gandul zilei tagged posts

Tavan, pereți și podea – analogii cu structura ființei umane

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 16 octombrie

“Există o analogiei între locuințele oamenilor și structura psihicului lor. Să luăm exemplul unei camere dintr-o casă: ea este făcută dintr-un tavan (de unde se agață lămpile), din niște pereți (cu uși și ferestre) și dintr-o podea. Ei bine, tavanul, pereții și podeaua corespund celor trei domenii ale gândului, sentimentului și acțiunii.

Lumina gândului, adică înțelepciunea, inteligența, cunoașterea, vin din înalt, din tavan. Sentimentul corespunde pereților, unde se află ușile și ferestrele ce permit comunicarea cu exteriorul. Pentru a da acestor pereți un aspect mai plăcut, se agață pe ei tablouri, oglinzi, iar la ferestre se pun perdele. Ferestrele, care au geamuri, reprezintă ochii; de aceea trebuie să curățăm deseori geamurile, ochii inimii noastre, pentru a lăsa să treacă lumina. În sfârșit, acțiunea este pământul, podeaua pe care ne deplasăm ca să desfășurăm diferite activități. Iată o pagină din Cartea naturii vii, această carte ce o vom studia mereu.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Omraam Mikhael Aivanhov – Iubirea si sexualitatea
Omraam Mikhael Aivanhov – Cum lucrează un Mare Maestru şi cum putem să ne asemănăm lui (B)
Omraam Mikhael Aivanhov – Cum lucrează un Mare Maestru şi cum putem să ne asemănăm lui (A)
Limitele – necesitatea lor: diferite exemple
Karma, absenta completa a Prezentei Constiente

Read More

Umilința în fața Domnului – ne permite să îi exprimăm măreția

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 15 octombrie

“Cel care are prea multă încredere în sine îi provoacă pe ceilalți: el își face niște dușmani, iar o parte din timp și-l petrece în confruntări și reglări de conturi. Trebuie să se analizeze și să-și spună: „Eu nu sunt nici atât de înțelept, nici atât de bun, nici atât de puternic. Așadar, nu în mine trebuie să am încredere, ci în Acela care este atotștiutor, atotiubitor, și atotputernic.” Astfel, în fața acestei îndoieli de sine însuși și datorită încrederii sale în Dumnezeu, el îi va permite Domnului să pătrundă în el, să se exprime prin el, și oriunde va merge, el va fi un factor de liniște și armonie.

Când veți învăța să fiți umili în fața Domnului, El se va manifesta prin voi și veți obține atunci adevărata putere, puterea spirituală. Mântuirea voastră constă în conștientizarea că prin voi înșivă nu reprezentați mare lucru, măreția voastră venind de la Domnul. Puteți crede în voi, cu o condiție: dacă, prin această ființă pe care o numiți „eu”, credeți în Dumnezeu.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Rugăciunea – este eficace numai dacă căutăm să ne îndreptăm spre Domnul, în loc să dorim să Îl atragem spre noi
Iubirea de sine – conștiința propriei demnități de fiu al Domnului
Natura – un adevărat templu al Domnului în care soarele este preotul
Fiu al Domnului – Iisus nu a fost și nu va fi singurul
Surâsul Domnului – cea mai mare recompensă

Read More

Întrecerile sportive – analogie cu greutățile din viața zilnică

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 14 octombrie

“Săritul obstacolelor, ski-ul, cursele de automobil, escaladarea unui munte etc… sunt niște sporturi dificile care cer mult efort, răbdare, rezistență, dar sunt și niște sporturi periculoase, însă mulți bărbați și femei nu ezită să le practice. Și ce interes, ce admirație stârnesc la cei care le privesc! De ce? Fiincă aceste întreceri sportive, care sunt niște jocuri, reprezintă unele dificultăți ce le avem de înfruntat în viața zilnică: a alerga, a sări, a lupta, a înota, a escalada niște vârfuri… Deoarece aceste jocuri sunt o imagine a problemelor ce trebuie să le rezolvăm zilnic, de ce să nu considerăm problemele noastre zilnice ca niște jocuri?

De acum înainte, când vă veți confrunta cu o dificultate, în loc să vă simțiți împovărați, nervoși, spuneți-vă: „Iată încă o ocazie să realizez o performanță, cum să fac să reușesc?” Da, sunt niște sfidări ce vă determină din când în când să vă întoarceți spre voi înșivă. Și veți vedea nu numai că aceste încercări vă vor părea mai ușor de suportat, dar din fiecare izbândă dobândiți o nouă încredere în voi.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Omraam Mikhael Aivanhov – Cum să ne comportăm cu Maestrul nostru spiritual
Despre concentrarea
Arborele – analogiile ce le prezintă cu ființa umană
Iti traiesti viata in acord cu valorile tale?
Omraam Mikhael Aivanhov – Scoala initiatica

Read More

Orchestră și corală – imagini ale armoniei ce ar trebui să existe între oameni

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 13 octombrie

“Ascultatul unei orchestre sau cântatul într-o corală i-ar putea determina pe oameni să se gândească la armonia ce ar trebui să domnească printre ei. Din nefericire, chiar ieșind de la un concert minunat unde au vibrat toți la unison, ei nu se vor gândi că au ceva de făcut pentru a continua să trăiască în această armonie, în această frumusețe.

