J. Donald Walters tagged posts

Capitolul IV – Pregătirea pentru meditaţie

Este important să te pregăteşti pentru meditaţie aşa cum trebuie. Dacă încerci să meditezi după o masă copioasă de exemplu – energia ta va avea mult de muncă în acest timp pentru a digera alimentele. Căci corpul tău foloseşte pentru digestie aceeaşi energie pe care o foloseşte şi mintea pentru a se concentră intens. Dacă energia este deturnată spre stomac, vei avea la dispoziţie mai puţină pentru meditaţie.
Încearcă numai să vorbeşti despre chestiuni de filozofie abstractă după o masă copioasă. Îţi vor scăpa unele dintre punctele esenţiale; sau vei constata că ideile îţi scapă printre degete de îndată ce le-ai apucat. Dacă te vei strădui să te concentrezi, este posibil să te alegi cu o indigestie, ca urmare a redirecţionării forţate a energiei către creier.
Înainte să meditezi, mă mânâncă frugal. Şi, mai bine chiar, nu mânca deloc – cu alte cuvinte, aşteaptă două sau trei ore după o masă copioasă.
Cele mai potrivite ore pentru meditaţie sunt – în funcţie numai de disponibilitatea ta în această privinţă – dimineaţa, după deşteptare, înainte de mese şi seara, înainte de culcare.
Lăsând deoparte aceste consideraţii, există momente universal favorabile meditaţiei, fără legătură cu programele individuale. Aceste ore sunt, cu aproximaţie, 6 dimineaţa, 12 la amiază, 6 după-amiaza şi miezul nopţii : ore asociate mişcării Soarelui, deoarece această mişcare prezintă variaţii, iar aceste recomandări au numai caracter general. Pentru a fi mai precis, cele mai bune ore ale dimineţii şi ale serii sunt la răsărit şi la apus.
Aceste 4 momente sunt recomandate, în special, deoarece corespund schimbărilor pe care le suferă energia din atmosfera pământului. La fiecare dintre aceste treceri, apare un “ punct de repaus “ în natură. Acesta este asemănător pauzei pe care o face o minge când este aruncată în sus, chiar înainte să înceapă să cadă. Meditând în aceste momente de repaus ale Naturii sau în preajma lor, îţi va fi mai uşor să obţii calmul mental. Dacă aceste momente recomandate în mod clasic nu sunt adecvate programului tău zilnic, nu-ţi face probleme. Beneficiile meditaţiei în intervalurile menite de natură sunt secundare în raport cu importanţa meditaţiei ca atare. În acest caz, alege, pur şi simplu, nişte momente potrivite pentru ţine. Însă îţi fac o recomandare imperioasă : încearcă să meditezi la aceleaşi ore în fiecare zi.În felul acesta, îţi vei forma tipare comportamentale care te vor ajută să laşi deoparte gândurile care te distrag atunci când te aşezi să meditezi. Energiile atmosferice menţionate mai înainte sunt subtile şi,cu toate acestea, reale. Este posibil să devii conştient de ele, deoarece meditaţia te ajută să îţi cultivi sensibilitatea.
Există şi alte energii în afara celor din atmosferă. Unele dintre ele – nu vorbesc aici despre forţă de gravitaţie – acţionează asupra forţei vitale din corp pentru a-l trage în jos. Vezi tu, în timpul meditaţiei, forţa vitală are nevoie să circule spre creier. Te poţi izola de anumite energii din categoria aceasta, care trag în jos. Izolaţia nu trebuie să fie reprezentată de vreun dispozitiv electronic de ultimă oră. Este suficientă o simplă pătura de lână. O piele de căprioară este şi mai eficientă. Şezi pe unul dintre aceste materiale în timpul meditaţiei. Chiar dacă nu simţi în mod conştient, aceste beneficii, crede-i pe cuvânt pe cei a căror conştiinţa dezvoltată pe parcursul multor ani de meditaţie a ajuns să fie fin armonizata cu energiile pământului. Capacitatea yoghinilor de a face asemenea observaţii este la fel de reală ca şi capacitatea ta de a-i spune unui sihastru din Himalaya cum să-şi aşeze antena de televiziune că să aibă cea mai bună recepţie. Izolaţia da rezultate şi mai bune dacă, sub pătură din lână sau sub pielea de căprioară, pui o bucată de mătase.
Şi direcţia fetei tale din timpul meditaţiei influenţează concentrarea. Din nou, momentul zilei, izolarea, direcţia – niciuna dintre acestea nu este esenţială. Ele sunt doar adjuvante. Totuşi, dacă ţi se pare convenabil să procedezi astfel, asaza-te cu faţa spre răsărit. Dacă estul nu îţi este la îndemână din cauza poziţionării locuinţei, asaza-te cu faţa spre nord.
