Economia – începe prin înțelegerea legilor ce guvernează lumea psihică

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 15 iulie

“În zilele noastre, economiștii se fac tot mai mult auziți, ei sunt întrebați despre toate și sunt ascultați cu respect; dar cu teoriile și judecățile lor pe termen scurt, ce privesc numai problemele materiale, nu numai că ei nu contribuie la binele omenirii, dar o vor duce într-un final la ruină.

Ce este un adevărat economist? Pur și simplu cineva care a înțeles că economia constă mai întâi în a nu-și risipi forțele, calitățile ce i le-a dat Cerul, comportându-se astfel echilibrat, atent. Așadar, economia trebuie să înceapă prin stăpânirea gândurilor, a sentimentelor, a dorințelor, mai întâi în noi, în lumea noastră psihică. Pentru că lumea noastră psihică nu este un vid, ea este populată de niște entități; ea nu este lăsată în voia hazardului, ea este organizată și guvernată de niște legi. Dacă încălcăm, în mod conștient sau inconștient, aceste legi, deranjăm aceste entități; aceasta declanșează niște mecanisme ce vor genera efecte dezastruoase până în planul fizic, iar acolo nici o teorie economică, cât de savantă ar fi ea, nu va reuși să le neutralizeze.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
DESPRE ROLURILE VIEȚII
Cum sa-ti intelegi visele
Gravitația pământului în jurul soarelui – aplicație a acestei legi în viața noastră interioară
Alegi sa recunosti Divinitatea in tine si in ceilalti?
Cele 10 legi

One comment to Economia – începe prin înțelegerea legilor ce guvernează lumea psihică

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>