iubire tagged posts

TESTAMENTUL IUBIRII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

testamentul iubirii

Prin măsura dragostei și a credinței noastre, Dumnezeu ne dă dreptul să fim, să avem, să dăruim și să dobândim, tot ceea ce alegem să prețuim și să iubim.

Când ne vom iubi în mod real și autentic, și vom crede cu desăvârșire în dreptul nostru de a fi fericiți – nimeni și niciun sentiment uman nu ne va mai putea împiedica să împlinim dragostea ce ne sălășluiește în inimi, prin dar divin.

Cât timp însă, ne vom împotrivi inimi, încercând să sufocăm dragostea din ea – Lumina ce o purtăm prin scânteia divină, ne va arde atât de mult, încât golul, regretele, întunericul și durerea pe care neîmplinirea iubirii o lasă în sufletele noastre prin focul dragostei, ne vor măcina și copleși.

Odată ce lumina dragostei a germinat în inimile și sufletele noastre – nimeni și nimic nu-i va mai putea stinge sclipirea sau împiedica să iasă iar și iar la suprafața sufletului nostru, căci suferința respingeri ei – ne va reaminti mereu de de responsabilitatea pe care o avem prin testament divin, de a ne dărui și împlini iubirea.

Când trăim iubirea prin spirit – nicio forță umană, mentală sau lumească, nu o poate controla, decima sau înfrânge!

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Neville Goddard – Indrazneala nerusinata
Omraam Mikhael Aivanhov – Astrologia Initiatică – Planetele si zodiacul
Eckhart Tolle – Sfaturi #06
Eckhart Tolle – Sfaturi #04
Krishnamurti – profetul libertăţii

Read More

Iubirea – niște schimburi între suflete și spirite

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Spiritele luminoase din lumea invizibilă fac fără încetare niște schimburi de iubire: ele se întâlnesc în spațiu, se salută, se pătrund cu niște raze pure și își continuă drumul. A nu avea un corp fizic nu te împiedică să faci niște schimburi și să iubești. Deopotrivă, și voi faceți mii de schimburi cu creaturile din jurul vostru care nu sunt fizice. Nu sărutați pe toată lumea, nu luați pe toată lumea în brațe, dar aveți fără încetare niște întâlniri ce vă hrănesc și vă fac fericiți. De ce să nu măriți numărul și calitatea aceastor schimburi? Iubirea, așa cum este înțeleasă de cei mai mulți oameni, această iubire lacomă, egoistă, posesivă, geloasă, crudă, este o adevărată sclavie.

Veți spune: „Noi avem însă un corp, nu ne putem manifesta ca niște îngeri.” În realitate, să știți că nu corpul vostru se opune cel mai mult manifestărilor spirituale ale iubirii, ci lumea voastră psihică pe care nu ați învățat să o controlați, să o luminați. A avea un corp nu te împiedică să te apropii de această concepție spirituală a iubirii, fiindcă sufletul și spiritul din noi sunt la fel de reale ca trupul nostru fizic și ele pot face niște schimburi cu toate celelalte suflete și toate celelalte spirite din univers.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 29 martie

Recomandam urmatoarele articole:
CONTINUA SA GASESTI IUBIREA
Fructele – să le oferim iubire înainte de a ne hrăni cu ele
A PRIVI CU IUBIRE
Iubirea – dăruiește cunoașterea și puterea
Iubirea – criterii ale autenticității ei

Read More

ABANDONUL IUBIRII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

abandonul iubirii

Când nu vrei sau nu poți să iubești, să accepți sau să tolerezi realitatea cu care te confrunți și alegi să te opui experiențelor și fericirii celor din jur – vei ajunge să trăiești experiența propriei nefericiri.

Nefericirea, abandonul, și suferințele auto-induse sau provocate celor din jur, chiar și atunci când sunt făcute în numele dragostei sau a ”binelui” celorlalți – izvorăsc mereu din teama asumării, din ne-iubire, ne-prețuire, atașamente mentale față de durere și din neîncrederea de sine.

Pentru a trăi experiența fericirii – renunță la a-ți manifesta resentimentele, ostilitatea și ne-iubirea: – față de persoanele care intră în viața ta, și – față de experiențele care vin spre tine, căci prin respingerea și neasumarea lor, nu vei face altceva decât să generezi în viața ta și a celor din jur, și mai multe conflicte, suferințe, nemulțumiri, insuficiențe, neîmpliniri și nefericiri.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Misiunea ființei umane – să lucreze pe pământ cu mijloacele Cerului
Arta de A IUBI NECONDIȚIONAT
Provocarea schimbarii (The Callenge of Change) – film biografic – Jiddu Krishnamurti
Ghinionul adus de vineri 13
Dacă vrei să transformi lumea, iubeşte o femeie!

Read More

CREDINȚA IUBIRII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: One comment

credinta iubirii

Când crezi în iubire și alegi să te încrezi în vocea dragostei din inima ta – totul în tine și în jur învie, se transformă, te purifică și, te eliberează de griji, vinovății și frici – pentru a te împlini și a converge prin ceea ce ești, asumi și faci, spre fericirea ta!

