adevăr tagged posts

Adevărul – numai spiritul ne permite să îl obținem repede

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Să presupunem că doriți să urcați până la soare într-un car tras de boi – admițând că de aici și până la soare există un drum bun pentru boii voștri – câte mii de ani v-ar lua? Dacă ați pleca într-o barcă pe oceanul cosmic, v-ar lua cam tot atât timp. Dacă ați lua trenul, ați merge mai repede. Dacă zburați cu avionul, veți ajunge mult mai repede. Iar dacă ați merge cu viteza luminii, veți ajunge în opt minute și câteva secunde.

Ce semnificație au aceste exemple? Cel care se deplasează într-un car cu boi, adică folosește numai posibilitățile corpului fizic, vechile metode, pentru a rezolva toate problemele, va găsi adevărul după mii de ani. Cel care călătorește pe apă, adică se deplasează cu viteza unor sentimente obișnuite, va avea nevoie aproape de aceeași perioadă de timp. Cel care se deplasează în aer, adică în intelectul său, va merge mai repede. Iar cel care călătorește cu ajutorul spiritului, prin intuiție, se deplasează cu viteza luminii și află imediat adevărul.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 13 mai

Recomandam urmatoarele articole:

Iubirea și înțelepciunea – ne îndreaptă spre adevăr
„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” – imaginea fluviului clarifică aceste cuvinte ale lui Iisus
Voința lui Dumnezeu: să ne vadă crescând în iubire, înțelepciune și adevăr
Schimbări politice – condiții ca ele să aducă adevărate ameliorări
Tatăl Celest și Mama Divină – sunt adevărații noștri părinți

Read More

Iubirea și înțelepciunea – ne îndreaptă spre adevăr

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 4 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Este foarte greu să definim adevărul, fiindcă el nu există ca atare: există numai înțelepciunea și iubirea. Comportamentul ființelor ne arată dacă ele se află în adevăr, nu teoriile pe care ele le prezintă altora. Cât despre cele care pretind că se află în căutarea adevărului…dar nu l-au găsit, ele trebuie să înțeleagă că nu au, în realitate, nimic de căutat: ele trebuie să progreseze în iubire și înțelepciune zilnic în viața lor .

Iubirea și înțelepciunea ne conduc la adevăr. Adevărul nu poate fi conceput independent de inimă și intelect. Dacă el ar fi fost independent de activitatea inimii și a intelectului, întreaga lume ar fi considerat la fel. Or, nu este cazul: aproape fiecare om își are propriul adevăr. Numai cei care posedă iubirea și înțelepciunea descoperă același adevăr. Iată de ce, în ciuda originilor și a culturilor lor diferite, ei vobesc, de fapt, același limbaj.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 5 martie

Recomandam urmatoarele articole:

Iubirea Domnului – coboară până în străfunduri
Voința lui Dumnezeu: să ne vadă crescând în iubire, înțelepciune și adevăr
Iubirea – o stare de conștiință superioară
Măreția unui Inițiat – se exprimă prin iubirea și blândețea sa
Osânda veșnică a păcătoșilor – această credință este în contradicție cu iubirea și înțelepciunea lui Dumnezeu

Read More

„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” – imaginea fluviului clarifică aceste cuvinte ale lui Iisus

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 2 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața.” În câte biserici și temple s-au înscris aceste cuvinte ale lui Iisus! Pentru a le înțelege semnificația, trebuie să considerăm cele trei cuvinte „calea”, „adevărul” și „viața” unele în raport cu altele, ceea ce, la o primă abordare, pare aproape imposibil. În acest caz, o imagine, cea a fluviului, ne poate lămuri. La originea fluviului există un izvor care țâșnește. Acest izvor reprezintă adevărul. Din acest izvor curge apa, viața, iar apa își brăzdează, cu trecerea timpului, calea, albia.

