Ispitele evolutiei spirituale: devalorizarea

Dragi cititori,

exploram acum a polaritatea opusă a importanţei de sine, una dintre ispitele evoluţiei spirituale pe care am studiat-o în însemnarea precedentă. Trăim într-o lume polarizată, a cărei absolvire implica integrarea polarităţilor mai degrabă decât a îmbrăţişa una dintre ele şi a lupta “împotriva” celeilalte. Ambele polarităţi, pe orice nuanţă energetică a acestei lumi, sunt prezente în fiecare om.

Ca urmare, nu putem trata devalorizarea, definită ca sisteme de credinţă limitative faţă de Sine, neîncredere în Sine, separat de importantă de sine. În adevăr, aceste două nuanţe tind deseori, în oameni, să se mascheze una pe cealaltă. Cu alte cuvinte, oameni care nu au încredere în ei şi au complexe de inferioritate, pot afişa o imagine de importantă de sine, şi, vice-versa, oameni care sunt plini de ei pot să afişeze o imagine de devalorizare şi micime, toate acestea pentru a obţine anumite avantaje.

Nu este scopul acestor însemnări de a realiza un studiu exhaustiv asupra subiectelor tratate, există tomuri de cărţi ce încerca să realizeze acest lucru fără ca neapărat să reuşească. Intenţia însă este de a dezvălui esenţele şi mecanismele principale ale proceselor implicate, lăsând pe fiecare să exploreze şi să dezvolte dacă este interesat să o facă.

Se poate pune întrebarea: de ce ar fi cineva interesat să cadă în ispita devalorizării? Atunci când un om păşeşte pe calea evoluţiei spirituale, are la început un salt brusc de conştientă. Va realiza credinţele sale limitative iar acestea vor părea că au o viaţă proprie şi intensă. Omul va fi, de asemenea, tentat să se compare cu alţi oameni pe cale şi, poate, descurajat de ceea ce percepe a fi “inferioritatea” să. Va fi uneori confortabil să se replieze pe un statut de discipol, lăsând pe alţii, mai “evoluaţi” să gândească pentru el. Cu alte cuvinte, sufletul respectiv va cădea probabil în admiraţia diverşilor maeştri de pe scenă spirituală, îşi va ceda probabil puterea lor şi va fi un foarte conştiincios discipol şi adulator al maestrului respectiv.
Eu aş spune însă următoarele: acei maeştri care acceptă să fie adulaţi şi flataţi permanent şi să creeze o stare de dependenţa celor care îi urmează acceptând să devină idolul lor, nu îşi manifesta în realitate potenţialul de maestru ci sunt pe o cale descendenta. Folosind altă perspectivă a ideii pe care am exprimat-o deseori (fiecare om are potenţialul de maestru), am să spun că, indiferent de nivelul de vibraţie şi cunoaştere, de multiplele diplome şi iniţieri, maestria spirituală este atunci când eşti pe o direcţie ascendentă şi nu când eşti pe o direcţie descendenta.

Calea ascendenta are asociate atitudini precum iubirea faţă de semeni, compasiunea, gratitudinea, blândeţea, cunoaşterea pusă în slujba inimii, smerenia, acceptarea (fără ca aceasta să însemne încurajarea atitudinilor ce se opun caii optime de evoluţie a sufletului). Calea descendenta are asociate centrarea în ego, importantă de sine sau devalorizarea, nevoia de validare, nevoia de laudă şi de a fi servit, lipsa de compasiune, agresivitatea şi multe altele. Doar câteva repere din multiplele nuanţe care ne ispitesc pe fiecare dintre noi.

Repet aici, nu este intenţia de a face un rechizitoriu, nimeni nu este întotdeauna la cel mai înalt nivel cât timp este în formă umană, datorită greutăţilor inerente din această lume, dar intenţia este să existe un sistem de ghidare, interior, care să permită sufletelor să se observe permanent şi să se corecteze dacă se abat de la drum, fără să uite să se ierte (şi chiar să se amuze) dacă aceasta se întâmplă. Şi se va întâmpla..

Atunci când un suflet este tentat să se devalorizeze, să se compare în mod defavorabil cu alte suflete şi să lase pe alţii să gândească pentru el, trebuie să înţeleagă următoarele: Indiferent de situaţie, cu toţii trebuie să pornim de unde suntem. Facem un inventar al calităţilor pe care le avem (şi este imposibil să nu avem măcar câteva calităţi), a ceea ce percepem ca “defecte”, a obiectivelor pe care le dorim (evoluţia spirituală, desăvârşirea sau alte direcţii luminoase) şi vedem de ce avem nevoie (învăţături, învăţători, exemple) pentru a merge în acea direcţie. Aceasta este măiestria… Nu lăsăm pe nimeni să gândească pentru noi, dar învăţăm şi ne perfecţionăm interacţionând şi observând pe cei care manifesta atributele pe care ne dorim să le manifestăm şi noi. Nu avem nevoie să adulăm şi să idolatrizăm pe nimeni, nu suntem servitorii nimănui (în sens sufletesc), iar dacă cineva ne încurajează să fim discipolul său având nevoie de “audienţă”, atunci, indiferent de cât de “titrat” este acel om în mediul spiritual, trebuie să avem puterea şi încrederea să spunem Nu şi să avem încredere în propriile noastre puteri. Orice altă atitudine înseamnă a ceda puterea altcuiva. Iar dacă acel cineva accepta aceasta, atunci nu manifestă calitatea de maestru.

