenţa, şi puritatea, şi pacea, totul, lumina; şi, în acelaşi timp, nu mai cereţi nimic în plus, contemplaţi lumina, da. Este ceea ce facem noi aici.
Şi apoi, bineînţeles, apoi câtva timp, câţiva ani după aceea, începeţi să fiţi una cu Dumnezeu. Iată. Da. “Eu şi Tatăl Meu una suntem”. Şi pentru a ajunge la asta, oh, lá, lá, este perfecţiunea, este un summum, este apogeul. Ei, da, sunt persoane care practică asta. Ele nu cer nici una, nici alta, mici nimicuri, lucruri mici, că oricine vrea să aibă o maşină, doreşte să aibă un copil, o femeie, o casă, să aibă bani, o secretară, oh, lá, lá, se cer atâtea lucruri aşa de meschine, atât de ordinare. Ei bine, ce vreţi, aşa este, este o ierarhie, trebuie să ajungi să nu ceri nimic, da.
Şi iată cum am aflat câteva lucruri care n-au fost spuse în Evanghelie. Iisus a spus: “Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide”. Şi eu am schimbat multe lucruri din Evanghelii. Am acest drept? Da! Cine îmi dă acest drept? Dumnezeu. Însuşi Iisus a spus: “Dacă faceţi asta, dacă faceţi aşa ceva, veţi face lucruri mult mai puternice decât mine”. Da. El a spus-o. Atunci, deci, el ştia că este posibil să fie depăşit. Eu n-am pretenţia, nu m-am gândit niciodată să-l depăşesc pe Iisus, nu, niciodată, nu este treaba mea, dar dacă Cerul mă inspiră, îmi dă mici fapte pentru a fi strecurate (mişcate), fapte noi, pentru această epocă, ei bine, nu sunt deloc supus greşelii şi vinovat, eu n-am nici o dorinţă de a-l depăşi pe Iisus.
Şi acum, ce pot mişca? Ei bine, va fi un Nou Testament, al treilea; în acest Testament există lucruri şi lucruri noi, noi, noi pentru această epocă şi, printre atâtea lucruri, iată asta: “Nu cereţi, şi veţi primi; nu căutaţi, şi veţi găsi; nu bateţi, şi vi se va deschide”. Când? Când veţi practica deja, ei, aceste exerciţii, sunteţi aproape… nu întrebaţi nimic. De ce? Pentru că Cerul ştie foarte bine de ceea ce aveţi nevoie, ştie mai bine decât voi, vă va da fără să cereţi. Ah, şi acum pentru ce se cere? Ei bine, pentru că nu sunt perfecţi (pentru nimeni nu-i încă perfect)! Trebuie cerut, trebuie strigat, trebuie plâns, trebuie strâns din dinţi, trebuie rugat stăruitor, trebuie ameninţat, în acel moment există ceva, un spirit ce trece pe acolo, care înţelege, căruia îi este milă şi vă ajută, dar altfel asta nu-i cunoscut. Iată lucruri care nu se cunosc deloc. Dar dacă reveniţi… dacă sunteţi (aproape de) / în perfecţiune, ei bine, nu cereţi nimic mai mult, trăiţi, deja, viaţa într-o comuniune şi atunci de ce să mai cereţi? Să cereţi aer atunci când aveţi aer este stupid. Atunci se ajunge în acel moment în care respiri, a primi, a lua, ei bine, nu se cere nimic pentru că totul este acolo. Ei bine, da, dar oamenii nu pot înţelege asta, nu pot, nu sunt gata să înţeleagă asta. De aceea cer, strigă, plâng, se revoltă. Chiar dacă există persoane care nu cer nimic, ele cer totuşi, cer să propage lumina, ca lumina să poată să iasă din ele pentru a lumina, pentru a inunda lumea întreagă, asta o cer, da, dar asta nu-i chiar o cerere pentru că ele o fac în fiecare zi, asta nu-i o cerere, ele trăiesc în această stare.
Ei da, dragii mei fraţi şi surori, totul este o treaptă, sunt trepte, totul este treptat, când s-a ajuns la o anumită treaptă totul se schimbă. Ce se doreşte a fi cerut la un nivel inferior, nu se cere la un nivel superior. Cum v-am explicat într-o zi, pentru ce Iisus a spus: “Cei dintâi vor fi ultimii şi ultimii vor fi cei dintâi”. Asta n-a fost explicat deloc. Şi nu este ceva inteligent. Pentru ce primii vor ajunge să fie ultimii? De ce? Asta nu-i drept. Şi pentru ce ultimii vor fi primii? Asta nu-i drept, nu-i inteligent. Dar dacă explic, vedeţi, nu-i nimic mai inteligent, mai minunat, şi asta v-am explicat-o deja, o puteţi găsi. Vedeţi câtă inteligenţă este în aceste cuvinte, câtă ştiinţă. Ei bine, nimeni nu a gândit, nimeni n-a intrat în mintea (capul) Lui Iisus pentru a explica ce a spus. Atunci, din punctul lor de vedere, bineînţeles, asta devenea de neînţeles. Dar dacă voi intraţi în mintea (capul) Lui Iisus vă pot revela ce a vrut să spună. Şi eu am făcut-o de nenumărate ori. Am încercat să intru în mintea (capul) lui Iisus, să ştiu ce a vrut să spună cu “cei dintâi vor fi cei din urmă”. Da, este formidabil. Şi pentru cămilă, de asemeni. “Mai degrabă va trece cămila prin urechea acului, decât un bogat prin poarta Raiului (Cerului). Vă dau un sfat, să nu spuneţi niciodată unei doamne “camilă”. Pentru ce? Pentru că se poate plânge şi atunci, înaintea unui judecător, vă veţi enerva, veţi plăti o amendă. N-aveţi dreptul. S-a întâmplat, deja, cuiva. Săracul, a plătit amenda şi apoi a întrebat pe judecător. S-a înţeles, nu trebuie să spui unei doamne că este o cămilă, dar se poate spune unei cămile “doamnă”? “Ei bine, nu văd inconvenientele”, a spus judecătorul, “o puteţi face”. “Mulţumesc, domnule judecător. La revedere, “doamnă”!”. (asta înseamnă “cămilă”). Şi biata doamnă, ea era cu adevărat… ea nu-l putea condamna. Asta voia să spună “camilă”! (în parabola cu urechea acului). Aţi promis, aşa-i, n-o veţi spune-o.
Există şi acum lucruri asemănătoare. Atunci există, încă, un lucru foarte important în legătură cu rugăciunea. Totuşi, unii gândesc că lungimea rugăciunii are greutate, ca şi numărul zilelor în care se roagă. Şi eu vă spun că nu, ceea ce importă este intensitatea, cu care intensitate aţi cerut. Vă puteţi ruga ani, ani şi ani ramoliţi, aşa. De aceea mâine, când mergeţi la Rocher, amintiţi-vă de asta, puneţi tot sufletul, toată inima, cerând cu intensitate, ei, apoi veţi vedea rezultatele. Iată! Asta cere şi o conferinţă (pe această temă). Ce este intensitatea, viaţa intensă; şi viaţa cu încetinitorul, viaţa vegetativă? Şi există mulţi, mulţi care trăiesc o viaţă cu încetinitorul, vegetativă, biologică. Mănâncă, beau, muncesc, n-au nimic intens în interior. Ei n-au înţeles, nimeni nu i-a învăţat de a trăi o viaţă intensă în fiecare zi.
Acolo, de asemenea, v-am ţinut o conferinţă. Sunt unii care spun: “Dar eu trăiesc cu intensitate când sunt în pat cu o femeie, oh, lá, lá!”. Asta nu-i o viaţă intensă. De ce? Pentru că viaţă intensă, totuşi, nu mişcă, nu face nimic şi totuşi este intensă. Şi acolo se suspină, se pun… intense! Ei, nu, nu! Este răvăşitor, dar nu-i intens. Intens înseamnă ca violetul, nu s-a văzut …aşa de rapid. Chiar roşul, în aparenţă, este intens când sunteţi furioşi, este roşul, este intens, loviţi, urlaţi; şi violetul, nu mişcaţi, atingeţi stelele, Îl atingeţi pe Dumnezeu. Oamenii nu ştiu ce înseamnă viaţa intensă; (pentru ei) este intensă la pat! Oh, lá, lá!