La origini, există mereu un izvor, adevărul. Apa, viața care curge din acest izvor este iubirea. Iar albia fluviului este înțelepciunea. Pe măsură ce apa țâșnește din izvor, ea coboară și însuflețește întreg universul. Dacă dorim să bem această apă în întreaga ei puritate, trebuie să urcăm până la izvor, urmând calea înțelepciunii. Hrăniți de iubirea care este viața și orientați de înțelepciunea care este calea, noi ajungem la izvor, adevărul.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 14 februarie

Recomandam urmatoarele articole:

Voința lui Dumnezeu: să ne vadă crescând în iubire, înțelepciune și adevăr
Schimbări politice – condiții ca ele să aducă adevărate ameliorări
Tatăl Celest și Mama Divină – sunt adevărații noștri părinți
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” – comentariu
Practica spirituală – se bazează pe repetarea acelorași adevăruri

Read More

Voința lui Dumnezeu: să ne vadă crescând în iubire, înțelepciune și adevăr

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 5 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Mulți credincioși își imaginează că Dumnezeu se adresează oamenilor pentru a-și impune voința: du-te aici, mergi dincolo… Nu, Dumnezeu nu vorbește așa. El nu dă niște comenzi. Veți spune: „Dar El nu ne vorbește niciodată? El nu ne spune niciodată ce trebuie să facem?” Ba da, El ne vorbește zilnic, în fiecare clipă. El ne spune: „Fiți fermi în înțelepciune, iubire și adevăr”, iar nouă ne revine, apoi, misiunea să găsim când, unde și cum putem face să se manifeste mai bine cele trei virtuți.

Dar, în loc să audă această voce ce îi sfătuiește să lucreze răbdători asupra lor înșiși ca să se perfecționeze, mulți se lasă convinși că Dumnezeu le încredințează misiunea de a-i converti pe necredincioși, și chiar să îi masacreze dacă opun rezistență! Nu, acești neștiutori vor deveni niște monștri. Ei trebuie să știe că nu au nici o putere asupra sufletelor ființelor, și că ei sunt cei care sunt pe cale să-și piardă sufletul.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 8 februarie

Recomandam urmatoarele articole:

Gând, sentiment, voință, imaginație – sunt în planul psihic echivalentul capacităților noastre fizice
Inimă, intelect, voință – să veghem să ne dea numai roadele lor
Voința Domnului – nu este relativă fiecăruia dintre noi
Chei și încuietori – înțelepciune, iubire, adevăr: trei chei care deschid intelectul, inima și voința
Voința – un instrument al naturii noastre superioare

Read More

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” – comentariu

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 2 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Când ne fixăm un scop de atins, ca să îl atingem trebuie să urmăm un itinerar și să aplicăm niște metode ca să ne ocrotim și să nu avem neplăceri. În realitate, scopul și metoda reprezintă unul și același lucru. În acest sens trebuie înțelese cuvintele lui Iisus: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”.

„Eu sunt Calea”: Iisus mergea pe drum și el era drumul, el se confunda cu acest drum. Iar cel care îl urmează pe Iisus, care merge pe drum, trebuie să devină și el drumul: el se gândește la Dumnezeu, el se îndreaptă spre Dumnezeu, și el trebuie să caute să devină ca Dumnezeu Însuși, adică să se identifice cu scopul demersului său. Scopul devine astfel o metodă. Iar metoda înseamnă toate exercițiile ce ne permit să avansăm, ca să realizăm fuziunea cu Dumnezeu, și să putem spune, într-o zi, asemenea lui Iisus: „Iar Eu și Tatăl Meu una suntem.””

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 22 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Practica spirituală – se bazează pe repetarea acelorași adevăruri
Emoțiile – să le cultivăm pe cele trăite în fața adevăratei frumuseți
Androginul – adevărata natură a ființei noastre psihice
Adevărul – îl găsim pe măsură ce ne perfecționăm
Dumnezeu l-a creat pe om după chipul său – consecința acestui adevăr

Read More

Adevărul – îl găsim pe măsură ce ne perfecționăm

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Suferința dă ființei umane posibilitatea de a coborî în ea însăși pentru a judeca, a medita și a atrage la ea niștte entități superioare care o vor orienta și îi vor veni în ajutor. Nu există știință mai mare decât cea de a ști să suferi. Din cel care știe să sufere emană niște parfumuri de flori. Distilarea și răspândirea unor parfumuri este știința florilor. Fiindcă ele au învățat să reziste intemperiilor, să înfrunte pericolele, florile emană un parfum distins și noi le iubim.