Potrivit multor tradiţii străvechi, iluminarea ne vine de la răsărit. Nu vreau să spun din Orient, ci din direcţia estică, indiferent unde te-ai afla.Din moment ce scopul nostru este să obţinem eliberarea din înlănţuirea pe care o implică ego-ul, ar fi interesant să ai în vedere, sub acest aspect, direcţia nordică. În momentul morţii, spre exemplu, yoghinii consideră că este de ajutor să se aşeze cu capul spre miazănoapte ( sud ). Dacă vrei să meditezi pentru a te eliberă de grijile lumeşti, este bine să te aşezi, de asemenea,cu faţa spre nord. Încearcă să cântăreşti aceste afirmaţii în funcţie de ceea ce ştii despre viaţă şi despre civilizaţie. Cursul civilizaţiei nu s-a îndreptat, oare, pe bună dreptate către vest? Şi nu s-ar părea că dinspre nord vine un flux mai puternic de spirit de libertate? Mie mi se pare că acest fapt este adevărat pentru fiecare ţară, cu toate că nu am întreprins un studiu exhaustiv pe această temă. Spiritul ortodoxiei, pe de altă parte, şi al devotamentului faţă de tradiţie pare să curgă, din partea sudică a oricărei ţări, spre nord.
Aceste fenomene se manifestă variat.Dorinţa de libertate, de exemplu, se poate exprima în diverse moduri, cum ar fi, printr-un spirit rebel la unii oameni şi prin dorinţa aprinsă de eliberare din legăturile spirituale la alţii.Spiritul ortodoxiei îşi poate găsi exprimarea în moduri foarte variate, cum ar fi opoziţia dogmatică faţă de nou şi loialitatea faţă de valorile care, testate de-a lungul secolelor, s-au dovedit adevărate.
În timpul meditaţiei, aspirantul spiritual cauta,de obicei, atât iluminarea (energia din est), cât şi libertatea sufletului (energia din nord). Direcţia vestică este pentru a oferi, mai curând, decât a primi energie. În meditaţie, trebuie să cauţi, mai curând, să primeşti decât să oferi ( desigur cu excepţia cazului în care optezi pentru a împărtăşi cu alţii fructele meditaţiei ). Prin urmare, estul este o direcţie adecvată pentru meditaţie. În acelaşi timp, direcţia sudică este asociata afirmării status quo-ului nu ridicării împotriva lui. Dimpotrivă, meditaţia face apel la eliberarea interioară din tiparele de gândire care aparţin ego-ului. Prin urmare, nordul este o direcţie mai bună pentru meditaţie decât sudul.
Rămâne totuşi întrebarea : care este cea mai bună direcţie pentru meditaţie, estul sau nordul? Iluminarea trebuie să vină înaintea eliberării. Prin urmare, estul este direcţia preferabilă pentru cel care o caută. Cu toate acestea, şi nordul este bun, dacă poziţia locului tău de meditaţie îl face preferabil.
Dacă îţi poţi rezerva un loc special pentru meditaţie, fă acest lucru. Desigur, cel mai bine ar fi să ai o cameră destinată exclusiv meditaţiei, dar, dacă acest lucru nu este posibil, atunci poţi separa, pur şi simplu, cu un paravan o parte din dormitor. Un asemenea spaţiu îţi va permite să acumulezi vibraţii meditative în el. După un timp, vei simţi liniştea chiar din momentul în care vei păşi în el.
Ce se poate spune despre postura? Există o poziţie optimă pentru meditaţie? Ţi-ai putea imagina că poziţia cea mai relaxată ar fi întins pe spate, pe podea. Ei bine, s-ar putea să fie cea mai relaxată, însă nu ar fi şi cea mai favorabilă pentru meditaţie. Problema poziţiei întins este aceea că îţi facilitează alunecarea în subconştient. Meditaţia trebuie să te ducă spre pacea superioară a supraconștiinței.
În Biserica Creştină Occidentală, poziţia tradiţională pentru rugăciune este în genunchi. În Biserica Ortodoxă Răsăriteana, oamenii se roagă în picioare. Îngenuncherea ajuta la inducerea unui spirit de umilinţă. Poziţia în picioare demonstrează un respect formal faţă de Dumnezeu. Problema ambelor poziţii, din punctul de vedere al meditaţiei, este aceea că nu ajută la relaxare. În timpul meditaţiei, vrei să te ridici deasupra conştiinţei corpului. A fi încordat înseamnă a fi legat de corp. Mai mult, nu are nici un rost să încerci să-L impresionezi pe Dumnezeu cu umilinţa sau cu veneraţia ta faţă de El. Îţi cunoaşte fiecare undă a inimii. În faţa Lui, nu poţi ascunde nimic. Prin urmare, a uita de tine este o umilinţă suficient de mare. Pe bună dreptate, cea mai bună definiţie a umilinţei este completă uitare de sine. Şi cea mai bună expresie a respectului este să fii absorbit contemplându-L.