Un minut de meditaţie.

A critica – singurele cazuri când o putem face

“Înainte de a critica pe cineva, începeți prin a arunca o privire lucidă asupra voastră înșivă. De ce? Pentru că avem dreptul de a critica o slăbiciune la alții numai dacă am reușit să o învingem în noi înșine; De fiecare dată când judecați negativ pe cineva, sunteți voi înșivă judecați. De cine? De conștiința voastră, tribunalul vostru interior. O voce se aude în voi pentru a vă întreba: „Tu, care rostești aceste cuvinte, ești sigur că, într-un fel sau altul, nu ai același defect? De aceeași slăbiciune de care te faci și tu vinovat, de ce să mai adaugi o lipsă de indulgență, de iubire? Tu nu simți că în inima, în sufletul tău, ești pe cale să pierzi ceva prețios?” Iată pedeapsa aplicată celui care îi judecă pe alții deși nu are dreptul: luminile îl părăsesc. Iar dacă uniii susțin că nu au auzit această voce, înseamnă că au devenit surzi la remarcile și sfaturile ei. Să fie mai atenți și o vor auzi.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Despre “războiul stelelor”

Conferinţa din 03.09.1983

Concentrându-ne asupra spaţiului, a veşniciei, a astrelor, veţi putea regăsi pacea, bucuria, împlinirea

Lectura meditaţiei zilei

Atunci când Cerul este senin, încercaţi să contemplaţi stelele: închipuiţi-vă că părăsiţi pământul cu războaiele şi tragediile sale şi că deveniţi cetăţeni ai Cerului. Meditaţi asupra frumuseţii astrelor, asupra măreţiei fiinţelor care le populează. Pe măsură ce înaintaţi în spaţiu vă veţi simţi mai uşori, mai liberi, dar şi mai împăcaţi cu voi înşivă: pacea se va instala încet-încet în toate celulele fiinţei voastre. Meditând asupra înţelepciunii, ce a zămislit această imensitate şi asupra fiinţelor care o locuiesc, veţi simţi că sufletul vostru îşi dezvoltă anumite antene, foarte subtile, ce îi vor permite să comunice cu lumi atât de îndepărtate… Acestea sunt momentele cele mai sensibile pe care omul le poate trăi şi pe care nu le mai poate uita niciodată.

