Omraam Mikhael Aivanhov tagged posts

Purificarea – scopul ei: ca lumina noastră să se cufunde în lumina divină

Purificarea – scopul ei: ca lumina noastră să se cufunde în lumina divină “Lumina este chiar esența universului, și printr-o lucrare a gândului putem extrage câteva particule pentru a le asimila propriei noastre substanțe. Noi găsim această lumină mai întâi în soare, dar și în aer, în apă și în toate alimentele ce ne servesc zilnic ca hrană.
De îndată ce posedăm puțin din această lumină, avem toate posibilitățile de a o amplifica. Cum? Făcând-o să fuzioneze cu lumina divină. Ea aspiră mai mult ca orice la această fuziune. Există însă niște condiții: trebuie ca în sufletul nostru calea ce duce până la lumina divină să fie curățată de toate impuritățile, pentru că aceste impurități împiedică fuziunea. Purificându-ne, facem să dispară obstacolele ce separă lumina noastră de lumina Domnului. Până în ziua în care ele vor forma o singură lumină și nimic nu le va putea separa.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Dăruiți un zâmbet – o metodă pedagogică

“Ați experimentat deja puterea zâmbetului? Aveți o decepție, întâmpinați o greutate, o neplăcere, cineva v-a jignit etc. În loc să vă lăsați pradă nervilor sau descurajării, încercați să folosiți o metodă pentru a zâmbi. Veți spune: „ O metodă de zâmbit? Ce este acest lucru? Să le zâmbim celorlalți?” Nu, nu neapărat. Chiar dacă sunteți singuri, încercați să zâmbiți, pentru a vă demonstra că sunteți deasupra micilor neplăceri ale vieții. Gândiți-vă că, în profunzimea voastră, sunteți invulnerabili, nemuritori, veșnici și trecând prin fața unei oglinzi, dăruiți-vă un surâs… Mai întâi, el ar putea fi puțin forțat, dar nu mai conteză, ar fi începutul a ceva. Din moment ce ați hotărât să fiți într-o bună dispoziție, distanțându-vă de evenimente, veți reuși mult mai ușor să vă depășiți supărările.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Ziua de astăzi – să o trăim ca și cum ar fi ultima noastră zi

“Dimineața, la trezire, încercați să conștientizați bine importanța zilei care începe. Pentru aceasta, există o metodă: faceți ca și cum această zi ar fi ultima. Unii ar spune că ar însemna să trăiasacă mereu cu gândul morții, ceea ce este îngrozitor. Nu, a trăi fiecare zi ca și cum ar fi ultima, nu ne împinge spre latura moarții, ci, din contră, spre latura vieții. Mai degrabă, cel care se comportă cu nesocotință și nepăsare ca și cum ar avea veșnicia în fața lui, se îndreaptă spre moarte, fiindcă își risipește viața.
Când înțelepții ne sfătuiesc să trăim fiecare zi ca și cum ar putea fi ultima, ei doresc doar să ne încurajeze să facem astăzi ceea ce este mai util, mai frumos, mai prețios ca ieri. Nu trebuie să credem neapărat că este ultima, este doar o metodă pedagogică pentru a trăi din plin ziua de astăzi.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Rapports entre le plexus solaire et le cerveau
Raporturile dintre plexul solar şi creier
Conferinţa din data de 19.09.1970

Există, desigur, foarte multe pasaje din această conferinţă pe care le putem relua şi explica mai bine, pentru că eu, în unele locuri, spun că Dumnezeu este atât de departe, de inaccesibil, încât nu putem intra în comuniune cu El în mod direct. Iar apoi spun că este atât de accesibil, atât de aproape, că aproape Îl atingem. Unii, care aud astfel de lucruri, sunt perturbaţi/nu ştiu ce să creadă. Din fericire, pentru cei care nu au această capacitate de a înregistra, de a supraveghea, de a analiza, aceste lucruri trec (neobservate). Din fericire! Nici măcar nu vor observa această contradicţie. Nu o vor observa. Eu sunt cel care o vede. Şi pentru că o văd, o captez, o percep, mă opresc pentru câteva cuvinte de explicaţie. Unde este adevărul? Veţi vedea că nu există nici o contradicţie.