Pentru că umilinţa nu este minimalizarea sinelui, cum îşi imaginează mulţi oameni. Ea înseamnă ridicarea deasupra eului mărunt pentru a te lăsa în seamă infinitei dragoste şi înţelepciuni ale lui Dumnezeu. Habotnicii care se înclină, ritualic, până la pământ de nenumărate ori, şi îşi aruncă, figurativ, ţărână în cap Îl uita pe Dumnezeu prea adesea, în timp ce acordă o atât de exagerată atenţie propriei lor nimicnicii.
Chiar nu însemnam nimic în faţa lui Dumnezeu? Şi atunci, de ce nu încetăm să ne mai gândim la acest “nimic“ şi să ne dăm Lui cu totul? Adeseori, în manifestarea exterioară a umilinţei lor, oamenii îşi exprima mai mult mândria.
Ştiu o poveste, care mi-a fost relatată de un prieten evreu, despre un rabin care, într-o sâmbătă, la sinagogă, s-a dus în faţa altarului, s-a aruncat în genunchi şi a strigat: “Sunt un nimic! Sunt un nimic!“
Ajutorul rabinului, inspirat de această dovadă de umilinţă, i-a urmat exemplul. Şi el s-a aruncat în genunchi şi a strigat: “Sunt un nimic! Sunt un nimic!“ În acest moment, portarul, mişcat de exemplul lor, a venit repede pe culoarul din mijloc şi s-a aruncat şi el în genunchi în faţa altarului, strigând: “Sunt un nimic! Sunt un nimic!“ Rabinul cu o expresie zeflemitoare, s-a întors către ajutorul lui şi i-a spus: “Ce să spun, uite cine se crede un nimic!“
De regulă, meditaţia este practicată ca un serviciu divin, dar nu trebie să fie aşa. Scopul său real este să ne ajute să ne dăm seama, la niveluri tot mai profunde ale fiinţei noastre, cine suntem în miezul nostru cel mai intim. Dacă, pentru tine, această căutare înseamnă să-ţi ţintuieşti ego-ul în adâncuri, atunci este posibil să nu-ţi fie necesară o atitudine de proslăvire. Pe de altă parte, dacă crezi că Dumnezeu Unicul este adevăratul tău eu, proslăvirea îţi va veni de la sine. În ambele cazuri, cu cât pătrunzi mai profund în inima adevărului, cu atât mai spontan se vor naşte în tine sentimente de proslăvire. Deoarece adevărul a ceea ce suntem în spatele ego-lui nostru inspiră evlavie. Însă, pentru moment, probabil că vrei să-ţi găseşti numai liniştea sufletească. În acest caz, şi aceasta este tot meditaţie. Important este să devii calm în lăuntrul tău. Iar primul pas către calmul interior este relaxarea totală.
Prin urmare, cea mai bună postura pentru obţinerea acestei stări este cea recomandată în Orient : poziţia şezând.
Dacă şezi pe podea, în poziţia tradiţională, cu picioarele încrucişate, său chiar pe un scaun nu are prea mare importanţă. Există unele avantaje legate de poziţia cu picioarele încrucişate. Poziţia lotus, de exemplu, şi unele dintre celelalte poziţii recomandate, în mod tradiţional, de învăţăturile yoga exercită presiune asupra anumitor nervi şi astfel, induc relaxarea fizică. Pentru mulţi occidentali dezavantajul acestor poziţii este acela că trupurile lor sunt obişnuite să şadă pe scaune. Relaxarea, în condiţiile în care picioarele sunt încrucişate în poziţia aceasta complicată, nu este doar dificilă, ci de-a dreptul imposibilă pentru mulţi dintre ei. Problema ridicării deasupra conştiinţei corpului devine cu totul discutabilă pentru ei. În loc să se întrebe: “Când mi se va înălţa spiritul?”, ei se întreabă cu disperare: “O să mai pot să merg vreodată? “
De fapt,numai două lucruri sunt necesare:coloana vertebrală să fie menţinută dreapta, iar corpul, relaxat. Poziţia dreaptă a coloanei vertebrale este necesară din două puncte de vedere: în primul rând, induce o atitudine mentală pozitivă şi,în al doilea rând, face că forţa vitală să urce la creier mai uşor. Prin urmare, stai pe un scaun, dacă preferi, dar ai grijă să-ţi ţii coloana vertebrală dreaptă.
Dacă stai pe un scaun, alege unul fără braţe. Pătura din lana ( şi bucata de mătase, dacă o foloseşti ca să acoperi pătură ) trebuie să coboare peste spătarul scaunului, peste scaunul propriu-zis şi să-ţi ajungă până sub tălpi. Așează-ţi mâinile pe coapse, cu palmele în sus, la ungiul pe care acestea îl fac cu abdomenul. Ţine coatele în spate, omoplaţii uşor apropiaţi şi piepul în faţă. În acest timp, urmăreşte relaxarea, nu sta încordat. Trage bărbia puţin pe spate, paralel cu podeaua. Priveşte în sus şi închide ochii.
În capitolul următor, vom discuta mai detaliat despre cum se relaxează corpul.

