gandul zilei tagged posts

Iubirea – face legile inutile

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Dacă este necesar să se facă niște legi pentru a pune la punct legăturile dintre oameni, este pentru că ei nu sunt încă locuiți de iubire. Când ei vor ști ce este adevărata iubire, când vor trăi din această iubire, în această iubire, ei nu vor mai avea nevoie ca legile să le reamintească fără încetare ceea ce trebuie să facă sau să nu facă: ei o vor face, fiindcă vor găsi în mod spontan cum să s epună în armonie unii cu alții.

Iubirea este unica forță care organizează lucrurile, le face să crească și să înflorească. De îndată ce iubirea pătrunde într-o familie, o comunitate, o societate, nu va mai fi nevoie să se spună: „Faceți așa, faceți altfel, iar dacă nu faceți, păziți-vă!” Toți își execută sarcina cu plăcere. Acolo unde se află iubirea, legea nu-și mai are locul.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 14 aprilie

Recomandam urmatoarele articole:
Iubirea – se hrănește din mister
IUBIREA DE DINCOLO DE SUFERINȚE
Iubirea – niște schimburi între suflete și spirite
CONTINUA SA GASESTI IUBIREA
Fructele – să le oferim iubire înainte de a ne hrăni cu ele

Read More

Dușmanii – ne sunt deseori mai folositori decât prietenii

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Când niște bărbați și femei au adus niște lucruri foarte bune unei societăți, unei țări sau chiar întregii omeniri, li se ridică niște monumente sau statui. Pe bună dreptate. Totuși, eu cred că cele mai frumoase monumente, cele mai frumoase statui, ar trebui ridicate dușmanilor noștri…Fiindcă ei sunt adevărați noștru binefăcători! Datorită lor, noi suntem obligați să devenim mai vigilenți, mai inteligenți, mai răbdători, mai stăpâni pe noi înșine. Pentru a suporta greutățile ce ni le creează, trebuie să plecăm în căutarea unor regiuni interioare de pace și lumină pe care, în lipsa lor, nu am fi căutat niciodată să le explorăm. Credeți că spusele mele nu sunt serioase? Gândiți-vă puțin la această idee: prietenii noștri ne adorm deseori cu dovezile lor de afecțiune și complimente, în timp ce dușmanii ne stimulează.

Veți spune: „Dar acești oameni care ne sunt ostili, ne otrăvesc viața!” Desigur, dar dacă voi aveți dorința sinceră de a înainta, veți primi cunoașterea și forța pentru a folosi toate obstacolele ce ei vi le așează în cale. Aceste obstacole sunt ca niște trepte ce vă vor permite să urcați din ce în ce mai sus.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 13 aprilie

Recomandam urmatoarele articole:
Dușmani interiori – și dușmani exteriori. Cum să ne purtăm cu ei
Dușmanii – ne ferim de ei prin iubire
DARUL IUBIRII
LIPSA DE APARARE
MECANISMELE DE APARARE

Read More

Lumina – băutura care dă nemurirea

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“În Grecia i se spunea ambrozie, în India, soma, alchimiștii o numesc ellixirul vieții veșnice…Toate culturile au menționat existența unei băuturi care îți dă nemurirea, iar unele spun chiar cum să o pregătim. În realitate, această băutură există în natură, dar evident, nu oriunde: o găsim numai în regiunile cele mai subtile și cele mai pure din spațiu, și în anumte momente particulare, așa cum este răsăritul soarelui. Aurora este cel mai prielnic moment al zilei, fiindcă adevărata băutură a nemuririi este lumina, iar dimineața, la răsăritul soarelui, noi putem capta această lumină, ca să ne hrănim corpurile subtile.

