Eckhart Tolle tagged posts

Introducere

Un adevărat maestru spiritual nu are ce să predea, în sensul convenţional al cuvântului, şi nu are ce să îţi adauge sau să îţi ofere, cum ar fi noi informaţii, credinţe şi reguli de conduită. Singura menire a unui învăţător este să te ajute să înlături tot ceea ce te desparte de adevărata ta fiinţă şi de ceea ce deja ştii. Maestrul spiritual te ajută să-ţi descoperi acea dimensiune din adâncul fiinţei tale, liniştea.
Dacă vei căuta la un maestru spiritual . sau în această carte . idei stimulatoare, teorii, credinţe şi discuţii intelectuale, vei fi dezamăgit. Cu alte cuvinte, dacă doreşti hrană pentru minte, nu o vei găsi şi, mai mult, nu vei înţelege însăşi esenţa învăţăturii, esenţa acestei cărţi, care nu rezidă în cuvinte, ci în tine însuţi. Este bine să îţi aminteşti şi să simţi acest lucru, în timp ce citeşti.
Cuvintele nu sunt altceva decât indicatoare. Ceea ce ele indică nu poate fi găsit în sfera gândirii, ci într-o dimensiune mai profundă şi infinit mai vastă decât gândirea. Pacea plină de viaţă este una dintre caracteristicile acestei dimensiuni; de câte ori vei simţi că pacea lăuntrică te copleşeşte în timp ce citeşti, cartea îşi îndeplineşte faţă de tine rolul unui învăţător: îţi aduce aminte cine eşti şi îţi arată drumul spre casă.

