gandul zilei tagged posts

Experiența mistică – experiență a focului

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“În multe religii, Dumnezeu este comparat cu un foc. Nu cunoaștem prea multe despre acest foc, doar că el este de o putere, de o intensitate imposibil de suportat. Este focul Spiritului pur: la contact cu el, toate formele se topesc și se distrug. Toți cei care au primit sărutarea acestui foc s-au topit în el într-o aceeași flacără.

S-a scris mult despre experiențele misticilor. Dar, explicațiile date erau deseori complicate, în timp ce în realitate, este foarte simplu: experiența unor mistici este experiența focului, a focului sacru. O ființă care a aprins în ea acest foc, îl alimentează zilnic aruncându-i niște bucăți din natura sa inferioară, exxact cum aruncăm lemn într-o sobă. Priviți cum arde un foc: toate bucățile de lemn uscat ce erau până atunci împrăștiate și inutile sunt reunite într-o aceeași lumină, într-o aceeași căldură, devenind incandescente până se identifică cu el, focul. La fel, sacrificându-și natura inferioară spiritului, misticul cunoaște ceea ce este Dumnezeu, focul divin, fiindcă devine asemănător lui.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 30 octombrie

Recomandam urmatoarele articole:

Credința – se bazează pe o experiență a lumii divine
A SPUNE ADEVARUL DESPRE EXPERIENTA NOASTRA
Experiența mistică – o tentativă de a captura spiritul divin
INVATAREA PRIN EXPERIENTA
Cum sa te pregatesti inainte sa ai experienta unui vis lucid

Read More

Dușmanii – necesitatea lor

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Ne este plăcut și folositor să avem niște prieteni buni, dar trebuie să recunoștem că și dușmanii ne sunt necesari. Dacă studiați bine problema, veți înțelege că, în anumite cazuri, ei sunt adevărații voștri prieteni. Pentru că ei sunt necruțători, ei nu vă scutesc de nimic, ei subliniază tot ceea ce nu merge. Veți spune: „Dar, deseori ei exagerează!” Da, este adevărat, dar nu-i nimic, ei sunt ca niște microscoape, și deseori microscoapele sunt indispensabile, oamenii de știință le folosesc zilnic: ele le permit să vadă toate detaliile ce, altfel, ar trece neobservate.

Așadar, dacă doriți cu adevărat să vă perfecționați, în loc să nu vădoriți dușmani, trebuie să le admiteți utilitatea. Ei vă obligă să lucrați, să vă îndreptați, să găsiți niște soluții la problemele ce ei vi le pun. Astfel, datorită lor, deveniți mai înțelepți, vă întăriți.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 29 octombrie

Recomandam urmatoarele articole:

„Iubiți-vă dușmanii” – comentariu
Dușman – la care fiecare ființă umană se expune să devină pentru ea însăți
A-TI IUBI DUSMANUL
Dușmanii – ne sunt deseori mai folositori decât prietenii
Dușmani interiori – și dușmani exteriori. Cum să ne purtăm cu ei

Read More

A-L sluji pe Domnul – să nu așteptăm bătrânețea ca să ne gândim

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Spre sfârșitul vieții lor, când au pierdut totul, când au risipit totul, când nu mai sunt în stare de nimic, unii bărbați și femei se decid să se consacre Domnului. Cum niște oameni, care nu ar îndrăzni să se prezinte niciodată în fața celui mai mic patron de întreprindere, își pot închipui că Domnul va fi atât de mulțumit să îi angajeze? Când erau în puterea vârstei, ei se gândeau numai cum să profite de plăcerile vieții, nu era cazul să consacre timp și energii unei lucrări divine. Dar, când sunt imobilizați de reumatisme, paralizați sau ramoliți, ei se prezintă să Îl slujească pe Domnul.