Întrebări şi răspunsuri

I: Ai menţionat “punctele de repaus”. Există asemenea puncte ale funcţiilor organismului, comparabile cu cele din natură obiectivă?
R: Există, desigur, pentru că suntem parte integrantă a Naturii. Acesta este şi motivul pentru care rezonam cu evenimentele exterioare din natură. De exemplu, între o respiraţie şi altă există un punct de repaus. Un punct de repaus apare şi între expiraţie şi inspiraţie şi, din nou, între inspiraţie şi expiraţie. Vei constată că este o practică bună să îţi urmăreşti respiraţia în timpul meditaţiei. Concentrează-te mai ales asupra acelor pauze dintre respiraţii. Bucură-te de ele. Fii atent însă şi la celelalte puncte de repaus din viaţa ta, de la capătul unei succesiuni de gânduri sau de sentimente, din momentul unei schimbări a direcţiei activităţilor tale, din momentul trezirii sau din momentul adormirii. Învaţă să trăieşti mai mult aceste pauze. Nu-ţi scufunda conştiinţa într-un vârtej de permanentă activitate. O tehnică bună pentru schimbarea direcţiilor din viaţă care nu îţi plac – de
exemplu, a unei stări de spirit proaste sau a unui acces de gelozie, furie său disperare – este crearea deliberată a unei pauze – atât fizice, cât şi mentale – pe care să o foloseşti apoi pentru a afirma schimbarea pe care ţi-o doreşti. Iată cum poţi face acest lucru:
Inspiră şi încordează-ţi corpul; expiră şi relaxează-te. Apoi, ţine-ţi respiraţia cât timp ţi se pare confortabil să o faci, păstrându-ţi, în acelaşi timp, mintea golită de orice gând. Când trebuie să inspiri din nou, inspiră, o dată cu aerul gândul la o enrgie opusă celei pe care vrei să o schimbi. În acelaşi timp, umpleţi mintea cu gânduri vesele şi constructive: bunătate şi acceptare faţă de toată lumea, dacă problema ta este gelozia; non-atașament calm şi o stare de spirit bună, dacă este vorba despre furie; curaj, dacă este vorba despre disperare. Şi aşa mai departe.

Vizualizare

( continuă vizualizarea pe care am urmat-o până acum )
Stai pe malul râului. Priveşte dincolo, pe celălalt mal, şi pregăteşte-te pentru traversare simţind în continuare în partea posterioară a creierului, nevoia de a calma acei curenţi de implicare a ego-ului, de gândurile, sentimentele şi dorinţele neobosite. Apoi, îndreaptă-te mental, către lumea din jurul tău. Simte influenţele subtile ale energiilor şi modurile în care acestea te afectează. Foloseşte-te de energiile care îţi sunt benefice. Protejează-te de cele care îţi sunt dăunătoare, închizându-le mental, într-o sferă de lumină. Intonează în minte: “ Sunt lumină! Sunt linişte! Sunt dragoste! Doar lumina, doar liniştea, doar dragostea mă ating şi mă fac să mă simt întreg “.
Meditează la ideea puterii divine protectoare, care te înconjoară şi te îmbrăţişează.

Capitolul 3 – Cum să medităm?