Dragii mei, vă reamintiţi că, în trecut, v-am vorbit despre această problemă pe care eu am verificat-o de foarte multe ori… V-am povestit cum, pe când trăiam în Bulgaria, urcam în munţii Rila, pe un vârf numit Musala, unde obişnuiam să-mi petrec nopţile, acolo sus, în loc să mă adăpostesc în tabăra de corturi din vale… Alegeam mereu culmea, vârful!… Priveam stelele, întins pe spate, şi astfel am învăţat, am simţit foarte multe lucruri…
Eu v-am mai spus că războaiele nu pot fi oprite, nu pot fi suprimate, ele vor exista în permanenţă atât timp cât va exista şi spiritul lui Marte. Da, războaiele vor exista mereu… Numai că, va fi posibil să schimbăm destinaţia lor, modul în care ne luptăm; acest lucru l-am descoperit uitându-mă la stele, observând că ele duc un altfel de război! În loc să se bombardeze, stelele îşi trimit raze pline de iubire şi de lumină, luptându-se cu iubire, fulgerându-se cu lumina iubirii… Astfel, învăţând de la stele, eu am declarat război întregii omeniri! Iar, mai devreme sau mai târziu, ea va fi “terminată”!… Va fi bombardată încât nu va mai rămâne nimic din ea, adică vor exista atâtea schimbări încât întreaga omenire se va război, dar cu iubire! Aş mai adăuga că există variaţii şi îmbunătăţiri ale acestei teorii.
Am asistat, într-o zi, la Nisa, la o petrecere cu un război de confeti (mici bucăţi de hârtie, de diferite culori, ce se împrăştie la baluri sau petreceri – n.t.). Dar cum putem să ne batem cu confeti? Din nefericire, invitaţii au amestecat şi pietricele ce cădeau în capul unora. Ei au procedat astfel fiindcă este greu să arunci bucăţele de hârtie atât de mici şi uşoare; au pus pietricele pentru a mări eficienţa loviturii… Ce şmecheri! Ei bine, încep cu un război al confetiilor şi sfârşesc, într-o zi, bombardându-se, războindu-se cu lumină… aşa cum faceţi voi, deja, în fraternitate… pe stânci, fără să fiţi conştienţi că vă bombardaţi cu lucruri celeste: o privire, un surâs, iar în spatele acestor priviri se află bombe, dar atât de agreabile încât, atunci când le primim, în loc să fim răniţi, scoatem chiote de bucurie şi devenim atât de fericiţi încât ne-am dori ca acest lucru să continue. Da, dragii mei, toate aceste lucruri le-am aflat de la astre!
Uneori, în timpul nopţii, ningea pe Musala şi stăteam acoperit de fulgii de nea, dar nu conta, fiindcă eram înfofolit şi eram fericit că exista zăpadă. Nu am remarcat, însă, numai războiul stelelor, a mai fost ceva ce m-a atins drept în plexul solar: pacea. Înainte de a adormi, suntem obligaţi, totuşi, să ne gândim, să medităm la această imensitate pe care o trăim, somnul nu se instalează repede şi ce ne-ar mai rămâne de făcut? Ei bine, ne gândim puţin la lume, la felul în care oamenii se sfâşie între ei, cum îşi smulg părul, cum devin nefericiţi din nimic şi cum dispare pacea … De ce? Pentru că ei sunt atât de limitaţi, de mărginiţi în gândire, obsedaţi de lucruri materiale, primitive, încât pacea nu are cum să se instaleze în sufletul lor. Şi atunci, cel mai neînsemnat lucru, îi poate tulbura, făcându-i nefericiţi.
Există, totuşi, un secret: dacă am şti cum să folosim spaţiul, distanţele, stelele, dacă am şti cum să ne îndepărtăm, puţin, de pământ, de toate evenimentele, de războaie, de tulburări şi de revoluţii, atunci am putea uita puţin de lumea obişnuită. Am putea pătrunde, atunci, în spaţiul infinit şi am simţi cum ceva deosebit se declanşează în noi… adică am simţi pacea! Este ciudat, cum am putea, oare, explica aceste lucruri? Psihologii contemporani încearcă să studieze toate acestea, să afle ce este spaţiul infinit, ce pot veşcinia sau stelele să declanşeze în noi, în cei care suntem, deseori, tulburaţi, neliniştiţi, suspicioşi, aproape bolnavi. Oh, ce bine ar fi dacă am şti să ne îndepărtăm de tot ceea ce există pe pământ, de lucrurile mărunte, chiar prea mărunte în raport cu universul! Vă închipuiţi, oare, că întreg cosmosul este la curent cu ceea ce se petrece pe pământ? Lucrurile de pe pământ sunt atât de obişnuite, de grosiere, de rele, de crude, de urâte, de meschine, de murdare chiar, încât nu interesează pe nimeni…
În cosmos există fiinţe atât de evoluate, încât oamenii, nici măcar, nu-şi pot închipui măreţia, inteligenţa, frumuseţea sau puterea de care acestea sunt capabile. De aceea, discipolul, care doreşte să se exerseze, să avanseze, să se dezvolte, să se perfecţioneze, nu are altceva de făcut decât să se concentreze asupra spaţiului infinit, asupra stelelor, a constelaţiilor atât de îndepărtate, gândindu-se la toate acele fiinţe care trăiesc în frumuseţe, în armonie, în inteligenţă şi bogăţie, trezind astfel în sufletul său elemente ce dormiteau pentru moment: pacea, bucuria, dilatarea, împlinirea!
Eu am verificat toate aceste lucruri de mai multe ori până acum. Amintiţi-vă că v-am spus, mai sus, şi o poveste cu tâlc: “A fost, cândva, un rege foarte trist şi nefericit care îşi dorea moartea. Un înţelept, aflat la curtea sa, l-a sfătuit că dacă doreşte să se vindece, să se destindă, să scape de tristeţe, va trebui să iasă din iatac şi să urce în turnul castelului de unde să admire stelele. Apoi i-a mai spus regelui să vină şi să îi povestească ce sentimente a trăit. La început, regele, nu a crezut o iotă din cele spuse, dar a simţit, încet-încet, cum un fel de linişte începe să-l cuprindă… Privind stelele totul începea să se armonizeze, să se calmeze, să se acordeze în fiinţa sa, totul tresărea de bucurie şi de fericire, încât l-a recompensat, din plin, pe înţeleptul nostru care ştia atât de multe lucruri…”. V-aş mai da, acum, un sfat: dacă nimic nu vă poate aduce pacea, liniştea interioară, chiar după ce aţi încercat toate metodele şi medicamentele existente şi recunoscute, încercaţi şi voi experienţa regelui din poveste, fiindcă Inteligenţa Cosmică a zămislit omul astfel încât acesta poate nădăjdui la spaţiul infinit, la timp, la nemurire…
Eu v-am explicat diferenţele ce există între timpul infinit, veşnicia şi spaţiul infinit, de nepătruns… Dacă veţi exersa, veţi observa cum alte lucruri se vor declanşa în fiinţa voastră şi veţi regăsi pacea… dar nu numai pacea, ci şi inteligenţa care stăpâneşte, pentru întâia oară, totul, înţelegând, acum, cât de mici eraţi, într-o stare de supărare, de nelinişte, pentru nimicuri trecătoare; în vreme ce, dacă vă veţi gândi la infinit, la veşnicie, veţi pluti deasupra tuturor lucrurilor şi nimic nu vă va putea atinge, absolut nimic, nici o tristeţe, nici un necaz, nici o pierdere, deoarece o altă conştiinţă se va trezi în voi, o conştiinţă ce vă judecă şi simţi, in mod diferit, lucrurile. Iar când veţi pleca în lumea de dincolo, veţi fi foarte inspiraţi, asemenea multor Înţelepţi, Iniţiaţi, Mari Maeştri, care trăiesc în această stare, în care nimic, din ceea ce este pământesc, nu îi poate mişca. Orice s-ar întâmpla, aceştia se găsesc deasupra lucrurilor, deasupra binelui şi răului! Oamenii obişnuiţi nu pot înţelege, însă, toate aceste lucruri, ei au coborât mult prea jos, în materie, devenind sensibili şi vulnerabili, bolnavi şi plăpânzi!
Iată o metodă formidabilă de urmat, aceea de a vă lăsa conduşi, câteva minute, de imaginaţie, fiindcă, cu ajutorul ei, veţi putea gândi orice veţi dori… Veţi uita puţin de lume, veţi călători în spaţiul infinit, gândindu-vă la toate fiinţele care vă depăşesc, la constelaţiile extraordinare despre care nu ştiţi, încă, nimic… Apoi veţi vedea ceea ce urmează… Credeţi-mă şi exersaţi, fiindcă eu am făcut-o, deja, de multe ori, am încercat să trăiesc altfel decât alţii… Şi viaţa a fost aceea care m-a învăţat, nu cărţile, fiindcă în cărţi nu am putut găsi aceste lucruri. Felul în care veţi trăi vă va învăţa multe lucruri sau vă va face să le uitaţi pe altele! Da, amândouă sunt posibile, să vă reamintiţi multe lucruri sau să le uitaţi pe altele din timpul vieţii… Ceea ce eu v-am spus aici are o valoare extraordinară!…

Un minut de meditaţie.

*

Dăruiţi zilnic câteva minute liniştii interioare, lăsaţi-i cale liberă în fiinţa voastră. Închideţi ochii, desprindeţi-vă de grijile cotidiene, dirijându-vă gândul spre înalt, spre izvoarele vieţii care inspiră întreg universul. Când veţi simţi că aţi putut opri torentul gândurilor, al sentimentelor şi al imaginilor de tot soiul, ce vă străbat fiinţa, pronunţaţi în interior cuvântul “mulţumesc”. Iată cuvântul cel mai simplu ce risipeşte toate tensiunile, fiindcă, mulţumind, intraţi în rezonanţă cu Cerul, ieşiţi din cercul strâmt al eului vostru inferior, pătrunzând în pacea şi liniştea conştiinţei cosmice.