Dacă primăvara și vara noi contemplăm răsăritul de soare, o facem tocmai pentru a reuși să bem această chintesență de viață ce el o răspândește în univers. Pietrele, plantele, animalele și oamenii primesc cel puțin câteva particule. Toate ființele vii captează aceste particule într-o manieră inconștientă, dar oamenii pot învăța să le capteze într-un mod conștient. Străduiți-vă să vă treziți pentru a saluta aurora, pentru a primi această lumină în inima voastră, în sufletul vostru, și veți gusta viața nemuritoare.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 12 aprilie

Recomandam urmatoarele articole:
Apă, sânge şi lumină – legăturile dintre ele
Dumnezeu – se află și mai departe de ideea pe care lumina ne-o poate da despre El
Lumina – ca protecție
Lumina – o legătură ce ne eliberează, o sarcină ce ne ușurează
Lumina – să ne concentrăm asupra ei pentru a intra în legătură cu Dumnezeu

Read More

Defecte și calități – trebuie puse la lucru

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Văicărelile în privinţa naturii umane păcătoase şi purtătoare a germenilor răului nu folosesc la nimic. Nu trebuie să vă plângeţi, trebuie numai să lucraţi. Fie că este vorba despre aroganţă, orgoliu, furie, gelozie, senzualitate, toate defectele trebuie puse la lucru. Iată singurul punct de vedere adecvat, singura soluţie indicată. Munca este cea care contează, nu vă ocupaţi de restul; calităţile, defectele sunt ceva secundar. Atunci când veţi găsi cea mai bună lucrare şi vă veţi hotărî să vă consacraţi ei cu sinceritate, chiar şi defectele devin niște buni servitori.

Să luăm un exemplu foarte simplu. Vreţi să ridicaţi o greutate. Toate energiile conţinute în corpul vostru fizic ca putere sunt mobilizate: muşchii, inima, plămânii şi chiar creierul participă la acțiune. Dar dacă nu vreţi să faceţi nimic, toate organele voastre stagnează, dormitează. Dorinţa de a lucra este cea care vă mobilizează toate posibilităţile. Datorită strădaniilor sale, un criminal îi poate depăşi în generozitate, răbdare şi bunătate pe cei mai virtuoşi oameni. În timp ce, oamenii de bine nu fac deseori nimic extraordinar: lor le ajunge să fie așa cum sunt, ei nu se gândesc deloc să lucreze.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 11 aprilie

Recomandam urmatoarele articole:
Calități morale – de ce nu trebuie să le subestimăm niciodată
Adevărul – calitățile manifestate de cel care îl posedă
Omraam Mikhael Aivanhov – 19.04.1982 – Aura. Calitatile aurei si metodele de a o curata
EGO-UL IN CONFLICT
PERFECȚIUNE

Read More

Dumnezeu – Îl putem cunoaște numai contopindu-ne în El

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Limitatul nu poate înţelege nelimitatul; așadar, omul care este limitat, nu Îl poate cunoaşte pe Dumnezeu, Nelimitatul. Sau, mai exact, el nu Îl poate cunoaşte atât timp cât rămâne în afara Sa. Îl va cunoaşte atunci când va pătrunde în această imensitate, va fuziona cu ea, se va confunda cu ea. Atât timp cât o picătură de apă este separată de ocean, ea nu poate cunoaşte oceanul, dar atunci când se reîntoarce în ocean, ea nu mai poate fi separată, ea a devenit un ocean, ea îl cunoaşte.

Veţi spune: „Dar omul se află în univers, face parte din el, nu este separat de acest nelimitat, de acest infinit care este Dumnezeu.” Da, dar el nu este conştient. În schimb, el se separă adesea în mod conştient de Dumnezeu, afirmând apoi că El nu există. Așadar, dacă dorim să Îl cunoaştem pe Dumnezeu, trebuie să ne contopim în mod conştient în El, să ne pierdem în El. Îl vom cunoaște fiindcă noi vom deveni El, vom face una cu El.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 8 aprilie

Recomandam urmatoarele articole:
Religia solară – va realiza Împărăția lui Dumnezeu
Dumnezeu – se află și mai departe de ideea pe care lumina ne-o poate da despre El
Rugăciunea – ne proiectează lângă Dumnezeu și îngerii săi
Dumnezeu – Îl vom găsi, căutându-L în noi
Lumina – să ne concentrăm asupra ei pentru a intra în legătură cu Dumnezeu