Dumnezeu este atât de inaccesibil, atât de îndepărtat, atât de puternic, atât de extraordinar, încât cel care poate avea acces la El direct, fără a se putea pregăti, ca toţi ceilalţi, până la a deveni un Cheburin, este pulverizat, dispare din spaţiu. Să facem o mică comparaţie cu electricitatea. (În contact cu) o electricitate de înalt voltaj, omul dispare. Şi ce e electricitatea (pe lângă Dumnezeu)? Dar aceasta este doar o modalitate de a-i face pe oameni să reflecteze. Şi cum se face că, după aceea, afirm exact contrariul. Zic: «O, e atât de aproape, iar bieţii creştini îl caută atât de departe !». A, da. Au dreptate creştinii, în parte, când gândesc că Dumnezeu este cu adevărat inaccesibil, abstract, insesizabil…
Numai că le lipseşte ştiinţa iniţiatică, pentru a vedea că, deşi este (atât de) îndepărtat (de noi), între El şi noi sunt intermediari, o întreagă ierarhie îngerească, şi toate pot veni până la Pământ şi chiar mai în profunzime decât atât, până în adâncul oceanelor şi în centrul pământului. Nimic nu poate împiedica ceea ce trimite Dumnezeu, până în adâncul pământului. Numai că aceasta se realizează prin intermediari, aceşti mesageri, şi cum lucrurile se materializează din ce în ce mai mult, se concretizează, ceea ce era atât de subtil devine aproape sesizabil. Ce putem spune despre lumină, despre căldură, despre viaţa? Vom spune că sunt doar o reflectare, ceva extrem de inferior din adevărata Lumină, din adevărata Căldură şi din adevărata Viaţă. O zgură, ceva condensat care vine până la noi. Deci această lumină a Soarelui şi această căldură a Soarelui şi vitalitatea Soarelui, oh, là, là ! sunt ceva mult prea material, prea vizibil ! Aşadar, îndărătul acestei lumini a Soarelui este Lumina lui Dumnezeu, dar noi nu o putem cunoaşte. Iar această Căldură, această Iubire? Nici pe ele. Dar Viaţa? Gradul intens al vieţii ? Nici pe ea. Iată cum se pot explica cele două (afirmaţii): Dumnezeu este imposibil de cunoscut, insesizabil, imponderabil şi, în acelaşi timp, aproape că ne atingem. Ei da, dar sub ce formă?
Sub o formă deja foarte, foarte îndepărtată, foarte, foarte imperfectă. Iată adevărata ştiinţă iniţiatică! Nu trebuie să ne imaginăm acum că lumina Soarelui este adevărata Lumină a lui Dumnezeu! Este o reflectare a adevăratei Lumini, o foarte palidă reflectare. Pentru că cealaltă Lumină, noi n-o putem cunoaşte şi înţelege. Este atât de subtilă, atât de puternică, încât pentru noi devine întuneric.
Pentru noi ea este/devine tenebre – şi chiar pentru alte spirite, mult mai evoluate decât noi. Şi apoi, mai există un articol, un capitol în această ştiinţă iniţiatică – dacă se poate spune aşa – articol, capitol – pentru că nu este o carte scrisă care să aibă capitol, dar în fine… – se spune că tenebrele au produs lumina/că din tenebre s-a ivit lumina. Lumina vine din întuneric. Întunericul este mama, (iar) lumina este copilul. Înţelege dacă poţi ! Sau (se mai spune că) totul a venit/ieşit din haos. Haosul: o materie inorganizată. Şi asta este foarte greu de înţeles.
După greci, hyle ?????, acest haos, care este simbolizat printr-un cerc, zero; haosul este un cerc, este infinitul, este materia neînsufleţită. Astfel de noţiuni sunt foarte greu de înţeles. Trebuie să fii foarte , foarte avansat, foarte evoluat şi să înţelegi lucrurile mai degrabă fără a le înţelege cu creierul/cu mintea. Da, în fiinţa omenească există alţi centri, există alte capacităţi superioare creierului, care pot sesiza şi înţelege şi cunoaşte dincolo de creier. Iar creierul, săracul, nu este capabil. Iată de ce, toţi aceşti filozofi, aceşti literaţi, aceşti savanţi, aceşti scriitori, care vor să înţeleagă absolut totul cu bietul creier, nu reuşesc. Această înţelegere nu i-a fost dată creierului/minţii. Poate, puţin, teoretic, dar când e vorba de a simţi, a înţelege, a atinge, a gusta lucrurile, de a le trăi, asta nu cu creierul se face. Aceasta este tot o pagină/o altă pagină din ştiinţa iniţiatică.[…]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Pour libérer le plexus solaire, il faut vivre une vie harmonieuse
Pentru a elibera plexul solar, trebuie sa traim o viata armonioasa
Conferinţa din data de 09.08.1970

…Dar vrăjitorul nu iubeşte Lumina, nu iubeşte Binele, el detestă, urăşte, sfâşie, desparte oamenii, îi îmbolnăveşte ! E un vrăjitor. Un vrăjitor nu poate face bine. Dacă face bine, nu e vrăjitor, e un magician. Oamenii nu ştiu asta şi amestecă/confundă tot. Pe magician îl numesc vrăjitor şi pe vrăjitor magician! Oh, là, là, là, là. Ei da. Nu ştiu să claseze lucrurile. Eu vi le clasez… matematic.