*

Există o legatură între lumea de jos şi lumea de sus, între lumea fizică şi lumea spirituală. Omul are puterea de a crea această legatură prin cuvântul său. Acela care ştie să pronunţe cuvinte ce inspiră, ce însufleţeşte, posedă o baghetă magică în gura sa; el face legătura între pământ şi Cer.

*

“Slavă Ţie, Doamne!”
De mai multe ori pe zi, gândiţi-vă să pronunţaţi această formulă. De ce slavă? Fiindcă ea este manifestarea luminoasă, strălucitoare, a vieţii divine. În realitate, Dumnezeu, nu are nevoie de noi ca să Îi cântăm meritele; tot ceea ce noi putem spune despre El nu Îi foloseşte deloc. Noi suntem aceia care avem nevoie să-L slăvim pe Domnul, astfel ca să putem pătrunde cu întreaga noastră fiinţă în Lumina Sa.

Omraam Mikhael Aivanhov

Rugăciunea înainte de masă – un mijloc de a supune alimentele

“Începțnd masa cu o rugăciune, îi mulțumim Domnului care ne-a dăruit hrana. rugăciunile noastre contribuie deopotrivă la influențarea favorabilă a acestei hrane, pentru a ajuta organismul nostru să o asimileze.
Alimentele au trecut prin tot felul de locuri înainte de a ajunge pe masa noastră. Ele au fost manipulate, îîmpachetate, transportate… Ele ne sunt într-un fel străine și este bine să ne luăm niște măsuri de prevedere înainte de a le lăsa să pătrundă în noi. Care sunt aceste precauții? De exemplu, luați un fruct, țineți-l în mână cu respect, priviți-l, vorbiți-i cu blândețe cu ajutorul gândului, mulțumiți-i pentru viața ce v-o va aduce: ceva în el se va transforma, el va fi mai îngăduitor față de voi, și imediat ce îl veți înghiți, el va începe să lucreze pentru voi. Pentru ca hranna să se deschidă în fața voastră, secretul constă în a o supune, a o încălzi, iar căldura este iubirea. De aceea, eu vă sfătuiesc să nu mâncați alimente ce nu vă plac, fiindcă ele se vor comporta ca niște dușmani în organismul vostru. Dacă sunteți totuși obligați să o faceți, dintr-un motiv sau altul, străduiți-vă să le priviți cu puțină simpatie.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Spiritul şi materia

Conferinţa din 31.08.1983

Materia nu este nimic fără spirit, dar fără materie spiritul nu se poate manifesta

Lectura meditaţiei zilei

Problema spiritului şi a materiei este infinită căci, sub alte forme, spiritul şi materia înseamnă bărbatul şi femeia, pozitivul şi negativul, emisivul şi receptivul, cerul şi pământul. Nimic nu este mai important decât aceste două principii. Dar trebuie înţelese care sunt locul şi rolul lor, pentru a nu privilegia pe unul în detrimentul altuia. Oamenii au, mereu, tendinţa să meargă spre extreme, sau să se concentreze numai asupra materiei, abandonând spiritul. Ceea ce se întâmplă la ora actuală, ocupându-ne de materie fără a introduce spiritul, ea rămânând inertă, neanimată. Trebuie introdus spiritul pentru ca materia să devină vie, expresivă. De ce un bărbat, sau o femeie, pot deveni atât de atrăgători, atât de expresivi? Din cauza spiritului care se află în ei şi care le animă materia. Este adevărat, că la moarte, când spiritul iese din om, nu rămâne decât să-l înmormântăm pe om, nu-l mai iubim. Spiritul face totul prin materie, materia nu este nimic fără spirit, dar, fără materie spiritul nu se poate manifesta.

