INVATAREA PRIN EXPERIENTA

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

invatarea prin experienta

Bună dimineața
și o zi a bucuriei și a celebrării vieții așa cum v-o doriți fiecare dintre voi. Vă doresc să aveți parte de o zi abundentă în experiențe favorabile care să vă aducă bucurii și lecții benefice, chiar și atunci când rezultatele vă nemulțumesc.

În final, cu cât vom accepta și asuma mai devreme experiențele, învățând să le prețuim, așa cum vin, cu ”bune” sau ”mai puțin bune” – vom înțelege că orice experiență și sentiment atribui consecințelor noastre, ne arată în oglindă ambele fațete ale emoțiilor și trăirilor noastre lăuntrice. Ne arată valorile lăuntrice dar și vulnerabilitățile și carențele.

Prin a ne eschiva de la asumarea experiențele despre care prin convingerile minții credem că ne sunt potrivnice sau, a nu ne asuma consecințele vieții, când ele nu se pliază pe năzuințele și așteptările pe care le avem – ne vom îndepărta de lecțiile pe care prin ele le primim, și vom pierde esența și rostul învățăturii lor.

Prin refuzul învățării vom rămâne mereu mai săraci în suflet și în spirit și mereu mai încovoiați de poverile vieții. Cât timp îi vom permite ego-ului să ne domine gândurile și trăirile sufletești, prin frici, negativitate și prejudecăți – ne vom lipsi viața și caracterul de valori și repere pozitive. Astfel ne vom pierde prețuirea, încredere de sine, optimism și curajul necesar, modelării și trăirii vieții așa cum ne-o dorim.

Pe de altă parte, a ne bizui exclusiv pe propria cunoaștere, propriile convingeri și pe învățăturile preluate dar neverificate și ne experimentate și ne trecute prin filtrul propriilor trăiri, nevoi, valori și abilități – ne va împiedica în trăirea și manifestarea vocațională a frumuseții noastre lăuntrice, ducând la formarea unor convingeri false, ce vor hrăni doar irealitatea minții.

Lipsa propriilor învățături, cunoașteri și convingeri, verificate prin valoarea lor intrinsecă – ne va determina să ne îndoim de noi și de capacitatea noastră de a fi, a face și a avea.

Prin a ne baza pe convingeri externe și pe pseudo valori – ne vom înstrăina de propriile valori, abilități și capacități de a discerne lucrurile în funcție de propria lume sufletească și de personalitatea pe care o avem.

A nu ne baza pe propriile valori, resurse, repere și abilități ne va face ca, în momente de cumpănă și criză, când nu ne vom aduce aminte învățăturile preluate – să fim siliți de soartă și de propria ignoranță, să repetăm erorile și greșelile generate prin ascultarea de convingerile preluate, nedublate prin experimentarea și verificarea lor, de repere personale, bazate și pe experiențe favorabile.

A nu experimenta, a nu ne asuma greșelile, a nu învăța permanent, sau a ne limita doar la asimilarea cunoaștere și informații – înseamnă a nu ne înțelege calea și destinul.

A ignora înțelegerea sensului, a rolului, a rostului experiențelor, a consecințelor și a trăirilor vieții – înseamnă a ignora atenționările vieții, a nu ne prețui așa cum suntem, a nu iubi și a nega prin ostilitate, însuși dreptul nostru la fericire, împlinire, abundență frumusețe, iubire și viață.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Cum sa te pregatesti inainte sa ai experienta unui vis lucid
TIPARUL ADEVARULUI
ADEVARATA INTELEPCIUNE
CEVA NOU, CEVA VECHI
REGĂSIREA FERICIRII

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>