Read More

Fluviile – analogie cu destinul unor țări și al locuitorilor lor

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Fluviile se formează în munte și, oricare ar fi obstacolele întâlnite în cale, ele ajung mereu în mare. Acolo, apa lor încălzită de razele soarelui se transformă în vapori și reia calea cerului, până în ziua în care cade din nou sub formă de ploaie sau zăpadă. Această călătorie a apei poate avea o interpretare simbolică. Destinele umane sunt asemănătoare acestor călătorii continue făcută de apă între cer și pământ, între pământ și cer. Asemenea picăturilor de apă, sufletele coboară pe pământ, fiecare într-un loc determinat; de acolo, ele au un întreg drum de străbătut, până când se vor reîntoarce la locul lor de origine…ca să coboare din nou într-o zi, într-un alt loc. Aceasta se numește reîncarnare.

Fluviile poartă mereu același nume: Sena, Tamisa, Mississipi…dar apa care curge în albia lor este zilnic nouă. Locuitorii fluviului, miliardele de picături de apă, nu fac decât să treacă; în timp ce ele se îndreaptă spre mare, altele le iau locul. Asemenea fluviilor, țările își păstrează deseori același nume, dar în ele se încarnează succesiv niște ființe mereu diferite și care vin din altă parte. Astfel se explică schimbările ce survin în istoria lor.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 7 aprilie

Recomandam urmatoarele articole:
Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.08.24 – Fluviul vietii
Omraam Mikhael Aivanhov – Izvorul
Binah, Hohmah, Kether – regiuni pe care șarpele nu le poate atinge
Adrian Nuta – Infinitul mic iubindu-l pe cel Mare
Cum ma rog? Cer o schimbare in mintea mea, nu in lume

Read More

Iubirea – se hrănește din mister

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Un bărbat şi o femeie se întâlnesc: o vreme, fiecare este atent pentru a fi pe placul celuilalt. Dar, din ziua în care trăiesc împreună, ei nu se mai consideră atât de obligaţi să depună niște eforturi. Veţi spune că viaţa zilnică este atât de acaparatoare: avem atâtea necazuri, obligaţii, lucruri la care să ne gândim! De acord, dar atunci există cel puţin o soluţie: fiți mai rezervați, mai reținuți. Da, chiar atunci când trăiesc împreună, este preferabil ca bărbaţii şi femeile să păstreze o anumită distanţă, pentru a evita să cadă în această familiaritate prozaică a vieții zilnice. Ne pierdem deseori iubirea tocmai datorită acestei lipse de vigilenţă.

Este bine ca într-un cuplu fiecare să păstreze pentru celălalt ceva secret, misterios, pentru a întreţine interesul, curiozitatea a ceva nou, necunoscut. Tocmai această latură necunoscută ocrotește, hrăneşte atracţia resimţită de unul pentru celălalt.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 6 aprilie

Recomandam urmatoarele articole:
IUBIREA DE DINCOLO DE SUFERINȚE
Iubirea – niște schimburi între suflete și spirite
CONTINUA SA GASESTI IUBIREA
Fructele – să le oferim iubire înainte de a ne hrăni cu ele
A PRIVI CU IUBIRE

Read More

Viața spirituală – este inutil să ne angajăm în ea dacă nu suntem conștienți că este o cale dificilă

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Este aproape inutil și chiar periculos să te angajezi pe calea spirituală atât timp cât nu ai înțeles până la ce punct natura inferioară a omului este încăpățânată, greu de îmblânzit, iar lucrarea asupra ei cere vigilență, umilință, perseverență. Foarte multe persoane care descoperă un învățământ spiritual își închipuie că se vor transforma repede. Ah, nu, stăpânirea vieții psihice este mult mai dificilă decât își închipuie ele! Desigur, există în fiecare ființă umană acea capacitate de reînnoire, de regenerare, de divinizare, dar este un proces foarte lent, iar ceea ce fiecare poate realiza în existența actuală depinde de lucrarea deja începută în încarnările sale precedente.

