OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Cum să ne comportăm cu Maestrul nostru spiritual
Conferinţa din 02.09.1984
Gândul meditaţiei zilei
Pentru a explica creaţia lumii, hinduşii povestesc că o pasăre imensă, pe nume Kalahamsa, Pasărea Cosmică, a creat un ou, care era universul. De ce un ou? Fiindcă oul este un simbol fundamental. Legenda lui se găseşte, sub diferite forme în toate religiile. Cea mai bună dovadă este Sărbătoarea Paştelui, la creştini, unde se oferă ouă. Coaja oului reprezintă planul fizic, albuşul reprezintă planul spiritual, sufletul, iar gălbenuşul, unde se află sămânţa, reprezintă spiritul, iar acest spirit se hrăneşte cu albuş, cu sufletul, şi trebuie, apoi, să spargă coaja, pentru a se elibera. Discipolul este ca şi sămânţa, el trebuie să evolueze, şi pentru aceasta este nevoie de o găină care cloceşte, adică să-l încălzească, un Maestru, care prin iubire, răbdare, duioşie şi sacrificiu să trezească căldura interioară a oului. Toţi aceia care îşi imaginează că pot ieşi din coaja lor, fără ajutor exterior, fără un Maestru, se înşeală. Este nevoie ca un Maestru să sosească, să spargă o bucăţică din coajă, pentru ca discipolul să poată ieşi.
Iată, dragii mei, un ou, ouă, asta este limba franceză, de ce să nu spunem ouă? Un ou, două ouă, deci! Ei da, legenda hindusă este foarte semnificativă. De altfel, biologii, naturaliştii, au observat că, în natură, toate creaturile, aproape toate, se înmulţesc prin ouă. Evident, ouă de diferite mărimi, culori, dimensiuni…, dar ouă. Deci, oualele sunt de o importanţă inimaginabilă. Existau, în trecut, destui filozofi care-şi puneau problema: “Ce a fost mai întâi, găina sau oul?”. Acum, cred că au cam obosit, deşi unii mai spuneau: “Ei bine, la început a fost oul, fiindcă oul a creat găina, ei da, dar fără găină oul n-ar fi existat, deci, mai înainte trebuie să fi existat o găină”. Ei da, dar cum s-a născut ea, de unde a apărut? Printr-un ou! Oh, lá, lá, lá, şi tot n-am rezolvat problema! Dacă m-aţi întreba, v-aş spune că nici eu nu ştiu soluţia, dar, mi se pare că amândouă existau în acelaşi moment, nu a fost ceva înainte, nu, ci amândouă în acelaşi timp.
De Paşti, nu ştiu dacă în Franţa este la fel, dar în Bulgaria, în ţările slave, când se oferea ouă, începe apoi o întrecere, ele se ciocnesc unele cu altele, iar cel spart este învins. Unul ţine oul aşa, celălalt loveşte. De unde vine acest obicei? Este simbolic, pentru a face să iasă puiul, dar cum oul este deja fiert, nu mai există pui, ceea ce se continuă este simbolic. Se împart ouă, şi se ciocnesc, este amuzant, nu-i aşa!? Există, şi aici, tot felul de glume, există ouă artificiale, solide, incasabile, cu ajutorul cărora poţi sparge toate celelalte ouă.
