Category: 
Comments: 
Imi amintesc de cate ori mi-au fost invalidate sentimentele si pot sa vad cat de des facem asta ca adulti, cu copiii, cu partenerii, prietenii si toti oamenii pe care-i intalnim.
“Nu ai niciun motiv sa te temi”, “Nu cred ca ai de ce sa fii suparat/a”, “Eu nu stiu de ce-ti bati capul cu nimicuri din astea”, “N-ai ce face sa te consumi din atata lucru”, “eu am probleme mai importante decat ale tale” si multe asemenea, probabil le spuneti si le auziti in fiecare zi.
Ce se intampla cand cineva primeste un astfel de raspuns, dupa ce isi face cunoscute sentimentele? Ce se intampla cand, cineva care simte frica, primeste raspunsul “nu trebuie sa-ti fie frica”, sau, si mai rau, “trebuie sa fii puternic”? Ce intelege, cum decodifica mesajul, un copil care-i impartaseste mamei sale ce simte? Se va gandi, probabil: “mie mi-e frica, dar mama spune ca nu ar trebui sa-mi fie. Atunci, cum se face ca eu simt frica? Pesemne ca sentimentele mele ma inseala si nu ar trebui sa ma incred in ele. Mama stie mai bine ce ar trebui sa simt.”
Altadata, acelasi copil poate sa vina acasa, de la scoala, si sa spuna ca e suparat pe prietenul lui cel mai bun. Daca mama sa ii spune ca “nu e frumos sa fie suparat” sau altceva in sensul asta, copilul din nou se indoieste de sentimentele lui. Si se simte neascultat, neimportant.
Citeste articolul integral aici
Recomandam urmatoarele articole:
– Cartea vieții – simțim dacă numele nostru este înscris în ea
– Traieste, actioneaza si iubeste asa cum simti tu
– Chiar vrei sa ai dreptate?
– Eu in lume!
– Tristetea