Nu puteţi spune că nu. Ceea ce voiam să vă spun este că, deşi există o contradicţie – vi l-am prezentat pe Dumnezeu într-un fel, apoi v-am spus că este foarte aproape de noi, că-l putem atinge… Ambele (moduri de prezentare) sunt veridice, dar depinde în ce sens. (El) ajunge din ce în ce mai mult să se condenseze, să se condenseze, până când aici devine un sâmbure de strugure. Lumina, căldura şi viaţa soarelui sunt sâmburele (de strugure). De fapt, latura eterică, astrală, mentală, cauzală… nu le cunoaştem. Cunoaştem Lumina. Or, Lumina nu este încă Videlinata.
Videlinata este mai (pre)sus decât Lumina. Bulgarii au două cuvinte – mai multe cuvinte: dar Svetlina, aceasta este Lumina. Svetlina, Svetlina este Lumina. Videlinata este Lumina mai înaltă, care ne face să vedem lucrurile, interior. Lucrurile pe care nu le vedem/care nu se văd; să vedem lucrurile care nu sunt vizibile. Să vedem lucrurile psihic. De aceea există prezicători/clarvăzători care nu sunt propriu-zis clarvăzători, dar care sunt adevăraţii clarvăzători, pentru că interior ei văd cum sunt lucrurile în natură, în cosmos, în oameni; lucruri subtile. Ei nu văd aşa cum văd clarvăzătorii/prezicătorii, care văd câţi bani aveţi în buzunar, câţi copii nelegitimi aveţi şi câte furturi aţi comis. Ei nu văd (asta), ei văd fără să vadă, adică prin Videlinata, care vede. Iar într-o altă conferinţă vă spuneam că oamenii, chiar cei care privesc soarele, care studiază lumina, nu s-au oprit niciodată asupra unui lucru: de ce vedem? Da, de ce? Cum se face că vedem? Şi de ce, atunci când nu este lumină, nu vedem nimic? Lumina ne face să vedem lucrurile. De ce? Aaa… Şi să presupunem acum că vreţi să vedeţi lucrurile invizibile. E nevoie de lumină! Dar ce lumină? O altă Lumină! Şi cum o puteţi găsi, de unde o puteţi lua? Voi înşivă trebuie s-o proiectaţi. Aşadar, când ajungeţi să emanaţi, să proiectaţi o lumină din voi înşivă, vedeţi deja lucrurile, pentru că le luminaţi. Iar dacă nu reuşiti să emanaţi această lumină, nu puteţi vedea nimic. Iată ce ne învaţă Soarele: să devenim ca el, să proiectăm lumină şi atunci vom vedea tot. Din cauza luminii (noastre) care iese din noi. Fără această lumină nu vedem absolut nimic. Oh, là, là, asta depăşeşte filozofia omenească! Ei da! Şi de ce nu văd oamenii asta? Deci Soarele ne explică în ce fel putem vedea totul în Univers, cu condiţia să devenim ca el: să putem proiecta o lumină din noi, să nu fim întunecaţi – şi atunci totul se va lumina, prin propria noastră Lumină. Ei da, dar pentru a ajunge la asta, trebuie să ştii să trăieşti, adică să ştii să înveţi, să gândeşti… Şi atunci vom putea face asta. Asta înseamnă cu adevărat ceva. Dar explică-le asta materialiştilor!
Vedeţi? Veţi observa că ei sunt foarte departe de adevăr, de realitate. Da, foarte departe. Şi apoi ne critică: de ce stăm în preajma soarelui, când putem face atâtea lucruri noaptea? Pentru asta stăm, ca să învăţam cum să emanăm lumina, aşa cum face Soarele. El ştie cum s-o facă! Atunci noi de ce să nu ştim să facem şi noi asta?! Trebuie să mergem să-l întrebăm. De aceea o să-l întrebăm. De aceea o să-l întrebăm: Cum faci tu, ca să putem şi noi să (facem la fel ca tine)?
