“Animozitatea, ura dintre oameni vin din faptul că, față în față, ei nu se gândesc niciodată că se află în prezența unui spirit, a unei scântei divine care caută să se manifeste și că, pentru a ajuta acest spirit care este acolo, merită să fii bun, răbdător, înțelegător, generos. Dat fiind felul în care ei obișnuiesc să se considere și ceea ce văd unii la alții, atunci când ei se întâlnesc, este inevitabil să nu sfârșească prin a dori să se ucidă unii pe alții.
Chiar și creștinii care au pus iubirea aproapelui ca bază a religiei lor, după cum se spune, oare nu au continuat să trăiască în ostilități și confruntări?…De ce? Fiindcă ei se opresc mereu asupra manifestărilor inferioare ale ființelor. Dacă s-ar fi gândit că există în ele un spirit și un suflet cu ajutorul cărora ei pot intra în legătură, ei s-ar simți obligați să se poarte în mod diferit.”
Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov
Gândul zilei de 30 martie
Recomandam urmatoarele articole:
– Imensitatea – este adevărata patrie a sufletului nostru
– Rugăciunea – o întâlnire a sufletului nostru cu Spiritul Cosmic și a spiritului nostru cu Sufletul Universal
– Un Maestru Spiritual – redeșteaptă în sufletul nostru amintirea unor experiențe trecute
– PURITATE SUFLETEASCĂ
– ARMONIE SUFLETEASCĂ