Omraam Mikhael Aivanhov tagged posts

Iubirea – precauții de luat pentru a o păstra

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 10 august

“A iubi și a fi iubit, a dărui iubirea și a o primi, iată de ce au oamenii cel mai mult nevoie. Adevărul este că, ei au nevoie mai mult să iubească decât să fie iubiți. Da, să iubească, fiindcă iubirea lor îi însuflețește, îi inspiră. Iubirea este cel mai mare izvor de binecuvântări. De aceea, să nu vă împiedicați niciodată inima să iubească. Iubiți întreaga creație, toate creaturile, căutând mereu să oferiți cea mai bună expresie iubirii voastre.

Iubirea pentru toate creaturile nu trebuie totuși să vă ferească de a fi prudenți. Dacă expuneți prea mult această iubire, riscați să se abuzeze de voi. În acest caz, înțelepciunea trebuie să-și spună și ea cuvântul. Ea vă va învăța cum să fiți rezervați, fără a vă sufoca în aceeași măsură iubirea. Deseori, este mai bine să păstrați secretă această iubire, pentru ca ea să-și poată înfăptui lucrarea sa binefăcătoare asupra voastră și a ființelor.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Fericirea – cum să o găsim în iubire
Iubirea de sine – conștiința propriei demnități de fiu al Domnului
http://box5812.temp.domains/~galaxia2/vali/portalspiritual.com/maestri-si-invatatori-spirituali/omraam-mikhael-aivanhov/iubirea-ca-stare-superioara-de-constiinta/
Iubirea divină – îi copleșește numai pe cei care i se deschid
Iubirea – o găsim atunci când nu o căutăm

Read More

Mulțumesc – un cuvânt ce neutralizează otrăvurile

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 7 august

“În clipa în care evenimentele se produc, noi nu putem ști dacă, cu trecerea timpului, ele ne vor fi sau nu favorabile. Multe împrejurări considerate fericite de către oameni au constituit în final cauza prăbușirii lor, în timp ce încercările s-au dovedit, de-alungul timpului, foarte benefice! Așadar, nu putem judeca fericirea sau nefericirea într-o clipă: trebuie să așteptăm pentru a ne pronunța.

În fața fiecărei situații neplăcute sau dureroase, obișnuiți-vă să vă spuneți că la început de drum vă poate aștepta ceva fericit. Nu vă pierdeți vremea în plângeri și revolte, mulțumiți, mai degrabă, Cerului. Rostind „mulțumesc”, eliberați în voi niște energii ce vă vor ajuta să rezistați. Da, iată puterea cuvântului „mulțumesc”: el atacă imediat obstacolul ce apare și neutralizează otrăvurile pe care tristețea, furia, descurajarea începeau să le dizolve în voi. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Destinderea – să îi înmulțim clipele rămânând activi, fără să obosim
DESPRE CALEA TREZIRII CONȘTIINȚEI SPIRITUALE (Partea a II-a)
A mulțumi Cerului – cel mai eficace mijloc pentru a depăși încercările
Eu in lume!
Omraam Mikhael Aivanhov – Recunostinta si multumirea

Read More

Colectivitatea – noi evoluăm pe măsură ce conștientizăm că facem parte din ea

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 6 august

“De ce le este atât de greu oamenilor să trăiască în societate? Fiindcă ei nu-și acordă suficientă atenție și respect. Dar viața colectivă, așa cum este practicată într-o fraternitate spirituală, constituie pentru membrii săi o ocazie minunată de a se dezvolta și a-și lărgi conștiința. Cel care duce o viață solitară, poate deveni egoist, capricios, nu se află nimeni lângă el pentru a-l determina să-și supravegheze și să-și amelioreze comportamentul. De îndată însă ce începe să aibă de a face cu alții, trebuie făcute niște eforturi… și este dificil!

Semnul de evoluție al unei ființe umane este conștientizarea apartenenței sale la un ansamblu mult mai vast ca ea, la care veghează să nu îi tulbure armonia prin activitatea sa, prin gândurile, sentimentele sale, prin zgomotul său interior. Veți spune: „Cum așa, zgomotul său interior?” Da, orice zgomot este rezultatul unei lipse de armonie, iar zgomotul făcut în interior de oameni cu sentimentele, chinurile, revoltele lor, tulbură atmosfera psihică. Cel care face zgomot nesocotește că-și face și lui rău, pentru că într-o zi acest zgomot va apare în el sub forma unor tulburări psihice și chiar fizice.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Colectivitatea cosmică – ne îmbogățim dacă lucrăm pentru ea
„Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez” a spus Iisus – această lucrare trebuie să fie deopotrivă și a noastră
O conversatie cu Bob Dean! Secrete cosmice dezvaluite!
Pietrele prețioase – să ne inspirăm din transparența lor
Libertatea – Curajul de a fi tu insuti

Read More

Muntele – să regăsim în noi comorile ce le conține

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 5 august

“Când mergeți la munte, priviți pădurile, izvoarele, lacurile, vârfurile… Munții înseamnă însă și grotele, râurile subterane, peșterile adânci, gândiți-vă uneori la ele, la locuitorii lor, pentru a întreține cu ei niște legături de prietenie.