Aşadar, dragi fraţi şi surori, totul stă în felul de a trăi. Şi de ce Lumina este atât de preţioasă ? De ce Lumina şi Hristos sunt aproape acelaşi lucru? Pentru că, iată: nici un produs, nici un (material) – nici metal, nici piatră preţioasă, nici argint – nimic pe lume nu are capacitatea de a ne face să vedem lucrurile. Doar Lumina (poate). Doar ea are această proprietate. Iată de ce este atât de preţioasă. Puteţi (lua) orice doriţi, orice. Toate sunt incapabile să vă arate lucrurile, să le facă vizibile. Dar Lumina are această posibilitate uluitoare: ea ne face să vedem lucrurile. Iar oamenii n-au observat asta: puterile Luminii. Nimic nu are această putere, nimic. (Alte lucruri) au alte proprietăţi, desigur: hrana şi apa şi copacii şi pietrele, toate au proprietăţile lor. Şi aurul. Dar nu au această proprietate pe care o are Lumina. E singura care o are. Este ceva absolut extraordinar. Iată deci, din nou, lucruri pe care oamenii nu le văd. În ciuda Luminii, nu le văd.[…]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Personalité et bonheur
Personalitatea şi individualitatea
Conferinţa din data de 20.07.1970

…despre personalitate şi despre individualitate. Despre diferenţa dintre ele, unde se dezvoltă, care le este natura, cum se manifestă în natura umană şi cum omul nu ştie să discearnă, cum ascultă personalitatea, în loc să asculte individualitatea. Ce bogăţie extraordinară conţin aceste două cuvinte: personalitatea şi individualitatea, care este sinonim cu natura divină, cu ceea ce nu este pieritor, cu ce este etern, cu ce e divin. Aşadar, personalităţii îi este frică de tăcere/linişte. De ce? Pentru că îi place zgomotul, dizarmonia, vacarmul, războaiele, revoltele, haosul. În aceste condiţii ea se dezvoltă, înfloreşte. E curios. Ea crede că e mulţumită, fericită, plină de forţe, respiră, dar tăcerea o ucide, adică o limitează, o înlănţuie, o adoarme, o cloroformează. Atunci, biata de ea, nu ştie să se mai manifeste, înţelegeţi, cu tertipurile ei, cu aroganţa ei, cu nemulţumirile ei, cu senzualitatea ei. Nu poate. E paralizată. Priviţi, de exemplu, de ce tineretului, tinerilor, copiilor le place zgomotul? Pentru că personalitatea este cea care se manifestă deseori prin ei. Şi cum ei nu au discernământ, pentru a merge în (alte) regiuni, le place ceea ce este zgomotos, agreabil, plăcut, le plac atracţiile, simpatiile, afinităţile. Şi felul acesta, bieţii de ei, fac multe prostii. În timp ce, cu cât te maturizezi, cu cât devii mai inteligent, cu cât eşti mai în vârstă, cu atât îţi dai seama că toate aceste lucruri, aceste mentalităţi, aceste dorinţe, aceste plăceri nu au adus ceea ce căuta fiinţa; şi atunci ei încep să se cufunde puţin în tăcere, le place pacea, tihna, să mediteze, să reflecteze, să-şi amintească, să tragă concluzii, să-i înveţe pe alţii. Priviţi cât este de evident. Chiar copiii, cărora nu le place liniştea, noaptea strigă, cântă, pentru a distruge această tăcere… Când este zgomot se simt în siguranţă, sunt mulţumiţi, sunt liniştiţi. Se simt apăraţi. De ce oamenilor cu o personalitate puternică le plac orchestrele, fanfarele, jazzul, care fac un zgomot asurzitor? Ei da, ei sunt mulţumiţi, în acel zgomot. Am auzit în Japonia o orchestră – era o noutate. (Pentru că oamenii de azi şi muzicienii şi pictorii şi sculptorii nu ştiu ce să mai creeze, au epuizat tot; ei nu merg sus, în înalt, pentru a contempla, pentru a căuta, ca cei din timpurile vechi, pentru a găsi splendori, ei se plictisesc, coboară prea jos şi din ce în ce lucrurile s-au epuizat. Nu mai ştiu ce să facă. Iar acum au descoperit că dizarmonia abracadabrantă e ceva nou. Pentru că în trecut era armonia, acum trebuie să mai schimbăm puţin!… Era ceva acolo!