Este interesant, oul este clocit de găina mamă, există şi aşa ceva şi dacă ea nu sparge, cu ciocul, coaja, puiul va muri înăuntru; găinile ştiu, cu precizie, când trebuie s-o facă, după câte zile, trei săptămâni… Nu-i aşa că este puţin curios? De unde ştiu găinile câte zile au trecut? Eu cred că ele au un mic calendar, pe undeva, şi îl consultă; priviţi, deci, ce instinct au, atunci când lovesc coaja, pentru ca puiul să iasă. Dar să lăsăm toate aceste lucruri pe seama biologilor, a celor care se ocupă cu creşterea păsărilor, şi să vorbim despre comparaţia făcută, şi anume că un Maestru spiritual face acelaşi lucru. Vedeţi, nu mă gândesc decât la acest lucru, există, totuşi, o corespondenţă, o apropiere, ei bine lucrurile nu se petrec ca într-un coteţ, totuşi…
Ce este un adevărat Maestru, unul adevărat? Fiindcă sunt destui care-şi spun Maeştri, literaţi, arhicunoscători. Dar sunt ei dezinteresaţi? Vor să câştige bani, să devină celebri, aleargă după faimă, prestigiu, recepţii, etc. V-am mai dat, în conferinţele trecute, un criteriu, pentru a nu vă înşela asupra acestui lucru. În America mi-am dat seama că oamenii nu au acest criteriu, am înţeles aceasta, ei urmau pe orişicine se intitula Maestru, care-şi deschidea un magazin, le cerea mulţi bani, iar mulţimea, care nu era educată, îşi arunca banii, pentru a deveni iniţiată în trei zile, da, în trei zile. Ce diferenţă, în comparaţie cu şcoala noastră; aici, ani în şir suferim, suntem nefericiţi, bâjbâim, şi tot nu suntem Iniţiaţi; în timp ce, acolo, putem deveni în trei zile… Vă puteţi duce acolo… Deja câteva dintre surorile americane au făcut-o, şi mi-au spus-o. De ce mulţimea este atât de neştiutoare, nimeni nu a instruit-o pentru a avea un discernământ, fără să-şi spună de unde a venit acel om, unde şi-a încheiat iniţierea, cine l-a trimis? Ei bine nu, el singur s-a ales, el singur, şi acest lucru nu trebuia să se întâmple. Trebuie să fiţi trimişi de cineva care v-a verificat, v-a pus la încercare, care este clarvăzător, care ştie ce se află în voi, vă cunoaşte chiar şi viitorul, ce veţi face în viitor. Altfel, Maeştrii se vor înmulţii ei înşişi, şi aceasta se va datora atracţiei banului. Vedeţi, deci, motivaţia faptului că adevăraţii Maeştri sunt foarte rari, foarte rari, fiindcă, pentru a suporta tot felul de inconveniente, pentru a munci gratis, pentru a avea probleme, suferinţe, critici, neînţelegeri, trebuie să fii, într-adevăr, foarte avansat, foarte evoluat, experimentat, altfel te poţi descuraja repede, poţi lăsa deoparte totul şi poţi pleca. Este foarte greu să fii un Iniţiat, un Maestru, mai ales în zilele noastre.
Citesc că, în multe ţări, chiar şi în Franţa, în Germania, în America, există atâtea violuri, asupra copiilor de 4, 5, 6 ani, a fetiţelor, şi adesea părinţii îşi violează proprii copii! Sunt mii de cazuri în întreaga lume, lumea este speriată, apelează la justiţie, dar justiţia este uneori clementă, alteori severă, cazurile sunt diferite, şi ştie cum să le judece. Da, mii de copii sunt violaţi acum. Aceasta dovedeşte că ne aflăm în Kali-Yuga, când totul este la pământ, totul este dezmăţ…, nu mai există moralitate, nimic sfânt, există materialism, da, filozofia materialistă a adus toate aceste evenimente, ea a ucis latura morală din reîncarnare, din legea karmei, şi cum viitorul se construieşte în reîncarnări, totul a fost suprimat. Când aceste mari adevăruri au fost suprimate, este normal ca natura inferioară să se manifeste, existând posibilitatea de manifestare cu putere a răului. Iată, de ce, personalitatea se află peste tot.