Munții nu sunt numai niște îngrămădiri de pământ și stânci, ei sunt locul de adunare a unor imense comori: cristale, pietre și metale prețioase, asupra cărora veghează și lucrează niște entități puternice. Eu nu vă spun toate acestea pentru a vă aventura în grote, înarmați cu târnăcopuri și cazmale, săpând niște galerii cu speranța de a descoperi zăcăminte de aur sau argint. Nu, fiți atenți la latura simbolică, vie, a munților, înainte de a-i escalada, sau să săpați în voi înșivă pentru a descoperi niște comori spirituale.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Muntele – o legătură între pământ și cer
Pământul – un intermediar între soare și creaturi
Picioarele – importanța contactului lor cu pământul
Omraam Mikhael Aivanhov – conferinta din 1938.02.05 – Cereti si vi se va da – cautati si veti afla – bateti si vi se va deschide
Postul, o cale de evolutie spirituala

Read More

Dumnezeu a creat omul după chipul său – consecințe ale acestei revelații

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 30 iulie

“Este scris în cartea Facerea că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul său și, de veacuri, evreii și creștinii citează acest verset: „Și a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul și asemănarea Noastră”… Ei o citează, da, dar au aprofundat oare cu adevărat sensul acesstei revelații pentru a-i trage toate consecințele? Nu, și ei continuă să se plângă că nu primesc răspuns la rugăciunile lor.

A spune că Dumnezeu ne-a creat după chipul său, înseamnă că El a introdus în noi o chintesență din El Însuși, de aceeași lumină, de aceeași puritate, de aceeași putere. Știința Inițiatică numește această chintesență divină din noi Eul Superior. De fiecare dată când ne concentrăm asupra Eului Superior, noi ne legăm de Creator. Datorită strădaniilor depuse pentru a atinge acest centru, acest vârf ce se află în noi, noi facem să țâșnească o lumină, o forță ce ne va însufleți toate celulele corpului. Iar această lumină, această forță sunt, de fiecare dată, niște răspunsuri pe care Dumnezeu le dă rugăciunilor noastre. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Împărăția lui Dumnezeu – obstacolele realizării ei
Inima – o imensitate ce numai Dumnezeu o poate umple
DESPRE COMUNICAREA CU DUMNEZEU
Neale Donald Walsch – Dumnezeu si minunile din viata noastra
Dr. David R. Hawkins – Descoperirea prezentei lui Dumnezeu – non-dualitate devotionala

Read More

O pădure – o lume de entități vii

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 29 iulie

“Intrați într-o pădure: încercați să conștientizați că această pădure este locuită. O mulțime de creaturi invizibile se află acolo, într-un du-te vino, ocupate cu diferite activități, și ele vă remarcă prezența, atunci de ce nu încercați să intrați în contact cu ele?

Deopotrivă, vă puteți apropia de un arbore, însărcinându-l cu niște mesaje pentru toți ceilalți arbori din pădure. Să le spună că îi considerați minunați, că îi iubiți. Îmbrățișați arborele, cerându-i să vă transmită sărutul. Astfel, entitățile care îl locuiesc vă vor transmite iubirea în întreaga pădure. Iar în timp ce voi vă continuați plimbarea, entitățile care au primit acest mesaj ies din arbori pentru a vă privi. Ele sunt încântate, ele dansează în calea voastră, și când vă întoarceți acasă, voi sunteți fericiți, simțiți că ați gustat ceva din adevărata viață.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Greutățile – cele mai bune condiții ce ne învață să ne avântăm spre înălțimi
G.I. Gurdjieff – Iubirea conştientă
J. Donald Walters – Meditaţia pentru începători.
DE CE NE ÎMBOLNĂVIM?
despre dorinte

Read More

Soarele – simbol al centrului, sau al vârfului, unde trebuie să stăm pentru a ne asuma responsabilitățile

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 28 iulie

“Centrul și periferia, la fel ca vârful și baza, sunt doi poli între care noi oscilăm fără încetare. Periferia și baza reprezintă toate solicitările naturii noastre inferioare ce ne fac să ne părăsim locul din centru sau din vârf. Fiindcă, nu numai că din centru, sau din vârf, ne stăpânim propria existență, dar putem și să ne asumăm în mod corect responsabilitățile față de ființe.