Iată o pagină, dragii mei fraţi şi surori, care este foarte importantă. Pentru că dacă vă veţi închipui că oamenii au cunoştiinţe adevărate, juste, despre cele două principii, spirit şi materie, vă înşelaţi. Este atât de obscur, atât de îndepărtat, de conştiinţa lor. Puneţi-le întrebarea şi veţi vedea că nu au lămurit problemele de mai sus: ce este materia, şi ce este spiritul. Şi mai ales, acum, ştiinţa, care a descoperit particule şi lucruri extraordinare…, deci, dacă le puteţi enumera, mereu ea descoperă particule, chiar mezomi, electroni. Şi eu am găsit, am spus, într-o conferinţă, că am făcut cercetări asupra materiei, şi am descoperit particule pe care le-am numit poltroni, da, pentru că denumirea particulelor se termină în “tron” la sfârşit, da.
Şi, acum, oamenii gândesc că totul se află în materie, este materia. Dar, cum se face că nu s-au gândit că materia, dacă nu avea această forţă înăuntrul ei, această energie – pe care au descoperit-o, servindu-se chiar de ea, pentru a distruge materia pe cale atomică, pulverizand-o, oh, ea degajează forţa ascunsă în interior – ei bine, ei nu şi-au dat seama că materia conţine forţe şi că însăşi materia nu există, este un fel de energie condensată, da, ei nu au înţeles aceasta. Ei gândesc că o bucată de cărbune, singură, poate face să se urnească un tren cu o sută de vagoane, care să ocolească de mai multe ori Pământul, folosind energia conţinută în cărbune.
Iar dacă vă gândiţi puţin, judecaţi, toţi aceşti munţi, aceste stânci, întregul pământ, este formidabil. Fiindcă am călătorit aproape în toată lumea, şi am văzut munţii, stâncile, arborii, mă gândeam, îmi spuneam, ce este această energie conţinută în munţi, nu ne putem imagina, ne depăşeşte. Şi, dealtfel, nimeni nu poate avea o imagine clară despre ce există, ca energie, înmagazinată în pământ, iar pământul, ce este pământul, nimic în comparaţie cu soarele şi chiar cu celelalte planete. Iar când ştiinţa ne spune că soarele este de un milion de ori şi jumătate mai mare ca pământul, ne putem oare imagina cât de mare este soarele. Ei nu. Ah, dar îl putem vedea mic, mic, aşa ca o portocală. Ei da, există distanţe, legi care determină mărimea obiectelor când se reflectă pe retina noastră distanţa. De ce soarele este aşa de mic? Iar, în realitate, nu ne putem imagina o planetă de două ori, de trei ori mai mare ca Pământul. Dar de un milion şi jumătate mai mare? Oh, lá, lá!
Cum se face că savanţii n-au ajuns să descopere lucruri cu adevărat reale, ca Ştiinţa Iniţiatică care ne instruieşte? Fiindcă materia dispare îngropată în lucruri atomice, nu există, atunci, decât energie. Şi iată cum, Ştiinţa Iniţiatică, ne-a revelat că totul, la început…, chiar înaintea creaţiei lumii; Domnul – care dorea crearea universului, şi care era de o chintesenţă pe care nu ne-o putem imagina, nefiind tangibil, terestru, nu putem avea vreo idee – atunci, El, a emanat ceva din El. Şi ce a emanat El, mai întâi? Oh, a fost lumina, focul şi o parte, apoi… deci, era primul element apărut în univers, focul. Iar o parte din foc s-a condensat şi a produs aerul. Deci, aerul nu este nimic altceva decât o condensare a focului. Şi apoi, o parte a aerului s-a condensat şi a apărut pământul, ştiinţa n-a descoperit, încă, toate acestea, da.
Atunci ce este pământul? Ei bine, este o condensare a focului, a unei energii, a unei forţe. Şi după, se poate face contrariul? Ei da, condensarea, ajungerea la a subtiliza într-atât, încât totul revine la lumină, la foc. Şi astfel Ştiinţa Iniţiatică a găsit aceste două cuvinte care explicau enorm de multe lucruri: “Solve şi coagula”; erau două cuvinte latineşti, “solve”, adică a face să se dilueze lucrurile, până a le face invizibile, iar lucrurile invizibile, de a le face palpabile, vizibile, concrete, iată “coagula”, adică a condensa. Şi peste tot, tot, vedem aceste fenomene.
Când priviţi, mai întâi, cerul, nu este nimic, este transparent, limpede, clar, iar după un timp se formează norii, chiar negri şi groşi. Şi cum se întâmplă oare? Ei bine, aşa, câteva entităţi se joacă de-a “solve” şi “coagula”, sunt chiar îndrăgostite de aceste două cuvinte. Şi apoi le întrebaţi, cu gentileţe, despre “solve”, ele vă ascultă şi, din nou, dispar dincolo. După puţin timp vă apare o tumoare undeva. Ce este această tumoare? Este coagula, ceva în voi s-a coagulat, se îngroaşă, vă deranjează, devine… chiar chirurgia este obligată să se amestece! Dar dacă cunoaşteţi anumite legi, ca “solve”, puteţi face să dispară aceste coagulări, da. Peste tot nu există decât solve, decât coagula, chiar şi pentru copil, priviţi. Mai întâi ce a fost el? Oh, un gând, o idee şi după ce această idee s-a ridicat în aer, a devenit lichidă, apoi solidă, chiar şi oasele se află aici. Deci, din nou coagula. Şi apoi? Apoi, când suntem în cimitir, devenim solve, din nou totul dispare, totul se descompune în aer, în apă… şi nu mai este. Deci este solve, nu se vede decât aceasta. Şi priviţi pe pământ coagula, sunt oameni care se nasc, şi apoi apare solve, ei dispărând, dispărând…
Există, deci, un echilibru extraordinar care este dirijat de Inteligenţa Cosmică, cum să facă acest solve, şi cum să facă această coagula. Chiar dacă vă revelez numele meu, Omraam, da, el se bazează pe aceste două legi: solve şi coagula. V-am vorbit, în trecut, de ce mi s-a dat acest nume, şi care este latura solve, şi care aceea coagula. Om înseamnă solve. Când se pronunţă cuvântul Om sau Aum, tot ce este negativ se descompune, dispare, tot ce este rău, impur. Dar când dorim să condensăm calităţile, virtuţile, cerul, concretizat aici, pe pământ, este Raam; Raam concretizat. Iată solve şi coagula, Omraam, da. Da, este formidabil. Puteam să nu v-o spun, dar am decis aşa, aşa mi-a venit, poate textul o fi greşit…
Acum, eh, dacă aţi şti că şi înţelepciunea şi dragostea, de asemenea, sunt solve şi coagula! Când doriţi să slăbiţi, să slăbiţi înseamnă solve, ah, ghidaţi-vă asupra înţelepciunii, meditaţi, gândiţi, studiaţi, şi veţi deveni, atunci, slab ca un cui. Iar dacă vreţi să vă îngrăşaţi, dragostea. Dragostea, oh, lá, lá, nu veţi trece prin uşă, dragostea acumulează. Savanţii nu cunosc acestea, ei caută remedii pentru a slăbi, căuta, dar totul este minciună. Ei vă spun: “Iată, trebuie plătit atât şi atât, şi atunci veţi slăbi”. Nici un remediu nu este eficient, cu excepţia înţelepciunii. Da, dar atunci mă veţi întreba: “De ce nu slăbiţi?”. Din cauza iubirii, da, da, fiindcă, dacă aş rămâne în înţelepciune, vor exista mereu defecte, lacune, slăbiciuni, vicii. Dar iubirea, iubirea care este oarbă, acceptă, nu vede, continuă să iubească. Şi priviţi, oamenii nu au destulă iubire, ei analizează, disecă, gândesc, iar oamenii graşi posedă mai multă dragoste, da, este adevărat. Şi dealtfel, oamenii cei mai activi, cei mai dinamici, creativi, întreprinzători, au o mică “bomboană” aici, vedeţi, da, iar alţii sunt incapabili de a face ceva.