Ce emanații pot produce însă cei care, la cea mai mică supărare, la cea mai mică durere, țipă și se revoltă? Numai cel care a descoperit cum să-și accepte suferința și să lucreze cu ea distilă acest parfum. Atunci când un Inițiat suferă fiindcă a luat asupra sa poverile și greșelile oamenilor, așa cum a făcut-o Iisus, această suferință acceptată din iubire emană parfumul cel mai fermecător; atunci, Îngerii vin să se bucure de aceste emanații așa cum noi ne încântăm într-o grădină, lângă un pom înflorit.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 9 iulie

Recomandam urmatoarele articole:
Dumnezeu l-a creat pe om după chipul său – consecința acestui adevăr
Paradisurile artificiale – marturisesc nevoile sufletului căruia nu i se dă adevărata hrană
Adevărul – nu putem decât să ni-l apropiem
Imensitatea – este adevărata patrie a sufletului nostru
Adevăratele schimbări – se produc numai dacă oamenii încearcă să se amelioreze

Read More

Adevărul – nu putem decât să ni-l apropiem

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Chiar dacă toți oamenii posedă o structură identică, ei sunt cu toții diferiți ca sensibilitate, înțelegere, nevoi, aspirații, și nu pot avea așadar aceeași percepție a lucrurilor. Așadar, atunci când ei se înfruntă în numele adevărului, acest adevăr pe care fiecare îl cere insistent nu este decât propriul adevăr.

Veți spune: „Atunci, nu mai există adevăr ?” Ba da. Pe măsură ce omul se înalță interior, detașându-se de interesele sale personale, egoiste, purificându-se, lăsându-se pătruns de lumina divină, el se apropie mai mult de adevăr. Este însă imposibil să spunem că vom cunoaște într-o bună zi adevărul ca principiu absolut. Singurul lucru ce îl putem afima cu certitudine este că, dacă ne străduim să eliminăm straturile opace formate în jurul nostru de gândurile, sentimentele noastre întunecate și prost stăpânite, ne apropiem de fiecare dată puțin mai mult de adevăr.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 24 februarie

Recomandam urmatoarele articole:
Imensitatea – este adevărata patrie a sufletului nostru
Adevăratele schimbări – se produc numai dacă oamenii încearcă să se amelioreze
Adevărata pace – nu depinde de condițiile exterioare
ADEVAR SI PARADOX
ADEVĂR ȘI IUBIRE

Read More

Adevăratele schimbări – se produc numai dacă oamenii încearcă să se amelioreze

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Peste tot se vorbeşte numai despre schimbări. Se repetă că este nevoie de schimbări și se produc într-adevăr. Care sunt aceste schimbări? În realitate mereu aceleaşi lupte îndârjite pentru putere, bani, mărire…unii alungându-i pe alţii pentru a le lua locul. Va exista o adevărată schimbare numai atunci când oamenii vor lucra să devină ei înşişi mai cinstiţi, mai buni, mai stăpâni pe ei înșiși…nişte modele pentru alții. Dar sunt mulți care caută altceva decât puterile sau mijloacele de a-și potoli poftele şi plăcerile nemăsurate?

