IN SLUJBA IUBIRII

Bună dimineața
și o zi dedicată bucuriei, iertării și curajului asumării iubirii, sincerității și smereniei față de inimile și sufletele voastre și față de sufletele celor din jur. Pentru a trăi în valorile iubirii – este necesar să acceptați că sunteți vrednici pentru a oferi și a primi iubire.

Atunci când ne aducem aminte că suntem făcuți din iubire și admitem că suntem iubiți (chiar și atunci când, pin aparența consecințelor pe care le experimentăm, suntem tentați să dăm crezare minții care ne sugerează că trebuie să fim nemulțumiți să ne supărăm sau să suferim) – vom putea acționa într-un mod iubitor.

A duce în sufletul nostru vinovății și ne-iertări față de noi sau față de semenilor noștri (care vremelnic, în mod inconștient, din gelozie, din orgoliu sau din teamă ne-au greșit), înseamnă a respinge iubirea și a hrăni în mod inconștient nemulțumirile, separarea și ostilitatea din noi. O astfel de victimizare, începe cu ideea și crezul că, ”nu suntem iubiți” sau vrednici de iubire.

Cât timp vom presupune sau vom crede că ”suntem nedemni de iubire” vom fi tentați să ne ”auto-flagelăm”, să ne ”crucificăm”, să ne victimizăm și să ne plângem de milă și să nelăsăm mintea să ne inducă prin gânduri și convingeri, nevoia de a agresa, a ne agresa și a suferi, respingând adevărul inimi și dragostea ce o poartă.

Fără să ne dăm seama, în timp – suferințele noastre auto-induse la nivel emoțional se vor transforma în obiceiuri și convingeri negative – hrănind în mod repetat dorința noastră lăuntrică și subconștientă, de a-i face și pe alții – să sufere, fără să aibă vreo vină în alegerea noastră voită sau inconștientă, de a suferi, de a ne agresa și a ne hrăni resentimentele.

Când ego-ul și convingerile negative asimilate din experiențele exclusive ale traumei și durerii, ne forțează să ne împotrivim valorilor sufletești și iubirii ce o purtăm în inimi, în subconștientul și mentalul nostru, apare nevoia de a suferi.

Mecanismele noastre mentale, clădite pe suferințe și lipsa reperelor și a experiențelor noastre pozitive bazate pe valorile iubirii – ne induc nevoie de a-i face și pe ceilalți să sufere când suferim noi, sau ”să afle” și ei de ”răul lumii” – doar pentru a simții ceea ce simțim noi.

Când ne vom ierta de suferințe și nu ne vom mai împovăra singuri cu supărări, nemulțumiri, vinovății, negativitate, ostilitate și dureri, vom redeveni frumoși prin îngăduință, toleranță, iubire și credință în valorile iubirii.

Când în sufletele noastre se va reinstaura pacea, și inimile noastre vor fi cuprinse din nou de lumina și căldura dragostei – vom găsi cale de a ne oglindi frumusețea, dragostea și valorile sufletești

Chiar dacă în percepția acelora dintre noi care suntem încă dominați de frici, pesimism, resentimente și negativitate, atitudinea noastră pare inofensivă, ar trebui să știm și să înțelegem (pentru a ne delimita de manifestarea unor astfel de sentimente ce ne sunt potrivnice), că, orice atac energetic asupra celorlalți, începe prin a-i bârfi sau a gândi lucruri ”rele” despre ei.

De vom continua să ne hrănim gândurile negative și să ne amplificăm resentimentele și ostilitatea, cu și mai multă energie emoțională negativă, le vom transforma în vorbe ”rele” și în fapte ce le vor pricinui suferințe a căror consecințe și efecte se vor răsrânge prin legi karmice și asupra noastră în mod negativ.

Tentația lăcomiei la ”fructul interzis” și apoi rușinea eșecului suferit în hrănirea iluziei minții și a credinței că ignorând sau încălcând poruncile lui Dumnezeu, putem să fim la fel de puternici ca El – ne-au adus crezul fals în separarea de Dumnezeu, și convingerea că suferințele și experiențele noastre potrivnice, sunt efectul faptului că nu am fi iubiți.

De fapt, cauzele suferințelor noastre vin din uitarea sau pierderea abilității, a curajului, a credinței și a deprinderii de a iubi, și astfel nu putem recunoaște acest sentiment și nici energia sa, atunci când o întâlnim sau o primim de la ceilalți Lipsiți de abundența ei, vom rămâne mereu în incapacitatea de a o dărui autentic și necondiționat!

Crezul în lipsa iubirii lui Dumnezeu față de noi, provine din experiența ”Izgonirea noastră din Eden” prin ”păcatul” săvârșit de Adam și Eva. Acest crez fals, ne-a adus sentimentul rușinii, teama sufletească de durerea resimțită prin amintirea experienței pedepsei, neasumarea propriilor greșeli și apoi – rătăcirea de iubire, de Dumnezeu și de adevăr.

Din păcate, cei mai mulți dintre noi, copleșiți de iluziile minții, mascate prin false crezuri: în rușine, neasumare, griji, neîmpăcare și frici auto-induse, simțim nevoia continuă de a ne ascunde de Dumnezeu, crezând că El are așteptări de la noi. În realitate El nu așteaptă nimic de la noi. Din contră, prin iubirea sa, El vrea doar să ne fie bine și să ne învețe să iubim pentru a ne feri de suferințe, traume, neajunsuri și dureri.

