Gândul zilei de duminica 19 aprilie 2015
“O persoană care nu reușea să se elibereze de stările ei de neliniște a venit să-mi ceară sfatul. Eu i-am spus: „Fiindcă nimic din ce ați încercat nu a mers, iată un remediu la care nu v-ați gândit. Zilnic, puneți-vă în armonie cu entitățile luminoase din univers. Spuneți-vă: „Eu vă iubesc, eu sunt în acord cu voi, eu vreau să împlinesc voința Domnului… ” și veți simți, încet-încet, o ameliorare.
Dacă oamenii sunt atât de neliniștiți, de agitați, este pentru că au lăsat să pătrundă dezordinea în această organizare interioară instalată de natură în ei, și ei primesc niște lecții pentru a învăța să reinstaleze ordinea. Întregul univers este armonie, întregul univers cântă în armonie, iar cel care nu respectă această armonie este înlăturat și suferă. De aceea noi trebuie să căutăm armonia prin iubirea de armonie, prin nevoia de a ne topi în această ordine cosmică creată de Domnul. Vom deschide astfel porțile forțelor și entităților luminoase ale naturii. Fiindcă a te armoniza înseamnă a te deschide, iar această deschidere este condiția pentru ca toate prezențele binefăcătoare să vină să locuiască în noi. ”
Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov
Recomandam urmatoarele articole:
– In armonie cu tine insuti
– Mandale tibetane. Armonie prin culori si forme – Editia a II-a
– Mandale maya. Armonie prin culori si forme
– Osho, Vol. 11: Constientizarea. Cheia pentru a trai in armonie
– Eusentimentul! Arta de a crea pace interioara si prosperitate exterioara
[…] – LINIȘTEA INIMII – Neliniștea – o senzație împotriva căreia trebuie să reacționăm imediat – LINIȘTEA INIMII – Liniștea – oferă niște condiții favorabile pentru lucrarea gândului – Armonia – cel mai bun remediu pentru agitație și neliniște […]