… Am vrut să ies din sală, dar uşile erau închise! Ce-am învăţat, ce-am simţit! Era demolarea totală a fiinţei omeneşti. Cântau toţi de-ţi venea să înnebuneşti, te îmbolnăveai, te zdruncinai psihic. Iată cum se exersează oamenii pentru a ţicni toată omenirea. Şi mulţi nu ştiu de ce sunt atâţia oameni în spitale, în clinici: din cauza multor altor lucruri, desigur, dar şi din cauza muzicii. Ce «muzică»! Nu aducea nimic, sfâşia sistemul nervos, disloca, dezagrega, pulveriza tot ce e minunat. Cum pot oamenii să accepte o astfel de muzică? A, era o noutate! Cum ei nu mai ştiu să urce, să aibă inspiraţii, stări de încântare, pentru a capta, a sesiza lucruri care vin din Cer, care sunt atât de armonioase, de benefice, cum drumul (către înalt) e din ce în ce mai blocat, mai înfundat, ei iau drumul care coboară, compun chiar prin cabaret, în discoteci, în bistrouri – nu mai există alte locuri, nu-i aşa? Ei nu meditează; compun, acolo, muzica lor, care va reînoi lumea, care va regenera întreaga omenire! Ei da, şi uneori mă întreb dacă nu sunt ei nebunii. Ei vor să înnebunească omenirea; omenirea au înnebunit-o deja alţii puţin. Dar muzicienii vor isprăvi treaba. Este îngrozitor, dragi fraţi şi surori! Da, ei nu au studiat psihologia, pentru a şti că sunetele, cuvintele, toate vibraţiile acţionează asupra fiinţei omeneşti. Chiar şi fizica o dovedeşte. V-am ţinut conferinţe (în care v-am vorbit) despre figurile lui Hladni. Hladni este un om de ştiinţă care a făcut experienţe cu nisip şi cu o pudră, pe care le aşternea pe nişte plăci metalice de o tijă. Cu ajutorul unui arcuş încerca să obţină sunete. El schimba grosimea (stratului), forma, mărimea (plăcilor). El punea nisip sau pudră şi privea: când aceste plăci începeau să vibreze într-un anume fel, se formau figuri geometrice absolut extraordinare, de tot felul, de o frumuseţe!… Pentru că pe plăci existau puncte vii şi puncte moarte şi atunci punctele moarte, care rămâneau nemişcate, adunau praful, iar celelalte, care vibrau, îl respingeau. Iar particulele de praf erau distribuite în aşa fel, unele lângă celelalte, încât formau figuri geometrice.[…]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conférence:
LE DISCIPLE DOIT CHAUFFER SA PROPRE MATIRERE (la deuxième naissance)
DISCIPOLUL TREBUIE SĂ-ŞI ÎNCĂLZEASCĂ PROPRIA MATERIE (a doua naştere)
LA FEMME, PAR SON ESPRIT, PEUT FAIRE NAÎTRE L’ENFANT JESUS
(Seules les femmes realisent le royaume de Dieu sur la terre)
FEMEIA, PRIN SPIRITUL SĂU, POATE FACE SĂ SE NASCĂ COPILUL IISUS
(Numai femeile realizează Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ)
Data: 25.12.1969   –   Durata: 1h30min

Vedeţi, acest subiect, această temă a celei de-a doua naşteri atinge multe probleme, multe probleme. Despre Hara aţi auzit deja multe lucruri. Unde se găseşte Hara? Mai jos de plexul solar. La 4 cm sub ombilic. Acolo şi nu în altă parte s-a născut acest principiu: între bou şi măgar, în această mică scobitură, adică într-o gaură, o «peşteră», o iesle şi aşa mai departe. De ce a fost mereu plasat acolo? Pentru că în Iniţiere era un lucru foarte limpede, foarte bine cunoscut. De ce trebuia Isus să se nască tocmai în acel centru? Pentru că există o corespondenţă absolută cu aceleaşi legi. Întotdeauna copiii se nasc în pântec. Locul e acelaşi, dar e dispus mai bine, mai sus, materia este cu totul alta. De aceea, Hermes Trismegistus, care cunoştea toate aceste lucruri, spunea: «Ceea ce e jos este ca ceea ce e sus. Iar ceea ce e sus este ca ceea ce e jos.» De ce naşterea copilului Iisus trebuia să aibă loc într-o iesle şi nu într-un palat? Pentru că acela este locul. Şi e adevărat, este extraordinar: când acest copil, adică această forţă, acest principiu, acest element începe să-şi facă apariţia, să se trezească, exact acolo, în această regiune, unde avem anumite senzaţii: de dilatare, de căldură, de lumină, de beatitudine, de armonie, care se reflectă, care strălucesc prin intermediul creierului, prin ochi, prin plămâni… Dar (forţa/principul) este acolo. Şi de ce se spune, despre cei care vor avea această (a doua) naştere că apă vie va curge prin sânul lor, şi nu prin creier? De ce tot acolo? Iar japonezii, Iniţiaţii au lucrat şi au descoperit exact acest loc; ei au exerciţii de concentrare… Şi tot ce rămâne/s-a păstrat, pe ici, pe colo, ca (exerciţiu) de concentrare, oamenii nici n-au înţeles bine la ce serveşte.
