corp tagged posts

Corpul omenesc – o expresie a perfecțiunii divine

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Deoarece universul a fost creat de Dumnezeu, întreaga natură este expresia armoniei și a perfecțiunii divine. Această armonie, această perfecțiune nu sunt nicăieri mai bine reprezentate ca în corpul omenesc. De altfel, peste tot vedem această frumusețe răspândită: de exemplu, oceanele reprezintă o parte din corpul cosmic, râurile, o alta, munții, pădurile, cerul, altele. Numai corpurile bărbatului și ale femeii pot exprima împlinirea.

Dumnezeu a rezumat întrega creație în bărbat și femeie. De aceea, când un corp omenesc, prin proporțiile sale, și îndeosebi prin emanațiile sale, se apropie de acest ideal de frumusețe, un Inițiat îl contemplă cu plăcere. El își spune: „Iată o creatură care este o imagine perfectă a virtuților divine.” El nu se oprește însă la această creatură: contemplând-o, el caută să regăsească splendoarea Cerului.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 3 decembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Corpul omenesc – un text compus din literele date de cele patru elemente
Corpul omenesc – poate să fie un bârlog de animale sau un templu
Corpul fizic – analogie cu arborele care dă numai frunzele, florile și fructele sale
Corpurile cauzal, budic și atmic – cum încep să se exprime în noi
Nuditatea – pune corpul fizic în legătură cu întreaga natură

Read More

Mâinile noastre – ne leagă de corpurile subtile ale naturii

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Din vârful unde s-a cocoțat, orgoliosul privește mereu în jos și, desigur, el nu vede decât niște ființe neștiutoare, slabe, vicioase. El le disprețuiește și se plimbă peste tot, plin de sentimentul superiorității sale. Mereu mândru de sine, el nu mai avansează.

În timp ce, acela care privește spre înălțimi vede ființe din ce în ce mai evoluate, mai înțelepte, mai luminoase, și acolo defectele sale încep să îi apară prin comparație. El se simte foarte mic; el devine umil, iar această umilință îl face mare. Fixându-și atenția asupra acestor ființe, admirându-le, el lucrează, el se străduiește, el ar dori atât de mult să devină asemenea lor! Astfel, el avansează. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 26 septembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Corpul nostru fizic – este pentru spiritul nostru ceea ce universul este pentru spiritul Domnului
Corpul fizic – analogie cu arborele care dă numai frunzele, florile și fructele sale
Corpurile cauzal, budic și atmic – cum încep să se exprime în noi
Viața psihică: efectele sale asupra corpului fizic
Celulele corpului nostru – un popor ce ne observă și ne imită

Read More

Corpurile cauzal, budic și atmic – cum încep să se exprime în noi

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 3 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Organismul nostru psihic începe în noi prin corpul eteric (dublu al corpului fizic), corpul astral (corpul sentimentelor) și corpul mental (corpul gândurilor). Noi posedăm însă și în germen niște corpuri spirituale: corpurile cauzal, budic și atmic.

Desigur, vi s-a întâmplat cel puțin o dată să simțiți în voi prezența aceste corpuri spirituale. O idee vă aduce deodată o asemenea lumină încât vi se revelează ordinea universului, îi înțelegeți legile: este corpul cauzal care își face un loc în creierul vostru…În fața unei opere de artă, a unui peisaj, a unui chip, vă simțiți dilatați, purtați de bucurie: este o manifestare a corpului budic ce începe să vibreze în voi…Sunteți străbătuți de o energie spirituală ce vă dă forța să înfruntați obstacolele: este corpul atmic ce reușește să-și croiască o cale…Dacă aceste manifestări se reproduc deseori, înseamnă că aceste trei corpuri cauzal, budic și atmic încep să vă ocupe, încet-încet, întreaga ființă.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 22 august

Recomandam urmatoarele articole:

Viața psihică: efectele sale asupra corpului fizic
Celulele corpului nostru – un popor ce ne observă și ne imită
Nuditatea – pune corpul fizic în legătură cu întreaga natură
Corpul omenesc – un text compus din literele date de cele patru elemente
Corpurile spirituale – să le hrănim prin niște elemente captate în regiunile superioare

Read More

Celulele corpului nostru – un popor ce ne observă și ne imită

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Cel care iese din casă pentru a-i întâlni pe alții se străduiește să fie prezentabil în hainele sale, în mimica sa, în gesturile sale, în cuvintele sale. Dar, dacă el este singur acasă, cum nu îl observă nimeni, el își face de cap. În realitate, oare el este cu adevărat singur? Nu, el este locuit de un întreg popor, celulele sale, care sunt niște entități vii și inteligente. Acest popor îl observă și privirea sa este mult mai severă ca a celei din societate, fiindcă nu hainele sau gesturile sale bine studiate sunt cele ce îl impresionează, ci numai ce este el în profunzime.