Deşi este greu pentru ei, oamenii vor înţelege într-o zi, de ce este necesar un Învăţământ, ca al nostru, pentru a remedia lucrurile, condiţiile, altfel va fi mult mai rău, dragii mei, nu veţi mai putea ieşi nici din casă, atât de multe şi mari vor fi pericolele, ameninţările, vor putea apare chiar şi războaie civile. Trebuie să înţelegeţi că Învăţământul nostru este ceva care poate salva lumea. Iar dacă veţi dori să lucraţi, cu adevărat, pentru a propaga această lumină, pentru binele întregii omeniri, şi nu numai al vostru personal, veţi face ceva formidabil, deoarece situaţia este într-adevăr foarte grea. Dar, mulţi fraţi şi surori nu-şi dau seama, nu sunt la curent, nu citesc, nu gândesc, stau liniştiţi în colţul lor, şi se gândesc că lumea întreagă este liniştită, se află în pace şi bucurie. O, dacă ar şti măcar ce se petrece în fiecare 4, 5 minute pe pământ! Da, violenţe, asasinate, am văzut chiar, în Iran, sute de copii de 10 ani mobilizaţi pentru luptă, pentru a fi ucişi… Este o răsturnare de situaţie, este ceva diavolesc, înspăimântător… De aceea, vă cer mereu să creştem, să mărim această dorinţă de a propaga această lumină. Vedeţi, singur eu nu o pot face; voi sunteţi mai numeroşi decât mine, eu fac ceea ce pot şi eu. Poate, într-un viitor apropiat, voi putea vorbi la televiziune, atunci când şi voi veţi putea face multe lucruri alături de mine.
Ce este un Maestru spiritual? Oamenii nu-şi dau seama, de altfel nu gândesc niciodată asupra acestui lucru. El este aici, acolo, dar oamenii nu se gândesc pe unde a trecut acest om, câte reîncarnări i-au trebuit, pentru a se domina, stăpâni, înţelege, pentru a studia, a ajuta pe alţii, a împărtăşi iubirea sa, da…
Alţii îmi scriu în scrisorile lor: “Oh, Maestre, sper ca în câţiva ani să fiu asemenea cu dumneavoastră”. Eu aş dori cel mai mult acest lucru, aş vrea să existe mii de Maeştri pe pământ, dar oamenii nu-şi dau seama despre toate aceste lucruri… Oh, lá, lá, lá, trebuie să existe multe reîncarnări, nu este suficient doar dorinţa, dificil este de a realiza acest lucru; a dori, a cere, este uşor, toată lumea o poate face, dar a putea să te manifeşti în planul fizic, să fii corect, drept, generos, îngăduitor, milostiv, să-ţi ierţi duşmanii, să-i ajuţi chiar, iată lucrul cel mai greu. Mulţi îmi spun că vor să semene cu mine. Este bine să ai această dorinţă, dar să încerce, este cu totul altceva. Nu doresc să spun că sunt unic, nu că nu mai există niciunul ca mine, nu, nu, nu. Trebuie, numai, să avem o idee clară despre ce este un Maestru.
Există mulţi oameni care cred că pot trăi fără un Maestru, sau că pot fi propriul lor Maestru. Dacă ar fi fost dezvoltaţi, s-ar fi analizat de ce nu doresc să aibă un Maestru. Ei bine, fiindcă un Maestru este înspăimântător, el vă obligă, vă împiedică să faceţi prostii, iar voi doriţi să fiţi de capul vostru, de aceea nu doriţi un Maestru. Pe când ceilalţi, care şi-l doresc, ştiu că singuri nu vor realiza mare lucru, au nevoie de un instructor care a verificat multe lucruri şi care cunoaşte drumul, şi uşurează munca. Cei care-şi doresc să fie propriul stăpân, propriul Maestru, să-şi satisfacă poftele, sfârşesc, adesea, prin a-şi sparge capul…
Majoritatea oamenilor nu cunosc nimic despre modul de comportament pe care trebuie să-l ai în faţa unui Maestru. Cum să gândeşti despre el, cum să-l consideri, cum să-ţi accelerezi evoluţia, nu, nu se gândesc oamenii la aşa ceva. Unii se comportă de o manieră…, nici măcar nu vreau să spun cum…, de aceea nici nu progresează. Trebuie să învăţăm cum să ne purtăm cu un vagabond, cu un hoţ, cu un director, un preşedinte, un rege, cu un Maestru nu ştim însă. Da, cu restul ştim cum să ne purtăm, le aducem cadouri, îi salutăm, ne înclinăm în faţa lor, le pronunţăm titlurile, Domnule Preşedinte, Domnule…, dar cu un Maestru nu ştim… După felul comportamentului nostru, putem atrage sau îndepărta pe Maestru, fiindcă el judecă, gândeşte şi îşi spune: “Pentru acesta trebuie veacuri, nu sunt obligat, acum, să mă ocup de el, în schimb cu alţii, care sunt mai inteligenţi, mai ascultători, mai activi, mai dinamici, mă pot ocupa uşurându-le puţin viaţa. Deci, un Maestru alege, gândeşte, acceptă sau nu, iar oamenii, după felul lor de a se purta, îşi apropie sau îndepărtează un Maestru, de aici venind multe lucruri bune sau rele.
