Gândul zilei de 15 octombrie
“Cel care are prea multă încredere în sine îi provoacă pe ceilalți: el își face niște dușmani, iar o parte din timp și-l petrece în confruntări și reglări de conturi. Trebuie să se analizeze și să-și spună: „Eu nu sunt nici atât de înțelept, nici atât de bun, nici atât de puternic. Așadar, nu în mine trebuie să am încredere, ci în Acela care este atotștiutor, atotiubitor, și atotputernic.” Astfel, în fața acestei îndoieli de sine însuși și datorită încrederii sale în Dumnezeu, el îi va permite Domnului să pătrundă în el, să se exprime prin el, și oriunde va merge, el va fi un factor de liniște și armonie.
Când veți învăța să fiți umili în fața Domnului, El se va manifesta prin voi și veți obține atunci adevărata putere, puterea spirituală. Mântuirea voastră constă în conștientizarea că prin voi înșivă nu reprezentați mare lucru, măreția voastră venind de la Domnul. Puteți crede în voi, cu o condiție: dacă, prin această ființă pe care o numiți „eu”, credeți în Dumnezeu.”
Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov
Recomandam urmatoarele articole:
– Rugăciunea – este eficace numai dacă căutăm să ne îndreptăm spre Domnul, în loc să dorim să Îl atragem spre noi
– Iubirea de sine – conștiința propriei demnități de fiu al Domnului
– Natura – un adevărat templu al Domnului în care soarele este preotul
– Fiu al Domnului – Iisus nu a fost și nu va fi singurul
– Surâsul Domnului – cea mai mare recompensă
[…] – Blândețea și umilința – ne permit să găsim niște soluții la situațiile cele mai dificile – Umilința – criterii pentru a o discerne la ființe – Evoluția noastră – depinde de impulsurile ce le primim din lumile fizică, psihică și spirituală – Orgoliul și umilința – unul sărăcește, cealaltă îmbogățește – Umilința în fața Domnului – ne permite să îi exprimăm măreția […]