Gândiți-vă mai des să luați în considerare acest popor care se află în voi fiindcă, dacă el simte că vă lăsați interior pradă lenei, senzualității, dezordinii, violenței, el își spune: „Acesta este exemplul oferit de stăpânul nostru, iar noi îl vom imita, va vedea el ce va urma!” Și iată revoluția, nu numai în organismul vostru fizic, dar și în organismul vostru psihic. În timp ce, dimpotrivă, dacă știți să îi dați exemplul bun, acest popor este capabil să facă niște minuni. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 22 iunie

Recomandam urmatoarele articole:
Celulele corpului nostru – o mulțime de mici suflete inteligente
Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.08.08 – Reinoirea memoriei celulelor
A mânca foc și a bea lumină
Piatra filosofală, elixirul vieții imortale, panaceul universal, oglinda și bagheta magică – simboluri ale lucrării spirituale
Adevărata pace – nu depinde de condițiile exterioare

Read More

Nuditatea – pune corpul fizic în legătură cu întreaga natură

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Dincolo de cum îl vedem, corpul nostru fizic este înzestrat cu niște antene datorită cărora intră în legătură cu întreaga natură: el emite și primește niște unde.Din cea mai îndepărtată antichitate, este cunoscut faptul că un corp gol este dotat cu niște puteri magice pe care le pierde atunci când este îmbrăcat. Astfel, expunându-se dezbrăcați la influențele pământului, aerului, apei, soarelui, bărbații și femeile primesc niște curenți de energie ce îi pot folosi pentru lucrarea lor psihică.

Trebuie totuși să mai știm și că aceste antene din componența corpului fizic atrag deopotrivă influențe bune și rele. De aceea, dacă vă expuneți goi, sau aproape goi, așa cum o faceți vara pe plajă, fiți vigilenți. Aceste expuneri vă vor fi benefice numai dacă știți să vă închideți în fața tuturor curenților negativi, întunecoși, deschizându-vă numai în fața curenților luminoși și divini. Veți reuși să vă protejați și în acest caz printr-o lucrare a gândului.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 8 august

Recomandam urmatoarele articole:
Corpul omenesc – un text compus din literele date de cele patru elemente
Corpurile spirituale – să le hrănim prin niște elemente captate în regiunile superioare
Corpul fizic – este ușor de satisfăcut. Să ascultăm mai ales cererile sufletului și ale spiritului
Celulele corpului nostru – o mulțime de mici suflete inteligente
Viața psihică – ne modelează corpul fizic

Read More

Corpul omenesc – un text compus din literele date de cele patru elemente

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 3 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Un corp omenesc este comparabil cu un text compus în atelierele unui tipograf. În epoca în care se mai foloseau încă literele de plumb, acestea erau aranjate în diferite casete, iar tipograful le lua pentru a forma niște cuvinte, niște fraze…și iată un roman, niște poezii. Iar textele astfel compuse erau apoi reproduse în sute sau mii de exemplare.

În mod analog, un corp omenesc este o carte alcătuită din niște „litere”, adică niște particule ce provin din cele patru elemente, din toate regnurile naturii. În funcție de gradul său de evoluție, sufletul care îl locuiește face din acest corp o carte minunată sau mediocră, sau de-a dreptul proastă care, peste tot pe unde trece, lasă niște amprente, niște urme, ca o mulțime de exemplare din sine însuși. Apoi, literele acestei cărți se separă într-o zi și se reîntorc în pământ, în apă, în aer și în foc de unde au venit. Din corp nu mai rămâne nimic. Sufletul care îl locuia era însă viu, și el pleacă să scrie alte texte în alte regiuni ale spațiului. Numim moarte descompunerea unui text compus mai înainte și care va fi recompus din nou mai târziu. A vorbi despre moarte este așadar numai o convenție, și de câte ori deja, fiecare dintre noi nu a trăit această trecere!”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 6 iulie

Recomandam urmatoarele articole:
Corpurile spirituale – să le hrănim prin niște elemente captate în regiunile superioare
Corpul fizic – este ușor de satisfăcut. Să ascultăm mai ales cererile sufletului și ale spiritului
Celulele corpului nostru – o mulțime de mici suflete inteligente
Viața psihică – ne modelează corpul fizic
Calul și călărețul – legăturile dintre corpul fizic și viața psihică

Read More

Corpurile spirituale – să le hrănim prin niște elemente captate în regiunile superioare

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 2 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“De la pământ până la stele, întreg universul ascultă de legea ierarhiei, adică elementele cele mai grosiere, cele mai grele, se accumuulează jos, în timp ce elementele cele mai ușoare, mai pure, au tendința de a se înălța. Este o lege fizică ce poate fi regăsită și în planul psihic.

