Category: 
Comments: 
A umili o ființă umană – înseamnă a-l jigni pe Domnul
“A respinge o ființă umană, a o disprețui, a o umili, înseamnă a declara că ea nu este o creatură a lui Dumnezeu, și nimeni nu are dreptul să declare sau chiar să gândească unu asemenea lucru; nimeni nu are dreptul să se interpună între această cretură și Tatăl ei Ceresc. Dacă prin propria voință, cineva dorește să se retragă din iubirea divină, este liber desigur să o facă; dar nimeni altcineva nu are dreptul de a-l exclude.
Chiar și ființele mai puțin evoluate, chiar și cele mai vinovate sunt fii și fiice ale lui Dumnezeu. El a pus în ei acea scânteie, acel spirit care este o emenație a Lui, și prezența acelei scântei îi determină să facă parte din natura divină. Când ei fac greșeli, ei merită, bineânțeles, să fie mustrați, sancționați. Chiar dacă suntem obligați să îi tratăm cu severitate și să îi ținem un timp la distanță, nu trebuie uitat că există undeva în ei, cufundat în profunzime, un germen divin, iar acest germene divin trebuie respectat și cultivat. Supunându-i la umilințe pe copiii săi, îl jignim pe Dumnezeu Însuși.”
Gândul meu exprimat în data de 5 august 2014:
Potrivit nivelului de înțelegere, la fiecare moment dat, fiecare are dreptate în ceea ce a ajuns să creadă. Faptul că extrem de mulți oameni se simt lezați de unele idei, fără a fi vorba despre ei într-o discuție, e altă problemă a lor. Dacă eu vorbesc din cărți sau imit pe alții, desigur, voi sări să-mi apăr imaginea iluzorie despre mine. Însă, dacă în mine, prin trăire autentică de zi cu zi, s-au format convingeri fără echivoc, atunci voi spune ce am de spus la momentul oportun. Adică îmi iau seama şi discut idei, nu despre egalul meu. Numai că, egalul meu nu ştie că eu îl văd egal.
Când eşti în pace vezi şi ştii de unde gândește şi vorbește egalul tău. Cei mai mulți se auto-justifică, devin defensivi sau agresivi pentru că nu cunosc liniștea şi pacea care nu vine de la lume, ci din altă parte…
Frate al meu, venim unul lângă celălalt ca să ne bucurăm de toate ale noastre… putem comunica fără sa credem în iluzia ta de atac… doar pentru tine este reală, te comporţi pe măsură şi o aduci între noi nu ca iluzie, chiar te vezi separat!
Eu te primesc de fiecare dată, iar tu continui să ţipi după atenţie şi iubire, deşi ai primit deja ceea ce e de dăruit. Nu vezi datorită orbirii tale. Am experimentat şi tăcerea fără de reproşuri şi aduceri aminte… am mai crescut și-mi spun şi mie şi ţie: nu există decât iubirea, până nu-ţi revii în fire stai în pustiul inimii tale şi hai să ne vedem pe noi înşine ce suntem în stare să ne facem. Eşti fratele meu şi dacă nu vrei să fim frați du-te în lumea ta… te voi aștepta cu răbdare… ca pe fiul risipitor… cu bucurie te aștept! Până vii mai fac ceva, dar asta ştiu doar eu şi Dumnezeu!