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Speranța – se bazează pe credința în puterile vieții și ale binelui
Credința – o dovedim prin faptele noastre
Credința – deschide o ușă puterilor din înalt
Credinta
ALEGEREA GRESITA

Read More

ÎMPLINIREA IUBIRII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

implinirea iubirii

Când te vei iubi și vei prețui cu adevărat tot ceea ce ești, alegi, primești, ai, asumi, experimentezi, exprimi, simți și faci, și vei alege să-ți eliberezi, mintea, inima, sufletul și conștiința, de frici, griji, vinovății, neajunsuri și dureri – viața ta va înflorii. Atunci când în lumina grației iubirii și a credinței în binele tău, viața ta va înflorii – vei deveni pe deplin împlinit și fericit!

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Împlinirea – o întâlnim numai în regiunile spirituale
DESPRE ÎMPLINIREA ȘI ABUNDENȚA VIEȚII
Imaginația – factor de împlinire spirituală
CHRIST SI ANTI-CHRIST
VINDECAREA SINELUI DIVINIZAT

Read More

A-L iubi pe Domnul – pentru a pune o bază solidă iubirii noastre pentru oameni

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 16 martie

“Iubiţi-L pe Creator, pe Acela care se află la originea întregii vieţi, şi Îl veţi simţi manifestându-se prin intermediul fiecărei creaturi. Pe El, Unicul, îl veţi iubi în ele, singurul care va satisface din plin aspiraţiile inimii şi sufletului vostru. Pentru că nu au înţeles acest adevăr, mulţi bărbaţi şi femei în istorie, ale căror aventuri şi cuceriri amoroase au fost relatate, au avut niște destine tragice!

Fiinţele zămislite din carne şi os pe care pretindeţi că le iubiţi şi le căutaţi sunt numai nişte intermediari, nişte conductori destinaţi să transmită energiile divine, iar dacă doriţi să le iubiţi în continuare, gândiţi-vă să restabiliţi zilnic contactul cu lumea din înalt. Nu trebuie să vă preocupaţi pe cine veţi iubi sau de cine doriţi să fiţi iubiţi. Iubiţi-L mai întâi pe Dumnezeu, şi El va veni în faţa voastră, vă va surâde şi vă va copleşi cu bucurie prin intermediul tuturor creaturilor sale. Le veţi iubi şi veţi fi iubiţi de ele, pentru că iubiţi Divinitatea care le locuieşte şi pe care ele o vor descoperi deopotrivă în voi.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Fructele – să le oferim iubire înainte de a ne hrăni cu ele
A PRIVI CU IUBIRE
Iubirea – dăruiește cunoașterea și puterea
Iubirea – criterii ale autenticității ei
Iubirea pentru o creatură – este durabilă numai dacă, prin intermediul ei, ne putem lega de Creator

Read More

PASIUNEA IUBIRII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

padiunea iubirii

Pasiunea în dragoste – este liantul divin născut din adevărul inimii, care unește două ființe prin credință și devotament, cernând iubirea autentică de orice formă a manifestării nemulțumirilor și a fricii induse în ego, de atașamentele emoționale, de neîmpăcări și de așteptări ale minții, avidă de certitudini și dovezi ale iubirii partenerului ales, sau de alte interese frivole ale minții și a dorințelor trupești.

Când în relația de cuplu – sufletul ne rămâne conectat și dedicat în totalitate persoanei alese și – ne lăsăm cuprinși de pasiunea lăuntrică a iubirii pentru ea – ne este imposibil să iubim simultan mai multe persoane sau, să ne risipim timpul, energia și viața, căutări și canalizării resurselor nostre energetice, către alte persoane , vizate din interese superficiale, ca destinații aleatori ale atenției și intereselor noastre egotice.

Atunci când iubirea ne este autentică – CREDINȚA lăuntrică ne devine LUMINĂ, pentru a ne arată calea spre sufletu și inima persoanei alese.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Bob Doyle – Urmeaza-ti pasiunea, descopera-ti puterea
CASA INIMII
10 adevaruri care-ti vor schimba viata
A PRIVI CU IUBIRE
PROSPERITATE

Read More

A PRIVI CU IUBIRE

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

a privi cu iubire

Bună dimineața
și o zi în care tot ceea ce priviți și alegeți să faceți și să vedeți – să vă reflecte puritatea inimii, grația sufletului și curajul de a vă iubi – oglindindu-vă astfel și în afară: dragostea, valorile, frumusețea lăuntrică, prețuirea, recunoștința și bucuria pentru viață.

Bucuria pentru viață, izvorăște doar din împăcarea ta cu tine și cu lumea din jur, după ce vei alege și vei învăța să te ierți, îmbrățișându-ți cu iubire și compasiune, toate rănile, fricile și neîmpăcările ce le porți în suflet – pentru a te vindeca și elibera de povara traumelor lor, de ne-iertări și de suferințelor auto-induse sau provocate altora, prin nechibzuințele tale trecute.