Înflorirea conştiinţei umane

Evocare

Planeta Pământ, în urmă cu 114 milioane de ani, într-o dimineaţă oarecare, imediat după răsărit: prima floare se deschidea către soare. Anterior acestui eveniment spectaculos care vestea o transformare în evoluţia vieţii plantelor, planeta era deja de milioane de ani acoperită de vegetaţie. Probabil că prima floare n-a supravieţuit prea mult, iar apariţia florilor a rămas un fenomen răzleţ din cauza condiţiilor de bună seamă nefavorabile încă răspândirii sale. Până într-o zi când a fost atins un prag critic, după care pe toată întinderea planetei trebuie să fi urmat o explozie de culoare şi parfum — pe care o eventuală conştiinţă-martor ar fi perceput-o, desigur, dacă ar fi fost prezentă.
Mult mai târziu, aceste fiinţe delicate şi parfumate pe care noi le numim flori aveau să joace un rol esenţial în evoluţia conştiinţei altor specii. Oamenii au fost din ce în ce mai atraşi şi fascinaţi de ele. Pe măsură ce conştiinţa oamenilor s-a dezvoltat, florile au fost probabil primul lucru lipsit de un scop utilitar, adică de orice legătură cu supravieţuirea, pe care l-au preţuit. Au fost sursă de inspiraţie pentru nenumăraţi artişti, poeţi şi mistici. Isus ne spune să contemplăm florile si să învăţăm de la ele cum să trăim. Despre Buddha se spune că ar fi susţinut odată o „predică tăcută”, în timpul căreia a ţinut în mână o floare şi nu a făcut altceva decât s-o privească. După un timp, unul dintre cei de faţă, un călugăr pe nume Mahakasyapa, a zâmbit. Se spune că acesta ar fi fost singurul care înţelesese predica. Legenda spune că acel zâmbet (echivalent cu trezirea spirituală) a fost transmis de la un maestru la altul timp de douăzeci şi opt de generaţii succesiv, dând naştere, mult mai târziu, zenului.
Privind frumuseţea unei flori, oamenii pot avea momente — oricât de efemere — de conştientizare a frumosului ca parte esenţială a fiinţei lor celei mai lăuntrice, a adevăratei lor naturi.
Prima revelaţie a frumuseţii a constituit unul dintre cele mai semnificative evenimente din evoluţia conştiinţei umane. Sentimentul bucuriei şi cel al iubirii sunt intrinsec legate de această revelaţie.
Fără ca noi să ne dăm foarte bine seama de acest lucru, florile au devenit pentru noi expresia materială a ceea ce este în noi înşine mai elevat, mai sacru şi, în ultimă instanţă, lipsit de formă. Efemere, eterice şi mai delicate decât plantele din care au apărut, florile au devenit un fel de mesageri ai unui alt tărâm, un fel de punte între lumea formelor fizice şi cea fără de formă. Nu numai că aveau un parfum delicat care plăcea oamenilor, ci aduceau totodată şi mireasma tărâmului spiritual. Folosind cuvântul „iluminare” într-un sens mult mai larg decât este acceptat în mod convenţional, am putea privi florile drept întruchiparea iluminării plantelor.
Se poate spune despre orice formă de viaţă — minerală, vegetală, animală sau umană — că se îndreaptă către „iluminare”. Totuşi, fenomenul acesta este extrem de rar, căci el presupune mai mult decât un progres evolutiv: implică o discontinuitate în dezvoltare, un salt la un nivel de Fiinţare total diferit şi, ceea ce este cel mai important, o diminuare a caracterului material. Există ceva mai greu şi mai impenetrabil decât roca, cea mai densă dintre toate formele? Şi, cu toate acestea, structura moleculară a unor roci este supusă unei transformări în urma căreia acestea devin transparente, rezultând cristalele. Există cărbuni care, supuşi unei călduri şi presiuni de neimaginat, se transformă în diamante, în timp ce unele minerale grele se transformă în alt fel de pietre preţioase.
Majoritatea reptilelor târâtoare, vieţuitoarele cele mai legate de pământ, au rămas neschimbate de milioane de ani. Totuşi, unora dintre ele le-au crescut pene şi aripi şi s-au transformat în păsări, sfidând astfel forţa gravitaţiei care le dominase atâta timp. Nu şi-au îmbunătăţit mersul sau târâtul ci, prin deplina lor transcendere, acestea au devenit zbor.
Din vremuri imemoriale, florile, cristalele, pietrele preţioase şi păsările au avut o semnificaţie specială pentru spiritul uman. Ca orice alte forme de viaţă sunt şi ele, desigur, manifestări temporare ale Vieţii unice si Conştiinţei unice care reprezintă sursa. Semnificaţia lor specială, fascinaţia pe care o exercită asupra oamenilor şi afinitatea omului faţă de aceste făpturi pot fi atribuite calităţii lor eterice.
Dacă acceptăm ideea existenţei unei anumite Prezenţe, printr-o atenţie tăcută, dar vie, percepţia umană poate sesiza esenţa divină a vieţii, acea conştiinţă sau acel spirit ce sălăşluieşte în fiecare creatură, în fiecare formă de viaţă si o poate recunoaşte ca fiind propria ei esenţă, iubind-o astfel ca pe sine însăşi, însă până când nu se va întâmpla acest lucru, cei mai mulţi dintre oameni vor vedea doar forma exterioară şi nu vor fi conştienţi de esenţa lăuntrică, tot aşa cum nu sunt conştienţi de propria lor esenţă şi se identifică exclusiv cu forma lor fizică şi psihologică.
Totuşi, în cazul unei flori, al unui cristal, al unei pietre preţioase, al unei păsări, chiar şi o persoană lipsită de Prezenţă poate simţi ocazional că este vorba despre ceva mai mult decât simpla existenţă fizică a formei respective, fără să ştie că acesta este motivul atracţiei şi afinităţii pe care o resimte. Datorită naturii lor eterice, formele acestea ascund mai puţin spiritul care sălăşluieşte în ele decât se întâmplă la alte forme de viaţă — excepţie în cazul acestora din urmă fac formele de viaţă nounăscută — bebeluşii, căţeluşii, pisicuţele, mieii şi aşa mai departe. Acestea sunt fragile, delicate, nu sunt încă statornicite ferm în materialitate. în ele mai străluceşte o anumită inocenţă, o dulceaţă şi o frumuseţe ce nu aparţin acestei lumi. Ele produc încântare şi unor oameni relativ insensibili.
Aşadar, atunci când contemplaţi cu atenţie vie o floare, un cristal sau o pasăre fără ca în acele momente să le denumiţi în mintea voastră, ele devin o fereastră către lumea fără de forme. Se produce o deschidere interioară, oricât de mică, spre tărâmul spiritului. Din acest motiv cele trei forme de viaţă „iluminate” au jucat un rol atât de important în evoluţia conştiinţei umane din vremuri străvechi; din acest motiv bijuteria florii de lotus este simbolul central al budismului, iar o pasăre albă, porumbelul, poartă semnificaţia Sfântului Duh în creştinism. Acestea au pregătit terenul pentru o schimbare mai profundă în conştiinţa planetară, menită a se produce în cadrul speciei umane. Este trezirea spirituală ai cărei martori începem acum să fim.