Să vorbim puţin şi despre proiecţii. În contextul însemnărilor de faţă, proiecţia este definită ca o emisie în exterior a unei imagini care este rezultatul unei percepţii distorsionate sau a unei intenţii de distorsionare. Cuvintele nu sunt suficiente, de aceea trebuie privit dincolo de ele, la realităţile spre care ele indică. Exemplele ajută.

Să spunem că avem un suflet care are un complex de inferioritate comparându-se cu ceilalţi şi judecându-se defavorabil. Ego-ul lui nu vrea să pornească de unde se afla ci crede că ar trebui să se afle “mai sus, pe podium”. Va exista atunci tentaţia de a proiecta o imagine de “micime” şi asupra celui pe care îl percepe că mai evoluat decât el. Se va concentra în interacţiunea cu el numai pe ceea ce percepe că “slăbiciuni” şi/sau “imperfecţiuni” ale celui mai evoluat pentru că, în conştiinţa sa, să îl poată pune în “sertarele” limitative dinainte pregătite, dându-şi astfel o stare de confort.

Cu alte cuvinte, sufletul complexat îşi crează artificial o stare de confort proiectând propria devalorizare asupra celorlalţi. Acest confort este evident fals şi în timp crează o presiune interioară care va izbucni la un moment dat. În plus, comparaţia continua cu “performanţele” celorlalţi determina o relaţie disfuncţională cu Şinele şi copilul interior.

Soluţia aici este că sufletul ce proiectează devalorizarea Sinelui asupra celorlalţi să înţeleagă că, indiferent de situaţia în care se afla, nu este cu nimic mai prejos decât oricine pentru că, în Adevăr, toţi suntem Unul. Atunci când înţelege aceasta, sufletul va vedea măreţia din el şi în ceilalţi şi va învăţa de la ei fără dependenta, fără proiecţii distorsionate.

Un alt exemplu de proiecţie, de data aceasta a importanţei de sine. O veţi vedea în special la terapeuţi. În ego-ul lor, unii dintre ei au tendinţa de a vedea în toţi cei ce le apar în cale calitatea de “pacient”, scrutându-i pentru defecte şi imperfecţiuni şi repezindu-se să îi trateze şi să le dea sfaturi deşi nimeni nu le-a cerut. Aceasta este o proiecţie a importanţei de sine în raport cu devalorizarea celorlalţi. În realitate, nu sunt rare cazurile în care respectivii terapeuţi au nevoie de tratament de la cei apăruţi şi pot rata ocazia..

Am să mai dau un singur exemplu de proiecţie din multitudinea de cazuri ce pot fi completate de toţi cei interesaţi pentru a învăţa din ele. Este mult mai subtilă şi mai periculoasă. Oameni cu un puternic sentiment al importanţei de sine proiectează o imagine a devalorizării, pentru a îşi atinge scopurile nereperati şi neobservaţi. Ca să folosesc o expresie cu ecouri pe aceste meleaguri, sunt printre aceia care, deşi sunt “ultimii pe lista”, miraculos ajung primii în diverse ierarhii.. Este desigur o analogie..

Cred că este momentul să ne oprim aici pentru a nu intra foarte mult în aceste complexe atribute ale personalităţii umane pe calea evoluţiei. Se pot scrie (şi există deja) biblioteci întregi de cărţi pe tema de faţă, dar, intenţia noastră aici este să dăm câteva repere care să poată ducă la cuprinderea unei imagini mult mai largi prin înţelegerea mecanismelor mai degrabă decât memorarea unei cantităţi imense de date.

Oameni, indiferent de situaţie, cultivaţi încrederea în voi, recâştigaţi-vă puterea personală şi atunci când toate aceste puteri ale tuturor se vor reuni, civilizaţia umană va păşi în masă în Era mult promisă.

Vor fi mulţi în aceste vremuri, din sfera planetară şi (în curând mai vizibili) din alte sfere ce vor încerca să proiecteze devalorizarea umană sau imaginea “salvatorilor” unor suflete pierdute. Speranţa noastră este că ei să găsească cât mai mulţi oameni centraţi şi echilibraţi în puterea lor şi planurile falselor ierarhii să nu prindă rădăcini.

Repet, omul este una dintre bijuteriile Creaţiei! A sosit momentul să strălucească din nou..

Sursa: http://albastruarcturian.wordpress.com