Discipolul care cunoaște această lege se străduiește să urce foarte sus prin meditație, prin contemplare, prin rugăciune, pentru a capta particulele de materie subtilă cu ajutorul cărora își va construi corpurile spirituale. Iar cum de aceste materiale sunt legate niște energii, niște entități, cu cât ele sunt mai pure, cu atât mai mult energiile și entitățile care le sunt atașate sunt mai vii și strălucitoare. Înlocuindu-și astfel particulele uzate ale corpului său prin niște particule noi, discipolul deschide în același timp ușa sufletului său unor vizitatori care îi vor aduce cele mai frumoase cadouri.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 27 mai

Recomandam urmatoarele articole:
Corpul fizic – este ușor de satisfăcut. Să ascultăm mai ales cererile sufletului și ale spiritului
Celulele corpului nostru – o mulțime de mici suflete inteligente
Viața psihică – ne modelează corpul fizic
Calul și călărețul – legăturile dintre corpul fizic și viața psihică
Corpul omenesc – poate să fie un bârlog de animale sau un templu

Read More

Corpul fizic – este ușor de satisfăcut. Să ascultăm mai ales cererile sufletului și ale spiritului

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 5 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Atunci când sunt nemulțumiți, oamenii au tendința de a găsi niște răspunsuri materiale. Ca și cum aceste insatisfacții ar veni de la corpul fizic, ei îi dau să mănânce, să bea, să fumeze, îl distrează distreze, îl plimbă și îi fac toate plăcerile. Iar el, sărmanul, ghiftuit, sătul, sufocat, se plânge: „Oprește, mă vei omorî. Nu te vei simți mai bine, îndopându-mă astfel !” Oamenii nu înțeleg însă limbajul corpului lor. Ei se încăpățânează spunându-și că, dacă nu reușesc acum să găsească ceea ce caută, o vor face desigur data viitoare. Din nefericire, data viitoare este la fel sau chiar mai rău: vidul. Dar ei continuă…

În realitate, foarte puține lucruri sunt necesare pentru satisfacerea corpului fizic. Cererile din noi vin de la suflet și de la spirit care se roagă fără încetare, imploră: „Eu am nevoie de puritate, de lumină, de spațiu…Eu am nevoie să contemplez soarele…Eu am nevoie să mă unesc cu Domnul, să lucrez pentru venirea Împărăției sale, pentru ca pacea să domnească într-o zi printre oameni…” Iată vocile ce trebuie să le distingem în noi, ascultându-le cu atenție cererile pentru a le da satisfacție.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 15 aprilie

Recomandam urmatoarele articole:
Celulele corpului nostru – o mulțime de mici suflete inteligente
Viața psihică – ne modelează corpul fizic
Calul și călărețul – legăturile dintre corpul fizic și viața psihică
Corpul omenesc – poate să fie un bârlog de animale sau un templu
Corpuri subtile şi chakre

Read More

MINTEA CARE POATE VINDECA

Category: Dezvoltare spirituala Comments: One comment

mintea care poate vindeca

Omul trăieşte în interiorul conştiinţei sale şi nu afară, în lumea exterioară. El nu-şi dă seama că s-a lovit de o obstrucţie materială, decât atunci când mesajul a fost transmis conştiinţei sale, prin intermediul nervilor. Lucrurile pe care le suferă omul, le suferă în interiorul conştiinţei sale, atunci când nervii îi raportează senzaţia.

Trebuie să înţelegem adevărata relaţie dintre minte şi trup, pentru a vedea de ce este făcută afirmaţia că stările mentale sunt responsabile pentru boală. Omul nu este un corp ce conţine o minte; el este o minte ce acţionează într-un corp. Acesta este un adevăr fundamental, ce trebuie să fie acceptat dacă vrem să existe vindecare mentală şi spirituală. Corpul însuşi este rezultatul activităţii minţii, este modelat de minte şi modificat de către aceasta.

Modificările fizice, de natură superficială pot fi observate dacă se urmăresc schimbările din stările mentale. Se ştie, de mai multă vreme, că ulcerele gastrice, astmul, afecţiuni ale pielii, tulburările cardiace şi altele sunt cauzate de deranjamentul mental ce se manifestă pe o perioadă de timp. Se afirmă că stări emotive adverse opresc producţia de celule roşii sanguine, ducând astfel la anemie; de asemenea, o mare parte din aşa-numitele indigestii nervoase sunt indigestii emotive.

