Natura inferioară din noi este atât de egoistă, de rea, de crudă, pentru că ea a trăit în niște condiții foarte dificile. Priviți ce trebuie să înfrunte animalele pentru a-și găsi hrana sau un adăpost, și să îl păstreze, sau pentru a se apăra față de alte animale!…Cum ați vrea ca această natură primitivă care a trăit în aceleași condiții să devină acum generoasă și dezinteresată? Nu, tocmai, pentru a supraviețui, ea trebuie să fie egoistă, vindicativă, și astfel ea este perfectă în manifestările sale.
Așadar, natura inferioară a avut dreptul la un loc sub soare, și ea și-a împlinit pe deplin sarcina, dar ea nu reprezintă ultima etapă a dezvoltării umane. Acum este rolul inteligenței să-și exprime calitățile. Datorită ei, va exista un echilibru între forțele instinctive și forțele echilibrate. Astfel spus, natura inferioară va deveni hrana naturii superioare care va profita de toate bogățiile ei și va fi împlinire.
Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov
Gândul zilei de 15 februarie
Recomandam urmatoarele articole:
– Ierarhia interioară – se află în natură
– Simbolurile – natura reflectă realitățile vieții noastre interioare
– Natura inferioară – dacă ne legăm de cea a oamenilor ne întârziem evoluția
– Ziua și noaptea – se regăsesc sub diferite forme în natură
– Natura inferioară – să o facem slujitoarea naturii superioare