Veţi spune: „Da, dar dacă ar trebui să vă urmăm sfaturile, dacă ar trebui să lucrăm numai să ne ameliorăm, să devenim niște modele, situaţia din lume este de asemenea natură încât vom rămâne pe undeva, necunoscuţi, obscuri, la periferia societăţii și nimic nu se va schimba” Ce ştiţi voi ca să trageţi asemenea concluzii? În ziua în care veți deveni cu adevărat un izvor, un soare, chiar dacă nu doriţi, chiar dacă refuzaţi, alţii vă vor forţa şi vă vor plasa în vârf pentru a-i conduce. Dacă toate acestea nu s-au întâmplat până acum, înseamnă că nu meritaţi, deoarece nu sunteţi încă pregătiţi.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 17 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:
Cum ma rog? Cer o schimbare in mintea mea, nu in lume
Schimbarea angajamentului
DESPRE SCHIMBARE
SCHIMBAREA ÎN VIAŢĂ – POVARĂ SAU PROVOCARE?
Schimbarea mentalitatii despre meditatie – Metode practice

Read More

Adevărata pace – nu depinde de condițiile exterioare

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 2 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Câți oameni nu-și închipuie că, schimbând apartamentul, meseria, țara, religia, soțul sau soția, își vor găsi în sfârșit pacea! Da, poate o mică liniște, un răgaz. Imediat însă, acolo unde se vor afla, alte neliniști îi vor asalta. de ce? Fiindcă ei nu au înțeles că pacea depinde, înainte de toate, de o schimbare în felul lor de a gândi, de a simți și de a acționa. Așadar, să facă câteva schimbări, și chiar dacă rămân în același loc, în aceleași greutăți, pacea va coborî asupra lor.

Adevărata pace nu depinde de condițiile exterioare, ea vine dinăuntru, și de aceea ea este atât de greu de obținut. Lucrați asupra ideii de a iubi, de a face bine, de a ierta și a răspândi peste tot armonia, va veni și clipa în care această idee va deveni atât de puternică în voi și vă va impregna atât de profund celulele încât ele vor începe să vibreze la unison cu ea. Cel care posedă această pace și este capabil să o răspândească în jurul său ca pe ceva real, viu, va deveni un adevărat fiu al Domnului. Așa cum a spus Iisus: „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.””
Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 9 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:
PACE, IN MIJLOCUL CONFLICTULUI
PACEA INIMII
A MERGE IN PACE
PACE LĂUNTRICĂ
PACEA INIMII

Read More

GHIZI SI GURU ADEVARATI

Category: Dezvoltare spirituala Comments: 3 comments

ghizi si guru adevarati

Bună dimineața
și o zi binecuvântată, abundentă în bucurii și gânduri trăite în lumina clarității, a adevărului și a grației iubirii din inimile voastre!

Vă doresc să aveți pare de claritate, intuiție și clarviziunii, pentru a dobândi curajul de a iubi și de a discerne prin iertare, asumare, toleranță, recunoștință, prețuire și acceptare – energia vie ce sălășluiește în Adevărul și abundența inimii – de energia ce moare susținând nevoile, nemulțumirile, orgoliile, negativitatea, supărările și ”dreptatea” minții.

Când inima începe să pulseze în lumina Adevărului, mintea încetează să mai abuzeze de ea hrănind-o vanități, orgolii, frustrări, nemulțumiri, negativitate, ostilitate, neîmpliniri, neîmpăcări și frici. Ego-ul se liniștește și intră în armonie cu ea, renunțând să mai aștepte împlinirea nevoilor sale, căutând soluții, confirmări sau abundența în afară.

Când ego-ul e liniștit, spiritul preia coordonarea minții, și ființa înțelege prin ea, că, rămânând în lumina adevărului și a clarității, fricile sale subconștiente se dizolvă pierzându-și au efect negativ și dominația asupra conștiinței sale, precum și asupra gândurilor, emoțiilor, atitudinii, alegerilor, acțiunilor și rezultatelor sale.

Când energia introdusă în ecuația vieții devine prin emoții pozitive favorabilă stării de bine, atunci gândurile vor converge către acțiuni și rezultate favorabile vieții.

La fel cum sunt trăirile noastre mentale și emoționale, la fel devin și trăirile noastre în plan fizic. Convingerile care le formăm și care ne induc trăirile mentale și prin ele: gândurile, sentimentele, alegerile și acțiunile – sunt cele care ne induc rezultatele în planul material al vieții – prin atitudinea energetică și emoțională, față de consecințele pe care le atragem, față semeni, față de lume, față de habitatul în care trăim și față de evenimentele cu care ne confruntăm în experiența învățării.

