Charles Haanel – Cheia Universala – Partea XXIV – Introducere
INTRODUCERE – PATREA XXIV
În această parte pe care am onoarea să v-o transmit aici, vei vedea că banii înşişi tes materialul existenei noastre; legea succesului inseamana, de fapt, a fi de folos, a servi; ceea ce dăruim, aceea vom primi şi din acest motiv ar trebui să considerăm că este un privilegiu să fim capabili să dăruim.
Am văzut că gândul este activitatea creativă din spatele fiecărei acţiuni constructive. Nu putem să dăruim nimic care să aibă o valoare mai practică decât gândurile noastre.
Gândul creativ necesită atenţie şi puterea atenţiei este, aşa cum am văzut, arma Super-omului. Atenţia dezvolta concentrarea şi concentrarea dezvolta Puterea Spirituală iar Puterea Spirituală este cea mai puternică forţă în existenţă.
Aeasta este ştiinţa care cuprinde toate ştiinţele. Este arta care se afla deasupra tuturor artelor, este relevantă vieţii umane. În stăpânirea acestei ştiinţe şi arte se afla oportunitatea de netăgăduit a progresului. Perfecţiunea în această ştiinţă nu se dobândeşte în şase zile, nici în şase luni. Este o muncă de o viaţă. Să nu mergi înainte înseamnă să mergi înapoi.
Este inevitabil că întreţinerea de gânduri pozitive, constructive şi altruiste să nu aibă un efect de lungă durată în bine. Compensaţia este nota dominantă a Universului. Natura cauta constant să atingă echilibrul. Acolo unde ceva este trimis, altceva trebuie primit; altfel s-ar forma un vid. Dacă observi acestei reguli, nu poţi să nu beneficiezi de ele şi astfel să justifici efortul pe care îl depui în această direcţie.
Read More