dorinte tagged posts

Oamenii îşi pun o dorinţă şi, dacă nu este îndeplinită, se gândesc că au găsit o lampă stricată sau un duh leneş. Aşa că renunţă. Este o mare diferenţă între a dori (a spera, a plăsmui, a visa) şi a spune o rugăciune. Rugăciunea înseamnă să urmăm voia lui Dumnezeu, nu a noastră.

Există sute de cărţi, de website-uri, de cuvântări şi de eseuri care dezbat tema rugăciunii. Multe dintre ele conţin teorii despre motivele pentru care atât de multe rugăciuni nu primesc răspuns.
Unele dintre ele sunt: nu aparţinem unei anumite religii, nu ne rugăm pentru ce trebuie, nu ne-am spovedit, nu avem o relaţie cu Dumnezeu, nu ştim să ne rugăm, ne lipseşte perseverenţă, nu urmăm voia Domnului etc.
Toate acestea par destul de întemeiate, dar eu nu sunt de acord. Din moment ce nu sunt de profesie teolog care studiază Biblia, şi nici o expertă în rugăciuni, consider că orice rugăciune primeşte răspuns.

Discipolul spuse maestrului său: “Am petrecut mare parte a zilei gândind ce nu ar fi trebuit să gândesc, dorindu-mi ce nu ar fi trebuit să-mi doresc şi făcînd planuri ce nu ar fi trebuit făcute.”

Maestrul îl invită pe discipol să facă o plimbare în pădurea din spatele casei.

De-a lungul drumului îi arătă o plantă şi ceru discipolului să-i spună dacă îi ştie numele.

“Belladonna” (femeie frumoasă), spuse discipolul.
“Poate ucide pe oricine îi mănîncă frunzele. Dar nu poate ucide pe nimeni care doar o admiră”, spuse maestrul.

“La fel, dorinţele negative nu pot face rău atîta timp cît nu te laşi sedus.”

Paulo Coelho

Vrem uneori să fim altcineva şi atunci ne spunem „dacă aş avea”, „dacă aş fi”, „atunci când voi fi”, „în cazul în care voi ajunge”, „numai să fiu”, „doar cu x condiţie o să ajung satisfăcut, fericit şi pe deplin împlinit”. Aşa să fie oare?

O povestire înţeleaptă ne dă răspunsul.

A fost odată un ţăran sărac a cărui slujbă era să sfărâme stâncile muntelui, pentru a le transforma în pietriş pentru drumuri. Omul muncea zilnic ore în şir, bătut de soarele arzător, ciocănind şi zdrobind pietrele. Într-o zi, trecu pe acolo însuşi regele, călare pe un cal magnific şi împodobit cu toate însemnele rangului său.
Ţăranul nostru îl zări şi se pomeni că se gândeşte: „Ah, ce puteri aş avea dacă aş fi rege! Aş străbate regatul în lung şi-n lat şi aş face mult bine supuşilor mei.” Atotputernicul Dumnezeu din ceruri i-a auzit gândurile şi l-a preschimbat în mare suveran. Omul străbătea acum regatul călare şi acorda tuturor graţia de rege, îmbrăcat în veşminte bogate şi grele. Cum soarele era mai tot timpul torid, regele simţea adesea că se sufocă.
„Ah, dacă aş fi soarele, ce putere imensă aş avea!”, gândi atunci ţăranul rege. „Aş lumina cu putere oamenii şi le-aş fi mereu izvor de mari binefaceri”. Atoputernicul Dumnezeu i-a auzit din nou din ceruri gândurile şi l-a prefăcut pe dată în soare. Ca astru, el îi lumina acum pe pământeni din zori până în amurg şi îi încălzea cu razele sale binefăcătoare. Dar, iată că, a trecut un nor peste el şi l-a acoperit, iar lumea întreagă fu cuprinsă de umbră.

„Ha, ha… iată că soarele nu e atât de puternic pe cât pare”, şi-a spus atunci ţăranul – soare. „Dacă aş fi însă un nor… aş avea o putere imensă! Aş aduce ploaia şi vremea senină şi astfel aş fi un izvor de binefacere pentru oameni”. Atotputernicul Dumnezeu, auzindu-i din ceruri vorbele, l-a transformat imediat pe ţăranul – soare într-un nor. Acum aducea ploaia la momentul potrivit, iar oamenii culegeau astfel recolte bogate.
Iată însă că într-o zi nu putu să treacă dincolo de un munte prea înalt care îi împiedică înaintarea. „Ah”, începu să se plângă pe dată ţăranul – nor, „iată că norii nu sunt atât de puternici pe cât par. Muntele este mai presus decât ei”, şi-a zis el. „Dacă aş fi un munte le-aş ţine umbră binefăcătoare oamenilor şi i-aş proteja de vânt”. Auzindu-l, atotputernicul Dumnezeu l-a prefăcut în munte, iar ţăranul – munte se simţi deodată mândru de el. Doar că privind la poale, ce-i văzură ochii? Un bătrân sărac care-l sfărâma în bucăţele, făcând din el pietriş pentru drumuri.