Să căutăm, acum, un aspect privind materia şi spiritul. Există multe. De exemplu, bărbatul şi femeia, înseamnă ceva simbolic, fiindcă, luaţi în plan fizic, amândoi sunt materie, dar simbolic, în domeniul interior, există o diferenţă, pentru că principiul masculin este emisiv, şi principiul feminin este receptiv. De exemplu, soarele, care este masculin, emisiv, care hrăneşte, trimite, luminează, iar pământul primeşte, fertilizează, produce, hrăneşte omenirea. Dar, în realitate, dacă ne gândim, ne oprim asupra corpului fizic, amândouă sunt materia, iar înăuntru amândouă sunt spirit, numai polarizate diferit, dar sunt spirit lăuntric amândouă. De ce ne adresăm unei femei “Suflet din sufletul meu”? Deci este un suflet, da. Dar de ce nu spunem “Spirit din spiritul meu”? Este curios, eu am observat că lipseşte ceva. Se spune “Suflet din sufletul meu” şi niciodată “Spirit din spiritul meu”!
Şi deci femeia, care, simbolic vorbind, reprezintă materia, iar bărbatul, la fel, spiritul – dar în realitate, adesea, se întâmplă, ei bine, ca femeia să fie mai spirituală, care este mai materialistă. Priviţi, chiar, în general femeile sunt mai bine pregătite pentru activitatea spirituală, ezoterică, mistică, poetică, iar bărbaţii, ei bine, au afaceri, îşi critică soţiile. E păcat că bărbaţii sunt mai materialişti, în loc de a fi spiritualişti, da.
V-am spus, într-o zi, de ce materia se îndreaptă, mereu, către spirit? Pentru a fi spiritualizată! Şi de ce, spiritul, se îndreaptă mereu către materie? Pentru a fi materializat! Şi este adevărat! Iată un punct de vedere asupra căruia oamenii nu s-au aplecat la studiu. Iar când concep un copil, femeia se va lăsa pe spate, va privi în sus, spre iubitul ei, către cer, iar el, ei bine, va privi spre pământ, spre femeie. Deci, dacă el este spiritul, el va coborî către materie; şi dacă ea este materia, ea va dori să se spiritualizeze. Priviţi, este extraordinară această poziţie. Ştiţi că nici bărbatul, nici femeia, nu s-au oprit pentru a interpreta această situaţie, de ce este aşa, da.
Este adevărat, în lumea întreagă, materia, arborii – subtanţele lor –, insectele, plantele, florile, totul evoluează, adică merge spre spirit, spre înălţime, iar spiritul coboară pentru a însufleţi insectele, animalele, păsările, peştii, oamenii. Este adevărat, spiritul coboară, nu are nevoie să urce, fiindcă este deja în înălţimi, el coboară, dar materia, care este foarte joasă, condensată, are nevoie de a fi însufleţită. Vedeţi, acum, că problema materiei şi a spiritului nu este foarte clară în mintea oamenilor, da. Proba, acum numai materia contează, oamenii au abandonat spiritul, partea spirituală nefiind importantă, ei se scufundă în materie, şi aici este un mare defect, o mare lacună, fiindcă urmează, apoi, evenimente teribile, războaie, revoluţii, distrugeri, catastrofe, deoarece, atunci când se dă prioritate materiei, spiritul slăbeşte, nu mai există acea lumină, nu se mai poate prevedea, ghici, nu se pot lua precauţii, toate catastrofele apar.
De ce, oare, acum nu se gândeşte decât asupra materiei, nu există decât ea, şi nu s-a observat, nici măcar, un fenomen, un eveniment care există aici, este cunoscut de o lume întreagă?! De ce corpul devine un cadavru fără spirit? Nu mai vorbeşte, nu mai mişcă, nu se mai exprimă, şi nefiind atraşi de ceva mort, ne grăbim să-l înmormântăm. Şi cine produce această frumuseţe, această splendoare, această manifestare, această inteligenţă? Ei bine, era spiritul! Şi de ce, oamenii, sunt atât de proşti, de ignoranţi, neobservând aceasta, neconstatând că spiritul aduce tot, tot, tot, iar corpul, adică materia fără spirit, este neînsufleţită. Vedeţi măreţia, profunzimea, imensitatea prostiei şi stupizeniei omeneşti. Da. În loc de a lucra pentru ca spiritul să fie expresiv, ca el să se dezvolte, să devină luminos, formidabil… el, omul, nu se ocupă decât de materie, şi deloc de spirit. Şi atunci materia devine atât de opacă, ternă, impenetrabilă, încât spiritul nu poate să se manifeste în ea. Iată cazul vremurilor noastre, da, da.
Iar acum, dacă şi bărbaţii, ştiind ce este…, care este valoarea spiritului, se vor ocupa de spirit, pentru a-i oferi mai multe manifestări, mai mult spaţiu, timp, energie, activităţi, sub tot felul de forme, ca emanaţii, ca lumină, bunătate, iubire, puritate, şi de ce? Fiindcă vor fi mai însufleţiţi, mai atrăgători, perfecţi, minunaţi, şi vor fi mai mult iubiţi. Şi de ce, acum, toată lumea este nefericită? Fiindcă nu este iubită, nu este atrăgătoare, pentru că au lăsat deoparte latura spirituală; materia nu poate atrage, spiritul este cel care atrage. Atunci, dacă femeile doresc să devină atrăgătoare trebuie să se ocupe de spirit, iar ele ştiu aceasta. Vedeţi, deci, dragii mei fraţi şi surori, cât de departe merg lucrurile. Ce concluzie pot trage eu, oh, lá, lá, lá, numai aceste două cuvinte: importanţa spiritului! Ei da, dar…
Să luăm afirmaţia de mai sus că oamenii iubesc extremele. Ce vrea să spună aceasta? Ei bine, înseamnă că cineva, care vine lângă mine, care a scris cărţi, conferenţiază, este cineva. Şi după câteva zile, petrecute aici, mi-a spus: “Oh, Maestre, credeam că ştiu multe, tot, şi acum văd că nu ştiu nimic”. Îl privesc cu înţelegere şi îi spun: “În primul caz, nu v-aţi aflat în adevăr, şi nici acum nu sunteţi, ci undeva între cele două”. Ei bine, oamenii merg mereu spre extreme, şi în loc de a se afla undeva, la mijloc, între ştiinţă şi ignoranţă, fiindcă ştiu, totuşi, câte ceva, şi nu ştiu altele; deci, ar trebuie să se afle între cele două, ei merg spre extreme, ah, i-am observat, sunt foarte dezvoltate aceste tendinţe. Şi ce vedem despre acest subiect, al materiei, şi al spiritului? Atunci, unii care merg în extrema materiei, se materializează complet, nu mai au nimic spiritual în ei, şi alţii, care au neglijat materia, renunţă la tot, merg în spiritualitate numai, ei bine, ei pleacă, părăsesc pământul. De ce? Fiindcă nu este aşa, trebuie amândouă, trebuie un echilibru, o măsură, şi această măsură este greu de găsit. Cât trebuie să ne ocupăm de materie şi cât de spirit. Şi cum oamenii nu o ştiu, în curând ei devin mai materialişti, şi acolo unde sunt se află materia, îngrăşământul chimic, sau sunt atât de spiritualizaţi, nemaiexistând viaţă pentru corpul lor, nu mai mănâncă, nu mai beau, nu se mai îngrijesc, iar atunci spiritul merge spre regiunea sa, corpul fizic rămânând neînsufleţit. Ei nu, dragii mei, nu trebuie exagerat. “Un Sfânt exagerat, nu place lui Dumnezeu”. Ah, deci trebuie să ne gândim, de ce materia? Pentru că materia este mijlocul, calea, pentru spirit, de a se manifesta aici, aici, în planul fizic, fiindcă el se manifestă în înalt, fără corp, fără materie. Dar, pentru a se manifesta, aici, îi trebuie un material, un corp fizic, altfel nu va fi văzut, simţit, atât este de subtil, aproape inexistent; de aceea îi trebuie materia, pentru a putea vorbi, gesticula, a se exprima. Ei bine, oamenii nu ştiu aceasta, ei exagerează.