De 46 de ani n-am mai vorbit despre acest lucru. Cum să ne comportăm, cum să gândim, să iubim, să judecăm, cum să ne imaginăm. Când eram tânăr, am găsit modul de comportare în faţa Maestrului Peter Deunov. Cine m-a învăţat? Nimeni, m-am uitat în jur şi am văzut cum se purtau ceilalţi, dar eu aveam un fel unic de comportament, nimeni nu se purta cum mă purtam eu. Şi dacă am devenit ceea ce sunt – nu mare lucru, dar ceva, totuşi – a fost mulţumită acestui fel de comportament. Există mulţi oameni care nu ştiu să se poarte, ei trezesc altora latura negativă, neştiind că oamenii nu pot păstra pentru ei, ce povestesc altora, şi aşa apar amplificări, creşteri, apoi tragediile.
Comportamentul este un lucru foarte important. Vă asigur că, dacă unii oameni sunt nefericiţi, lipsiţi de succese, de reuşite, este pentru că nu se poartă cum trebuie, şi îşi închid singuri uşile; de ce, oare , sunt aşa de orbi şi nu văd că totul depinde de comportamentul, de purtarea noastră? Eu am găsit multe mijloace…
Să presupunem că cineva mă urăşte, că are sau nu dreptate, şi pentru a-l neutraliza îi trimit pe cineva care îi spune: “Oh, l-am auzit pe Maestru vorbind de tine, a spus nişte lucruri formidabile”. Iar celălalt stă cu ochii căscaţi, nu crede. “Da, l-am ascultat, Maestrul vă apreciază, vă stimează”. Iată cum este neutralizat, şi va veni cu iubire la noi. Dar, nu cunoaştem aceste metode. Veţi spune că este o minciună. Dar, de ce Inteligenţa Cosmică a creat minciunile? A făcut-o cu un scop, nu-i aşa. Iată ce vă spun eu: “Spuneţi minciuni, veţi fi crezuţi, spuneţi adevărul, veţi fi arşi”. Da, este adevărat. Crezut, ars, merge aşa. De ce, dragii mei, nu încercaţi să neutralizaţi răul, să-l schimbaţi, în loc să-l folosiţi numai pentru calomnii, blasfemii, critici. Şi acest lucru se răsfrânge asupra voastră, fiindcă celălalt nu v-o iartă, fiecare are, totuşi, personalitatea lui, mica lui ambiţie,… De ce trebuie să declanşaţi mereu ostilitatea? Ah, fiindcă suntem mândri, mulţumiţi, puternici, apoi plângem, suntem nefericiţi, la pământ. Forţa este cu totul altceva, este atunci când faceţi bine, da, atunci aveţi forţe formidabile în voi.
Dar un Maestru, unul adevărat? Unul adevărat este acela care a trecut prin multe încercări, aşa cum făceau, pe vremuri, discipolii din Egiptul antic, care intrau în piramide pentru a fi iniţiaţi, trecând prin încercări teribile. După ce învingea, discipolul devenea un Maestru, era slăvit. Dacă era un străin, se întorcea acasă, deschidea şcoli, ca Orfeu sau Pitagora, de pildă. Este clar că nu este deloc uşor, dar merită să treci toate aceste încercări, fiindcă viaţa nu iartă nimănui, dimpotrivă aduce mari încercări, dar noi ţipăm şi vrem o viaţă uşoară, dar astfel nu vom ajunge nimic, spiritul se trezeşte în focul încercărilor, al dificultăţilor, al furtunilor.