Nu trebuie însă să credem că ei s-au cumințit cu vârsta. Nu, pur și simplu ei nu mai au forțe să-și continue vechea viață, pierzându-și chiar gustul lucrurilor. Ei așteapăt să ajungă aici ca să spună: „Domane, ai nevoie de mine? ” Iar Domnul, se scărpină în cap: chiar și El se întreabă la ce i-ar putea folosi. Nu trebuie să așteptăm să ne ramolim ca să ne punem în slujba Domnului, ci să ne gândim să o facem când suntem încă tineri, în plină vitalitate.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 26 octombrie

Recomandam urmatoarele articole:

ABUNDENȚĂ
Bifurcarea – pericolele ei
Gustul – trebuie controlat și orientat
Armonia – atrage entitățile celeste
În slujba altora – ne împlinește

Read More

A da – pentru a ne îmbogăți

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Uitați puțin ceea ce vă lipsește. Când aveți posibilitatea de a îmbrățișa întreg universul cu ajutorul gândului, să comunicați cu toate entitățile luminoase care îl populează, cum să vă simțiți săraci și lipsiți de orice? Ce vă mai trebuie să înțelegeți că sunteți bogați și că, din acest belșug, îi puteți ajuta și pe alții? Încercați, cel puțin, să îi priviți cu iubire, să vă smulgeți din inimă câteva particule binefăcătoare ca să le proiectați spre ei. În acel moment, nu vă veți mai simți lipsiți de orice, ci veți fi fericiți, copleșiți.

Ca să vă îmbogățiți, trebuie să începeți să dăruiți, în timp ce, luând, sărăciți. dacă dăruind, vă îmbogățiți, este pentru că declanșați în voi niște forțe necunoscute ce dormitau, stagnau undeva în profunzimi. Din clipa în care vă decideți să proiectați aceste forțe, ele încep să țâșnească, să circule. Chiar vă veți întreba: „Cum este posibil? Eu am dat și eu sunt mai bogat…” Ei da, acesta este misterul iubirii.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 25 octombrie

Recomandam urmatoarele articole:

NU AI GRESIT CALUL
Omraam Mikhael Aivanhov – 1968.07.28 – A primi si a darui (A)
O filosofie divină – le arată oamenilor imensitatea bogățiilor lor
Ființele umane – să ne bucurăm zilnic de toate bogățiile pe care ele le reprezintă
Să-ți iubești familia – să mergi să te îmbogățești pentru ea în lumea divină

Read More

Pedepsele – nu ne vin niciodată de la Dumnezeu, ci de la legile ce le-am încălcat

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Religiile monoteiste l-au prezentat pe Domnul ca un maestru necruțător, răzbunător, gelos, care vede tot și pedepsește cea mai mică greșeală. În realitate, Domnul nu vrea nici măcar să vadă greșelile oamenilor, El este iubire deplină, El trăiește numai în splendoare.Dar El a zămislit lumea pe baza unor legi, iar aceste legi îi pedepsesc pe cei care le încalcă.

Ați greșit și suferiți…Atunci, vă rugați și simțiți că, datorită acestei rugăciuni începeți să scăpați de grijile voastre…Deodată, aveți senzația că atingeți Tronul Domnului. Chiar dacă sunteți prăfuiți, zdrențăroși, sunteți primiți, Domnul ordonă să fiți spălați, îmbrăcați, El vă invită la petrecerea sa în coompania unor îngeri și a unor oameni fericiți. Când coborâți (pentru că, desigur, sunteți obligați să coborâți, nu vă puteți menține mult timp în înalt), tulburările reîncep…Și ele vor continua până când veți înțelege cum să vă îndreptați greșelile ca să rămâneți într-o zi definitiv lângă Domnul.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 24 octombrie

Recomandam urmatoarele articole:

Greșelile noastre se înregistrează în noi. Nu Dumnezeu este cel care ne pedepsește
AMBELE FETE ALE MONEDEI
FALSELE INVATATURI ALE FRICII SI VINOVATIEI
A-TI CUNOASTE FRICA
CAUTAREA DE RASPUNSURI