Iar acum vă voi spune cât trebuie pentru spirit, şi cât pentru corpul fizic. Şi, de unde ştiu eu aceasta? Uite aşa, prin întâmplare, hazard, aşa mi-a fost revelată. Într-o zi m-am oprit asupra problemei condamnării lui Iisus de către farisei şi saduchei, aceştia, căutând un motiv, un pretext, pentru a-l acuza în faţa lui Pilat. Şi atunci i-au spus: “Trebuie să plătim dijma Cezarului sau nu?”. Iar el a văzut atunci, fiind atât de inteligent, le-a citit gândurile, a înţeles capcana, şi a spus: “Daţi-mi un ban”. Şi când i-au dat: “Oh, a cui este imaginea aici? – A Cezarului. – Ei bine, daţi Cezarului ce este al Cezarului, şi Domnului ce aparţine Domnului!”. Dar el nu a spus cât, şi Biserica nu a găsit cât Cezarului şi cât Domnului, da, dar eu am găsit. Veţi vedea acum.
Luaţi, acum, ceva, de exemplu o bucată de lemn şi ardeţi-o, pentru a vedea ce trebuie să daţi Cezarului şi ce Domnului. Şi iată focul, flăcările, vaporii şi aerul, gazele, oh, trei sferturi merge spre Domnul, şi numai un sfert Cezarului, adică pământului, respectiv cenuşa. Oh, trebuie dat numai un sfert materiei, şi trei sferturi Domnului, da, este matematic. Chiar dacă voi veţi fi arşi, va fi la fel, trei sferturi vor merge la Domnul, şi un sfert la pământ. Deci, totul este construit aşa: trei sferturi şi un sfert. Luaţi pământul, este imens, ei da, dar oceanele sunt şi mai mari. Şi atmosfera, oh, nu se cunoaşte. Dar partea eterică? Deci, vedeţi, pământul este un punct mic de cenuşă, da. Toată natura este aşa, tot universul este aranjat în acest fel. Partea materială este foarte mică, iar restul mult mai larg, mult mai vast. Ei bine, oamenii nu s-au oprit asupra celor de mai sus. Ei ştiu, savanţii, câtă apă şi cât pământ există, iar aerul, atmosfera, nu prea ştie cât; iar partea eterică, care merge până la stele… Iată, de ce, am explicat într-o zi, ceea ce astrologii n-au făcut-o, spunând, acum, că oamenii sunt influenţaţi de stele, pământul la fel… şi cum să explici că ele acţionează, influenţează, străbătând spaţiul? Nu este posibil. Este posibil numai când ele sunt sudate, când se apropie, când sunt împreună. Şi iată că partea eterică a pământului atinge, deja, plantele, iar corpul eteric, al plantelor, îmbibă, deja, pământul. Iată de ce suntem influenţaţi, fiindcă s-au amestecat, dar nu laturile fizică, lichidă, atmosferică, nu, există limite. Dar partea eterică, merge până la… de aceea soarele şi pământul sunt legate, sudate, da, aceasta n-a fost explicată de către ştiinţă, şi nici astrologii n-au făcut-o. Deci lucrurile merg departe. Trei sferturi Domnului ce înseamnă asta? Ei bine, înseamnă a medita, a gândi, a studia, a fi viu, a face sacrificii, renunţări, şi puţin putem să ne hrănim, să bem, să ne îngrijim corpul, un sfert, dar nu în neştire, cum fac alţii, şi nu mai rămâne nimic Domnului. Atunci, chiar şi creştinii, nu au înţeles nimic! Priviţi-i cum trăiesc, numai pentru stomac şi sex, iar apoi spun că sunt copiii Domnului. Şi de ce vorbesc eu aşa? Pentru a le arăta că sunt departe, încă, de a înţelege ceea ce Iisus dorea să le dea… oh, lá, lá, lá…
Iisus spunea, de exemplu: “Fiţi perfecţi, aşa cum Tatăl vostru din Ceruri este”; a fost aceasta luată în consideraţie? Nu. Treburile conjugale, hrana păsărilor, din când în când mergem să aprindem o lumânare… Totul este foarte uşor. Nimeni nu se gândeşte la perfecţiune, şi tocmai aceasta o cerea Iisus, esenţialul. Nu poţi fi perfect, dacă eşti ignorant şi slab, de aceea trebuie să înveţi să te întăreşti, aici, trebuie să practici pentru a deveni un bun creştin, cum cerea Iisus. Dar toate acestea sunt glume, da. Ah, după oameni, ei se cred minunaţi, se felicită între ei… dar dacă ar vedea cum cerul mă vede, mă judecă, şi poate mă găseşte că sunt o nulitate, da. De aceea mă grăbesc, zi şi noapte, pentru a-i câştiga puţină simpatie, da. Şi eu sunt înăuntru, el mă vede, mă cântăreşte. Dar creştinii nu se gândesc la acestea. Ah, părerea altora, a prietenilor, a societăţii, asta contează, părerea altora. Dar acum, dragii mei, trebuie făcut ceva acum, trebuie să avansaţi, să vă perfecţionaţi, altfel viaţa nu are nici un sens. Şi, de ce am fost eu plasat acolo? Pentru a nu-i lăsa liniştiţi pe fraţii şi surorile mele, asta o văd clar, să le dau lovituri de picior, să-i cert, iată rolul meu, munca mea, da.
Iar ceea ce v-am spus, pe Stâncă, nu a fost auzit de toată lumea. V-am spus că ieri s-a întâmplat ceva într-un oraş din Franţa, nu mai ştiu care, dar voi îl cunoaşteţi. Grindina căzută a distrus acoperişuri, vegetaţia, viile, copacii, maşinile, oameni răniţi, miliarde de pierderi. Oraşul este declarat sinistrat. De ce? Cum s-a format grindina? S-a văzut la televizor, niciodată nu s-a mai văzut aşa ceva. Cum să o interpretăm? Ei bine, v-am avertizat că cele patru elemente vor începe să ne dea lecţii. Aşteptaţi, asta nu a fost totul; erupţiile vulcanilor, furtunile, inundaţiile, şi chiar incendiile, vedeţi ce s-a petrecut aici, şi mai ales în Corsica, mii de hectare au ars, la fel şi în alte locuri. Iar oamenii nu cred că cele patru miliarde de creiere pot acţiona asupra forţelor naturii, da. Ce este gândul? El nu acţionează? Ba da, este formidabil aceasta; când am văzut, la televizor, distrugerile, case întregi, grindina, distrugând cea mai mare biserică, vitraliile sparte, este nemaipomenit, nici bisericile n-au fost protejate.
Solve, coagula, bărbatul şi femeia. Ei bine, pentru mine nu este decât aceasta, bărbatul şi femeia, tot restul este descifrat, lămurit, din cauza bărbatului şi a femeii; da, sunt cheile care-mi deschid totul, bărbatul şi femeia.
Deci, pofta bună, dragii mei fraţi şi surori.