Se pune întrebarea dacă stările fizice pot fi corectate prin modificarea stării mentale. Oamenii de ştiinţă afirmă că s-au văzut cazuri de vindecare ale unor afecţiuni cutanate, stări de răceală provocate de frustrarea unor necesităţi fiziologice (dragoste, relaxare etc.) prin tratamente mentale corespun-zătoare. De asemenea, se afirmă că sinuzita, polipii nazali, colita şi stările nervoase pot avea o origine mentală.

Recent, revista „Physician” din New-York a publicat un articol, în care a raportat că sistemul nervos autonom, sub influenţa gândirii negative, provoacă curgerea excesivă a unor fluide numite „apoase” în ţesuturi şi membrane. Operaţiile, medicamentele şi regimul vor îndepărta excesul de fluide, dar, afirmă mai departe articolul, mintea în mod obişnuit îndeplineşte o funcţie de umplere din nou şi deci nu există un tratament eficient până ce starea mentală şi emoţională nu sunt înlocuite cu una de „încredere”.

Cum se poate ca mintea să aibă forţa de a influenţa stări fizice, până într-atât, încât să conducă la îmbolnăvire?
Aceasta se datorează faptului că omul gândeşte nu numai cu creierul, ci şi cu întregul organism. Fiecare celulă în parte, oricât de mică, este o scânteie infinitezimală a minţii. Nu există în întregul Univers, un singur punct care să nu fie influenţat de Minte, prin urmare, nu există un singur atom în corpul omenesc, care să fie despărţit de acţiunea mentală, nici măcar pentru o clipă.

Omul este atât de obişnuit să gândească pe două planuri: fizic şi mental, încât îi vine greu să conceapă că amândouă sunt în realitate un singur plan. Într-adevăr, trupul este Mintea condensată în forma fizică, aşa cum este şi Spirit condensat în formă. Activitatea mentală nu poate fi despărţită de manifestarea fizică, deoarece manifestarea fizică este manifestarea mentală. Într-un sens, ceea ce mintea gândeşte, corpul gândeşte, ceea ce corpul gândeşte, el devine. Fiecare condiţie mentală diferită se înregistrează în corp şi când mintea se modifică, se produce o schimbare corespunzătoare în corp, o reflectare a gândirii modificate.

Boala este o idee deformată, care şi-a asumat dominaţia. În sensul cel mai veridic, este incorect să se spună că boala este „cauzată de minte”. Forma distorsionată, ce o numim boală, este numai gândul-formă, distorsionat în stare vizibilă. Problema este, în primul rând, o chestiune de gândire, la fel fiind şi soluţia. Controlul bolii este mental, deoarece boala însăşi este mentală. Corpul nu are putere, ca el însuşi să genereze boala, care este numai o umbră aruncată de minte; mintea sănătoasă va proiecta un corp sănătos.

Fiecare nouă celulă în corp este un gând în formă, fie negativ, fie pozitiv, el având substanţa. Celulele sunt însuşi gândul. Gânduri de sănătate înseamnă celule sănătoase, gânduri de boală înseamnă celule bolnave. Este necesar să fim foarte siguri de acest adevăr, dacă intenţionăm să cerem corpului o condiţie de sănătate abundentă.

Când socotim că celulele corpului sunt create cu viteza fulgerului, putem înţelege cum ele sunt gândire în formă. Ca un simplu exemplu, se poate arăta că globulele roşii sunt construite într-un ritm de 150.000 pe secundă, şi-n mod normal, dispar în acelaşi ritm. Raportând acest lucru la alte ţesuturi ale corpului, ne putem da seama că acest organism, pe care-l numim OM, este un vârtej dinamic de energie gândită, pe care mintea, fără încetare, o face să ia formă. Se poate spune, că controlul afecţiunii constă în controlul gândirii şi că, pentru a schimba o condiţie fizică, trebuie mai întâi schimbată gândirea. Prin urmare, căutam o tehnică care să ne dea posibilitatea de a schimba caracterul fluxului conştiinţei. Într-un alt capitol, vom ajunge la acest subiect. La acest nivel, este suficient să repetăm că tehnica nu constă în forţa voinţei, a concentrării sau a repetării zi de zi; în orice fel, îmi merge mai bine. Tehnica constă într-o unificare conştientă a Fiinţei cu Inteligenţa Universală, care niciodată de la sine, nu are vreun gând de boală şi, prin urmare, nu poate avea niciodată o formă de boală. Există o foarte precisă tehnică, prin care ne putem conduce şi noi înşine la această unificare.
Boala este dovada exterioară şi semnul unei tulburări interioare.
Sănătatea este semnul exterior al unei minţi integre.

