J. Donald Walters – Meditaţia pentru începători.

Capitolul 2. Ce este meditaţia?

Meditaţia propiu-zisă începe în momentul în care gândurile şi emoţiile au fost liniştite. Este o stare de intensă conştientizare interioară, o stare în care atenţia persoanei respective nu mai este angajată în ovaţionarea continuă a paradei de probleme şi proiecte în care viaţa mărşăluieşte peste noi, ci este captivata de experienţa supraconştienta interioară. Meditaţia mai poate fi definită, de asemenea, mai general, ca orice practică al cărei scop este conştientizarea supraconştientă.
Pentru că acestea sunt cele 3 stări ale conştiintei: nu doar conştientul şi subconştientul (despre care majoritatea oamenilor ştiu câte ceva), ci şi supraconştientul (despre care puţini ştiu ceva).
Mintea conştientă este starea noastră normală de veghe a conştiinţei. Ea reprezintă doar o mică parte din conştiinţa noastră totală. O parte a ei cu mult mai mare rezidă în subconştient.
Subconştientul, popularizat în timpurile moderne de Sigmund Freud, reprezintă partea ascunsă, dar adeseori dominantă a psihicului nostru. Ne confruntăm cu aspecte ale acestuia în timpul somnului.

Subconştientul mai este activ şi în timpul orelor de veghe; el ne influenţează comportamentul, însăşi atitudinea noastră faţă de viaţă, fiind asemenea unui vast ocean pe fundul căruia există munţi, vai, câmpii întinse. Conştiinţa iese la suprafaţa acestui ocean asemenea unei mici insule. Pentru locuitorii insulei, întreaga regiune subacvatică din jurul lui este necunoscută – nenumăratele obiceiuri, înclinaţii şi impresii lipsite de forma care se afla la baza minţii conştiente. Acestea reprezintă o componentă mai obscură, deşi foarte reală, a conştiinţei noastre totale.
Prin comparaţie, supraconştientul reprezintă un grad mult mai înalt al conştiinţei. Pe bună dreptate, el este adevărată sursa a întregii conştiinţe. Mintea conştientă şi mintea subconştientă nu fac altceva decât să filtreze această conştiinţă superioară – ca să folosesc o analogie, asemenea transformatorului care aduce voltajul ridicat la un nivel mai redus, făcându-l accesibil în locuinţele noastre.
Supraconstiinta poate fi comparată cu cerul infinit de deasupra capetelor noastre, cu vasta lui panoplie de stele. Ştim că stelele sunt permanent acolo, strălucitoare. Cu toate acestea, nu le putem vedea decât atunci când lumina soarelui nu mai inunda cerul, estompându-le. Lumina soarelui, în cazul acestei analogii, reprezintă gândurile şi sentimentele generate de ego, care şterg conştiinţa superioară de pe cerul nostru mental. Totuşi, supraconştientul ne însoţeşte permanent, doar că nu este dinamic în cazul conştiinţei noastre din starea de veghe.
Supraconştientul este situat, după cum o sugerează şi denumirea sa, deasupra stării noastre normale de veghe. De la acest nivel superior ne vin intuiţiile şi inspiraţiile bruşte şi profunde, când mintea se afla într-o stare de calm şi înălţare. Aceste intuiţii pot pătrunde lumina stării de veghe a ego-ului asemenea unor comete strălucitoare care au fost zărite uneori, pe cer chiar şi în miezul zilei.
Supraconştientul este domeniul adevăratelor viziuni. El cuprinde extazul trăit în perioadele îndelungate de rugăciune intensă sau de înălţare interioară, când neliniştea ego-ului a fost, temporar, redusă.
Mintea conştientă, dependentă de intelect, caută soluţii raţionale pentru problemele sale. Mintea subconştientă influenţează intelectul, furnizându-i sentimente profund înrădăcinate, obiceiuri comportamentale şi înclinaţii personale. (Deciziile noastre conştiente nu sunt niciodată atât de independente cât ne dorim să le considerăm!) Obiceiurile dăunătoare, cu toate că sunt greu de izgonit din minte, pot fi direcţionate, prin eforturi permanente, conştiente, pe canale pozitive.
Calea directă de a ne armoniza cu supraconştientul este meditaţia. Atitudinea esenţială pentru o meditaţie corectă este ascultarea.

Diferenţa dintre rugăciune şi meditaţie este aceea că, prin rugăciune vorbim cu Dumnezeu, în vreme ce prin meditaţie, Îi ascultăm răspunsurile.
În timpul meditaţiei, mintea trebuie să rămână receptivă. Nu-ţi poţi găsi calea spre meditaţia profundă gândind. Aşa cum nici la intuiţii, nici la inspiraţii nu poţi ajunge prin gândire. Înţelepciunea nu poate fi decât primită: nu o poţi concepe. Adevărul trebuie să fie perceput în acea stare de conştiinţă calmă care este supraconştientul.
Prin urmare, meditaţia nu are legătură cu crearea unor raspunsurÎntrebare: ea înseamnă perceperea sau recepţionarea lor. Iar acesta este secretul creativităţii.
Meditaţia înseamnă ascultare. Mintea trebuie să-şi suspende activitatea normală de analizare, de cântărire a alternativelor şi, în general, să-şi suspende vorbăria din cauza căreia nu mai poate percepe melodiile pe care i le cântă supraconştientul.
Meditaţia este un proces de revenire la propria esenţa. Înseamnă să înveţi să relaţionezi cu viaţă şi cu mediul aşa cum eşti tu, nu aşa cum vor să te definească alţii. Viaţa oamenilor obişnuiţi este un volan descentrat. Nu mă refer la un volan cu o personalitate haotică! Vreau să spun doar un volan care nu este centrat corespunzător. Cu cât se roteşte mai rapid, cu atât vibrează mai violent. Când atinge o anumită viteza, este posibil chiar să se fărâmiţeze.
În mod similar, mulţi oameni se afla în pericolul de a se fărâmiţa. Trec prin viaţă rotindu-se şi vibrând încă şi mai frenetic, deoarece sunt descentraţi în interior. Se poate spune chiar că puţini oameni trăiesc cât de cât aproape de centrul lor, adică de ceea ce sunt ei în realitate! Trăiesc la periferia lor înşişi. Sunt în permanenţă aşa cum se spune popular la limită.
De asemenea, mulţi oameni sunt asemenea unor instrumente muzicale dezacordate. Deoarece nu mai pot auzi notele de bază din ei înşişi, interacţiunile lor cu viaţă şi cu alţi oameni produc numai disonante. Meditaţia este modul de acordare fină a instrumentului care eşti tu însuţi. Violonistul, când îşi acordează coardele, trebuie să asculte, cu mare atenţie, anumite note. Şi noi trebuie să ascultăm ceea ce încearcă viaţa să ne spună prin intermediul împrejurărilor exterioare şi prin intermediul altor oameni, precum şi prin intermediul şoaptelor supraconştientului.
Meditaţia zilnică te va conduce la liniştea pe care o cauţi de atâta timp. Liniştea sufletului tău te aşteaptă în centrul propriei tale fiinţe.
Cât de mult sau cât de îndelung meditezi depinde de tine. Depinde de cât de profund reuşeşti să te bucuri de această practică. Nu este vorba aici despre o friptura pusă la cuptor, care are nevoie de un anumit timp ca să se facă. Şi nu discutăm nici de distanţe, cum ar fi o alergare pe un interval de o milă, care poate lua sfârşit mai curând dacă alergam mai repede. Totuşi, îţi recomand să faci din meditaţie o practică zilnică. Însă şi aceasta rămâne la latitudinea ta.
Cu cât meditezi mai regulat şi mai profund, cu atât mai repede vei avea ocazia să descoperi că acţionezi întotdeauna dintr-un centru de linişte lăuntrică.

Întrebări şi răspunsuri.

Întrebare: Meditaţia înseamnă să asculţi ceva anume? Sau este doar o atitudine de receptivitate mentală, pentru care a asculta reprezintă doar o metaforă?

Răspuns: Folosesc cuvântul acesta atât în sens literal, cât şi în sens metaforic. Metaforic, el se referă, după cum sugerezi tu, la o atitudine de deschidere şi receptivitate. În ceea ce priveşte sensul literal, cu toate acestea, în cursul meditaţiei profunde auzi sunete care emana din supraconştient şi care te ajuta să-ţi înalţi conştiinţa la niveluri tot mai ridicate. În timpul meditaţiei, poţi avea sclipiri subtile, poţi experimenta sentimente complexe şi intuiţii profunde referitoare la înţelepciune, dragoste şi bucurie.

Întrebare: Prin ce anume se deosebeşte meditaţia de autohipnoza?

Răspuns: Hipnoza deschide mintea spre lăuntru; ne măreşte susceptibilitatea la influenţele venite din partea subconştientului. Atât hipnoza, cât şi autohipnoza pot fi utile pentru prelucrarea acestor influenţe şi pentru modificarea lor dacă sunt dăunătoare. Cu toate acestea, nici o formă de hipnoză nu îmbunătăţeşte discernământul, care descinde de la un nivel al conştiinţei supraconştiente.
Ceea ce face hipnoză este să estompeze pragul dintre conştiinţa conştientă şi cea subconştientă. Ea face conştientul, la rândul său, mai susceptibil, în general, la influenţele subconştientului. Prin urmare, efectul pe termen lung atât al hipnozei, cât şi al autohipnozei constă în slăbirea puterii de voinţă. Acest efect este şi mai viclean dacă te laşi hipnotizat în mod repetat de alte persoane.
Pe de altă parte, afirmaţiile adresate, în mod conştient, subconştientului produc efecte pozitive mai ales atunci când sunt direcţionate ascendent, către supraconştient, deoarece autotransformarea se produce, în cele din urmă, atunci când hotărârea de a te schimba stă sub semnul conştiinţei supraconştiente şi, prin aceasta, este absorbită complet de subconştient.