Vedeţi aşadar că, din vreme în vreme, observăm că în lume s-au mai păstrat, sub o formă sau alta, crâmpeie din toate aceste tradiţii. (Există) Un ordin ( ???) care se concentrează aici, care se fixează aici, între ochi, închizând ochii dar făcându-i să conveargă către acest centru, care e Ajna yoga, chakra Ajna, care, după hinduşi, este al treilea ochi, aici, între sprâncene. Alţii care se concentrează în inimă, iar alţii care se concentrează aici, la gât, unde este o altă chakră. Dar, deseori, cei care le practică nu cunosc importanţa acestui lucru sau originea lor, de unde vin. Şi atunci, la un moment dat, toate acestea trebuie explicate. Aşadar, vedeţi, eu nu m-am oprit asupra acestor lucruri, pentru a vă da metode şi exerciţii de concentrare. Poate sunt mulţi care ar dori, cărora le place asta… Dar metodele pe care vi le-am dat noi sunt cele mai bune, mai eficiente şi mai ales cele mai inofensive, cele mai puţin primejdioase. Mai ales cu Soarele. Noi lucrăm cu Soarele şi, dacă am înţeles bine, bine de tot ce este Soarele, vom descoperi tot, vom dezvolta tot.[…]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Reînnoirea memoriei celulelor
Data: 08.08.1969

Aţi auzit, dragi fraţi şi surori, cele câteva cuvinte despre cele 4 elemente, despre cei 4 Îngeri. Bineînţeles că se pot încă spune cu mult mai multe şi dacă ne-am preocupa conştient, cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot gândul să înlocuim tot ce e deja vechi, putrezit, mucegăit, negativ, întunecat în interiorul nostru, ce e bolnăvicios, dezarmonios – pentru că, în fiecare făptură există, totuşi, astfel de particule, celule uzate, elemente chimice deja/devenite nocive…
Deci, cea mai mare ştiinţă, cea mai măreaţă muncă a discipolului este de a înlocui tot ce e uzat, tot ce e deteriorat, tot ce e vulnerabil şi oxidabil, de a-l înlocui cu cele mai bune materiale, care sunt în înalt. Nu există vreo muncă mai plină de slavă, mai meritorie şi mai utilă. Ei da, dar tocmai această muncă a fost lăsată de-o parte, (această muncă) despre care oamenii nu au nici măcar o idee, o noţiune, (nu bănuie) că ar trebui să facă acest lucru. Oamenii obişnuiţi nu s-au gândit niciodată la asta. Ei spun: «Păi, mâncând, bând, respirând, muncind, distrându-ne, schimbarea se face. Priviţi ce ne spune ştiinţa: în 7 ani totul (în organism) s-a schimbat, s-a reînnoit. » Iată, iată o greşeală. Da, e adevărat, celulele sunt reînnoite, particulele sunt mereu noi, nu există nimic care să fi rămas (acolo) de mult timp, dar există un lucru care nu este reînnoit: este memoria acestor celule vechi, a acestor particule vechi. Căci, dacă aceste celule n-au fost “ortodoxe”/s-au abătut de la reguli, toate aceste lucruri vechi – slăbiciunile, viciile şi defectele şi temerile – ele le transmit noilor celule şi atunci acelaşi lucru se repetă veşnic, deşi materialele au fost reînnoite. Priviţi (cum se petrec lucrurile) într-o uzină – v-am vorbit despre asta, v-am ţinut conferinţe (despre acest subiect): într-o uzină sau într-o administraţie, într-o armată sau oriunde (altundeva), personalul este mereu reînnoit. Dar munca/activitatea desfăşurată este mereu aceeaşi. Aşadar, e mereu la fel: cei care pleacă transmit ca moştenire celor noi aceleaşi cunoştinţe, aceleaşi scheme (chichiţele meseriei); iar cei noi, care vin pentru a duce mai departe munca, procedează exact la fel ca cei vechi. Or, oamenii n-au văzut acest lucru/aspect, nu s-au oprit asupra acestei laturi subtile, ei se opresc asupra particulelor. Desigur, când mâncăm, când bem, când respirăm, introducem în noi (înşine) materiale noi, nu e nici un dubiu. Nu sunt aceleaşi. Unele dintre ele, dintre cele vechi, sunt înlăturate. Şi oamenii îşi imaginează că totul este reînnoit. Ei da, da, pe de o parte sunt reînnoite, pe de altă parte nu sunt reînnoite. Ca dovadă, persoana este aceeaşi, aceeaşi vicioasă, temătoare sau senzuală sau zgârcită sau rea sau vindicativă sau proastă, stupidă.
Degeaba îşi reînnoieşte toate materialele, pentru că există ceva ce nu se reînnoieşte. Şi acest lucru trebuie explicat. Faptul rămâne fapt. Iar eu vă explic, tocmai, că fiecare particulă, fiecare celulă este impregnată de o memorie, adică, în forul ei interior există înregistrări, există clişee, există o întreagă scriitură, un suflet, dacă vreţi. Şi acest lucru nu este reînnoit. Tocmai aici trebuie să reînnoim, ca atunci când materia este nouă şi forţa care se află în această materie este/să fie de o calitate superioară. Este atât de limpede, atât de simplu! Iată de ce, aceste exerciţii pe care discipolul trebuie să le facă, el trebuie să le facă bine/corect: mâncând, bând, respirând şi aşa mai departe, este foarte bine; dar el trebuie să înlocuiască clişeele vechi cu altele noi, absolut virgine, absolut spirituale, absolut dezinteresate, absolut pline de iubire şi de lumină. […]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Liniştea la masă. Viaţa la Bonfin
