Omraam Mikhael Aivanhov – 1947.10.12 – Loc pentru eroi

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Loc pentru eroi

Conferinţa nr. 485 din 12 octombrie 1947

Cu sinceritate vă spun, eroii sunt necesari. Ei sunt chemaţi acum cu insistenţă. Avem nevoie de eroi. În Noul Învăţământ vor intra numai eroii; laşii şi fricoşii nu au ce căuta. Pentru aceasta, diplomele universitare nu sunt de ajuns; alte lucruri sunt mai importante.
Iată un gând măreţ. De ce eroi şi nu laşi? Fiindcă atunci când intri în Noul Învăţământ, se petrec lucruri extraordinare, atât în viaţa interioară cât şi în cea exterioară. În momentul în care începi să lucrezi spiritual pentru a evolua, viaţa ţi se transformă; numai Iniţiaţii înţeleg toate aceste schimbări. Modificări similare se petrec însă şi atunci când cineva abandonează o viaţă plină de lumină, inteligenţă, puritate pentru a se cufunda într-o viaţă ordinară, stupidă, în care se dezlănţuiesc ura, răutatea, mânia şi toate celelalte pasiuni.
Ne-ar interesa să ştim ce se produce când ne schimbăm viaţa, când intrăm într-un învăţământ ca cel promovat de Maestrul nostru. În toate domeniile se produc schimbări de nedescris. Toate sistemele vitale se transformă.
Mentalitatea, maniera de a vedea lucrurile, de a le simţi, modalitatea de acţiune, de înţelegere, toate se modifică profund. Există şi alte transformări asupra cărora nu voi intra în detalii astăzi. Mă voi opri numai asupra unor aspecte care sunt extrem de  importante acum pentru noi. Ce este util de ştiut: atunci când dorim să schimbăm un mod de viaţă stupid, abscur, ignorant, pentru a trăi o viaţă mai înţeleaptă, aceste transformări nu se vor face fără luptă sau suferinţă. De ce se petrec lucrurile astfel?
Pentru a înţelege, luaţi exemplul lui Gulliver care, după un naufragiu, s-a trezit pe o insulă. El a descoperit că era imobilizat la pământ, legat cu fire foarte subţiri. Cei care-l legaseră astfel erau nişte fiinţe foarte mici. Cunoaşteţi povestea. În timp ce era leşinat, micii locuitori reuşiseră să îl lege la pământ cu ajutorul unor ţăruşi minusculi. Atâta timp cât nu se mişca, Gulliver se simţea liber, reflecta, gândea, era fericit; îşi spunea în sinea sa: “Sunt viu”. De îndată ce a vrut să se ridice a constatat însă că era reţinut prin mii de fire foarte subţiri care-l împiedicau.
La fel se petrec lucrurile şi cu omul obişnuit. Prin gândurile, sentimentele şi actele sale el se leagă cu forţa de pământ şi tot ce este dens. El îşi spune: “Sunt liber. Mănânc bine, dorm bine, mă simt bine”. Şi totuşi, ceea ce este grosier în el sporeşte zi de zi, şi aceasta se continuă ani şi ani, secole chiar. Şi aşa va fi până când omul se va simţi obligat să se ridice, să îşi ia zborul pentru a fi liber cu adevărat. În acel moment, va realiza brusc faptul că nu se poate elibera deoarece este legat de alte fiinţe: animale, oameni, copaci, pietre, de întreaga natură vie.
În acel moment va începe să sufere. Îşi va spune: “Ce am făcut oare pentru a mă afla în această situaţie, în imposibilitatea de a avansa, de a mă elibera?”