Lipsa armoniei este starea cea mai propagată în lume, atât de mult încât, în zilele noastre, chiar și religiile, chiar și mișcările spirituale sunt locul tuturor confruntărilor. Nu numai că ele se opun una alteia, dar în interiorul fiecărei religii, al fiecărei mișcări spirituale, există aceleași neînțelegeri, aceleași conflicte. Iar Domnul se scarpină pe cap privind această ceartă întreținută în numele său. Atunci, de ce să nu îl considerăm, de acum înainte, pe Domnul ca un dirijor de orchestră care există pentru a impune armonia? El posedă adevăratul diapazon. Când oamenii vor reuși să se acordeze, ei vor fi ca niște instrumente ce fac să se audă o minunată simfonie.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Bashar – Puterea alegerii
Omraam Mikhael Aivanhov – 1970.07.20 – Personalitatea si individualitatea
Sensul fratern – condițiile de viață îi vor obliga din ce în ce mai mult pe oameni să îl dezvolte
O pădure – o lume de entități vii
Candva si acum

Read More

Lumea noastră interioară – este spațiul celei mai mari libertăți

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 1 octombrie

“Ne este ușor să studiem lumea fizică: putem cântări și măsura fiecare element, îi putem desena contururile, este simplu să ne punem de acord asupra cifrelor și a formelor. În vreme ce, lumea psihică, lumea interioară… Cum să măsurăm și să cântărim niște stări de conștiință sau să desenăm contururile unor gânduri și sentimente?… Cum să schițăm hărțile unor regiuni ale sufletului și spiritului?…

Lumea psihică prezintă însă niște avantaje imense: deoarece nimic în ea nu este material, ea se află la adăpost de atacurile exterioare. De aceea, dacă acordați întâietate lumii voastre interioare, adică la tot ceea ce trăiți în inima voastră, în intelectul, în sufletul și spiritul vostru, nimeni nu vă va stăpâni gândurile, sentimentele, credințele voastre. Chiar dacă sunteți lipsiți de activitatea voastră și de tot ce vă aparține, fiind închiși într-o închisoare, nimeni nu va putea să vă împiedice să vă simțiți liberi și să continuați să judecați, să vă rugați, să faceți niște experiențe în laboratoarele sufletului vostru.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Artistul – trebuie să-și caute inspirația în lumea spirituală
Economia – începe prin înțelegerea legilor ce guvernează lumea psihică
Adevărata realitate – o întâlnim numai în lumea sufletului și a spiritului
Dacă vrei să transformi lumea, iubeşte o femeie!
Daca vrei sa transformi lumea, iubeste un barbat!

Read More

Speranța – se bazează pe credința în puterile vieții și ale binelui

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 30 septembrie

“Pe ce trebuie să vă băzați speranța? Pe siguranța că viitorul poate fi întotdeauna mai bun. Chiar dacă prezentul nu este extraordinar, puterile vieții și ale binelui sunt cele ce pot totdeauna să biruiască răul, din clipa în care v-ați hotărât să vă alăturați lor.

Cineva va spune: „Ce speranța mai pot avea? Tot ce fac nu reușește, eu nu am nici un viitor!” Desigur, aceasta depinde de ceea ce numiți viitorul vostru. Dacă vedeți acest viitor numai în reușita materială, socială, sau într-un roman de iubire demn de poveștile cu zâne, poate că orizontul vostru se închide. Adevăratul vostru viitor, adevăratul viitor de fiu sau fiică a Domnului vă stă însă larg deschis în față. Zilele nu seamănă una cu alta. Nu ați văzut astăzi soarele? Mâine, el va străluci din nou. Nimic nu este definitiv închis celor care știu pe ce să-și bazeze speranța.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Muntele – să regăsim în noi comorile ce le conține
Arta RAȚIUNII CONȘTIENTE
DESPRE ROLURILE VIEȚII
Surâsul Domnului – cea mai mare recompensă
Omraam Mikhael Aivanhov – Izvorul

Read More

Bucuria – prin intermediul căreia înțeleptul începe să-și comunice înțelepciunea

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 29 septembrie

“Înțeleptul este cel care a reușit să se elibereze de poverile inutile ale existenței. El a depășit regiunile norilor și ale prafului din sine, adică planurile astral și mental (sentimentele și gândurile egoiste, vulgare), pentru a se înălța până la regiunile unde strălucește un veșnic soare. El nu are altă dorință decât să transmită tuturor această înțelepciune ce a dobândit-o cu prețul atâtor strădanii.