Fiecare bărbat, fiecare femeie care are o îndatorire ca părinte, învățător, educator, șef de întreprindere, magistrat, responsabil politic etc, trebuie să caute acest centru sau vârf, de unde va fi capabil să manifeste o atenție egală, o bunăvoință egală în privința tuturor. Pentru a contribui la binele anturajului nostru și al întregii omeniri, trebuie să putem găsi acest punct de vedere ce ne situează dincolo de prejudecăți și înainte de fapte. Ne apropiem de acest punct de vedere meditând asupra soarelui. Pentru că soarele se află în centru și rămâne în centru, el menține o întreagă lume în echilibru, iar planetele gravitează armonios în jurul său. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Răsăritul soarelui – să învățăm să îl privim pentru ca ziua să apară și în conștiința noastră
Pământul – un intermediar între soare și creaturi
Soarele – modelul nostru
Natura – un adevărat templu al Domnului în care soarele este preotul
Răsăritul soarelui – evocarea acestui moment excepțional

Read More

Spiritul și materia – nu trebuie niciodată să le considerăm în mod separat

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 27 iulie

“Oriunde am cerceta în natură, nu vedem nicăieri că spiritul caută să se descotorosească de materie. Dimpotrivă, de la originea creației, spiritul arată că are nevoie de materie. De ce? Pentru a o transforma, a o purifica, a o face la fel de vibrantă ca lumina. Dacă s-ar descotorosi de ea, el ar rămâne neproductiv, fiindcă el se poate manifesta și crea numai prin materie, care este soția sa mult iubită. Numai oamenii neștiutori doresc să îi determine să divorțeze.

Așadar, să nu aveți încredere în toate filosofiile ce caută să separe spiritul de materie, unele pentru a păstra numai materia, altele pentru a păstra numai spiritul. Singura adevărată filosofie este cea care ne învață că spiritul coboară în materie pentru a o stăpâni, a o însufleți și a se manifesta prin ea. Desigur, este o activitate fără sfârșit, dar spiritul nu se descurajează niciodată și el revine fără încetare să sărbătorească unirea sa cu materia.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Adevărata realitate – o întâlnim numai în lumea sufletului și a spiritului
Împlinirea – o întâlnim numai în regiunile spirituale
Lume fizică și lume spirituală – noi posedăm niște organe ce ne permit să trăim în una și în alta
Viața spirituală – o strădanie a fiecărei clipe
Legea afinității – o cheie a împlinirii spirituale

Read More

O naștere – este mereu rodul unei iubiri

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 24 iulie

“A te naște înseamnă a intra sub legea binecuvântării. De fapt, nașterea este posibilitatea oferită ființei umane de a-și îndrepta greșelile trecutului și a dezvolta puterile luminoase ce dormitează încă în ea.

Un copil nu vine pe lume fiindcă un bărbat și o femeie s-au unit pentru a-și exprima iubirea; iubirea este cea care l-a adus pe lume. Orice ființă umană primește la naștere vizita Domnului. Eu știu foarte bine că mulți copii nu sunt cu adevărat niște copii ai iubirii, dar eu vorbesc la modul general, ținând cont de principii: când niște bărbați și femei se întâlnesc și își propun să devină într-o zi tați și mame, ei nu-și consideră copilul un fruct al hazardului sau rezultatul unei violențe, sau al recurgerii la unele mijloace artificiale de procreere. În străfundurile inimii și ale sufletului său, fiecare consideră nașterea ca un rod natural al iubirii.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Vara – floarea dă naștere fructului
Omraam Mikhael Aivanhov – A doua nastere
Discipolul trebuie sa-si incalzeasca propria materie (a doua nastere)
Răsăritul soarelui – să învățăm să îl privim pentru ca ziua să apară și în conștiința noastră
Arta de A FI FERICIT

Read More

Greutățile – cele mai bune condiții ce ne învață să ne avântăm spre înălțimi

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 23 iulie

“Aveți mereu tendința de a considera greutățile ca niște obstacole. În realitate, cele mai mari posibilități de evoluție le obțineți deseori în condițiile dificile, tocmai fiindcă vă aflați la strâmtoare. Observați cum rezolvă această problemă arborele dintr-o pădure. Într-o pădure, toți arborii sunt foarte înghesuiți, iar dacă unul dintre ei ar dori să se întindă, ceilalți l-ar împiedica. Atunci, arborele își spune: „Eu nu am aici condiții bune de a mă dezvolta, dar voi găsi o soluție… ”, și el se avântă spre înălțimi. În această direcție spațiul este liber, el nu mai întâlnește obstacole.

La fel se întâmplă și cu ființa umană. Atunci când ea nu mai poate merge nici înainte, nici înapoi, nici într-o parte, nu îi mai rămâne decât să se îndrepte spre înălțimi, adică să se avânte cu ajutorul gândului spre lumea spirituală, pentru că în această direcție nimeni nu se poate opune aspirațiilor sale.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Un Maestru Spiritual – ne poate ajuta fiindcă a avut de înfruntat aceleași greutăți ca noi și le-a biruit
Libertatea – nu o cucerim fugind de greutăți
Ghiocelul – sau imaginea curajului în fața greutăților
Maestru și discipoli – sarcina fiecărora
Instinctul de dominare – consecințele sale

Read More