Când atitudinea noastră este una negativă și ostilă, tot ceea ce vine spre noi ca lecții, informații, mesaje, trăiri și experiențe de viață – este compromis, contaminat cu vibrație energetică de polaritate negativă de joasă frecvență și vlăguit de energie vitală, valoare și conținut.

Energia grea (moartă) care se depune la nivelul corpului nostru energetic (spiritual) și a celui material (fizic) – blochează la nivel organic și de chakră, fluxul energiei vitale ce vine spre noi.

Când la nivel mental (cerebral) și emoțional se împiedică prin stări emoționale negative, circulația energetică și implicit regenerarea corpului nostru energetic, efectul produs la nivelul corpului nostru fizic se cuantifică prin deficiențe la nivel chimic, organic, hormonal, molecular, energetic, vibrațional și micro-biologic. Consecința se manifestă la nivel emoțional, ca nemulțumiri, frici, stres, nevoi și stări de negativitate, ostilitate și anxietate.

Pentru a ne debloca energetic, este nevoie să ne schimbăm vibrația la nivele energetic, pentru a ne reechilibra. Pentru asta, deficitul energetic [-] de care suferim: – atât la nivelul corpului spiritual (ca suferințe emoționale și traume sufletești), – cât și în corpul nostru fizic (ca dureri) – trebuie compensat cu aport de energie vitală de polaritate pozitivă [+].

Singura cale este iertarea și detașarea de negativitate, nemulțumiri, ostilitate, frustrări și frici – prin reînvățarea și manifestarea atitudinii iubirii și a manifestării exclusivă a emoțiilor pozitive, indiferent de conjuncturile vieții, de situațiile și consecințele pe care le atragem, de evenimentele cu care ne confruntăm sau de vibrația oamenilor cu care ne intersectăm sau interacționăm.

Va trebui vrând nevrând, să învățăm să dăm conotație pozitivă fiecărei situații cu care ne confruntăm, și acolo unde nu putem, va trebui să ne detașăm emoțional, mental sau chiar fizic.

Pentru a învăța detașarea și abilitatea atitudinii pozitive, va trebui să învățăm să ne observăm gândurile, alegerile și emoțiile pe care le exprimăm, pentru a înțelege cauzele negativități noastre și a consecințelor potrivnice vieții sau împlinirii nevoilor și așteptărilor pe care le exprimăm.

Înțelegându-ne impulsurile instinctuale și modul în care reacționăm la evenimente și informațiile cu care intrăm în contact, sau la provocări exterioare – vom putea discerne între valorile și non valorile pe care prin convingeri, credințe sau prejudecăți, le acumulăm.

Când vom înțelege natura reperelor noastre mentale și a convingerilor care ne ghidează gândurile, alegerile su acțiunile, și din punct de vedere emoțional și energetic vom înțelege care sunt seturile noastre de valori și carențele care ne împiedică să le manifestăm.

Prin înțelegerea naturii resurselor, reperelor și a abilităților noastre, vom desluși acele programe mentale și convingerile negative care ne induc fricile, nemulțumirile, frustrările și ostilitatea și ele, ne împiedică să fim autentici pentru a dobândi curajul de a prețui, a face și a ne împlini.

Pentru a ieși din zona întunecată a nevoilor, nemulțumirilor și neîmpăcărilor minții, care ne divide și ne risipește lumina inimii și valorile sufletești – e nevoie adesea să urmăm: – fie calea suferinței până devenim capabili să ne trezim singuri la conștiința iubirii, – fie calea auto-formării și a auto-educației, – fie să urmăm un ghid spiritual sau o ”călăuză”, care a parcurs drumul desăvârșirii spirituale a ființei, pe care pe care noi abia pășim.