Extras din conferinţa din 13.07.1969

Noii veniţi trebuie să înveţe limbajul nostru, aşa cum un străin caută să înţeleagă limba ţării unde călătoreşte, pentru a putea comunica, a se adresa celorlalţi oameni. Care este limbajul nostru? Este liniştea, armonia, iubirea, bucuria şi mai ales faptul de a înlocui nepăsarea cu ceva mai bun… În lume am învăţat să distrugem, să zdrobim, să lovim, dar aici învăţăm cum să respectăm, cum să ne adaptăm, cum să înţelegem, cum să iubim şi cum să facem schimburi, cum să fim fericiţi… Îi invit acum pe toţi noii veniţi, care nu au învăţat încă acest limbaj, să judece puţin, să se sincronizeze, adică să se împreuneze cu această ambianţă, să simtă noul, adică lucrul constructiv, nu acela care demolează; şi mai ales, ceva ce ei nu au învăţat în societate sau în familie, la recepţii sau la restaurante, atitudinea de a mânca în linişte, însoţită de iubire şi de cele mai frumoase gânduri, mestecând bine alimentele, fără a deranja vecinul, fără a face zgomot cu furculiţa. Tocmai aici v-am revelat că puteţi deveni Iniţiaţi, deşi toată lumea crede că aceasta este o chestiune lipsită de importanţă; da, tocmai aici ne putem controla, putem cântări mai bine lucrurile, le putem măsura mai bine, începând prin această autostăpânire a fiinţei. Astfel putem dezvolta celule şi centri extraordinari, care ne vor fi de folos apoi în alte activităţi, mult mai importante, ale vieţii zilnice, care presupun o stăpânire perfectă a situaţiilor ivite. În loc să comitem tot felul de prostii, ar trebui să începem cu începutul… Toată lumea a început aşa, prin procesul nutriţiei, făcându-l util şi folositor, ca să extragă elemente pe care ştiinţa oficială nu a reuşit încă să le găsească. Întâlnim în procesul hranei, în alimente, elemente chimice de o calitate şi de o altă consistenţă de o altă forţă şi strălucire care vor fi descoperite mai târziu… Şi astfel reuşim să captăm aceste “noutăţi”, hrănindu-ne cu iubire, cu inteligenţă, controlându-ne gesturile, şi mai ales, evitând să facem orice zgomot!… Veţi observa, chiar şi cei noi veniţi, care aţi frecventat anumite persoane, aţi vizionat anumite filme, aţi citit anumite cărţi, că aţi putut aduna câteva elemente şi straturi şterse şi groase, fără să vreţi; acestea vă împiedică să vedeţi clar şi să simţiţi lucrurile spirituale, înalte… Dar, aruncând deoparte aceste straturi, aceşti conducători nefaşti ai lumii, veţi începe să vibraţi şi să simţiţi lucruri şi stări pe care nu le-aţi mai simţit până acum şi veţi descoperi noi cunoştinţe, lumi noi, şi astfel vă veţi schimba atitudinea, cuvintele, comportamentul… deoarece aţi cunoscut, aţi gustat, aţi atins lucruri pe care oamenii obişnuiţi nu le cunosc. Iată cum ne instruim într-o Şcoală Divină… Nu atât prin lecturi sau conferinţe, dar mai mult printr-o experienţă personală făcută cu forţele vii ale naturii!… Dacă veţi avea răbdare şi încredere în cuvintele mele, veţi trăi senzaţii şi momente noi, care vor depăşi tot ceea ce aţi cunoscut până în prezent… Aceia care au venit mai demult aici sunt respectuoşi, devotaţi, amabili şi simpli, naturali, nu se tem că îşi vor pierde libertatea, aşa cum se predică de obicei în lumea obişnuită: dacă devii modest şi simplu, rişti să-ţi pierzi personalitatea!… Desigur că există la început mici greutăţi de acomodare pentru noii veniţi, de nivelare, de a deveni simpli şi încrezători; pentru că, oamenii au fost învăţaţi mereu să se apere, să fie într-o situaţie permanentă de replică, devenind bănuitori şi critici, neîncrezători… Astfel, ei pierd posibilitatea de a vibra la unison cu colectivitatea, ca să poată simţi şi vedea ceea ce alţii au văzut şi au simţit… Această atitudine care presupune cearta şi apărarea poate fi aplicată unor oameni necinstiţi, egoişti, şi atunci trebuie să luptăm!… Dar aici, în mijlocul nostru, această atitudine este lipsită de sens, inutilă. Destindeţi-vă, comportaţi-vă cât mai simplu cu putinţă, încercaţi să observaţi că nimeni nu vă face nici un rău… Adresez aceste cuvinte noilor veniţi, care au venit aici, în acest mic colţ de paradis!… O soră mi-a povestit ieri că a venit până aici cu un taxi luat de la Frejus. Şoferul, aflând unde se duce, a deschis larg ochii şi i-a spus persoanei respective că se îndreaptă către un loc excepţional, cu oameni cinstiţi şi cu o ambianţă pe care nu o găseşti nicăieri!… Şi eu am fost mulţumit de cele auzite, aflând că până şi şoferii au început să ne facă reclamă! Am început să cred şi eu că aici e un colţ de paradis ![…]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Centrul Hara
Conferinţa din 06.03.1969
(Videlinata – Elveţia)
C
Conferinţă improvizată

Întrebare: Maestre, aţi vrea să ne spuneţi cum se manifestă a doua naştere?