Tot ceea ce mintea ta condamnă, judecă sau învinuiește – în baza experienței eșecului, a suferinței, a supărărilor, a lipsurilor, a nevoilor, a fricilor, a nemulțumirii, a neîmpăcării, a prejudecăților și a convingerilor negative formate prin durerile și neîmpăcările tale din trecut – va fi devorat de întuneric și, golit de valoare și conținut.

Nimic din ceea ce nu iubești și nu prețuiești – nu poate rezista în fața forței întunericului, a golului de iubire, a fricilor și a nevoilor tale nehrănite și neîmplinite.

Prin ne-iubire – golul nostru sufletesc doar se va extinde, până când întunericul suferințelor, neîmpăcărilor și nemulțumirilor noastre ne va cuprinde întreg trupul și ne va copleși și, apoi, se va oglindi și în afara noastră – contaminându-i pe toți cei pe care, nefericirea noastră îi atinge

Deficitul de iubire și nevoia noastră de afectivitate, arată doar incapacitatea de a ne dărui dragostea și a ne încrede în valorile, frumusețea și abilitățile noastre – pentru a ne hrăni singuri, lăsând energia luminii să ne vindece sufletul.

Doar după ce ne lăsăm mintea cuprinsă de entuziasmul, pasiunea, prețuire și bucuria pentru viață și acceptăm ca abundența energiei iubirii să ne pătrundă – vom ști să dăruim valoare fiecărui gând, fiecărei emoții, fiecărei alegeri și fiecărei acțiuni ale noastre, menite să ne susțină mulțumirea, împlinirea și fericirea.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Iubirea – dăruiește cunoașterea și puterea
Iubirea – criterii ale autenticității ei
Iubirea pentru o creatură – este durabilă numai dacă, prin intermediul ei, ne putem lega de Creator
Dușmanii – ne ferim de ei prin iubire
Iubirea – precauții de luat pentru a o păstra

Read More

Iubirea – dăruiește cunoașterea și puterea

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 5 ianuarie

“Nu se știe niciodată ce le determină pe anumite ființe să se depășească, să se autodepășească. Uneori, ele nu au nici curajul, nici puterea să facă ceva pentru ele însele, dar dorința de a ajuta pe altcineva, de a-i sări în ajutor, declanșează o energie nebănuită.

A existat cândva o femeie care era paralizată. De mulți ani, aproape că ea nu se mai mișca. Un incendiu a izbucnit însă în casă. Copilul ei dormea într-o altă cameră, și era în pericol, deoarece nimeni nu era acolo să intervină. Dintr-odată, ea s-a ridicat și s-a dus să-și caute copilul. Auzind acestea, vecinilor nu le-a venit să creadă, și totuși era adevărat: iubirea ei pentru copil a fost mai mare decât paralizia. De aceea, iubiți! Iubirea voastră vă va da inteligența să știți ce să faceți și forța să o înfăptuiți. Credeți că nu aveți nici cunoaștere, nici putere? Iubiți! Cunoașterea și puterea vor veni.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Iubirea – criterii ale autenticității ei
Iubirea pentru o creatură – este durabilă numai dacă, prin intermediul ei, ne putem lega de Creator
Dușmanii – ne ferim de ei prin iubire
Iubirea – precauții de luat pentru a o păstra
Fericirea – cum să o găsim în iubire

Read More

Iubirea – criterii ale autenticității ei

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 16 decembrie

“Problema castității, a abstinenței, este în general pusă prost de religie. De ce ? Pentru că, în realitate, actul iubirii nu este în sine nici bun, nici rău : el este numai ceea ce bărbatul și femeia sunt în stare să facă din el. Dacă ei nu au lucrat asupra lor înșiși pentru a se purifica, a se înnobila, a se lumina, prin acest act ei comunică partenerului lor anumite influențe nocive. Adevărata iubire trebuie să amelioreze totul în ființa pe care o iubiți, ea trebuie să o înalțe, să o întărească, să o ilumineze. Este secundar faptul că ea se va exprima apoi în mod fizic. Putem iubi pe cineva fără să îl atingem vreodată și să îl otrăvim cu această iubire.

Așadar, aveți numai o întrebare să vă puneți pentru a judeca calitatea iubirii voastre: oare, datorită ei, ființa pe care o iubiți se împlinește? Dacă ea se ofilește, dacă ea slăbește, dacă ea își pierde pofta de viață, întrebați-vă ce ați făcut pentru a distruge această creatură. Ar fi trebuit să o cultivați ca o floare într-o grădină, și nu aveți de ce să fiți atât de mândri de voi. Vă rămâne să căutați cum să vă îndreptați greșelile. Iubirea voastră trebuie să facă să crească o ființă. Dacă vedeți că ea se împlinește din cauza iubirii voastre, numai atunci vă puteți bucura și mulțumi Cerului.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Iubirea pentru o creatură – este durabilă numai dacă, prin intermediul ei, ne putem lega de Creator
Dușmanii – ne ferim de ei prin iubire
Iubirea – precauții de luat pentru a o păstra
Fericirea – cum să o găsim în iubire
Iubirea de sine – conștiința propriei demnități de fiu al Domnului

Read More