Calea suferinței, este calea firii umane. Pentru a păși pe ea, este suficient să continuăm să manifestăm pe mai departe ignoranța și comportamentul instinctual, ca sursă a nemulțumirilor, a insuficiențelor, a negativității, a suferinței, a judecăților, a învinuirii și al victimizării, sperând în mod eronat că, fără a alege calea credinței și atitudinea iubirii și fără a ne ierta de nevoie de a suferi și agresa, ne vom putea trezi din experiența durerii.

Când vom înțelege că toate fricile, suferințele, neîmpăcările și neîmplinirile noastre sunt auto induse pe fondul imaturității emoționale și a ”mahmurelii” nostre spirituale, vom înțelege că trezirea din coșmarul durerilor noastre, se poate realiza doar prin conștientizarea carențelor care duc la materializarea lor din gânduri și emoții ostile sau negative.

Înainte ca obiceiurile noastre nesănătoase: – să devină convingeri ale neputinței noastre, – atașamente față de nevoia de a suferi, indusă prin scuze, justificări și obiecții ale minții (menite să susțină rezistența minții la schimbare) și – înainte ca poverile pe care le purtăm sau atașamentele noastre mentale să devină cronice și să se transforme în depresii, anxietate, furii sau stări de panică – va trebui să ne regăsim credința și cadența inimii. Prin elr vom reînvăța lecția iertării, a toleranței, a prețuirii, a asumării și a iubirii.

Calea auto dezvoltării este: – cea a asumării, acceptării, mulțumirii, cumpătării și împăcării sufletești în planurile materiale ale vieții, – a dobândit maturitatea emoțională și capacitatea controlului mental al gândurilor și emoțiilor proprii – a liniștirii ego-ului și a gândurilor dominate de nevoi și nemulțumiri ale minții, prin transformarea lor în intenții pozitive și abundență în planul creației mentale.

Prin a ne descoperi și cultiva vocația și a abilităților pe care le-am dobândim prin har divin la naștere sau prin experimentare și învățarea lecțiilor vieții și, prin a ne descătușa valorile sufletești asumându-ne autenticitatea – ne vom putea desăvârși ființa și în plan spiritul. Prin reînvățarea atitudinii iubirii și a dăruirii, ne vom putea sădi valorilor pe care le avem, susținându-ne binele comun, alături de semenii noștri.

Calea ghidului spiritual, este cea a solicitării și acceptării, îndrumării, susținerii și încurajării căii auto-formării și a auto-dezvoltării noastre spirituale, alese în mod conștient, responsabil, dedicat și asumat total: prin detașare de zona emoțiilor negative, asumare, ascultare, putere de concentrare, răbdare, deschidere spre învățare, practică, iubire, credință, pasiune și încredere de sine.

Ghidul spiritual cunoaște deja cheia curățirii energetice și frecvența Luminii pe care se propagă energia iubirii. El înțelege și natura vibrațiilor de joasă frecvență, care devin prin negativitatea pe care ne-o imprimă, balast karmic și energetic.

Cunoscând atât sursa luminii noastre lăuntrice cât și natura întunericului și a golurilor noastre sufletești, din propria experiență a trezirii, un ghid spiritual autentic, ne poate călăuzi și susține căutările pe calea descoperirii adevărului și a înțelegerii cauzelor care ne obturează claritatea.

Cel ce caută să dobândească împăcarea sufletească și iluminarea – va trebui să dobândească prin trezirea conștiinței sale, înțelegerea clarității date de Lumină.

Când prin iertare, iubire, acceptare, prețuire și asumare, va accepta total și în mod responsabil această cale, va atinge prin evoluție spirituală, și înțelegerea ”secretului cheii” ce deschide poarta sufletească a inimii sale, spre propria mântuire sufletească și desăvârșire, prin spirit și conștiință trează.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Fiu al Domnului – Iisus nu a fost și nu va fi singurul
Ghizi şi Guru adevăraţi
Singurătatea – îl amenință pe cel care nu știe să vadă Principiul divin la alții
Materia – noi avem de luptat zilnic împotriva poverilor ei
Defectele – ca și calitățile trebuie puse în slujba unui ideal

Read More