Priviţi praful de puşcă; umpleţi o ţeavă de puşcă cu el, îl îndesaţi acolo, îl împiedicaţi să fie liber, şi el face nişte explozii formidabile. Lăsaţi-l liber, aprindeţi-l, el va face “Pâf”, şi gata! Este aceeaşi lege. Nu vreau să merg mai departe, nu, oamenii practică zilnic tot felul de chestii, pe care le-au înţeles. În domeniul sexual, preferă tot felul de artificii, ceva care strânge “aparatul” lor pentru a funcţiona, altfel el nu funcţionează? De ce? Nimeni nu s-a gândit de ce natura a pus lucrurile astfel, pentru a ne instrui, pentru a învăţa, oamenii n-au învăţat de ce trebuie să fii strâns, şi de ce femeia îi strânge? Pentru a exploda! Da, “puf”, aşa este viaţa…
Sunteţi stupefiaţi, nu-i aşa? Cum se face că cineva, care nu practică (se referă la el), ştie tot, iar voi, care practicaţi, nu ştiţi aceste lucruri? Da, totul se găseşte în comportament. Lăsaţi totul deoparte, chiar şi afacerile, şi învăţaţi să vă purtaţi, apoi totul se va aranja, da. Cum să ne comportăm cu soarele, cu stelele, cu universul întreg, cu copacii, cu pământul, cu ceilalţi oameni apoi, chiar şi cu spiritele naturii. Vorbiţi, când mergeţi pe Stâncă, cu gnomii, cu ondinele, cu silfii şi cu salamandrele, care se află aici? Ei bine nu, vă gândiţi numai la necazurile voastre, la tristeţile voastre, la treburile voastre; iar spiritele sunt aici, ne pot ajuta, dar noi le ignorăm; nu, trebuie să le vorbim atunci, şi ele ne vor ajuta. Nu ştiţi să vă purtaţi cu natura, aveţi un comportament înspăimântător, fiindcă vă credeţi cineva, aveţi bani, o situaţie, aţi citit cărţi…, ah, săraca omenire, într-o zi va dispare aşa!
Iată cum trebuie să ne purtăm cu un Maestru, căci mulţumită lui, multe lucruri se pot trezi în noi, se pot naşte, da, ca şi puiul care iese din coajă… Câte coji nu am spart eu până acum, nici n-aveţi idee! De ce am bastonul aici? Pentru a sparge coji, da. Ţipăm la început, dar apoi cântăm ca nişte pui de găină, da.
În trecut, v-am mai spus ce este un Maestru. Vă dă viaţă, acceptă să vă ţină la pieptul lui 9 luni, simbolic vorbind, pentru a vă naşte a doua oară, ei bine asta oamenii nu o ştiu. Mă veţi întreba: “Există Maeştri în lumea invizibilă, şi putem să nu ne folosim de Maeştri din planul fizic?”. Da, da, da. Dar, dacă vă voi spune că există Maeştri şi pentru criminali, nu mă veţi crede. Da, ei au Maeştri, fie în planul fizic, fie în planul invizibil, care îi sfătuiesc, îi inspiră, cum să comită crime. Numai ei nu văd, nu sunt conştienţi, dar au Maeştri, îi ascultă fără a şti, instinctiv, da. Dacă iubiţi mult lumina, nu găsiţi pe cineva în planul fizic, dar iubiţi mult puritatea, pe Domnul, atunci, din lumea invizibilă, vin Maeştri, pentru a vă instrui, pentru a vă ghida. Nu mă veţi crede, dar veţi verifica, însă, într-o zi. Există un loc în India, Shambala, unde se află mulţi Maeştri, Iniţiaţi, eu m-am legat, deja, de ei, când am fost acolo, acum 15 ani, 16 ani, da, m-am legat puternic.
Vedeţi, dar ce înseamnă legătura? Conferinţa vă spune ce legături am făcut cu lucrurile, numai că nu ştim cum să le rupem, să ne desfacem de ele, dacă sunt negative. Mă opresc aici, deşi este un subiect foarte, foarte bogat, vast, da, problema Maeştrilor.
Formulă exprimată înainte de a servi masa:
Bojiata lubov razrechva vsichkite problemi,
Bojiata lubov razrechva vsichkite problemi,
Bojiata lubov razrechva vsichkite problemi.
(Dragostea de Dumnezeu rezolvă toate problemele)