Acela care nu este conștient de dificultățile ce le va întâlni inevitabil, nu poate progresa. Atunci, el suferă și îi va face și pe alții să sufere. Angajarea pe calea spiritualității cere mai întâi o mare luciditate de sine.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 5 aprilie

Recomandam urmatoarele articole:
Viața naturii – să ne asociem ei prin cuvântul creator
Viața – să o ocrotim, fiincă ea este izvorul tuturor bogățiilor noastre
O atitudine fraternă – îmbogățește pe fiecare din viața tuturor
10 adevaruri care-ti vor schimba viata
40 de lectii de viata extrase din filme

Read More

Postul – trebuie înțeles deopotrivă și în planul psihic

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Toate religiile au preconizat postul ca un exercițiu de purificare. Postul nu trebuie însă înțeles numai în planul fizic. Dacă niște impurități au pătruns în corpul fizic și provoacă unele tulburări fizice, abținerea de la hrană (desigur, cu măsură) le poate alunga. Impuritățile pot pătrunde însă și în corpurile astral și mental, sub forma unor sentimente și dorințe primitive, a unor gânduri și judecăți greșite. Aceste gânduri, aceste sentimente, aceste dorințe sunt niște entități întunecate care îi obligă pe oameni să absoarbă o anumită hrană de care ele au nevoie; deoarece gândurile, sentimentele, dorințele sunt niște entități vii ce doresc și ele să fie hrănite.

Pentru a se descotorosi de aceste entități întunecate, omul nu trebuie să le mai „hrănească”, adică să înceteze să nutrească niște gânduri și sentimente egoiste, agresive, înlocuindu-le prin niște gânduri și sentimente pure și luminoase. Dacă le lipsește pe aceste entități de hrana ce ele o caută, el le va face să „postească”, și amenințate să moară de foame, ele îl vor părăsi. Iată cum mai trebuie înțeles postul, transpunându-l în planurile astral și mental.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 31 martie

Recomandam urmatoarele articole:
Postul, o cale de evolutie spirituala
Omraam Mikhael Aivanhov – Postul
Legile Belagine – audiobook [RO]
Lumea de jos și lumea din înalt: legăturile dintre ele. Exemplul nutriției
A TE OPUNE FALSITATII

Read More

Alchimia – nu este străină bibliei. Episodul Potopului

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Alchimia a fost condamnată de Biserică. Și totuși, unii papi au practicat-o. Constructorii catedralelor posedau și ei niște cunoştinţe alchimice. Arhitectura şi sculptura medievale stau ca mărturii: pe pereții numeroaselor edificii sunt înscrise diferitele faze parcurse de materie în pregătirea pietrei filosofale.

Chiar şi episodul Potopului din Vechiul Testament, ce îl vedem adesea zugrăvit pe zidurile catedralelor, poate fi considerat din punct de vedere alchimic. Ploaia cade timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; or, 40 este numărul morţii. Arca în care Noe şi familia sa se refugiază însoţiţi de un cuplu din fiecare specie de animale reprezintă vasul alchimic în care se face transmutaţia. Cât despre corb, Horev, şi porumbel, Iona, pe care Noe îi eliberează pe rând pentru a vedea dacă a reapărut uscatul, ei reprezintă un moment esențial al Marii Opere: trecerea de la negru la alb, simbolul unei învieri.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 31 martie

Recomandam urmatoarele articole:
Alchimie, astrologie, magie, Cabală – descoperim bazele acestor patru științe în faptele vieții zilnice
Știința ezoterică – în ce condiții ne putem interesa cu folos de ea
Magia – știința influențelor
Piatra filosofală – trebuie să o căutăm în noi înșine
Nutriția – practicată ca o yoga

Read More