Durează atât de mult să îi faci să înțeleagă pe alții, ceea ce ai înțeles tu însuți! Singurul lucru pe care înțeleptul îl poate comunica imediat este bucuria ce o poate extrage din această înțelepciune, această bucurie ce se revarsă din sufletul său și poate fi deopotrivă denumită iubire. Din cauza acestei bucurii și a acestei iubiri ce ajung până la ei, oamenii sunt obligați să se gândească. Cel puțin să se întrebe pe ce cale ar putea și ei să atingă aceeași stare de conștiință.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Frica – Sursa violentei
O stâncă – este o ființă vie
DESPRE ZBOR
DESPRE LACRIMI
Arta de A FI FERICIT

Read More

Sâmburii fructelor – analogie cu gândurile și sentimentele noastre ce trebuie deopotrivă să le însămânțăm

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 28 septembrie

“Semințe, sâmburi, tot ce însămânțăm sau plantăm în pământ crește și rodește în final. La fel se întâmplă și cu gândurile, sentimentele, dorințele noastre… Maestrul Peter Deunov, în Bulgaria, ne cerea să nu aruncăm sâmburii fructelor ce le mâncasem, ci să îi plantăm. Eu vă sfătuiesc același lucru. Dacă nu aveți o grădină, plantați-i unde puteți, esențialul fiind să conștientizați că un sâmbure este o creatură care are nevoie să dea naștere unui germen viu ce îl poartă în el.

Scopul principal al acestui exercițiu este să vă facă să conștientizați că în interior aveți alți sâmburi de plantat: niște idei, niște gânduri, niște sentimente. Atunci când acestea vor produce niște fructe, nu numai că veți fi în belșug, dar veți putea hrăni o mulțime de creaturi.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Arta RAȚIUNII CONȘTIENTE
Sămânța poartă în ea imaginea arborelui ce a produs-o – asemenea ei, noi purtăm în sine imaginea perfecțiunii Tatălui nostru Celest
Geometria Sacra
Rolul gandirii in mentinerea sanatatii!
Omraam Mikhael Aivanhov – Izvorul

Read More

Artistul – trebuie să-și caute inspirația în lumea spirituală

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 25 septembrie

“Oricine se poate pretinde artist. Adevăratul artist este însă cel capabil să se afle interior în legătură cu lumea divină și să mențină această legătură. Fie că este pictor, sculptor, arhitect, dansator, muzician, poet, numai această legătură cu lumea divină va introduce în opera sa elementul veșnicie ce dă preț unei opere de artă.

Înainte de a-și începe lucrarea, adevăratul creator simte nevoia să se reculeagă pentru a primi din înalt această lumină ce îi va lărgi viziunea, imaginația. Strădaniile ce le depune pentru a merge mereu mai departe, mai sus, îi dau revelația adevăratei frumuseți, cât și posibilitatea de a o exprima și a o transmite. Atunci când este cu adevărat inspirat, artistul poate realiza niște capodopere, deoarece întreaga sa ființă este impregnată de lumina spirituală ce a primit-o. Numai spiritul din el este capabil să producă niște creații nemuritoare.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
A fi pe placul publicului – pericolele de a-ți pierde sufletul
Adevărata realitate – o întâlnim numai în lumea sufletului și a spiritului
DESPRE ROLURILE VIEȚII
Soarele – modelul nostru
Puterea lui Tao

Read More

Adevărata lucrare – să ne consacrăm energiile pentru venirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 24 septembrie

“Viața spirituală ne cere să știm în ce activitate ne orientăm energiile. Cei care participă la niște acțiuni al căror unic scop este doar confortul, plăcerea, interesul, se impregnează fără știrea lor cu niște elemente obscure ce le pun în mișcare și sting în final orice lumină în ei. Așadar, fiți foarte conștienți și decideți-vă să participați la această măreață activitate: venirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ.

Nu trebuie să vă preocupe când și cum se va realiza această Împărăție a lui Dumnezeu. Din moment ce v-ați hotărât să participați la această lucrare, punându-vă în ea toate gândurile și energiile, pătrundeți într-o nouă ordine a lucrurilor. Înfăptuiți astfel și o lucrare benefică asupra voastră înșivă, și acesta este esențialul. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Adevărata inteligență – este un izvor de uimire, ne face să vedem totul ca întâia oară
Adevărata realitate – o întâlnim numai în lumea sufletului și a spiritului
Natura – un adevărat templu al Domnului în care soarele este preotul
Iluminarea: Este cu adevarat ceea ce credem noi ca este?
Ghizi şi Guru adevăraţi

Read More