Read More

Forța sexuală – prost stăpânită, închide accesul la lumea divină

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 3 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Bărbații și femeile care își ascultă orbește impulsurile sexuale nu știu la ce pericole psihice se expun. Îi putem compara cu alcoolicii: vinul este un lucru bun, dar ei au abuzat de el, și iată-i acum într-o stare jalnică. Și energia sexuală este un lucru bun,dar dacă se abuzează de ea…

Cunoașteți, poate, niște persoane care duc o viață desfrânată fără să fie deranjate în activitățile lor. De fapt, senzualitatea este compatibilă cu anumite capacități intelectuale sau artistice. Dar, dacă ele vor dori să înfăptuiască într-o zi o lucrare spirituală, nu vor putea, fiindcă ele au pierdut chintesențele cele mai prețioase. De altfel, ele nu vor mai avea nici dorința de a se înălța: albinele care s-au îndopat cu miere sunt prea grele ca să mai zboare. La fel se întâmplă cu bărbații și femeile care nu au învățat să-și stăpânească instinctele sexuale: ei nu mai pot zbura, regiunile celeste le sunt interzise…”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 23 octombrie

Recomandam urmatoarele articole:

Forța sexuală – o energie de aceeași chintesență ca energia solară
Forța sexuală – „forța cea puternică a tuturor forțelor”
Forța – folosirea ei nu rezolvă problemele
A LE DA FORTA CELORLALTI
Forța sexuală – numai un ideal spiritual o poate sublima

Read More

Practica spirituală – se bazează pe repetarea acelorași adevăruri

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 4 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Eu vreau să vă fiu folositor, eu vreau să vă văd fericiți, de aceea eu revin atât de des asupra acestei probleme fundamentale: hrana sufletului și a spiritului. Atât timp cât nu ați învățat cum să vă hrăniți sufletul și spiritul vostru veți simți mereu o insatisfacție, o lipsă, un vid.

Știința spirituală nu trebuie considerată ca toate celelalte științe. Studiați gramatica, matematica, fizica, chimia, biologia etc, și de îndată ce ați asimilat noțiunile prezentate în manuale, nu mai aveți nevoie să le repetați zilnic.Să luăm exemplul gramaticii: din moment ce ați învățat conjugarea verbelor, acordul adjectivelor, nu mai aveți nevoie să repetați lecția. În ceea ce privește știința spirituală, nu pentru că sunteți în stare să repetați ce ați citit înseamnă că l-ați și înțeles cu adevărat. Dimpotrivă, viața spirituală se bazează pe repetiție. Trebuie să repetați zilnic, să aprofundați aceleași adevăruri, până când ele devin în voi carne și os.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 22 octombrie

Recomandam urmatoarele articole:

Viața spirituală – practica ei nu ne scutește de toate problemele
A PUNE IN PRACTICA IUBIREA
Nutriția – practicată ca o yoga
Private: Subconștientul – o lume de animale preistorice
ULEIUL DE COCOS

Read More

Planul fizic – nu este deseori decât punctul de sosire

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Dacă un clarvăzător este capabil să prezică evenimentele ce vor veni, este pentru că el le-a văzut deja anunțate în lumea invizibilă. Pentru că evenimentele care se produc pe pământ își au originea mai sus, în planurile subtile. Trebuie să treacă un anumit timp pentru ca ele să coboare până în planul fizic; dar, fiind în scrise în înalt, ele se vor produce neeapărat. Împlinirea lor este însă rezultatul unui lung proces.

