greseala tagged posts

Greșelile morale ale oamenilor – au niște repercursiuni asupra organismului lor fizic

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Părinții trebuie să-și conștientizeze responsabilitățile. Ei nu au dreptul să invite un suflet să se încarneze în familia lor dacă ei nu sunt capabili să fie la înălțimea sarcinii lor. A aduce copii pe lume nu este numai o problemă personală, privată, fiindcă de acest act depinde de fiecare dată viitorul omenirii.

Iată de ce, pe mine nu mă preocupă mai întâi educația unor copii, ci aceea a părinților. Eu aș dori să îi fac să înțeleagă că aducerea pe lume a unor copii nu trebuie să se limiteze la provocarea unui instinct atavic de procreere. Desigur, acest instinct există în fiecare, și este înrădăcinat, dar trebuie înțeles într-o manieră mai conștientă, mai spirituală. În comparație cu animalul care nu face decât să se reproducă, omul are posibilitatea să realizeze un adevărat act de creație, dar numai cu participarea gândului, a sufletului, a spiritului său. Orice creație este rodul creaturilor ce o înfăptuiesc, creaturile se pot ameliora, trebuie să se amelioreze, astfel ca aceste creații ale lor să le depășească.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 18 martie

Recomandam urmatoarele articole:

Pedepsele – nu ne vin niciodată de la Dumnezeu, ci de la legile ce le-am încălcat
Fericirea noastră – de ce nu o conștientizăm mai mult?
Munca, timpul și credința – condiții ale succesului
Răul – își extrage puterea din om
Niște legi – guvernează lumea psihică, la fel cum guvernează lumea fizică

Read More

Greșelile – Inteligența Cosmică ne lasă timp să le îndreptăm

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 3 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Oamenii discern rareori cauzele nefericirii lor, deoarece consecințele modului lor de a gândi și de a acționa nu sunt imediate. Când se lasă pradă dezoridinilor interioare sau comit niște fapte condamnabile, rareori se întâmplă ca niște catastrofe să le cadă imediat pe cap; ei se simt ca înainte… și uneori, chiar mai bine ca înainte! De ce Inteligența a aranjat astfel lucrurile? Pentru a da ființei umane timpul și posibilitatea să devină conștientă de greșelile sale și să le îndrepte. În loc să lase legea cauzei și a consecințelor să acționeze imediat imediat, în înțelepciunea sa, în iubirea sa, ea îi acordă credit, îi lasă timp de gândire pentru a-și îndrepta conduita.

Un om încalcă anumite legi ale vieții sociale: de exemplu, el nu declară exact venitul în declarația sa de impozit. După mai multe luni sau chiar ani, fiscul îi va cere socoteală, și în așteptarea clipei judecății, el mai are încă timp să-și plătească datoria. La fel se întâmplă și în viața interioară, iar această posibilitate de a revizui, de a îndrepta, ce i-a fost lăsată omului, este un aspect al înțelepciunii și al iubirii divine.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 11 aprilie

Recomandam urmatoarele articole:
Pericolele – ce ne amenință omenirea
Superstiția – iluzia ce o vom culege acolo unde nu am semănat
Iubirea – un cerc pe care trebuie să îl lărgim neîncetat
Nutriția – dimensiunea sa spirituală
ESENTA DIVINA

Read More

Greșelile noastre se înregistrează în noi. Nu Dumnezeu este cel care ne pedepsește

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 3 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“De ce Dumnezeu a fost prezentat ca fiind ocupat zi și noapte să supravegheze oamenii și să noteze într-un mic carnet greșelile pe care ei sunt pe cale să le comită, în mod vizibil sau în secret? În realitate, Dumnezeu nu se ocupă de greșelile oamenilor. Să spunem că își petrece timpul în ospețe, hrănindu-se cu nectar și ambrozie, iar toți îngerii se bucură cu El cântând şi interpretând la instrumentele lor muzicale.

Atunci, veţi spune, ce se întâmplă când comitem unele greşeli?… Este foarte simplu. Dacă oamenii au avut ideea de a construi niște mașini de înregistrat, înseamnă că niște mașini analoge există deja în natură, deci și în ei înșiși. Iar aceste „mașini” înregistrează gândurile, sentimentele și faptele lor. Când ei depășesc limita într-un domeniu, oricare ar fi el, un mecanism se declanșează, și ei pierd ceva, fie în planul fizic, fie în planul sentimentului, fie în cel al gândului. Și aceasta este pedeapsa. Nu Dumnezeu este cel care ne pedepsește. Din contră, Dumnezeu este întotdeana gata să ne primească la ospețele celeste.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 7 aprilie

Recomandam urmatoarele articole:
Pericolele – ce ne amenință omenirea
Superstiția – iluzia ce o vom culege acolo unde nu am semănat
Iubirea – un cerc pe care trebuie să îl lărgim neîncetat
Nutriția – dimensiunea sa spirituală
ESENTA DIVINA

Read More