Un minut de meditaţie.

Copiii – adulții trebuie să le arate atenție și respect

“Viața copilului de vârstă fragedă rămâne încă un mare mister. Trebuie să o ocrotim atât cât este posibil, menținând-o într-o atmosferă de armonie, de puritate, chiar în timpul somnului. fiindcă el este receptiv la toți curenții care circulă în jjurul său. Corpul său astral doarme, el nu a intrat nici încă în posesia corpului său mental, dar corpul său eteric lucrează în mod activ și absoarbe curenții și elementele din atmosfera psihică. Dacă părinții sunt atenți la atmosfera ce o creează în jurul copilului lor, acesta va fi mai târziu rezistent, capabil să facă față loviturilor și durității vieții.
Atunci când copillul vine pe lume, părinții săi nu cunosc spiritul care îl locuiește. Ei trebuie să-și spună că acest copil nu le aparține, că este un fiu, o fiică a Domnului, ei dându-i numai un corp, adică un domiciliu. Cei care se apropie de copii trebuie să se comporte cu atenție și respect, pentru a-i ocroti. Ei trebuie să tremure la gândul că pot fi vinovați de niște cuvinte sau fapte rele ce vor distruge ceva în sufletul lor. Adulții care nu îi respectă pe copii vor fi într-o zi pedepsiți de Cer, iar pedepsele vor fi îngrozitoare.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Porţile Ierusalimului Celest

Conferinţa din 07.09.1966 (Bonfin)

Conferinţă improvizată

Dragii mei, aţi auzit atât de mult vorbindu-se despre puritate zilele acestea… Dar este necesar, pentru că puritatea are aspecte foarte numeroase! Religia a prezentat-o, numai, sub aspectul castităţii; şi este ceva adevărat, castitatea este cuprinsă în puritate, dar ea nu oferă decât o viziune foarte incompletă a acesteia.

Astăzi, dacă doriţi, vă voi spune câteva cuvinte şi ne vom ocupa de cele douăsprezece porţi ale Ierusalimului Celest.
Stă scris în Apocalipsă: “Şi am văzut Cetatea Sfântă, Noul Ierusalim, pogorându-se din Cer, de la Dumnezeu… Şi avea zid mare şi înalt şi avea douăsprezece porţi, iar la porţi douăsprezece Îngeri şi nume înscrise deasupra, care sunt numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel. Spre răsărit trei porţi şi spre miazănoapte trei porţi şi spre miazăzi trei porţi şi spre apus trei porţi… Iar cele douăsprezece porţi sunt douăsprezece mărgăritare; fiecare din porţi este dintr-un mărgăritar”.
Veţi spune: “Cum să fie făcută fiecare poartă dintr-o singură perlă? Ar trebui să existe stridii gigante pentru a produce perle de o asemenea dimensiune! Unde se găsesc acestea? Sunt stridii şi în Înalt?”… Evident, aceste perle reprezintă un simbol. În ştiinţa ezoterică perla simbolizează puritatea şi ea este consacrată lunii prin analogie cu puritatea lunii.
Rolul unei porţi este de a permite trecerea dintr-un loc în altul, dacă nu pentru fiinţele umane, cel puţin pentru curenţi, forţe sau entităţi. Această problemă a porţilor este esenţială. Apocalipsa vorbeşte despre douăsprezece porţi ale Ierusalimului Celest (din Cabală), despre cele cincizeci de porţi ale lui Binah… Iar copilul care vine pe pământ nu trece şi el printr-o poartă? Fiinţa umană posedă, deci, şi ea porţi, şi nu numai porţi fizice, ci şi porţi spirituale. Deseori unele sunt închise, înfundate, iar puritatea face tocmai ca aceste porţi să se deschidă cu scopul de a lăsa să treacă numai entităţile celeste. Deocamdată, acest lucru nu vă este prea clar, dar aveţi răbdare…

Lenea – este mai periculoasă decât celelalte defecte

“Toate obișnuințele dăunătoare sănătății noastre fizice și psihice se pot compara cu niște intruși care au forțat ușa unei locuințe pentru a se instala în ea. Fiecare trebuie să facă față unor nenumărați cuceritori, adică tuturor impulsurilor instinctive de care este asaltat: gelozia, furia, invidia, lăcomia, senzualitatea, orgoliul etc.
Dintre toți posibilii cuceritori, cel mai periculos este desigur lenea. De ce? Fiindcă ea se agață de voință. Înțelegem ce este de făcut, simțim ce este de făcut, dar voința lipsește; și cum voința este punctul de plecare al oricărei decizii, forțele vii sunt cele atinse. În ziua în care intelectul a înțeles însă ce este bun și frumos, iar inima o dorește cu tărie, ei vor obține împreună acordul voinței. Lenea este atunci răpusă și apare libertatea!”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Cuvântul Divin – sefirotul Hohmah

“Plantele, animalele au toate, în felul lor, un limbaj. Dar numai omul, dintre toate ființele posedă cuvântul. Datorită cuvântului au înflorit culturi și civilizații, și datorită lui, omul poată să devină atotputernic. Adevărata magie, magia divină este cuvântul luminos, armonios, muzical, cuvântul care vine de la Dumnezeu, Hristos, Cuvântul. În Arborele Sefirotic, Cuvântul este reprezentat de sefirotul Hohmah, Înțelepciunea, este prima emanație a sefirotului Kether, Coroana. Hohmah conține toate elementele, literele și numerele folosite de Dumnezeu la creația universului. Hristos este Cuvântul lui Dumnezeu, el este cheia universală ce deschide porțile vieții.
Acela care învață să lucreze asupra cuvântului devine puternic, însuflețit, armonios, și într-o zi va intra în posesia acestei chei. el va putea face minuni datorită ei, mai întâi asupra lui însuși, apoi asupra altora și a întregii naturi. Acesta este viitorul extraordinar care o așteaptă pe ființa umană: să poată acționa asupra creației prin cuvânt.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Purificarea – scopul ei: ca lumina noastră să se cufunde în lumina divină

“Tot ceea ce ne înconjoară este viu, fiți conștienți de acest lucru, fiți atenți cu plantele, cu animalele și chiar cu pietrele. Mergând în natură, dacă treceți pe lângă o piatră, opriți-vă, mngâiați-o și spuneți-i: „Mai ai răbdare, într-o zi vei fi eliberată din această închisoare.” Ea vă va fi recunoscătoare pentru cuvintele frumoase. Fiindcă o ființă este acolo, închisă, așteptând ca acel bloc de piatră să se spargă în bucăți și să-și găsească libertatea. Rămășițele pietrei se află în cele mai bune condiții pentru a putea evolula: ele devin încet-încet un material asimilabil pentru regnul vegetal.
Îi mai puteți spune pietrei: „Admir rezistența ta: de secole ești aici, expusă ploii, gerului, caniculei și supărți fără să te plângi. Dăruiește-mi puțin din rezistența ta, din soliditatea ta.” Dacă repetați deseori acest exercițiu cu iubire și încredere, rezistența, stabilitatea ce le posedă piatra vor pătrunde în voi și veți ști apoi să le manifestați în viață.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov