Category: 
Comments: 
“Noi trăim unii cu alţii, dar nu ştim ce înseamnă să trăieşti în cuplu. Putem trăi ani de zile împreună fără să aflăm acest lucru. Priviţi prtetutindeni în lume: oamenii trăiesc împreună, nimeni nu trăieşte singur: soţii cu soţiile, soţiile cu soţii, părinţii cu copiii, părinţii cu prietenii. Toţi trăiesc alături de alţi oameni. Viața nu există decât în asociere, dar ştiţi voi ce înseamnă asocierea?
Trăieşti alături de o soţie timp de 40 de ani şi poate că nu ai trăit împreună cu ea nici măcar o singură clipă. Chiar şi când faci dragoste cu ea te gândeşti la alte lucruri. Nu eşti prezent,. iar dragostea devine un act mecanic.
Am auzit că odată Mulla Nasruddin s-a dus la un film cu soţia. Erau căsătoriţi de cel puţin 20 de ani. Filmul la care s-au dus era un film de dragoste. La plecare, soţia i-a spus lui Mulla: “Nasruddin, tu nu faci niciodată dragoste cu mine aşa cum au făcut actorii aceia. De ce?”
Nasruddin i-a răspuns: “Eşti nebună? Ştii cu cât sunt plătiţi să facă asemenea lucruri?”
Oamenii trăiesc alături unii de alţii, dar nu se iubesc. Voi nu iubiţi decât atunci când puteţi obţine anumite beneficii de pe urmă iubirii voastre. Cum poţi iubi pe cineva dacă aştepţi să obţii ceva de pe urma lui? Iubirea a devenit o marfă. Ea nu mai este o relaţie, o tovărăşie, o celebrare. Voi nu sunteţi fericiţi atunci când sunteţi alături de celălalt; cel mult vă toleraţi.
Soţia lui Mulla Nasruddin se afla pe patul de moarte. Doctorul i-a spus lui Mulla: “Nasruddin, trebuie să fiu sincer cu tine; în asemenea clipe, cel mai bine este să fi sincer. Soţia ta nu mai poate fi salvată. Boală a avansat prea mult, aşa că trebuie să fi pregătit. Încearcă să nu suferi, accepta fatalitatea. Acesta este destinul tău. Soţia ta va muri.”
Nasruddin a răspuns: “Nu-ţi fă probleme. Dacă am suferit alături de ea atâţia ani, mai pot îndura câteva ore!”
Cel mult, noi ne tolerăm unii pe alţii. Iar atunci când gândeşti în termeniu de toleranţă, viaţa împreună devine suferinţă. Aşa se explică de ce spunea Jean-Paul Sartre, că celălalt înseamnă iadul… căci alături de el nu faci decât să suferi, eşti dominat. Celălalt îţi face probleme, iar tu îţi pierzi libertatea şi fericirea. Viaţa în cuplu devine o rutină, ceva ce trebuie tolerat. Dacă va toerati reciproc, cum aţi putea cunoaşte frumuseţea vieţii în cuplu? Este imposibil.
Voi nu ştiţi ce înseamnă căsnicia, căci acest cuvânt înseamnă celebrarea vieţii în cuplu. Ea nu se reduce la un certificat. Nici un oficiu de la primărie nu vă poate dărui o căsnicie, nici un preot nu vă poate face acest dar. Căsnicia înseamnă o revoluţie uriaşă în planul fiinţei, o imensă transformare a modului de viaţă, care nu se poate petrece decât dacă ajungeţi să celebraţi statul împreună, dacă celălalt nu mai e pur şi simplu celălalt, dacă dumneavoastră nu mai sunteţi pur şi simplu dumneavoastră. Cei doi nu mai sunt doi, între ei a apărut o punte, au devenit unul, dintr-o anumită perspectivă. Din punct de vedere fizic rămân doi, dar în ceea ce priveşte fiinţa lor interioară, au devenit unul. Poate că sunt cei doi poli ai existenţei, dar existenţa lor este una singură. A apărut o punte.
Foarte rar se întâmplă să dai de o căsnicie adevărată. Oamenii trăiesc împreună pentru că nu pot trăi singuri. Reţineţi: pentru că nu pot trăi singuri, acesta este unicul motiv pentru care trăiesc împreună. Să trăieşti singur nu este deloc confortabil, cheltuieşti mai mulţi bani, este dificil. De aceea trăiesc oamenii împreună. Motivaţiile lor sunt în totalitate negative.
Un bărbat urma să se căsătorească, iar cineva l-a întrebat: “Ai fost întotdeauna împotriva căsătoriei? Cum se face că ţi-ai schimbat părerea?”
Omul a răspuns: “Se apropie iarna şi se pare că va fi una foarte friguroasă. Costurile cu încălzirea mă depăşesc, iar o nevastă mi se pare mai ieftină.”
Aceasta este logică. Trăiţi unul cu alţii deoarece este mai confortabil, mai convenabil, mai ieftin. Să trăieşti singur este într-adevăr dificil: o nevastă îţi poate aduce atât de multe lucruri. Îţi poate face menajul, îţi poate găti, poate fi o slujitoare, o îngrijitoare – atât de multe lucruri. Ea reprezintă cea mai ieftină mâna de lucru din lume. Face atâtea lucruri fără să fie plătită deloc. Totul este doar o formă de exploatare.
Căsnicia este o formă de exploatare, nu un act de comuniune. De aceea, ea nu conduce în mod normal la fericire. Nu are cum. Cum s-ar putea naşte floarea necatarului din rădăcinile exploatării?
Mai există şi aşa-zişii voştri sfinţi, care afirmă că voi sunteţi nefericiţi deoarece trăiţi în familie, deoarece trăiţi în lumea exterioară. Ei spun: “Renunţaţi la toate, părăsiţi totul!”. Logica lor pare să fie justă, dar nu pentru că este într-adevăr justă, ci pentru că voi nu aţi cunoscut comuniunea. Dacă aţi fi cunoscut fericirea prin comuniune, i-aţi fi luat pe toţi în râs. Cine a cunoscut fericirea prin comuniune, L-a cunoscut pe Dumnezeu; cine a cunoscut adevărata căsnicie, L-a cunoscut pe Dumnezeu, căci iubirea este cea mai directă cale către acesta.
Voi nu cunoaşteţi însă comuniunea şi trăiţi împreună fără a şti ce înseamnă acest lucru; trăiţi în acest fel timp de 70-80 de ani, fără a şti ce este viaţa. Rătăciţi fără a prinde rădăcini în solul fertil al vieţii. Treceţi de la un moment la altul fără să savuraţi vreunul. Această ştiinţă de a trăi viaţa nu vi se dăruieşte la naştere; ea nu este ereditară.
Viaţa apare o dată cu naşterea, dar înţelepciunea, experienţă, extazul – acestea trebuie să fie învăţate. De aceea insist eu atât de mult pe meditaţie. Savoarea vieţii trebuie învăţată, trebuie să creşteţi, să vă maturizaţi pentru a o putea trăi.
Viaţa nu poate fi cunoscută decât la maturitate. Dar voi trăiţi şi muriţi ca nişte copii. Nu creşteţi niciodată. Nu ajungeţi la maturitate.
Ce este maturitatea? A fi copt din punct de vedere sexual nu înseamnă a fi matur. Întrebaţi-i pe psihologi: aceştia afirma că vârsta mentală medie a adultului rămâne pe la 13-14 ani. Corpul fizic creşte, dar mintea îşi opreşte creşterea pe la vârsta de 13-14 ani. Nu-i de mirare că vă comportaţi atât de prosteşte, că viaţa voastră este doar un lung şir de năzbâtii! O minte care nu a crescut nu poate face decât prostii.
O minte imatura va arunca întotdeauna responsabilitatea pe ceilalţi. Vă simţiţi nefericiţi şi sunteţi convinşi că sunteţi aşa din cauză că cei alături de care trăiţi vă fac viaţa un iad. “Celălalt este iadul”. După părerea mea, aceasta afirmație a lui Sartre este foarte imatură. Pentru un om matur celălalt poate deveni la fel de bine şi Raiul. De fapt, el este ceea ce sunteţi deja voi,căci el nu este decât oglinda în care vă priviţi.