Primul lucru de care ai nevoie pentru o meditaţie corectă este o atitudine mentală adecvată, în special, aşa cum am mai spus: atitudinea de ascultare.
Majoritatea oamenilor rareori ascultă. Sunt surzi la simfonia de sunete din lumea care îi înconjoară. Sunt surzi la ceilalţi oameni, pentru că sunt mai preocupaţi să-şi spună propriile opinii. Îşi tratează propria conştiinţă ca şi cum ar fi un defect care trebuie depăşit. Se comportă ca şi cum ar duce o campanie publicitară permanenta pentru propriile lor idei. Asemenea pariorilor la cursele de cai, ei vor încontinuu să câştige calul care trebuie.
Procesul acesta nu are sfârşit. Fiecare orizont atins, în cazul în care este atins, nu face decât să deschidă noi perspective ale aşteptărilor şi ale dorinţelor. Unii oameni, atunci când o speranţă nutrită îndelung ia sfârşit, îşi trăiesc restul vieţii într-o lume fermecată a visurilor, numită Ar-Fi-Putut-Să-Fie.
De ce nu laşi deoparte acest proces câteva minute în fiecare zi? Nu-i mai decretă universului opiniile tale. Există o stare de conştiinţă care precede însuşi procesul de gândire. Caut-o. Sălăşluieşte în calmul interior. În mod sigur, această stare nu este uşor de găsit. Cu toate acestea, ascultarea este unul dintre lucrurile care te pot ajuta să o găseşti.
Ascultă-ţi gândurile. Ascultă ceea ce este; nu continua să insişti asupra a ceea ce crezi tu că ar trebui să fie. Armonizează-te cu lucrurile aşa cum sunt.
Antrenează-ţi mintea să accepte ceea ce, pur şi simplu, este.
Meditaţia este opusul impunerii voinţei tale lumii. Abandonează, fie şi pentru câteva minute numai, procesul de concepere a planurilor şi proiectelor. Cu toate acestea, fii mai conştient, nu mai puţin conştient. Aşa cum ţi-am recomandat să acţionezi liniştit, la fel, în momentele de linişte, fii conştient în mod dinamic.
O dată cu apariţia liniştii, este posibil să fii tentat, la început, să te laşi purtat într-un fel de stare semi-subconstienta. Această stare este, într-o anumită măsură, odihnitoare, ca şi somnul. Însă este o odihnă temporară; nu împrospătează spiritul. Şi nici nu are puterea de a-ţi îmbunătăţi viaţa, asemenea supraconstiintei. Odihnă impusă subconştient îţi reduce nivelul de energie şi puterea de voinţă şi te face supusul unor situaţii asupra cărora tu ar trebui să deţii controlul. Este nevoie de o voinţă puternică, sursă a unei energii uriaşe, pentru a te ridica deasupra furtunilor vieţii sau chiar pentru a le potoli.
Nu cauta liniştea aşa cum a făcut-o o femeie despre care după moartea soţului, se spunea: Suporta foarte bine. Medicul i-a prescris tranchilizante şi abia dacă îşi dă seama de ceea ce s-a întâmplat cu ea. Starea de relativă inconştienta nu aduce nici victoria şi nici o amânare prea lungă a trăirilor.
Calmul născut din meditaţia profundă reprezintă un nivel de conştiinţă şi, prin urmare, de voinţă şi energie superior oricăruia dintre cele experimentate în stadiile inferioare. Calmul născut din meditaţie îţi permite nu numai să rămâi liniştit în timpul perioadelor de activitate intensă, ci şi să înfrunţi şi să accepţi, cu o înţelegere profundă, încercările vieţii.
Aşadar scopul tău trebuie să fie întotdeauna acela de a rămâne permanent calm în mod activ şi activ în mod calm.
Pentru a-ţi cultiva calmul interior, ascultă cu atenţie tăcerea lăuntrică. În acest context, a asculta este sinonim cu a fi pe deplin conştient, pentru a nu intră mental în derivă, ci pentru a te avânta spre înălţimi mai mari ale conştiinţei.
Nu există o limită a înălţimilor care pot fi atinse în supraconstiinta. Această stare este naturală pentru fiecare, cu toate că foarte puţini oameni au explorat-o vreodată. (După cum spunea Sri Krishna în scrierea indiană Bhagavad Gita, dintr-o mie, cineva pe mine mă caută. ) Cu toate acestea, mulţi oameni au reuşit să zărească supraconstiinta cu coada ochiului în cursul momentelor de linişte interioară sau în timpul somnului. Meditaţia constituie un mijloc de armonizare a minţii cu supraconştientul şi, cu timpul, de pătrundere în acea stare. Pentru a dobândi acesta stare de conştiinţă, nu trebuie decât să împrăştii ceata neliniştii mentale.
Supraconștiința este acel aspect al minţii armonizat cu marea curgere a vieţii. Pentru atingerea supraconștiinței, îţi va fi de ajutor să ştii că ea are un loc anume în creier. Acest loc este situat în lobul frontal, în spatele frunţii, într-un punct situat la mijlocul distanţei dintre sprâncene. Privind în sus către acest punct şi concentrându-te, profund liniştit şi relaxat, asupra lui, vei deveni pe deplin conştient, cu timpul, de acest aspect – cel mai înalt – al fiinţei tale.
Ascultarea presupune, aşa cum am subliniat, o atitudine mentală de receptivitate. Cu cât devii mai profund şi mai conştient receptiv, cu atât mai profunde şi mai aducătoare de satisfacţii vor fi meditaţiile tale. Prin receptivitate, vei începe să îţi înţelegi legătură cu întreaga viaţă. Deoarece fiinţele omeneşti sunt asemenea undelor de pe marele ocean al existenţei. Impresia noastră de independenţă nu este nimic mai mult decât o simplă iluzie produsă de ego-constiinta şi întărită de ataşamentul nostru faţă de preocupările meschine.
Copilul care se joacă cu jucăriile sale, femeia care plânge o moarte recentă, tinerii îndrăgostiţi care sar jucându-se pe plajă, bătrânul aşezat pe o bancă din parc, retrăindu-şi amintirile, toate acestea fac parte din propria ta realitate mai largă!
Nu eşti numai Joe sau Sally Green care are de reparat o verandă, de umplut un frigider pentru sfârşitul săptămânii, de făcut curăţenie într-un apartament, de dus copiii la şcoală sau de pregătit un contract de afaceri. Eşti toţi aceşti oameni şi încă mulţi alţii.
În realitatea ta mai largă, eşti însuşi Oceanul Vieţii!
Prin receptivitatea sentimentelor şi a simpatiei, ca şi a gândurilor, îţi vei cultiva intuiţia, pecetea vieţii supraconştiente.
Prin urmare, ascultă. Fii receptiv. Fii relaxat. Fără relaxare – a minţii, dar şi a trupului – nu vei putea să te concentrezi profund. Şi nu vei deveni niciodată cu adevărat receptiv.