Putem spune, că nimic nu apare în viaţa noastră, decât ceea ce atragem printr-o gândire intensă şi este greşit să se creadă că Divinitatea ar fi aceea care ar da boală. S-a mai arătat faptul că, Mintea Universală este în întregime neutră, nu are nici o dorinţă personala, se manifestă printr-o Lege Imperso-nală. Este dirijată în acţiune de către dorinţa noastră, exprimată sau nu, dacă este îndeajuns de clară şi intensă, aşa ca să devină dominantă.

Spiritul este personal, dar Legea este impersonală. Este Legea gândirii, aşa cum există şi Legea electricităţii, care, fără nici o emoţie şi cu totul impersonal, poate ucide un om care atinge un fir neizolat, după cum, tot atât de repede, poate să-i prăjească pâinea, deoarece aceasta nu cunoaşte altceva, decât să funcţioneze potrivit legii acţiunii sale.
După cum s-a mai subliniat, omul este pe drumul descoperirii de sine. Lui îi revine îndatorirea de a pătrunde înţelesul universului în care trăieşte şi el va suferi atâta timp cât nu va realiza aceasta. Copilul va suferi de zgârieturile pisicii, până când va învăţa că nu trebuie să o tragă de coadă. Legea îi apare crudă, totdeauna, aceluia care nu o înţelege, şi-n consecinţă acţionează contrar acesteia. Toate legile ne sunt stăpâne, atât timp cât nu le înţelegem; când însă le pătrundem semnificaţia ele devin gata de a ne servi.

Acela care îşi permite să se satureze cu o gândire distructivă îşi atrage o manifestare fizica distructivă. Aceeaşi Lege a Minţii care-i produce omului boala, îl va face să se însănătoşească. Boala nu este o pedeapsă pentru păcat, ci o consecinţă a înţelegerii şi folosirii greşite a Legii Minţii. Elementul personal între om şi Dumnezeu nu intră în discuţie deloc, în sensul condamnării şi pedepsirii. Aşa că, argumentul că Divinitatea este crudă şi pedepseşte cu boală, este o judecată incorectă.

Principiile vindecării spirituale sunt astăzi bine cu-noscute şi larg răspândite, făcându-se cunoscute, atât motivele rezultatelor bune, cât şi cele ale eşecurilor, în cazurile izolate. Vindecarea mentală şi spirituală s-a transformat din forma de cult, cum era privită în trecut, în ştiinţă; dezvoltându-se ca urmare a rezultatelor pozitive obţinute şi mai ales datorită mo-dificării ideilor în ceea ce priveşte originea bolilor, schimbând-o din planul fizic în planul mental al spiritului. Acest mare salt nu a fost uşor de realizat. Cu toate acestea, s-a ajuns, de la o concepţie vagă privind originea bolilor, la precizia de astăzi. Acum ştim că: dorinţele fizice sunt o reflectare a stărilor mentale, simpla schimbare a procesului de gândire.
Odată ajunşi la concluzia că există o Minte Universală Unică, reprezentând eterna pace, linişte, putere, iubire, credinţă, armonie, expansiune, sănătate şi desăvârşire, obiectivul nostru este de a aduce ceea ce numim minte individuală la o stare de unificare cu Mintea Unică. Astfel, de vreme ce Mintea Universală este veşnic netulburată de forţe ostile, nu recunoaşte niciodată existenţa a altceva, ce nu este ca ea însăşi; atunci, mintea noastră, făcând parte din acea Minte Unică, nu poate experimenta nimic ce nu este experimentat în aceasta Minte.

Atunci când iubirea ne este autentică – CREDINȚA lăuntrică ne devine LUMINĂ, pentru a ne arată calea spre sufletu și inima persoanei alese.

Autor: FREDERICK W. BAILES – MINTEA CARE POATE VINDECA

Recomandam urmatoarele articole:
Pământul – în planul fizic, ca și în planul spiritual, el încolțește numai semințele ce i le oferim
Don Miguel Ruiz – Cele Patru Legaminte
Cum ma rog? Cer o schimbare in mintea mea, nu in lume
Dușul complet de dimineață. Pentru Corp, Minte și Suflet
Bashar despre Mintea Superioară , Creierul Fizic , Mintea Fizică

Read More