Când spun maturitate, mă refer la o anumită integritate interioară. Aceasta nu va apărea decât atunci când veţi înceta să-i mai faceţi pe alţii responsabili pentru suferinţele voastre, când veţi începe să înţelegeţi că voi sunteţi singurii responsabili pentru ele. Acesta este primul pas către maturitate: eu sunt responsabil. Orice s-ar întâmpla, eu sunt vinovat.
Dacă vă simţiţi trist, puneţi-vă întrebarea: “a cui este vina?” Dacă acceptaţi că este vina voastră, mai devreme sau mai târziu vaţi înceta să faceţi foarte multe lucruri pe care le faceţi la ora actuală. În fond, aceasta este esenţa străvechii teorii a karma-ei. Voi sunteţi singurii responsabili. Încetaţi să mai spuneţi că societatea este responsabilă, că părinţii voştri sunt de vină, că situaţia economică v-a adus în această stare; nu mai aruncaţi responsabilitatea asupra altora. Voi sunteţi singurii responsabili.
La început, vi se va părea o povară, căci acum nu veţi mai putea arunca vina pe altcineva. Dar trebuie să v-o asumaţi…
Cineva l-a întrebat pe Mulla Nasroddin: “De ce eşti atât de trist?”
Mulla a răspuns: “Soţia mea a insistat să nu mai joc cărţi şi alte jocuri de noroc, să nu mai fumez şi să nu mai beau. Am renunţat la toate aceste lucruri.”
Omul a spus: “Soţia ta trebuie să fie foarte fericită acum”.
Nasruddin: “Tocmai asta e problema. Acum nu mai are de ce să se plângă aşa că este foarte nefericită. Începe să vorbească, dar nu are de ce să se plângă. Acum nu mă mai poate face responsabil pe mine pentru nefericirea ei. Credeam că dacă o să renunţ la toate aceste lucruri o voi vedea mai fericită, dar a devenit mai nefericită ca oricând. “
Dacă aţi continua să aruncaţi responsabilitatea asupra altora şi toţi ar face ceea ce le spuneţi să facă, mai devreme sau mai târziu v-aţi sinucide. În cele din urmă, nu aţi mai avea asupra cui să aruncaţi vină.
De aceea, este bine să vă păstraţi câteva greşeli; Asta îi ajută pe ceilalţi să fie fericiţi. Dacă ar exista un soţ perfect pe lume, soţia lui l-ar părăsi. Cum poţi domina un soţ perfect? De aceea, chiar dacă nu doriţi acest lucru, faceţi câteva greşeli pentru ca soţia dumneavoastră să vă poată domina şi astfel să fie fericită!
Dacă există undeva un soţ perfect sigura soluţie este divorţul. Găsiţi un bărbat perfect şi veţi fi automat împotriva lui, căci nu-l mai puteţi condamna, nu-i mai puteţi atribui nici o greșeală. Minţile noastră adoră să arunce responsabilitatea asupra celorlalţi, să se plângă, căci în acest fel se simt bine, întrucât nu se mai simt responsabili. Aceasta eliberare este însă foarte costisitoare. Ea nu este reală, dimpotrivă, povara devine din ce în ce mai mare, dar voi nu vă daţi seama.
Oamenii trăiesc câte 70 de ani, vieţi la rând, fără să ştie ce este viaţa. Ei nu ajung la maturitate, nu se integrează, nu sunt centraţi. Ei nu trăiesc decât la periferie.
Dacă periferia voastră se întâlneşte cu periferia altora, ciocnirile sunt inevitabile. Pe de altă parte, dacă sunteţi tot timpul preocupaţi de greşelile altora, nu puteţi trăi decât la periferie. Dacă veţi realiza că “Eu sunt singurul responsabil pentru existenţa mea. Orice s-ar întâmpla, eu sunt cauza care a generat acest lucru.“, atunci conştiinţa voastră trece brusc de la periferie în centru. Abia acum începeţi să deveniţi centrul existenţei voastre.
De acum înainte veţi putea face foarte multe lucruri. Dacă nu vă place ceva, puteţi renunţa la el; dacă vă place altceva, îl puteţi adopta. Dacă vi se pare ceva adevărat, îl puteţi urma; dacă simţiţi că nu este adevărat, puteţi să-l evitaţi, căci acum sunteţi centrat şi înrădăcinat în sine.”
OSHO – Farmacie pentru suflet (fragment)