Întrebări şi răspunsuri.

Întrebare: Îmi poţi recomanda ceva care să mă ajute să devin mai conştient de gândurile mele în timp ce meditez?

Răspuns: Important este să nu te laşi cuprins de gânduri. Să nu fi asemenea înotătorului slab care se lasă dus de curentul puternic al unui rău. Rămâi, mental, pe mal şi urmăreşte curentul trecând de tine. Observă calm curgerea, mental detaşat de ea. Imaginează-ţi că malul pe care stai este situat la ceafa ta, în zona bulbului rahidian. De fapt, acesta este sediul ego-constiintei. Din această poziţie, urmăreşte-ţi gândurile şi sentimentele curgând pe lângă tine. În timp ce le priveşti, dă-ţi seama că nu numai gândurile tale trec, ci şi însăşi percepţia ta a ceea ce este important. Nimic din viaţa ta – nici gândurile interioare, nici împrejurările exterioare – nu este bătut în cuie. Dacă un gând, un sentiment sau o împrejurare ţi se pare permanentă, aceasta se întâmplă numai din cauză că s-a agăţat, temporar, de stâncă impunătoare a ataşamentului.
Detaşează-ţi treptat sentimentele de fluxul neîncetat. Gândeşte-te că acest mâl este situat în sediul supraconstiintei, în punctul dintre sprâncenele tale.
Treci dincolo de el, către un tărâm al eliberării definitive din ceața păgână şi neagră (cum spunea Omar Khayyam) a iluziilor.

Întrebare: Mi-ar fi de folos dacă aş asculta şi răul (apă)?

Răspuns: Fără îndoială. În această carte, am folosit cuvântul ascultare, în parte pentru a spori gradul tău de înţelegere a absorbirii totale. Nu privi doar râul: ascultă-l. Ascultă-i valurile lovind malurile. Simte mirosul apei. Gustă apa chiar. Fă astfel încât trăirea experienţei răului să fie cât mai reală cu putinţă pentru imaginaţia ta.

Întrebare: Dar este, realmente, bine să-ţi imaginezi lucrurile? Nu există în această pericolul de a te iluziona singur? Mă întreb dacă nu cumva un risc al meditaţiei ar putea fi acela de a lăsa în minte să apară imagini false venite din subconştient, care să imite realitatea. Bănuiesc că halucinaţiile apar cu o mai mare uşurinţă atunci când mintea este liniştită. Nu este acesta, oare, tocmai un avantaj al stării împotriva căreia ne-ai prevenit, aceea de nelinişte?

Răspuns: Ai dreptate! Unul dintre obstacolele ce apar pe calea meditaţiei, enumerate de Patanjali, care, timp de mii de ani, a fost autoritatea recunoscută în materie de yoga, este reprezentat de viziunile false. Cu toate acestea, problema nu rezidă în imaginaţie ca atare. Facultatea imaginativă poate constitui un ajutor nepreţuit în privinţa atingerii cunoaşterii spirituale, ca şi în privinţa oricărui fel de creativitate. Mai curând, problema ar fi aceea a unei imaginaţii indisciplinate. Mintea conştientă este influenţată permanent de subconştient. Este chiar şi mai influenţată atunci când este neliniştită. Întrucât, în ciuda faptului că este posibil ca atenţia să nu fie suficient de bine concentrată pentru a îmbrăca temerile şi năzuinţele în forme halucinatorii, nu există nici o îndoială că ea face, în permanenţă, aluzii constante la nişte idei pentru care nu există nici un fel de bază rezonabilă. Aceste aluzii se ridică la nivelul conştientului din subconştient. Oamenilor li se pare că detectează ceva maliţios într-o afirmaţie inofensivă sau certitudinea eşecului într-o dificultate temporară. Dacă mintea conştientă este deschisă la sugestii în mod pasiv, este influenţată cu uşurinţă şi nu întotdeauna într-un sens constructiv. Dacă pluteşte în derivă în timpul meditaţiei, cum poate foarte uşor să facă în condiţiile în care voinţă nu este angajată în mod activ, este posibil ca în conştient să apară imagini care sunt pur subiective, nici pe departe supraconştiente. Acest proces este un gen de vis conştient. Cu toate acestea, cultivându-ţi în mod activ imaginaţia, mintea conştientă este menţinută activa într-o manieră mai dinamică. Astfel, se obţine controlul asupra puterii de sugestie a minţii subconştiente.
Şi expresia artistică poate reprezenta un mijloc de îmblânzire a minţii subconştiente. Important este că artistul să preia controlul, şi nu doar să îşi deschidă conştientul la sugestiile venite din subconştient. Metodă este simplă: înalţă în supraconştient orice gând căruia vrei să-i dai formă artistică. Apoi, invita subconştientul să interacţioneze cu această inspiraţie superioară. Ştiinţa a descoperit că persoanele care se angajează în diverse forme de activităţi creative îşi dezvoltă, practic, creierul în regiuni care sunt angajate în respectivele activităţi. Compozitorii şi muzicienii îşi dezvoltă partea muzicală a creierului; nu este vorba doar despre faptul că îşi datoresc talentul dezvoltării anterioare a regiunii respective. La fel, pictorii şi sculptorii îşi dezvoltă zonele creierului destinate sensibilităţii vizuale.
Este posibil să îţi dai seama, doar privind un artist, dacă practică o artă din domeniul vizual sau muzical. Energia să pare să curgă mai mult către simţul auzului dacă este muzician. Dacă este pictor, accentul vă fi pus, evident, pe simţul văzului. Bijutierii, după cum am observat, au adeseori ochii mai strălucitori decât ceilalţi oameni. Este posibil şi că scriitorii şi compozitorii să pară că îşi concentrează energia mai mult asupra simţului interior al văzului sau auzului.
În acest fel, vizualizările care sunt concentrate asupra oricărui aspect al căutărilor spirituale dezvolta zonele corespunzătoare ale creierului. De exemplu, vizualizările care sunt direcţionate spre punctul dintre sprâncene dezvolta lobul frontal al creierului exact în această zonă. Cu cât poţi să menţii mai mult concentrarea asupra acestui punct, cu atât mai repede experienţele adevărate ale supraconstiintei vor veni la tine.