(citeşte restul cărţii cu un click pe iconul PDF de mai jos)

INTRODUCERE

Cum a aparut aceasta carte

Trecutul nu-mi foloseşte prea mult şi rareori mă gândesc la el; cu toate acestea, aş vrea să vă spun pe scurt cum am ajuns să fiu învăţător spiritual.
Până la vărsta de 13 ani, am trăit într-o stare aproape continuă de anxietate, întreruptă de perioade de depresie suicidală. Acum am sentimentul că vorbesc despre o viaţă anterioară sau despre viaţa altei persoane.
Într-o noapte, la puţin timp după ce împlinisem 29 de ani, m-am trezit spre dimineaţa cuprins de un sentiment de panică totală. Mă mai trezisem de nenumărate ori înainte cu acest sentiment, dar de data asta era mai intens ca niciodată. Liniştea nopţii, contururile vagi ale mobilei în camera întunecată, zgomotul îndepărtat al trenului care trecea pe lăngă casa mea – totul părea atât de străin, de ostil şi de lipsit de orice sens, încât mi-a produs o aversiune profundă faţă de lume. Cel mai odios lucru era, totuşi, propria mea existenţă. Ce rost avea să continui această luptă permanentă?
Simţeam cum o profundă dorinţă de autodistrugere, de nonexistenţă devine mult mai puternică decât dorinţa, instinctivă, de a continua să trăiesc. „Eu nu mă mai pot suporta pe mine însumi”. Acesta era gândul care contiunua să se deruleze în mintea mea. Apoi, dintr-o dată, am sesizat ciudăţenia lui. „Sunt eu o Fiinţă sau două? Dacă eu nu mă mai pot suporta pe mine însumi, atunci trebuie să existe două fiinţe în mine: «eu» şi «mine însumi», cu care «eu» nu mai pot trăi”. „Poate că”, m-am gândit eu, „numai una dintre ele este reală”. Am fost atât de uimit de această stranie descoperire, încât mintea mea s-a oprit în loc.

Întrebare: Încă de când eram mică, am crescut în religia catolică. Am fost convinsă să îl neg pe Dumnezeu, nu să cred în el. Şi acum, datorită modului în care tu predai şi împărtăşeşti, ştiu că conectivitatea este acolo, conştiinţa, liniştea este acolo.
Dar mă gândesc, de ce să mă rog? Pentru că dacă Dumnezeu este atotcunoscător, omnipotent, atotiubitor etc, nu cred că el/ea are nevoie ca eu să spun: “Psst, prietenul meu moare de cancer, îl poţi ajuta?”. Nu cred că este necesar, dar îmi place să mă rog. Ador să aud gândurile tale; cum ar fi mai potrivit să mă rog? Tu crezi în rugăciune?

Eckhart Tolle: Poate că tu îţi înalţi rugăciunile de la cereri petiţionare (te rog, fă că acest lucru să se întâmple), până la mici indicatori mentali, cum ar fi pacea, de exemplu. Micii indicatori mentali încă folosesc concepte, deoarece, fiecare rugăciune este formată din cuvinte şi concepte – pentru a puncta, pentru a vă ajuta să mergeţi dincolo de concepte. Aţi putea spune, de exemplu, o afirmaţie – aşa cum a spus Isus: “Eu sunt lumina lumii”. Aceasta este o afirmaţie – este un concept, el indică o realitate mult mai îndepărtată decât cuvintele. Voi puteţi spune, dacă încă mai doriţi o anume petiţie: “te rog, lasă-mă să cunosc că eu sunt lumina lumii”.

Interviuri cu maeştri spirituali şi cercetători ai psihicului uman – despre fericire.

Dintre ei, autorii de succes Marianne Williamson, Eckhart Tolle, Don Miguel Ruiz, Gary Renard şi alţii…

De-a lungul secolelor, oameni din întreaga lume au mers în India, în căutarea adevărului spiritual. Considerată a fi leagănul spiritualităţii, India a dat lumii mai mulţi mistici şi învăţători spirituali decât oricare altă ţară.
Ce loc mai potrivit ar fi pentru Eckhart Tolle de a ne vorbi despre eternul Acum?
Să-l însoţim aşadar în această experienţă transformatoare, şi să ne îngăduim să fim ghidaţi prin cuvinte şi linişte în starea de Prezenţa. Aceasta este starea conştiinţei în care lumea limitată a formei devine un portal către divinitate. În cele şapte zile ale retreatului din India, Ekhart Tolle ne vorbeşte cu umilinţă, înţelepciune şi umor despre mai multe subiecte: copiii şi spiritualitatea, suferinţa conştientă, încrederea în sine, relaţiile de cuplu, îndrăgostirea, dependenţa, vina, iertarea, rugăciunea, moartea, singurătatea, devotamentul.

Ziua 1: The Renunciation of Thought – (Renunţarea la gândire)

Ziua 2: Death and Dying: The Greatest Portal – (Moartea şi a muri: cel mai mare portal)

Ziua 3: The Power of Not Knowing – (Puterea lui a nu şti)

Ziua 4: Addiction to Suffering – (Dependenţa de suferinţă)

Ziua 5: Spiritual Practice and Patterns of Resistance – (Practici spirituale şi modele de rezistenţă)

Ziua 6: The Last Delusion – (Ultima amăgire)