Priviți un șarpe: oricare ar fi lungimea sa, coada sa va trece mereu pe unde capul său a trecut deja. Coada urmează mereu capul. Precum coada, planul fizic urmează în mod logic mișcarea declanșată în planurile subtile: planurile eteric, astral, mental. În noi, capul reprezintă gândul, iar faptele noastre sunt coada. Așadar, cel care are răbdarea să hrănească un ideal spiritual, fără să se descurajeze niciodată, va reuși într-o zi să-și antreneze coada, adică faptele sale, comportamentul său, și chiar să-și transforme corpul fizic. ”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 19 octombrie

Recomandam urmatoarele articole:

Gând, sentiment, voință, imaginație – sunt în planul psihic echivalentul capacităților noastre fizice
Pământul – în planul fizic, ca și în planul spiritual, el încolțește numai semințele ce i le oferim
Pacea – sau cum să ne hrănim în planurile fizic și psihic
Războaiele – își au originea în planul psihic
Transpirația – există deopotrivă în planurile sufletului și ale spiritului

Read More

Amprenta Domnului – în om ea îl va salva întotdeauna

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Deoarece omul a fost creat după chipul Domnului, oricare ar fi gradul de decădere sau de disperare în care el poate ajunge, este imposibil ca el să se piardă definitiv: el va fi întotdeauna reținut la marginea prăpastiei. Din când în când, ne putem gândi că o ființă este gata să se arunce cu capul în față în neant. În realitate, orice ar face, oricare ar fi pericolele la care se expune, ea va fi, în final, salvată. Fiindcă și ea poartă profund înscrisă în sine amprenta divină: aceea care, în clipa în care o credem pierdută definitiv, o reține ca o mână puternică și îi dă posibilitatea de a relua calea luminii.
Rețineți bine aceasta: chiar dacă o ființă umană cade pradă forțelor obscure care o antrenează spre prăpastie, nimic nu este iremediabil pierdut. Creatorul a pus în ea un fel de lacăt de siguranță: acea scânteie care va mărturisi, pentru veșnicie, de apartenența sa divină.

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 18 octombrie

Recomandam urmatoarele articole:

Ocultismul – pericolele metodelor sale pentru cel care nu respectă legile armoniei universale
ARMONIE SUFLETEASCĂ
ARMONIE
Orchestră și corală – imagini ale armoniei ce ar trebui să existe între oameni
Rezistența psihică – importanța nutriției, cât și a gândurilor și a sentimentelor

Read More

Perfecționarea noastră – trebuie să fie scopul activităților noastre

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Chiar dacă își iubesc meseria, bărbații și femeile sunt atrași în mod superficial de activitate aprofesională. Ei merg la uzină, la birou, vând într-un magazin, cercetează într-un laborator, educă niște copii, dar aceasta nu pune în mișcare decât o parte din însușirile lor. De aceea, meseria lor îi obosește deseori, îi plictisește. Singurul mod de a învinge oboseala și plictiseala este de a înfăptui în același timp o lucrare cu ajutorul gândului, al sentimentului, a voinței. Această lucrare va da un sens mai vast activității voastre și va atinge rădăcinile ființei voastre. Iar acest sens poate fi descoperit numai prin ideea de perfecționare.

De acum înainte, gândiți-vă să vă îndreptați toate activitățile voastre spre un scop unic: perfecționarea voastră. Astfel veți declanșa în voi niște puteri ce vă vor transforma în profunzime. Această lucrare, singura cu adevărat folositoare, nu vă va produce niciodată nici oboseală, nici plictiseală. Încercați să îi prindeți gustul, nelăsând să treacă vreo zi fără să simțiți că, prin diferitele voastre activități, ați putut declanșa niște forțe binefăcătoare în voi și în jurul vostru.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 17 octombrie

Recomandam urmatoarele articole:

A te perfecționa – a-ți crește intensitatea propriilor vibrații
Lucrarea spirituală – acțiunea spiritului nostru asupra materiei
Spiritul – o culme de la care avem toate posibilitățile de acțiune
Androginul – adevărata natură a ființei noastre psihice
A judeca bine – înainte de orice lucrare

Read More