Întrebare: Ai menţionat nevoia de a te armoniza pe tine însuţi. În ce fel realizează meditaţia acesta armonizare?

Răspuns: Limpezind mintea, ea limpezeşte şi aspectele conştientului nostru. Trăim într-o lume a oglinzilor, ca să spunem aşa. Fiecare dintre noi primeşte înapoi din partea lumii, sub formă de reflexie, energiile şi atitudinile pe care el însuşi le-a proiectat. Când suntem furioşi, vedem pretutindeni un fundament solid pentru furia noastră. Când suntem paşnici, vedem în tot şi în toate o confirmare pozitivă a liniştii noastre. O mare parte a dizarmoniei pe care o trăim se datoreşte numai faptului că dorinţele noastre vin în conflict unele cu altele. Hotărârea este o virtute foarte rară. Oamenii îşi doresc succesul, dar se tem de efortul necesar pentru a-l obţine. Este posibil să-şi dorească popularitate, dar să se teamă să se expună public pentru că oamenii să îi placă; sau este posibil să îşi dorească popularitate şi, cu toate acestea, să le placă foarte mult solitudinea. Este posibil să îşi dorească dragoste, dar să le fie frică să ofere dragoste, de teamă că, în acest fel, ar putea avea de suferit. Este posibil să îşi dorească să călătorească, dar să se teamă de incertitudinile pe care le presupune părăsirea domiciliului.
Curenţii opuşi potrivnici , după cum îi numea Paramhansa Yogananda, ai dorinţelor ego-ului sunt atât de complecşi, încât nici nu este de mirare cât de mulţi oameni nu reuşesc să surprindă nimic mai mult decât ocheade scurte ale liniştii lăuntrice. Meditaţia zilnică descurcă, treptat, aceste iţe. Ea aliniază malurile opuse ale dorinţelor şi le permite, în cele din urmă, să se concentreze, pe rând, asupra câte unui singur obiectiv, aşa cum firul de aţă, după ce a ajuns într-un anumit punct, este trecut prin urechea acului.

Vizualizare.

continuată de la capitolul 1.

Lasă în urma oraşul cu preocupările şi grijile lui. Strada pe care ai ajuns până la periferia oraşului şerpuieşte acum printr-o zonă liniştită. De fiecare parte a drumului se afla pajişti întinse, pe care se văd mănunchiuri de flori colorate prin spaţiile libere din gardul-viu înalt. Pe o colină îndepărtată, se zăreşte un pâlc de stejari mândri, cu crengile întinse în lături, ca şi cum ar veni în întâmpinarea pământului. Din apropiere, te cheamă o pădure: Intră, prietene. Lasă-ţi în urma amintirile din junglă de beton pe aleile mele liniştite, străjuite de copaci. Descoperă aici un lucru pe care viaţa ta grăbită ţi l-a refuzat până acum.
Stoluri de păsări îţi zboară deasupra capului, iar zborul lor este priveliştea unei simetrii odihnitoare. Ascultă! Te strigă trecând pe deasupra ta: Zboară cu sufletul alături de noi – sus, tot mai sus, către tărâmuri îndepărtate, către locuri însorite şi fericire deplină!
Păsări mai mici ciripesc la tine vesel din tufişuri. Păsările cântătoare umplu aerul cu melodiile dulci ale trilurilor lor, iar vântul blând le poartă notele peste lunci. Degetele vântului se joacă prin firele de iarbă ale pajiştilor, dând la iveală armonii încântătoare. Şi, totuşi, de unde se aude asta? Nu ştii. Fluierul unui păstor te cheamă din depărtare.
În urma ta, în oraşul de mult uitat, palpita o viaţă de strădanii şi dorinţe frenetice. Aici, eşti înconjurat de gânduri şi aspiraţii înalte. Pajiştile presărate cu flori, stejarii puternici, pădurea care te cheamă în tăcere, păsările care zboară deasupra capului tău şi fraţii şi surorile lor melodioase din apropiere, boarea blândă, fluierul pastorului – toate sunetele şi imaginile acestei zone câmpeneşti armonioase simbolizează eul tău lăuntric, gândurile, sentimentele şi aspiraţiile tale. De îndată ce preocupările oraşului au încetat să te mai tulbure, în minte îţi apar idealuri nobile.
Ascultă cu atenţie sunetele din jurul tău. Concentraza-te asupra lor, asupra fiecăruia în parte.
Iar acum, percepe în ele simfonia combinată a aspiraţiei tale la o viaţă mai bună. Lasă-ţi sufletul să se înalţe în dragoste şi bucurie pură. Îţi spui că acestea sunt adevăratele, mult căutatele chei ale perfecţiunii terestre.