Jocul nostru de ”v-ați ascunselea” cu Dumnezeu, este cel care menține în lumea plăsmuită de noi, experiența de ”victime” sau de ”călăi” și nevoia noastră de victimizare sau de a fi agresori. Fiecare astfel de stare este strâns legată și interdependentă una față da alta.

Victima va continua sa atragă agresorul dezvoltând la nivel mental subconștient, obiceiul, atașamentul sau dependența față de nevoia de a repeta experiența și a fi agresați. Cu ușurință, acest obicei se poate transforma în cel de a deveni agresori, prin agresarea celui ce ne sare în ajutor, după ce în mod inconștient în vlăguim de energia sa, transformându-l în victima noastră

Alegerea continuării unui joc al risipei de energie și a vlăguirii propriei ființe, ce ne aduce doar deservicii… sau desprinderea de el, pentru a ne întoarce în matca iubirii noastre, ține de capacitatea noastră de a alege conștient de efect, fiecare gând și fiecare emoție pe care o exprimăm, astfel încât, ele să conveargă prin iubire, la trezirea conștiinței noastre Christice.

Nu e niciodată prea târziu să renunțăm la a ne mai hrănii resentimentele sau sentimentul rușinii și al fricii de asumare a greșelilor noastre umane, firești de altfel, în procesul de reînvățare a iertării, acceptării, compasiunii și iubirii.

De altfel – luciditatea înțelegerii consecințelor alegerilor, a gândurilor, a emoțiilor pe care le exprimăm, și a acțiunilor pe care le întreprindem – este un proces mental ce ar trebui să pară firesc și logic.

Ar trebui să fie firesc și logic să putem înțelege că – prin a continua să ne hrănim gândurile negative, resentimentele, credințele și, convingerile ce ne sunt potrivnic, prejudecățile, obiceiuri și atitudini care ne-au adus deservicii în trecut și continuă să ne aducă și în prezent, consecințe de viață ce ne nemulțumesc – nu vom putea schimba nici rezultatele și nici cauzele prin care ne generăm suferințele, neîmpăcarea și nefericirea.

Pentru a genera consecințe favorabile și benefice frumuseții vieții, va trebui mai devreme sau mai târziu să înțelegem că, avem nevoie de altă atitudine și abordare a vieții. Și ca să o înțelegem, va trebui să răspundem cu sinceritate la întrebarea: ”sunt eu vrednic de iubire?”

Dacă răspunsul ne umple mintea de frică, de neajunsuri și neîmpliniri, dacă ne aduce în viață numai durere și luptă, răspunsul este greșit, căci el nu izvorăște din adevărul inimii, ci doar din mintea noastră, dominatoare prin iluzii. Până nu vom răspunde favorabil la această întrebare, vom continua să experimentăm reversul negativ al monedei destinului nostru, partea ei întunecată, opusă luminii.

Viața noastră spirituală în această experiență și dimensiune materială pe care o trăim prin trup pe acest Pământ, nu va începe până ce, prin contestarea credințelor, convingerilor și presupunerilor noastre false – nu vom ajunge la adevăr și la răspunsul favorabil vieții, pentru a dobândi prin el, prin prețuirea a ceea ce este și există și prin atitudinea iubirii – pacea sufletească, armonia și împăcarea: – cu ceea ce suntem, trăim și avem, și – cu experiențele noastre de până acum.

Odată ce dobândim înțelepciunea de a ne ierta trecutul nefavorabil pentru a ne detașa de el și spre a nu-l reitera și a nu-i experimenta traumele în prezent (iar și iar), vom începe procesul auto-vindecării și restaurării puterii noastre interioare, pentru a ne redobândi încrederea de sine, curajul asumării și înțelegerea rostului și a sensului vieții.

Negarea prin iubire a propriei negativități și chestionarea sau contestarea în lumina emoțiilor și a sentimentelor pozitive, a propriei îndoieli – reprezintă punctul de cotitură al evoluției noastre prin spirit, sau momentul zero al metamorfozei noastre prin conștiință.

În noua stare de vibrație – încetează coborârea noastră în materie și începe ridicarea prin Spirit, în abundența vibrației energiei luminii ce o redescoperim în suflet, și ne înalță prin conștiința iubirii, spre Cer.

Urcarea noastră spre Cer prin dobândirea unui nivel superior de rațiune și conștiință, generate prin purificare sufletească, prin Iluminare și prin conștiință trează – reprezintă punerea noastră în slujba iubirii și reînnoirea ”contractului” cu Dumnezeu.

Transformarea conștiinței durerii, a fricii și a vinovăției, în conștiința iubirii – are menirea de a ne elibera sufletul de suferințe și poveri. Prin eliberarea noastră din întunericul sufletesc, primim prin grația iubirii divine, dezlegarea de poveri și griji – pentru a trăii noul nostru destin, în lumina iubirii, a împăcării, a abundenței și a fericirii.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
– SUFERINȚA DIN IUBIRE
– Chei și încuietori – înțelepciune, iubire, adevăr: trei chei care deschid intelectul, inima și voința
– IUBIRE CONDITIONATA
– ADEVARATA IUBIRE
– Iubirea fiinţelor – singura modalitate acceptabilă de a o atrage