materie tagged posts

Materia – noi avem de luptat zilnic împotriva poverilor ei

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Noi trebuie să ne luptăm zilnic cu propriul întuneric, cu propriile poveri. Da, să ne luptăm zilnic. Veți spune: „Până când va dura?” Atât timp cât ființa umană va coborî să se încarneze pe pământ, ea va trebui să aibă un corp, iar un corp este prin natura sa masiv, grosier, el nu poate scăpa de legile materiei. Când ea va tăia complet legăturile sale cu pământul, la sfârșitul evoluției sale, ea va scăpa de această strivire, de acest întuneric. Dar cât se va afla pe pământ, nu trebuie să-și facă iluzii, ceva din ea se va supune mereu materiei.

Veți spune: „Ce putem face dacă materia are o așa de mare influență asupra noastră?” Să fim mai întâi conștienți de limitările impuse de ea, dar în același timp să luptăm ca să le depășim, și prin rugăciune, meditație, să ne agățăm cu toate forțele de Tatăl nostru Celest care ne-a creat, să Îl iubim, să sperăm în El. este singurul mijloc de a ne elibera în mod progresiv de această influență.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 12 octombrie

Recomandam urmatoarele articole:
Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.12.25 – Discipolul trebuie sa-si incalzeasca propria materie (a doua nastere)
Materia – să coborâm în ea pentru a o însufleți
Marea Operă – fazele sale corespund succesiunii culorilor în natură
Scoica perlieră – ne învață cum să ne transformăm dificultățile
Budha – care își privește mâna dreaptă

Read More

Materia – să coborâm în ea pentru a o însufleți

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Spiritualitatea nu constă în dispreţuirea materiei, ci în a coborî în ea, a lucra asupra ei pentru a o însufleţi, a o organiza. Iar prin „materie”, trebuie să înţelegem deopotrivă şi corpul fizic. Dacă îl neglijăm sub pretextul că ne consacrăm funcţiilor nobile ale intelectului, ale sufletului şi spiritului, aceste funcţii deopotrivă vor slăbi încet-încet.

Nu trebuie să lăsăm corpul fizic în starea unei case părăsite ce ajunge un adăpost al insectelor şi păsărilor nopţii. Din contră, proprietarul lor trebuie deseori să o cureţe, să o întreţină, să o facă mai suplă, mai vie. Coborârea în materie având această intenţie nu reprezintă niciodată o cădere. Tocmai aici trebuie să facem o distincţie corectă între coborâre şi cădere. Coborârea în materie este un lucru, căderea este altceva. Noi trebuie să coborâm în materie cu intenţia de a o însufleţi, a o lumina, pentru a face din corpul nostru lăcaşul Dumnezeului viu.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 26 septembrie

Recomandam urmatoarele articole:
Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.12.25 – Discipolul trebuie sa-si incalzeasca propria materie (a doua nastere)
Marea Operă – fazele sale corespund succesiunii culorilor în natură
Scoica perlieră – ne învață cum să ne transformăm dificultățile
Budha – care își privește mâna dreaptă
CE VEDE DUMNEZEU

Read More

Materia – asupra căreia lucrează gândirea noastră pentru a-i da niște forme

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 20 noiembrie

“Spuneți că vă rugați, că meditați, dar știți cu adevărat în ce constă lucrarea gândului?… În noi și în jurul nostru există o materie subtilă, dar neorganizată, o materie care nu a primit încă niște forme. Asupra acestei materii gândul nostru are niște puteri, și depinde de noi să o considerăm ca un fel de aluat de modelat și să lucrăm asupra ei, pentru a deveni niște creatori în lumea frumuseții, a armoniei și a luminii.

Desigur, tot ceea ce facem, creăm, construim în planul material este important; dar infinit mai importante sunt creațiile noastre psihice, și despre aceste creații, care sunt deopotrivă niște entități vii, Cerul ne va cere socoteală. Fiindcă nu își stăpânesc gândul, mulți oameni populează spațiul cu niște entități dăunătoare care propagă peste tot cearta și haosul! Dimpotrivă, discipolul conștient de puterile gândului său, încearcă să producă numai niște entități ce vor aduce peste tot pacea, lumina și iubirea.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.12.25 – Discipolul trebuie sa-si incalzeasca propria materie (a doua nastere)
Morții – cum să acționăm ca să le păstrăm prezența
Misiunea ființei umane – să lucreze pe pământ cu mijloacele Cerului
Pământul – capacitatea sa de a absorbi și a transforma resturile. Un exercițiu
Spiritul și materia – nu trebuie niciodată să le considerăm în mod separat

Read More

Spiritul și materia – nu trebuie niciodată să le considerăm în mod separat

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 27 iulie

“Oriunde am cerceta în natură, nu vedem nicăieri că spiritul caută să se descotorosească de materie. Dimpotrivă, de la originea creației, spiritul arată că are nevoie de materie. De ce? Pentru a o transforma, a o purifica, a o face la fel de vibrantă ca lumina. Dacă s-ar descotorosi de ea, el ar rămâne neproductiv, fiindcă el se poate manifesta și crea numai prin materie, care este soția sa mult iubită. Numai oamenii neștiutori doresc să îi determine să divorțeze.

Așadar, să nu aveți încredere în toate filosofiile ce caută să separe spiritul de materie, unele pentru a păstra numai materia, altele pentru a păstra numai spiritul. Singura adevărată filosofie este cea care ne învață că spiritul coboară în materie pentru a o stăpâni, a o însufleți și a se manifesta prin ea. Desigur, este o activitate fără sfârșit, dar spiritul nu se descurajează niciodată și el revine fără încetare să sărbătorească unirea sa cu materia.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Adevărata realitate – o întâlnim numai în lumea sufletului și a spiritului
Împlinirea – o întâlnim numai în regiunile spirituale
Lume fizică și lume spirituală – noi posedăm niște organe ce ne permit să trăim în una și în alta
Viața spirituală – o strădanie a fiecărei clipe
Legea afinității – o cheie a împlinirii spirituale

Read More