Întrebare: Dacă nu sunt Joe sau Sally Green şi nimeni altcineva, de ce am impresia că propriul meu corp şi propria mea personalitate mă definesc atât de mult? Fără îndoială, dacă ar fi să dizolv eu însumi aceasta identitate, mi-aş dizolva propria fiinţă, nu-i aşa? Cum pot să dizolv acest creier şi să nu pierd, totodată conştiinţa? Oare conştiinţa însăşi nu depinde tocmai de activitatea creierului?

Răspuns: Aceasta este una dintre marile greşeli pe care le fac oamenii, mai ales în cadrul ştiinţei. Conştiinţa nu ar putea să fie produsă de către creier într-o mai mare măsură decât ar putea să fie produsă de un calculator, care este atât de frecvent comparat cu creierul uman prin modul în care funcţionează. Mai curând, conştiinţa precede atât crearea creierului, cât şi a corpului. Este nevoie de conştiinţă pentru a gândi; nu gândul este cel care produce conştiinţa.
De asemenea conştiinţa precede manifestarea ego-ului. Realitatea sufletului este intrinsecă realităţii vieţii. Sufletul este etern conştient. Ego-ul, asemenea unui val de pe suprafaţa oceanului, nu este decât o manifestare a conştientizării profunde a sufletului. Ego-ul a fost definit de Paramhansa Yogananda ca sufletul identificat cu corpul. În cele din urmă, el este depăşit în starea de extaz , după cum a spus Iisus Hristos: Căci oricine îşi va salva viaţa o va pierde; dar cel care îşi pierde viaţa în numele meu, acela şi-o va salva. Cu alte cuvinte conştiinţa micului eu trebuie jertfită unei conştiinţe a infinitului aflate în eternă dezvoltate. Imboldul la martiriu, care reprezintă modul în care interpretau primii creştini acest pasaj, păleşte în faţa apelului la transcendenţă totală a ego-ului. Autorealizarea reprezintă realizarea conştientă a identităţii cu Sursa vieţii, care este infinită.

Întrebare: Prin urmare, aşa cum au susţinut mulţi autori din domeniul spiritualităţii, ego-ul este duşmanul nostru de moarte?
Răspuns: Este duşmanul nostru, da, dar ne este şi prieten. Ce anume este pentru noi depinde de măsură în care scopul nostru în viaţă este să ne extindem înţelegerea sau să rămânem închistaţi în actualul stadiu al evoluţiei spirituale. Dacă îmbrăţişăm evoluţia spre realităţi tot mai largi, ego-ul este prietenul nostru, care ne ajută să ajungem la adevăratul nostru Eu: sufletul. Dacă, pe de altă parte, tindem, autolimitându-ne, spre nimicnicie şi egoism, ego-ul este duşmanul nostru, care ne înstrăinează de ceea ce suntem cu adevărat.
Sufletul, nu ego-ul, este eul nostru adevărat. Sufletul este tainic, însă nu poate fi niciodată distrus de gândirea lumească. Ego-ul are o alternativă: poate fie să îmbrăţişeze limitarea şi suferinţă care îi urmează, fie să tindă către libertatea şi bucuria fără limite.