E un subiect pe care l-am tratat deja de mai multe ori, mai ales de Crăciun când eşti obligat să te opreşti asupra naşterii lui Iisus. Aşa cum v-am spus, naşterea lui Iisus trebuie interpretată simbolic ca naştere a lui Hristos în fiecare suflet. Nu e de-ajuns că Iisus s-a născut acum 2000 de ani. Creştinii sunt foarte mândri de asta, se bucură că acest eveniment fericit a avut loc, dar se opresc aici. Nu sunt mulţi cei care se gândesc să lucreze, să facă eforturi şi să înveţe pentru ca Iisus să se nască interior în fiecare suflet, în fiecare spirit. Căci dacă ar fi fost de-ajuns ca Iisus să se nască acum 2000 de ani, de ce n-a sosit încă Împărăţia lui Dumnezeu? Războaiele, sărăcia, bolile, toate acestea ar fi trebuit să dispară.
Naşterea lui Iisus a fost fără îndoială un eveniment foarte important. Nu există cuvinte pentru a-l exprima. N-am spus niciodată că trebuie minimalizată importanţa naşterii lui Iisus din punct de vedere istoric, dar insist în a arăta că trebuie să existe o continuare. Din punct de vedere religios, din punct de vedere mistic, naşterea lui Iisus trebuie continuată. Un asemenea eveniment nu trebuie niciodată să fie limitat în timp. Această problemă nu este clară pentru creştini; cu toate acestea, ei ştiu că un apostol a spus: “Câtă strădanie am cheltuit pentru a face să se nască în voi Hristosul!”. Înseamnă că şi apostolii ştiau că naşterea lui Iisus trebuie să se repete în fiecare suflet. Şi sub ce formă? Este o problemă foarte vasta. Trebuie arătat cum a fost construită fiinţa umană în atelierele Domnului. A studia fiinţa omenească nu constă în a o cântări, a o măsura, a o taia în bucaţi pentru a vedea ce se află înăuntru. Nu, în felul acesta nu vom descoperi nimic, sau doar niscaiva organe, niscaiva oase, nervi şi capilare , dar nu vom descoperi omul însuşi, căci el nu este acolo.
Esenţialul, în om, este ceea ce este invizibil, impalpabil, imponderabil, subtil. Dar ar trebui să vorbesc mult despre acest subiect şi astăzi nu este timp. Am făcut-o deja în alte conferinţe, în care v-am explicat ce este corpul astral, corpul mental, corpul cauzal, buddhic şi atmic, materia din care sunt făcute, precum şi rolul şi funcţionarea lor. Despre toate aceste corpuri, ştiinţa oficială nu are nici o idee, de aceea multe probleme vor rămane de nerezolvat pentru ea: probleme pedagogice, psihologice şi medicale. Vor rămâne de nerezolvat, pentru că rezolvarea lor nu depinde nici de mijloacele fizice, nici de condiţiile materiale, ci de cunoaşterea corpurilor subtile. Am ţinut deja multe conferinţe referitoare la acest subiect şi nu pot reveni asupra lui. Acum ar trebui să ne oprim asupra laturii simbolice a ieslei. Da, de ce s-a născut Iisus într-o iesle, pe paie, între un bou şi-un asin. Veţi întelege în ce loc al corpului se găseşte această iesle, dacă vă amintiţi de conferinţa pe care v-am ţinut-o despre centrul Hara, când vă citam acest pasaj din Evanghelie: “…Din sânul lui vor ţâşni izvoare de apă vie”. De ce trebuia Iisus să se nască într-o iesle şi nu într-un palat, într-un templu, într-o locuinţă mare şi somptuoasă? Vedeţi, în Evanghelii totul este simbolic, dar de 2000 de ani, credincioşii n-au bănuit niciodată că îndărătul acestei povestiri a naşterii lui Iisus într-o iesle există ceva foarte profund. Ei cred că discipolii lui Iisus erau analfabeţi şi ignoranţi pe care El s-a dus să-i culeagă printre pescari.
Da, într-adevăr, Iisus era orb şi a ales pe te miri cine. Dacă s-ar şti numai ce au fost discipolii lui Iisus în alte încarnări! Au fost profeţi, regi şi printre ei se afla chiar şi Solomon. Da, printre cei 12 apostoli se afla Solomon. Şi cine era Solomon? Bineînţeles, nu mai era ca în trecut?… I s-a luat toată măreţia, toată slava, pentru că a trăit prea mult în opulenţă şi cu femeile; totuşi, întrucât avea mari calităţi şi multe cunoştinţe, i s-a dat un loc lângă Iisus. Numai că creştinii nu cred în reîncarnare şi apoi vor să le explici totul. Nu vor izbuti să explice nimic fără reîncarnare. […]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)