Vizualizare.

(continuă vizualizarea pe are ai învăţat-o în primele două capitole).

Imaginează-te din nou pe tine însuţi mergând pe drumul acela de ţară. Ascultă iar cântecul păsărilor. Simte că întreaga natură refecta în tine aspiraţiile propriului tău suflet.
Acum, drumul coboară, ducându-te, în cele din urmă, la malul unui rău. Răul este prea lat şi prea adânc pentru a putea fi traversat cu uşurinţă. Rămâi în picioare pe malul răului şi urmăreşte apele curgând pe lângă tine – ele curg iute sau încet, în funcţie de starea ta mentală. Căci răul este o parte a propriei tale fiinţe. Debitul lui este cursul propriilor tale gânduri şi sentimente.
Priveşte dincolo de rău. Vezi acolo, deocamdată în aşteptare, următoarea etapa a călătoriei. Pe malul celălalt, un drum duce îmbietor spre asfinţitul strălucitor din depărtare, ce răspândeşte o lumină aurie deasupra vârfurilor munţilor. Inimă te cheamă acolo. Pentru că acolo vezi un tărâm al păcii, al libertăţii eterne faţă de înlănţuirea şi durerea din trecut.
Stând în picioare pe malul răului, simte că poziţia ta este localizată la ceafă, în regiunea de la baza creierului. Tărâmul de dincolo al libertăţii se întinde în fata punctului dintre sprâncene. Râul curge prin mijlocul creierului tău, între aceste două regiuni. Priveşte ţinutul de dincolo de rău; fii numai uşor conştient de cursul apei dintre voi. Nu te identifica prea mult cu lucrurile etern trecătoare.
Ştii, pe undeva, că trebuie să traversezi acest râu de gânduri şi sentimente motivate de ego. Cum o poţi face? O modalitate ar fi să priveşti cu calm, cu detaşare interioară cum râul seacă treptat, deoarece nu-l mai alimentezi cu apă.
Când albia râului va fi uscată, vei putea, pur şi simplu, să păşeşti dincolo. Cu o voinţă foarte puternică, poţi şi desparţi apele, lăsând un culoar liber prin care să traversezi. Între timp, eliberează-ţi mintea de fluxul gândurilor şi al sentimentelor care te stânjenesc. Nu trebuie să mai existe obstacole în calea evoluţiei tale spre libertatea sufletului.

Capitolul 2. Ce este meditaţia?

Meditaţia propiu-zisă începe în momentul în care gândurile şi emoţiile au fost liniştite. Este o stare de intensă conştientizare interioară, o stare în care atenţia persoanei respective nu mai este angajată în ovaţionarea continuă a paradei de probleme şi proiecte în care viaţa mărşăluieşte peste noi, ci este captivata de experienţa supraconştienta interioară. Meditaţia mai poate fi definită, de asemenea, mai general, ca orice practică al cărei scop este conştientizarea supraconştientă.
Pentru că acestea sunt cele 3 stări ale conştiintei: nu doar conştientul şi subconştientul (despre care majoritatea oamenilor ştiu câte ceva), ci şi supraconştientul (despre care puţini ştiu ceva).
Mintea conştientă este starea noastră normală de veghe a conştiinţei. Ea reprezintă doar o mică parte din conştiinţa noastră totală. O parte a ei cu mult mai mare rezidă în subconştient.
Subconştientul, popularizat în timpurile moderne de Sigmund Freud, reprezintă partea ascunsă, dar adeseori dominantă a psihicului nostru. Ne confruntăm cu aspecte ale acestuia în timpul somnului.

Capitolul 1. De ce să medităm?

Gândeşte-te la cât de multe lucruri faci în speranţa că, odată ele îndeplinite, vei avea o stare de relaxare.
Îţi spui: Hai să cumpăr maşina aceea sport roşie ori modelul acela compact alb, ori dubiţa aceea mare şi frumoasă pentru întreaga familie. Nu voi avea linişte până nu o voi cumpăra!
Sau poate îţi spui: Îmi voi cumpăra casa aceea nouă cu verandă acoperită şi dormitorul matrimonial mare: cu sufrageria aceea liniştită, spaţioasă, ca să nu mai trebuiască să mâncăm întotdeauna în bucătărie cu castraveţii, cu livingul înclinat. Oh, după ce voi avea toate acestea, voi putea în sfârşit, să mă relaxez! Adeseori, reprezentarea noastră mentală a unui ideal atins este asemenea unei picturi puse în rama: statică şi niciodată schimbătoare. Este un scop în sine, nu o trecere către noi începuturi şi noi provocări. Chiar şi atunci când ne considerăm scopurile mijloace de a ajunge la alte finalităţi, viziunea viitorului pe care o nutrim ne poartă într-un timp în care relaxarea va deveni, cu adevărat, posibilă.